Mâncatul emoțional între emoție, cunoaștere și personalitate

Obezitatea reprezintă una dintre cele mai serioase probleme actuale de sănătate publică la nivel global, în ultimele decenii vorbindu-se de o adevărată „epidemie de obezitate“ cu niveluri în continuă creștere.

În cea mai mare parte a evoluției umane, procurarea hranei și echilibrul metabolic au reprezentat o provocare, ceea ce a făcut ca aportul caloric să nu depășească consumul metabolic. Avansul tehnologic a facilitat, însă, apariția unui mediu obezogenic caracterizat de o abundență de hrană, acces facil la ea, nivel scăzut de efort fizic și strategii de marketing agresive. Pe lângă acești factori, stresul cotidian și tumultul emoțional specific traiului modern sunt, adesea, considerați factori declanșatori ai consumului alimentar dezinhibat.

Ce este mâncatul emoțional?

Mâncatul emoțional a fost definit drept tendința de supraconsum declanșată de emoții negative, mai degrabă decât de nevoia fiziologică de hrană. Reacția fiziologică produsă de afectivitatea negativă sau de stres reduce motilitatea gastrică și inhibă eliberarea de glucoză în fluxul sangvin, mimând senzația de sațietate. Astfel, reducerea cantității de hrană și pierderea apetitului au fost inițial considerate un răspuns fiziologic natural, adaptativ din punct de vedere evolutiv, iar tendința de supraconsum în prezența distresului un răspuns dobândit atipic al organismului.

Deși rolurile hedonice, non-hemeostatice ale consumului alimentar, precum delectarea, recompensa, evadarea din plictiseală, diminuarea stresului sau reglarea emoțională sunt naturale, mâncatul emoțional este adesea invocat drept o „trăsătură de personalitate“ problematică, cu consecințe nefaste pentru greutate, pentru imaginea corporală și chiar pentru stima de sine. Dar, în ciuda influențelor mediului obezogenic și a stresului cronic caracteristic societății moderne, nu toți indivizii devin supraponderali.

Sunt emoțiile negative cu adevărat responsabile de mâncatul în exces?

O analiză a studiilor experimentale despre impactul distresului asupra consumului alimentar realizată de Macht¹ arată în medie o creștere a apetitului pentru aproximativ 30% dintre indivizi și o scădere a aportului energetic pentru 48% dintre persoane. În cazul persoanelor normoponderale, care nu raportează mâncat restrictiv sau emoțional, rezultatele prezintă variații considerabile în tiparul de consum: 43% dintre studii arată creșteri ale consumului, 39% dintre studii indică un consum redus ca răspuns la stresul emoțional, iar 26% dintre studii nu au identificat fluctuații ale aportului caloric.

Cea mai amplă și recentă meta-analiză² care a investigat efectul cauzal al emoțiilor negative și pozitive asupra consumului caloric pe populație clinică și non-clinică, a pus în evidență o serie de concluzii, ce ar putea părea contraintuitive la prima vedere:

1. Nu a fost evidențiată nicio asociere între un indice de masă corporală crescut și supraconsum în prezența emoțiilor negative.
2. Nu a fost găsit niciun efect global al afectivității negative asupra consumului alimentar. 
3. Emoțiile negative au generat schimbări ale consumului doar în rândul persoanelor care practică mâncatul restrictiv, nu și în rândul persoanelor cu scoruri ridicate pentru mâncatul emoțional.
4. Doar emoțiile pozitive produc o ușoară creștere a consumului alimentar.

Pe scurt, persoanele supraponderale nu tind să mănânce mai mult ca urmare a disconfortului emoțional, iar emoțiile negative nu au un efect global, în sensul creșterii consumului alimentar.

Unul dintre modelele teoretice influente legate de înțelegerea mâncatului emoțional, modelul reglării afective³ sugerează faptul că există un efect recompensatoriu al consumului de produse palatabile, ceea ce prezintă potențialul de a atenua efectul emoțiilor negative. În acord cu acest model, studiile efectuate de Braden și colab.⁴ și de Gianini și colab.⁵ au indicat faptul că deficitele legate de strategiile de reglare emoțională sunt asociate cu mâncatul emoțional, însă contribuția reglării emoționale deficitare nu depășește 20% în ceea ce privește supraconsumul alimentar. Aceste concluzii întăresc faptul că deficitul de reglare emoțională este necesar, dar nu suficient în explicarea mâncatului emoțional, existând și alți factori cu pondere semnificativă, implicați în acest comportament.

