fbpx
skip to Main Content
Lucruri Pe Care Oamenii Inteligenți Emoțional Le Evită

Suntem din ce în ce mai orientați spre tot ce înseamnă dezvoltare personală, alegeri sănătoase, diete, sport și tot arsenalul, din dorința de a ne șlefui (atât fizic, cât și mintal) și a ajunge la cea mai bună versiune personală. Le bifăm pe majoritatea cu religiozitate, convinși fiind că, dacă practicăm sau ne antrenăm, ajungem inevitabil și la un nivel ridicat de inteligență emoțională.

Dar specialiștii ne avertizează că, deseori, îmbunătățirea inteligenței emoționale este despre ceea ce faci mai puțin, nu neapărat mai mult. Cu siguranță, citind aceste rânduri ați spune că nu avem cum să facem o atare greșeală, de vreme ce, teoretic, știm cum trebuie să acționăm. Însă, în practică, lucrurile stau ceva mai diferit.

Și ca să exemplificăm, am putea enumera momente ca atunci când ceva nu ne iese (așa cum ne dorim) și ajungem automat să dăm vina pe factori externi pentru eșecurile proprii sau atunci când, fără să ne dăm seama, rămânem captivi în zona stresului și anxietății ori atunci când ne punem singuri piedici, fix când începeam să progresăm. Cu toții ne-am întâlnit în viețile noastre cotidiene cu ipostazele de mai sus. Este important de știut că e firesc să ni se fi întâmplat, însă cel mai important este să putem identifica aceste momente și să le corijăm, în așa fel încât calitatea existenței noastre să fie în acord cu ceea ce știm, citim, învățăm.

Sistemul educațional românesc pune accent pe inteligența cognitivă și în foarte mică măsură pe cea emoțională, motiv pentru care ajungem la vârsta adultă și nu știm, în mare parte, cum să ne comportăm și să ne gestionăm trăirile – iar acest fapt este atât de vizibil în manifestările de care dăm dovadă.

Iată patru comportamente prin putem recunoaște cel mai bine persoanele cu un nivel scăzut de inteligență emoțională. Iar dacă vrem să ne creștem nivelul de EQ, următoarele acțiuni sunt de evitat: 

Sunt mereu cu critica pe limbă

Suntem guvernați de multe nesiguranțe, alimentate de noi înșine sau de societatea în care trăim. Din dorința de a le anihila sau măcar de a le atenua, apelăm la critică, drept mecanism inconștient de apărare. De altfel, mediile sociale sunt exemplul clar. Nu de puține ori, vedem comentarii răutăcioase (adesea fără nicio legătură cu subiectul) lăsate doar pentru ca semnatarul să se descarce de propriile emoții negative (pe care le are din cu totul alte motive). 

Unul dintre motivele pentru care identificăm, vedem, observăm toate greșelile celorlalți este pentru că în acest mod ne hrănim orgoliile; pe scurt, ne face să ne simțim „mai“ bine. Superioritatea pe care critica ne-o alimentează nu face altceva decât să ne dea o stare bună, de împlinire, de autosuficiență. Longevitatea acestor senzații, însă, este una efemeră, iar efectele pe termen lung pot fi dăunătoare. Persoanele cu un nivel ridicat de EQ (inteligență emoțională) știu că critica este nocivă, că nu are nicio funcție constructivă și că antidotul este exprimarea emoțiilor și a nevoilor într-o manieră cât mai vulnerabilă. 

Deci prima regulă sună astfel: dacă vrei să-ți dovedești EQ-ul ridicat, învață să renunți la critică, inclusiv la cea „constructivă“ și îndrăznește să intri și să rămâi în contact cu tine și cu trăirile tale.  

Au îngrijorări interminabile cu privire la viitor

Încă de mici, ni s-a inoculat ideea de nesiguranță a zilei de mâine. Teama și incertitudinea altor vremuri au făcut ca această sintagmă să fie specifică unei întregi epoci. Viitorul era considerat o nebuloasă totală, cu puternice accente negative. Ordinea și siguranța sunt elemente pentru care am face aproape orice, fără să ne gândim că, dacă am trăi într-o astfel de utopie, nu am fi neapărat mulțumiți, împliniți etc. „A trăi cu drobul de sare deasupra capului“ este o expresie perfect aplicabilă, atunci când avem o problemă și nu vedem soluția, dar presupunem că, dacă ne gândim obsesiv la ea, cu siguranță vom găsi și rezolvarea. 

