fbpx
skip to Main Content
Lupta Cu Neputința. Viața Aduce Aceleași Tragedii Atât Optimistului, Cât și Pesimistului

Suntem creaturi emoționale. Mulți dintre noi sunt în permanență agățați de anxietate și frică. Suntem îngrijorați. Grija este adesea înrădăcinată în frică. Suntem îngrijorați pentru că ne este frică de necunoscut. Ne simțim neputincioși. Există multe moduri de a ne simți neputincioși. Ne simțim neputincioși în peisajul global, în jurul personalităților dominante sau din cauza incapacității noastre de a face față situațiilor de viață.

„Neputința universală“ este un sentiment de neputință în care subiectul crede că nu se poate face nimic cu privire la situația în care lumea se află. El crede că nimeni nu poate atenua durerea sau disconfortul existent. Pe de altă parte, „neputința personală“ este un sentiment mult mai clar localizat. Subiectul crede că alții ar putea găsi o soluție sau ar putea evita durerea sau disconfortul, dar consideră că el, personal, este incapabil să găsească o soluție.

Ambele tipuri de neputință pot duce la o stare de depresie. Cei care se simt universal neputincioși vor tinde să găsească motive externe atât pentru problemele lor, cât și pentru incapacitatea lor de a le rezolva, în timp ce aceia care se simt personal neputincioși vor tinde să găsească motive interne. În plus, cei care se simt neputincioși în general sunt mai susceptibili de a suferi de o stimă de sine scăzută, deoarece cred că alții ar putea rezolva problemele pe care ei se simt incapabili să le rezolve. Deși deficiențele cognitive și motivaționale sunt aceleași pentru persoanele care suferă de neputință personală sau de neputință universală, persoanele care se confruntă cu neputința personală tind să aibă un deficit emoțional mai mare și mai puternic.

Martin Seligman a fost un psiholog american care, în anii ’60-’70, a conceptualizat și dezvoltat teoria „neputinței învățate“. De când Seligman a inventat conceptul, neputința învățată a devenit un element crucial al teoriei comportamentale. Această teorie este folosită pentru a explica de ce unii indivizi pot accepta sau pot rămâne pasivi în situații nocive, în ciuda capacității lor de a le modifica.

Tot Martin Seligman și-a îndreptat atenția și asupra a ceea ce este opusul neputinței învățate: „optimismul“. Deși numele lui Seligman era ilustrativ pentru teoria neputinței învățate, el și-a extins preocupările, întrebându-se ce alte mentalități și perspective pot fi învățate și dacă oamenii ar putea dezvolta trăsături pozitive, în loc să dezvolte sentimente de neputință. El a descoperit că, prin instruirea în reziliență, oamenii pot învăța să dezvolte o perspectivă mai optimistă.

Viața aduce aceleași tragedii atât optimistului, cât și pesimistului, dar optimistul rezistă mai bine. — Martin Seligman

Trei distorsiuni cognitive tind să stea la baza modului în care ne înțelegem experiențele: personalizare, omniprezență și permanență. Abordând aceste distorsiuni, putem învăța să fim mai optimiști.

Personalizarea: Dacă se întâmplă ceva rău, un pesimist va atribui cauza factorilor interni. (Optimiștii externalizează, nu sunt ei de vină.)

Omniprezența: O atribuire globală sau omniprezentă e pesimistă și strâns legată de atitudinea catastrofică.

Permanența: Pesimiștii consideră că o situație negativă este de durată și neschimbătoare. (Optimiștii o consideră ca fiind trecătoare.)

A fi optimist a devenit ceva complicat, în ultima vreme. Dar optimismul, într-un moment ca acesta, e crucial. La fel ca în cazul schimbărilor climatice și al războiului, trebuie să fim realiști, pentru a face față problemei, rezistând în același timp fricii și fatalismului. Trebuie să ne păstrăm credința că inteligența și decența umană vor predomina. Pe lângă echipamentele de prevenire, cum ar fi măștile de față și dezinfectantul, unul dintre cei mai importanți factori în încurajarea optimismului este comunicarea. Există însă și alte practici care ne pot ajuta să menținem o perspectivă optimistă. Iată câteva dintre ele:

℗PUBLICITATE


1. Recunoștința

Există încă lucruri pentru care merită să spunem „mulțumesc“. Pentru cei care au un loc de muncă: fiți recunoscători pentru asta. Pentru cei care nu aveți: fiți recunoscători pentru cei care au grijă de voi. Există, cu siguranță, multe alte lucruri pentru care e bine să mulțumim. Conștientizarea lucrurilor bune ne va ridica vibrația.

2. Credința

Rugăciunea poate șterge obstacolele, pentru ca lucrarea lui Dumnezeu să se înfăptuiască. Nu pentru că Dumnezeu nu poate funcționa fără rugăciunile noastre, ci pentru că El a stabilit rugăciunea ca parte a planului Său pentru îndeplinirea voinței Sale în această lume.

3. Rutina

A treia practică ar fi încercarea de a menține un ritm și o rutină pentru fiecare zi. Ceea ce este important nu este cum arată rutina, ci să avem una. Fiecare persoană este diferită de celelalte, dar crearea propriului proces pentru începerea zilei este o disciplină utilă. Construiți-vă rutina zilnică prin optimizarea minții, corpului și spiritului. Stabilirea unei rutine zilnice pozitive este o investiție în propria persoană, iar exercițiul fizic este o parte importantă a unei rutine zilnice.

4. Respirația

Respirați! Exersați respirația profundă. De exemplu, dacă inspirați timp de 6 secunde, e indicat să mențineți aerul în plămâni 24 de secunde și apoi să expirați timp de 12 secunde.

Simona Ioniță

Simona Ioniță este editorul AgentiaDeCarte.ro, autoare a trei cărți și blogger din 2008. Absolventă a Cursurilor Postuniversitare de Relații Publice, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (Universitatea București). Pasionată de cărți, psihologie, teatru și călătorii.

Back To Top
×Close search
Caută