℗PUBLICITATE

---

---

Dacă reglarea emoțiilor negative nu este decât parțial responsabilă de mâncatul dezinhibat, ce alți factori sunt implicați în acest tipar alimentar atât de frecvent întâlnit?

Alți doi factori propuși, esențiali în declanșarea și menținerea comportamentului de supraconsum alimentar, sunt credințele legate de mâncat și anumite trăsături dispoziționale.

Modelul receptivității dobândite⁶, în engleză acquired preparedness model, propune ca ipoteză faptul că anumite trăsături de personalitate cu risc crescut pot facilita dobândirea unor așteptări problematice legate de consecințele anumitor comportamente. Reacția anumitor indivizi la diverse contexte pe baza unor trăsături specifice de personalitate, cum ar fi impulsivitatea, favorizează învățarea așteptării că anumiți stimuli din mediu (de exemplu, alcoolul sau mâncarea) pot funcționa drept recompense. Există, așadar, o receptivitate diferită a indivizilor în a dobândi așteptări de risc legate de diverse comportamente, în funcție de trăsăturile de personalitate. Precipitarea negativă reprezintă una dintre fațetele impulsivității. Aceasta se referă la tendința de a acționa nestăpânit în prezența distresului, reprezentând un factor de risc semnificativ legat de personalitate, asociat cu multiple fațete ale unui tipar disfuncțional de consum alimentar.

Așteptările sunt condensări ale istoricului de învățare a unui individ, bazat pe o serie de experiențe directe și vicariante (experiența vicariantă este fenomenul de a observa o altă persoană și de a simți ceea ce simte ea într-o oarecare măsură). Aceste anticipări învățate în legătură cu consecințele anumitor comportamente influențează alegerile indivizilor, fiind preferate acele comportamente cu potențial de gratificare. Există diferențe interindividuale în ceea ce privește așteptările legate de consumul alimentar, anumiți indivizi dezvoltând, sub influența trăsăturilor de personalitate, așteptări solide în legătură cu potențialul mâncării de a reduce intensitatea trăirilor negative.

În concluzie, nu emoțiile negative în sine prezic declanșarea mâncatului emoțional, ci anumite strategii de reglare emoțională disfuncționale, iar anticipările învățate reprezintă un factor cognitiv cu rol-cheie în relația dintre mâncatul emoțional și anumite trăsături dispoziționale, precum impulsivitatea.

Așteptarea că mâncarea poate atenua disconfortul emoțional reprezintă un factor de risc cognitiv-afectiv, o dimensiune specifică a unei dificultăți generale legate de reglarea emoțională ceea ce, în timp, poate conduce la apariția unui tipar disfuncțional de consum alimentar.

Mai mult, așteptarea că mâncarea este o recompensă se constituie într-un factor antecedent pentru acei indivizi care tind să acționeze impulsiv în prezența emoțiilor negative, ceea ce poate favoriza apariția și consolidarea consumului dezinhibat de mâncare în contexte emoționale dificile. Dincolo de emoțiile cu care se confruntă un individ sau de potențialele deficite de reglare emoțională, felul în care gândim despre efectul mâncării sabotează foamea homeostatică și intuitivă și întreține un supraconsum pasiv cu consecințe nefaste pe termen lung.

Bibliografie:

1. Macht, M. (2008). How emotions affect eating: A five-way model. Appetite, 50(1), 1–11;
2. Evers, C., Dingemans, A., Junghans, A. F., & Boevé, A. (2018). Feeling bad or feeling good, does emotion affect your consumption of food? A meta-analysis of the experimental evidence. Neuroscience & Biobehavioral Reviews, 92, 195–208;
3. Booth DA (1994), The psychology of nutrition, London: Taylor & Francis;
4. Braden, A., Musher-Eizenman, D., Watford, T., & Emley, E. (2018). Eating when depressed, anxious, bored, or happy: Are emotional eating types associated with unique psychological and physical health correlates? Appetite, 125, 410–417;
5. Gianini, L. M., White, M. A., & Masheb, R. M. (2013). Eating pathology, emotion regulation, and emotional overeating in obese adults with binge eating disorder. Eating Behaviors, 14(3), 309–313;
6. Smith, G. T., & Anderson, K. G. (2001). Adolescent risk for alcohol problems as acquired preparedness: A model and suggestions for intervention. Adolescents, alcohol, and substance abuse: Reaching teens through brief interventions. New York, NY: Guilford Press.

Citește și:

• Ancuța Coman-Boldișteanu, psihoterapeută: Nu avem nevoie de mai multă mâncare, ci de mai multă conectare
• Emoțiile din farfurie și mâncatul conștient
• Cum recunoaștem și cum învingem mâncatul pe fond emoțional?