Psihologii ne atrag atenția că, de fapt, alimentarea minții cu cele mai năstrușnice scenarii nu asigură productivitate în găsirea unor căi de rezolvare a problemei, ci doar ne dă o aparentă iluzie că am face ceva constructiv pentru a înfrunta situația. Concentrarea continuă asupra unei probleme reale sau potențiale are, însă, efecte negative asupra sănătății psihicului. Mecanismul cognitiv al îngrijorărilor este calea sigură către tulburările de anxietate. 

Un grad crescut de EQ ne arată că este sănătos să interiorizăm convingerea că viața este incertă și că mai bine am face față acestei situații conștienți fiind, decât cufundându-ne într-o negare absolută sau încercând în avans să evităm toate posibilele pericole sau riscuri ce ar putea să apară. 

Acceptând realitatea pe care o traversăm (uneori, extrem de dificilă), situația în care suntem și scenariul nescris al zilei de mâine, ne descătușăm de stres și de anxietatea gândurilor noastre. 

Odată înlăturată toată această povară, vom putea să ne (re)împrietenim cu entuziasmul și cu energia care ni se oferă, odată cu apariția unei noi zile.

De subliniat ar fi că persoanele cu bune abilități la capitolul EQ știu să facă diferența între gânduri și emoții. Iar atunci când vine vorba despre îngrijorări, recunosc că acestea sunt doar gânduri (nu fapte) și, drept urmare, le tratează ca atare. În timp ce persoanele cu un EQ scăzut adesea cad pradă proprie minți și cred cu tărie în toate gândurile negre pe care o minte anxioasă le-ar putea produce.  

Rătăcesc din punct de vedere psihologic în trecut 

O altă dorință arzătoare pe care o avem și pe care o nutrim cu toată forța este controlul. Ajungem să fim împătimiți de mirajul acestuia, întrucât vrem să anticipăm pașii pe care îi avem de făcut pentru a realiza orice ne propunem. Din nefericire, dorința de control ne limitează, iar acest lucru devine greu de perceput, dacă nu facem eforturi să-i conștientizăm complexitatea. 

℗PUBLICITATE


Ruminarea trecutului (rumegarea cognitivă a experiențelor trăite) ne oferă iluzia controlului, chiar dacă este trecătoare și eterică. Pentru că ne raportăm la trecut, avem predispoziția de a ne reaminti anumite situații și, în egală măsură, avem tendința de a înlocui greșelile făcute, pentru a ne bucura de control și putere. În fapt, nu facem altceva decât să negăm sau minimalizăm neputința acelor momente, lucru care, la rândul său, ne depersonalizează. Greșeala și incompetențasunt manifestări specific umane, fac parte din noi și ne subliniază imperfecțiunea omenească. 

A rămâne blocat în trecut și a readuce în prezent neputința vremurilor apuse înseamnă a ne complace într-un viitor identic cu trecutul apăsător. Specialiștii ne încurajează să acționăm în prezent, dacă simțim nevoia să corectăm lucruri ori comportamente din trecut, pentru a ne putea bucura de ceea ce urmează. Schimbarea pornește din acceptare, nu din control. Imprevizibilitatea vieții este un antonim pentru circumspecția excesivă. De altfel, traiul într-un astfel de mediu nu duce decât la o somatizare inerentă, fapt ce poate fi ireversibil.

Cu cât acceptăm situația în care ne aflăm (cu amendamentul că vom acționa și vom aduce elemente pozitive în tot acest tablou), cu atât putem spune că dăm dovadă de inteligență emoțională. Iar aici EQ-ul se leagă de starea de prezență conștientă (mindfulness). Persoanele cu EQ crescut știu că nici trecutul și nici viitorul nu se află sub controlul nostru și că tot ceea ce putem face este să intervenim asupra prezentului. Desigur că este benefic să trasăm niște concluzii pornind de la trecut și să avem obiective pentru viitor, dar toate acestea nu sunt motive să neglijăm prezentul sau să uităm că viața noastră se petrece „aici și acum“. 

Inconștient, își hrănesc așteptări nerealiste

Ideile și acțiunile noastre sunt generatoare de așteptări. Alegem să facem un lucru, pentru că la capătul celălalt e rezultatul – avem o satisfacție, avem reacții, avem așteptări de la ceilalți (iar toate acestea sunt parte dintr-un demers cognitiv).

