Margaret Atwood (n. 1939) este cea mai cunoscută scriitoare canadiană, autoare a peste 35 de volume de proză, poezie și eseuri critice, traduse în zeci de limbi. A scris romane (Alias Grace, Povestea slujitoarei, Ochi-de-pisică, Oryx și Crake, Asasinul orb, Femeia comestibilă etc.), volume de proză scurtă (Dansatoarele și Other Stories etc.) și de poezii (The Circle Game, Interlunar, Morning in the Burned House, Eating Fire: Selected Poetry etc.), precum și literatură pentru copii.
Printre numeroasele premii care i-au fost acordate se numără Booker Prize, The Governor General’s Award, Giller Prize, Premio Letterario Internazionale Mondello, Toronto Book Award, Sunday Times Award for Literary Excellence, Premio Príncipe de Asturias de las Letras. Este membră a Societății Regale din Canada, i s-a conferit Ordinul Norvegian al Meritului Literar și titlul de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor al Franței.
În prezent locuiește la Toronto.