Skip to content

Iubirea, adesea, este descrisă în termeni grandioși, de genul dacă mă iubești „muți și munții pentru mine“ sau „iubirea se măsoară în fapte eroice“. În fapt, iubirea ar putea să inducă astfel de dorințe, dar de cele mai multe ori, constatăm că lucrurile mărunte înseamnă cel mai mult pentru menținerea stării de iubire.

Aceste lucruri mărunte implică gesturi, atitudini, cuvinte sau orice elemente simbolice pe care le putem face în fiecare zi și care în mod natural exprimă ceea ce simțim față de persoana iubită. Aceste lucruri mărunte nu sunt întotdeauna rezultatul unor acțiuni anticipate, calculate, ci de cele mai multe ori, sunt exprimări spontane a ceea ce simțim sau ceea ce ne dorim să facem. Manifestările simbolice ale iubirii precum un sărut, o mângâiere a feței în timp ce trecem pe lângă persoana iubită, brațele încrucișate în timp ce traversăm strada sau exprimarea unui zâmbet prietenos în momente dificile – sunt acțiuni care de cele mai multe ori însemană pentru relația de cuplu mai mult decât cadourile scumpe și vacanțele costisitoare. Astfel de gesturi simbolice pot fi manifestate de mai multe ori pe zi, ele exprimând profunzimea și continuitatea iubirii față de persoana iubită.

Iubirea deseori este asociată cu fericirea, ceea ce înseamnă că gesturile mărunte de iubire contribuie și la expandarea fericirii. Starea de fericire nu se menține prin cadourile costisitoare pe care le oferim ocazional, ci prin gesturile mărunte care ne luminează viața în fiecare zi. Majoritatea specialiștilor care sunt preocupați de fericirea umană sunt de părere că – această stare mult dorită este rezultatul lucrurilor mărunte și de care adesea nu ținem cont, precum: a savura bucatele la cină, a îngriji plantele din grădina, a hrăni animalele de casă, a petrece timp de calitate cu prietenii. Pe termen lung aceste acțiuni contribuie la menținerea fericirii umane mai mult decât cadourile explozive care dureză câteva zile.

S-a descoperit, de asemenea, că un câștigător la loterie după ce s-a bucurat de marele premiu, ajunge să simtă mai puțină fericire și plăcere în comparație cu persoanele care nu au avut parte de un astfel de câștig. Pentru o perioadă de timp câștigătorii la loto trăiesc momente de maximă euforie, după care toate celelalte evenimente din viețile lor par a fi lipsite de semnificație. După un câștig de 10 milioane de euro este mai puțin probabil să experimentăm un nivel ridicat de satisfacție față de lucrurile mărunte, cum ar fi notele bune ale copilului sau faptul că în acest an, planta din bucătărie a dat mai multe flori decât de obicei.

℗PUBLICITATE



În aceeași ordine de idei, atunci când iubirea este exprimată în doze mici, dar frecvente, aceasta poate indica o stare mai profundă și continuă, și prin urmare are un impact mai mare și de durată. Această stare este bine cunoscută de acei parteneri care din diferite motive își trăiesc relația de cuplu la distanță și care ajung să ducă dorul discuțiilor „banale“.

De fapt, iubirea și fericirea pot fi de multe ori distruse de gesturi mici și frecvente – dacă acestea sunt acțiuni și cuvinte cu valență negativă. Atunci când lucrurile mici sunt frecvente, ele ajung să fie percepute ca o trăsătură stabilă a persoanei, la fel se întâmplă și în cazul relațiilor de iubire, gesturile constante indică o dragoste profundă și autentică.

În concluzie, deoarece evenimentele și acțiunile spectaculoase sunt intermitente sau ocazionale, ele nu sunt manifestări potrivite pentru a exprima natura profundă a iubirii. Lucrurile mărunte și frecvente au rostul de a exprima starea de iubire și în consecință au o semnificație mai mare. Exprimările simbolice ale iubirii sunt importante deoarece au rostul de a confirma starea de iubire. 

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0