Nevoia primară a copilului este de a se conecta cu adulții ce-i asigură spațiul de siguranță în care crește și învață.
Chiar înainte de a învăța să vorbească, copilul caută părintele prin contactul vizual, îi vorbește prin imitarea gesturilor făcute cu mâinile, prin grimasele faciale sau prin sunetele și combinațiile de sunete pe care le emite, cu rolul de a răspunde mesajelor primite sau pentru a-și comunica nevoile.
Bebelușii se simt însoțiți în procesul lor de explorare atunci când adultul folosește cuvinte pentru a descrie ceea ce ei pot doar cuprinde cu privirea, iar asta le dă siguranță și încredere. Drept urmare, studiile din Programul de Educație Parentală Cercul Siguranței ne confirmă aceste lucruri, precum și beneficiile dezvoltării emoționale a copilului și pentru următorii ani ai săi. Prin urmare, adolescentul este mai predispus să se întoarcă către părinte, atunci când întâmpină o dificultate sau când vrea să împărtășească o experiență, dacă la temelia relației părinte-copil stă o comunicare empatică și deschisă spre curiozitate, acceptare și validare.
Cum comunici cu copilul tău? Pași în dialogul conștient
Terapia imago face apel la dialogul conștient pentru a restabili conectarea între partenerii unei relații de cuplu, urmând câțiva pași simpli, de bază, pași pe care îi voi enumera în cele ce urmează. Cred că aplicabilitatea dialogului imago este universală pentru orice tip de relație, cu atât mai valoroasă în relația părinte-copil.
- Stabilirea cadrului potrivit pentru dialog.
„Mă întreb dacă este un moment bun să discutăm (despre ce s-a întâmplat)“. Fie că vorbim de un bebeluș înfometat, de un copil somnoros sau de soțul obosit după o zi de lucru, bunele noastre intenții se pot dovedi insuficiente pentru a fi înțeleși de cei cu care încercăm să ne conectăm. Din acest motiv, e important să primim confirmarea partenerului de dialog în acest sens. Bebelușii vor stabili un contact vizual cu noi și poate chiar vor folosi ecolalia (repetarea în ecou a sunetelor, a silabelor sau a cuvintelor auzite), pentru a ne răspunde. Preșcolarii sau adolescenții vor fi prompți în răspunsurile lor și, deși pot emite false semnale de deschidere sau de negare a nevoii de a se conecta cu noi, poate că n-ar strica să le oferim dreptul de a alege când se simt pregătiți să ne asculte și să ne comunice ce-i bucură sau ce-i doare.
- Stabilirea rolurilor din dialog.
„Vrei să începi tu sau eu?“; „Aș vrea să mă asculți, să-ți comunic ceva. Mă poți asculta?“; „Ai prefera să fii emițător sau receptor?“. Ca într-o piesă de teatru, nu e suficient să te gândești doar la ce ai tu de spus sau să taci mâlc, ascultând morala pe care o ține din nou soția, mama sau chiar propriul tău copil.
Când ați stabilit cine va fi receptorul (cel care ascultă sau primește mesajul) și cine va fi emițătorul (cel care spune sau transmite mesajul), limitele sănătoase ale dialogului nu întârzie să apară. Știu care este rolul meu, îmi aștept rândul sau poate mă gândesc: „Ce bine! Am posibilitatea să spun, în sfârșit, ce am de spus!“.
- Un dialog în oglindă.
Emițător („Aș vrea să-ți spun că mi-a plăcut mult plimbarea noastră în parc“) vs. receptor („Ce aud de la tine este că ți-a plăcut mult ieșirea noastră în parc“). Dacă ați stabilit cine va formula mesajul dorit și cine va asculta cu atenție, poate ar ajuta să observați dacă mesajele voastre ajung corect și clar la celălalt. Oglindirea permite emițătorului să se simtă ascultat și înțeles, oferindu-i șansa receptorului să verifice, fără interpretare, doar repetând cele auzite, dacă a reținut tot mesajul sau dacă ar mai fi ceva ce a omis.
Acest fapt, chiar și în cazul bebelușilor sau al copiilor non-verbali, le captează atenția și le transmite că sunt într-un spațiu sigur, în care și bolboroseala, și exprimarea incorectă sau incoerentă au sens și valoare. Experiența de logoped mi-a arătat cu fiecare ocazie cât de benefic este în procesul terapeutic ca un copil să se simtă ascultat, chiar și în condiții de vorbire stâlcită. De asemenea, oglindind și în baza gesturilor, copiii dezvoltă o atenție crescută către partener, o dezvoltare a auzului fonematic și o motivație spre învățarea și dezvoltarea unui limbaj expresiv, acolo unde acesta era în întârziere. De exemplu, atunci când copilul spune „Bebe papă mniam-mniam“, oglindirea părintelui („Spui că bebelușul mănâncă lapte. Așa e?“) și lansarea întrebării de confirmare îndeamnă copilul să folosească cuvinte pentru a comunica mai departe, simțind că părintele este curios și interesat de ce are să-i spună.
- Schimbă rolul, menținându-ți concentrarea pe aprecierea partenerului și pe exprimarea nevoilor personale.
Când începem un dialog cu formularea unei aprecieri, din start celălalt va lăsa garda jos și nu va fi simți nevoia să se apere, să se ascundă în comportamente compulsive sau distructive sau să fugă, la propriu, din cameră. Empatia începută din rolul de receptor este susținută și în rolul de emițător, dacă verbalizăm ce ne place sau ce ajută relației noastre datorită celuilalt.
„Îmi place la tine că mă privești așa atent“, putem spune unui bebeluș.
℗PUBLICITATE
„Apreciez că te-ai oprit din învârtit pentru a mă asculta cu atenție“, ar putea să audă un copil energic de trei ani.
„Apreciez că ești curios de ce am să-ți spun“, „Apreciez faptul că putem face asta în camera ta“, poți comunica adolescentului ce stă pe scaunul biroului din fața ta.
Exprimarea aprecierilor și validarea acestora prin oglindirea realizată de receptor deschid poarta comunicării empatice, susținute de iubire și de unul din principiile terapiei imago: zero negativitate.
Dacă continuăm dialogul prin exprimarea nevoilor personale, cu accent pe folosirea lui EU („Eu aș dori…“, „Eu am nevoie…“, „Eu mă simt…“, „Pe mine mă sperie…“), păstrăm echilibrul relațional în termeni de siguranță.
E normal să fie greu. Uite ce ajută!
Cei patru călăreți ai apocalipsei, identificați de dr. John Gottman, ce pot apărea în relații (critica, disprețul, defensiva și împietrirea) aduc foarte multă negativitate și, din nou, riscăm să ne simțim neiubiți, neacceptați și chiar amenințați.
Mesajele formulate sub forma propozițiilor scurte sunt indicate pentru a facilita rolul receptorului în oglindire.
Poate cu adolescentul ce stă în fața ta îți va fi greu să asculți și să te oprești doar în a oglindi ce-ți comunică, fără să te aperi, fără să oferi o replică, fără să-i repeți o lecție importantă despre viață, lecție pe care tu a trebuit să o înveți din greșeli. E normal să fie greu.
E în regulă să fie ciudat și dificil să ai libertatea de a vorbi, fără să fii întrerupt și e posibil să fie cel puțin la fel și din rolul de receptor, să asculți activ și doar să oglindești pentru a confirma celuilalt ce ai auzit și pentru a-ți confirma ție că nu ai omis nimic important.
Amintește-ți, totuși, că rolul dialogului nu este de a căuta vinovați, de a stabili puteri și granițe. Un dialog conștient vă aduce împreună pentru a vă simți la fel de valoroși în relație, fundamentând emoțional relația prin respect, empatie, acceptare și validare. Acestea din urmă construiesc în spațiul relațional, indiferent de diferențe de gen, vârstă sau experiență, accesarea nevoii primare de a ne conecta cu cei din jur și, îndeosebi, de a ne conecta cu cei dragi, cu care și alături de care creștem.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