Aceste așteptări sunt fie pozitive, fie negative. Mai exact, sunt pozitive când reprezintă puncte de creștere și ne fac să depășim condiția actuală și sunt negative atunci când reprezintă proiecții nerealiste asupra situației la care ne raportăm.

De multe ori, mintea creează nenumărate scenarii cu privire la ceilalți oameni; cu alte cuvinte, o altă formă subtilă de control. Anticipăm răspunsuri, reacții, acțiuni ale celorlalți și ne simțim dezamăgiți, ne frustrăm, ne indignăm atunci când ele nu coincid cu ceea ce noi am preconizat. Și, în acest punct, apar marile dezamăgiri, deoarece nu încercăm să schimbăm ceva în acele momente, ci dimpotrivă, ne creăm așteptări și mai mari și mai elaborate, intrând practic într-un cerc vicios. De asemenea, felul în care ne exprimăm așteptările poate face ca reacțiile interlocutorului să fie total greșit interpretate și opuse celor pe care le preconizam. 

Problema reală în acest caz este fix lipsa comunicării, care face ca oamenii să-și hrănească așteptările, însă nu într-un sens benefic propriei persoane. 

De altfel, psihoterapeuții ne îndeamnă să fim prezenți pentru cei din viața noastră, fără să mai creăm povești asupra felului în care sunt, vorbesc ori acționează ceilalți. 

Merită interiorizată ideea că această luptă este una care trebuie dată cu noi înșine. Desigur, până ce ajungem în acest punct poate dura o perioadă. Dar, odată conștientizată, vom observa cum calitatea vieții noastre va fi îmbunătățită.

În încercarea noastră de a fi mai buni, ne concentrăm pe scopul final și mai puțin pe procesul metamorfozei în sine. Inteligența emoțională se referă la comportamentele pe care le afișăm în societate și la felul în care ne dăm interesul pentru a înțelege și a planifica propria viață interioară. Așadar, cunoașterea, gestionarea, recunoașterea, înfruntarea și armonizarea relațiilor constituie o bază ce ne permite să acordăm locul întâi inteligenței cognitive. Relația dintre IQ și EQ nu este de respingere, ci de complementaritate, studiile în domeniu subliniind că succesul în viață depinde 20% de intelect și 80% de coeficientul emoțional. 

Împletirea acestora reprezintă o artă pe care învățăm să o practicăm pe parcursul vieții. Cu cât suntem mai conștienți de noi înșine, cu atât mai mult raționalul va face casă bună cu emoționalul. 

În concluzie: 

  • Critica constructivă este un mare mit, iar dacă aceasta ascunde doar tendința de a-i judeca pe cei din jur, acest obicei spune ceva despre deficitul nostru la capitolul abilități de autoreglare emoțională. 
  • Îngrijorarea pare o idee bună, dar este doar un mod de a evita confruntarea cu realitatea, care ajunge să ne facă sclavii evitării și să justifice de ce, chipurile, „noi nu putem mai mult“. 
  • Ruminarea este o altă capcană a minții și ne promite că ne vom simți mai bine dacă ajungem să ne justificăm suficient, asta deoarece ne lipsește inteligența emoțională de a accepta că atât s-a putut atunci și de a recunoaște caracterul imperfect al ființei umane. 
  • Așteptările nerealiste ne împiedică la modul cel mai real să-i iubim pe cei din jur. Fiind prea ocupați cu a-i critica, controla și învinui, nu ne mai rămâne energie pentru a fi recunoscători că-i avem în viața noastră.   

Când vine vorba despre o renovare personală la capitolul EQ, schimbarea vine în timp, prin muncă neîntreruptă cu noi înșine și multă stare de prezență conștientă. Transformarea intrinsecă nu se poate realiza cât am bate din palme și nici nu ar fi dezirabil să se întâmpla așa, pentru că, în definitiv, nu destinația contează, ci drumul în sine. 

Pagina de Psihologie

Informații utile, articole de psihologie, o agendă a activităților și evenimentelor din sfera psihologiei, magazin virtual. Împarte informația - sănătatea relațiilor noastre este cea mai importantă resursă pe care o avem.

Back To Top
×Close search
Caută