Anul acesta, Pagina de Psihologie a publicat cartea Parenting pentru succes semnată de psihologul american și expertul în educație dr. Madeline Levine. Autoarea este consultant și educator parental cu o experiență practică de aproape patruzeci de ani. Vă prezentăm mai jos câteva dintre întrebările comune ale părinților despre prieteniile din școala primară și răspunsurile oferite de dr. Levine.
Fiica mea de zece ani își petrece tot timpul cu o singură prietenă. E o fată adorabilă, dar sunt inseparabile. Își petrec fiecare minut împreună și dorm una la cealaltă în weekenduri. Mi-e teamă că n-o să învețe să interacționeze cu un grup mai larg de copii. Ar trebui să mă îngrijorez?
Probabil că nu. Nu e neobișnuit ca un copil de această vârstă să aibă o perioadă de conexiune intensă cu un singur prieten. Unii copii sunt mai sociabili în mod natural. Alții sunt fericiți cu un singur prieten sau doi și, dacă nu există alte simptome, precum depresia sau fobia socială, atunci nu trebuie să te îngrijoreze o astfel de relație. Acestea pot fi prietenii compatibile, minunate și pline de susținere și încredere. Uneori, ele durează chiar o viață întreagă.
Fiul meu de nouă ani este incredibil de timid. Are câțiva prieteni, dar doar pentru că au venit ei spre el. Nu cred că va avea el niciodată inițiativa să-și facă un prieten. Cum aș putea să îl ajut să fie mai extrovertit?
Temperamentul joacă un rol important în timiditate. Unora le este mai greu să „se încălzească“. Rareori iau inițiativa, dacă o iau, și se retrag din situațiile sociale noi până când devin mai ușoare. Acest lucru poate fi o provocare, în special pentru părintele sociabil. Cu toate astea, dacă timiditatea copilului tău nu îl destabilizează, atunci probabil că tu ești cel care trebuie să se potrivească temperamentului lui. Din moment ce spui că are, totuși, prieteni, e puțin probabil să existe motive de îngrijorare. Copiii timizi trebuie să fie ghidați cu blândețe în situațiile noi. Poți netezi drumul pentru fiul tău și-l poți ajuta să se pregătească pentru o experiență nouă, de pildă o petrecere aniversară la bowling, spunându-i care sunt imaginile și sunetele la care trebuie să se aștepte și repetând cu el ce ar putea să le zică celorlalți copii de la petrecere.
Fiica mea de opt ani nu are niciun prieten. Niciunul. Își petrece tot timpul liber singură și spune că e „tristă“ și că „nimeni nu o place“. Am încercat să invit alte fete pe la noi pe-acasă, dar ele acceptă doar rareori invitația, iar dacă se întâmplă să vină, vor să plece repede. Ajutor!
Un copil care nu are prieteni este un motiv de îngrijorare. Ți-ai observat fiica în destule situații sociale, încât să ai vreo idee despre ce-ar putea să-i cauzeze probleme? Acest lucru se face cel mai bine într-un spațiu relaxat și nonintruziv – când e rândul tău să o iei de la școală sau când ești voluntar într-o excursie cu clasa. Trebuie să știi dacă fiica ta este respinsă în mod activ pentru că este agresivă sau deranjantă sau dacă e ignorată doar pentru că „nu se integrează“ și nu are aptitudinile sociale necesare pentru a fi interesantă în fața altor copii. Unora le este mai greu să se prindă de nuanțele și convențiile sociale. Stau prea aproape, vorbesc prea tare sau întrerup. Probabil că ar trebui să vorbești cu profesorii sau cu consilierii școlari, din moment ce aceștia au mai multe ocazii să-i observe pe copii în diverse situații sociale. Și monitorizarea pe terenul de joacă este o sursă bună de a obține informații.
℗PUBLICITATE
Odată ce ai înțeles mai bine de ce fiica ta nu reușește să lege prietenii cu alți copii, poți începe să vorbești cu ea despre rolul pe care îl are în această problemă. Deja se simte rău, așa că trebuie să faci asta cu blândețe și încercând să îi obții colaborarea. Poate data viitoare când spune „Nu mă place nimeni“, poți să o întrebi ce ar putea ea să facă diferit. Dacă nu e sigură, sugerează-i tu ceva.
Există grupuri de aptitudini sociale pentru copiii care nu reușesc să citească semnalele sociale. Acestea pot fi de ajutor, dacă găsești așa ceva în cartierul tău. Tristețea și izolarea permanente trebuie semnalate pediatrului și se impune întâlnirea cu un terapeut pentru copii.
Fiul meu de unsprezece ani are o groază de prieteni, dar ar trebui să-i vezi. Ca să fiu sincer, toți arată ca niște delincvenți. Stau cu pantalonii lăsați, hainele atârnă pe ei, iar limbajul lor constă mai mult în mormăieli și uneori chiar obscenități. Fiul meu a fost întotdeauna un copil bun și nu am idee de ce s-a aciuat brusc pe lângă un grup de ratați, dar mi-e teamă că prietenii lui mai simpatici o să-l ostracizeze. Cum îl fac să vadă că puștii ăștia o să-i aducă numai probleme? Ar trebui, pur și simplu, să-i interzic să se mai vadă cu acești băieți?
Cel mai probabil, dacă-i interzici copilului tău să fie prieten cu acei băieți, situația se va întoarce împotriva ta. Nu ai nicio modalitate prin care te poți asigura că dorința îți va fi îndeplinită, din moment ce el petrece o bună parte din timp departe de tine, la școală. Nu trebuie să-ți placă de băieții ăștia și poți să-i aduci asta la cunoștință fiului tău, atâta vreme cât specifici ce anume te deranjează. „Știi că noi nu vorbim urât. Te rog să le spui prietenilor tăi să respecte regulile. Altfel, am să-i rog să plece“. Și cel mai bine ar fi să nu bagi în seamă cele câteva înjurături care se mai aud din camera fiului tău.
Gândește-te că lucrurile ar putea fi mai puțin grave decât par. Băieții de această vârstă își încep călătoria spre pubertate. E de așteptat să încerce mai multe stiluri vestimentare. Dacă fiul tău va simți că îl critici și că nu îl sprijini, va înceta să mai stea de vorbă cu tine (pe cât de mult o fac, oricum, băieții de unsprezece ani). Încearcă să treci peste pantalonii lăsați și părul lung; există un motiv pentru care fiului tău îi place de acești băieți. Interesează-te de ce. Ceea ce noi vedem ca fiind îngrijorător – tunsorile ciudate, îmbrăcămintea extrem de bizară, comportamentul îndrăzneț – poate fi extrem de atrăgător pentru copiii care au fost întotdeauna cuminți. Cu siguranță nu trebuie să tolerezi un comportament negativ, dar vrei să-ți păstrezi autoritatea pentru situații care simți că sunt periculoase pentru copilul tău sau care amenință cu adevărat valorile familiei.
Dincolo de lungimea părului sau cât de lălâi sunt pantalonii, vei vrea să știi dacă noii prieteni ai fiului tău se angajează, cu adevărat, în comportamente „deviante“. Au note proaste sau iau droguri? Pericolul de-a avea prieteni problematici este că îți pot „antrena“ copilul în comportamente deviante. Dacă noii prieteni ai fiului tău sunt problematici, atunci trebuie să ai o idee mai clară despre ce se petrece cu copilul tău. Se întâmplă ceva în casă? Divorț? Conflicte în familie? Un nou membru al familiei? În cazul unui copil de această vârstă, se poate ca tații să aibă mai mult succes și să afle ce se întâmplă, cu ajutorul activităților comune, decât mamele, cu „discuțiile“ lor lungi, care le plac atât de mult. Discută despre temerile tale și cu alți adulți care îți cunosc copilul: profesorii lui, un alt părinte, poate medicul pediatru. Dacă ai, în continuare, motive de îngrijorare, cel mai bine ar fi să programezi o întâlnire cu consilierul școlar.
Pentru a afla mai multe informații despre cum pot contribui părinții la dezvoltarea sănătoasă a copiilor din etapa de vârstă 5-11 ani, vă recomandăm cartea Parenting pentru succes.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
