Mai este atât de puțin șiiii… DA! A venit din nou momentul în care povestim din nou despre filmele și serialele de Crăciun pe care le vom urmări de sărbători. Pentru că aceste titluri ne dau mereu o stare de bine. Și pentru că merităm să ne bucurăm de cel mai frumos sezon festiv, iar maratoanele cinematografice sunt un „ingredient‟ important pentru succesul lui. Prin urmare…
Pregătește-ți ciocolata caldă sau vinul fiert, așază-te confortabil pe canapea, învelește-te în păturica preferată și… vizionare plăcută!
Best Christmas Ever
În fiecare an, de sărbători, Jackie (Brandy Norwood) trimite negreșit o scrisoare în care se laudă cu realizările sale din ultima vreme, ceea ce o face pe fosta ei colegă de facultate, Charlotte (Heather Graham), să se simtă mizerabil. Ulterior, din întâmplare, Charlotte și familia ei ajung la ușa lui Jackie cu doar câteva zile înainte de Crăciun. Iar Charlotte profită de ocazie pentru a demonstra că viața vechii ei prietene n-are cum să fie chiar perfectă. Disponibil pe Netflix.
Christmas as Usual
Thea (Ida Holm) se întoarce în orașul natal pentru a petrece un Crăciun tradițional norvegian alături de familia sa, însă, de această dată, ea îl aduce acasă și pe Jashan (Kanan Gill), iubitul ei indian. În scurt timp, ceea ce trebuia să fie un Crăciun obișnuit în compania celor dragi se transformă într-un haos care îi va pune pe toți la grea încercare. Disponibil din 6 decembrie pe Netflix.
I Hate Christmas
Dacă ai urmărit primul sezon al primului serial italian de Crăciun, atunci nu ai voie să ratezi continuarea aventurii prin care trece Gianna (Pilar Fogliati). Cine sună la ușa sa în seara de Ajun? A sosit în sfârșit momentul să aflăm! Pentru prima dată, Gianna nu mai e singură, iar perspectiva Crăciunului care se apropie nu mai este la fel de sumbră pentru ea. Doar știm cu toții că în această perioadă din an totul se învârte în jurul iubirii, nu? Doar că și de data asta Crăciunul o să-i strice ploile, determinând-o să facă o greșeală de neiertat, care va rupe lanțul de iubire. Exact când părea că lucrurile s-au așezat, începe o nouă numărătoare inversă: Gianna știe că are nevoie de magia Crăciunului pentru a-și recâștiga iubitul. Sezonul II disponibil din 7 decembrie pe Netflix.
Yoh! Christmas
Un serial de numai șase episoade, Yoh! Christmas o are în prim-plan pe Thando (Katlego Lebogang), o tânără cu succes în toate, mai puțin în dragoste. Acesta este singurul detaliu despre care familia și societatea îi amintesc de fiecare dată. Anul acesta, însă, planul ei este să nu mai fie ținta tuturor rudelor la cina de Crăciun, așa că anunță că va aduce acasă un iubit. Singura problema este că nu are unul… încă. Disponibil din 15 decembrie pe Netflix.
Bad Exorcist Special
În Ajunul Crăciunului, un demon hotărât să fure toate cadourile intră într-o școală și îl răpește pe Moș Crăciun. O gașcă simpatică în sare imediat în ajutor. Disponibil din 24 decembrie pe Netflix.

Dashing Through the Snow
O poveste înduioșătoare de sărbători, Dashing Through the Snow îi are în prim-plan pe Eddie Garrick (Ludacris), un om cu inimă bună, care, din păcate, nu mai crede în magia Crăciunului din cauza unei traume din copilărie. La cererea soției sale, Allison (Teyonah Parris), Eddie o ia pe fiica lor de nouă ani, Charlotte (Madison Skye Validum), la birou în Ajunul Crăciunului. Cei doi întâlnesc un personaj misterios, într-un costum roșu, un bărbat pe nume Nick, despre care Eddie crede că are nevoie de ajutor specializat, purtându-se anormal. În scurtă vreme, însă, Eddie și Charlotte sunt purtați într-o aventură magică. Disponibil pe Disney+.
The Santa Clauses
În cel de-al doilea sezon The Santa Clauses, Scott Calvin (Tim Allen) revine în rolul lui Moș Crăciun, bucurându-se de o popularitate mai mare ca niciodată la Polul Nord. Însă provocările nu-i lipsesc nici de această dată, pentru că lumea este într-o continuă transformare, iar spiritul Crăciunului începe să dispară în rândul noilor generații. Alături de familia sa și de spiridușii de la Polul Nord, Moș Crăciun trebuie să lupte pentru a păstra vie magia sărbătorilor. Sezonul II disponibil din 7 decembrie pe Disney+.
Your Christmas or Mine?
O comedie romantică de Crăciun? Da, bineînțeles că ne dorim! Suntem în Ajunul Crăciunului. După ce și-au luat rămas bun în gara Marylebone, proaspăt îndrăgostiții Hayley (Cora Kirk) și James (Asa Butterfield) își dau seama că nu vor să fie despărțiți de Crăciun, așa că amândoi decid să se surprindă unul pe celălalt și să schimbe trenurile pentru a sărbători împreună, dar ajung să le încurce. Zăpada începe să cadă și, odată cu ea, își dau seama că sunt prinși unul cu familia celuilalt pentru tot Crăciunul. Va supraviețui iubirea lor pe măsură ce secretele lor vor fi dezvăluite? Disponibil pe Amazon Prime.
A Christmas Mystery
În urmă cu o sută de ani, clopoțeii magici ai lui Moș Crăciun au fost descoperiți de un băiat în Pleasant Bay, Oregon, întâmplare ce a adus un secol de prosperitate și pace pentru micul oraș. Acum, cu doar câteva zile înainte de Crăciun, clopotele au dispărut, iar câțiva copii îndrăzneți încearcă să rezolve cazul și să aducă din nou magia sărbătorilor în Pleasant Bay. Disponibil pe HBO Max.
The Enchanted Christmas Cake
Gwen și-a pierdut recent bunica și se luptă să readucă în brutăria lor spiritul Crăciunului. Pentru a-și îndeplini misiunea, aceasta vrea să descopere rețeta magică a bunicii ei pentru legendarul tort de Crăciun fermecat al orașului. Disponibil pe HBO Max.
Citește și: