Protagonista interviului #CeNuVreauSăȘtieLumeaDespreMine de astăzi, pe Pagina de Psihologie este una dintre marile actrițe autohtone. Este absolventă a Facultății de Litere a Universității București, precum și a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale“, din București. Contribuția sa în evoluția teatrului independent din România nu este una de neluat în seamă, fiind unul dintre fondatorii „Teatrului Desant“. Însă nici marile ecrane nu îi sunt străine, Maria Obretin jucând în nenumărate și premiate filme și seriale de televiziune. Din această lună o putem vedea, din nou, în cadrul peliculei Hoții de subiecte, într-un rol excepțional. Despre firesc, provocări, emoții și planuri am discutat în rândurile de mai jos.
Cum ai vrea să te descrie spectatorii?
Aș prefera să nu mă descrie, ci pur și simplu să-mi știe numele și chipul și acestea să le fie garanție că n-o să le pară rău după banii pe bilet.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Actriță de teatru sau de film? Unde te simți, cel mai bine?
Oferta nu e atât de îmbelșugată încât să apuc vreodată să le compar. Mă bucur de nu mai pot ori de câte ori sunt parte dintr-o distribuție, fie de teatru, fie de film. Totuși, probabil în teatru, pentru că e un proces continuu și găsesc în asta o plăcere teribilă. Atunci când filmezi, experiența cu rolul se termină după acele zile de filmare. În teatru, fiecare spectacol îți oferă o experiență diferită, unică, rolul crește cumva de la o reprezentație la cealaltă, e o provocare continuă. Îmi place să văd cum evoluează personajele, cum apar mereu elemente noi, e un proces viu și interesant.
Care este rolul tău din pelicula „Hoții de subiecte“?
Hoții de subiecte e un film despre adolescenți, cu provocările și posibilitățile acestor vremuri, e un fel de Liceenii pentru aceste noi generații. Rolul meu este al unei mame singure care încearcă să-și sprijine copila, care e gata să sacrifice orice pentru ca fiica ei să studieze în străinătate și să facă tot ceea ce își dorește în viață.
Care a fost cel mai amuzant moment de pe platourile de filmare?
Nu îmi amintesc vreo pățanie amuzantă, în mod specific. S-a muncit frumos și în armonie într-o echipă tânără și talentată. Ah! M-a disperat huzurul culinar, Tudor Petremarin, regizorul filmului, ne-a răsfățat cu tot felul de bunătăți, cărora îmi era foarte greu să le rezist! Mâncam și plângeam. Mâncam! Glumesc, le-am ronțăit fără vreun mare sentiment de vină, trebuie să ne mai și bucurăm în viață. Bine că nu am avut multe zile de filmare, totuși.
Ești aspră cu tine însăți, după spectacole și filmări?
Nu aș zice că sunt chiar aspră, dar țin deschis ochiul critic, analizez ce am ratat, ce aș putea face mai bine. Sigur, la film trebuie să o rezolvi în ziua respectivă, la următoarea dublă. La teatru, zbaterile durează mai mult, până la următorul spectacol, când abia aștepți să probezi micile amendamente. Dar mi se pare important să facem asta, e parte din igiena meseriei. Ar fi culmea să fim mulțumiți la maxim de noi, nu știu, eu nu am pățit așa ceva.
Joci în mai multe piese de teatru. Ți s-a întâmplat vreodată să uiți replici?
Da. E rău de tot când uiți o replică, fuge pământul de sub picioare, se face un gol în stomac, după golul din creier care ți-a provocat uitarea. Dar piesa de teatru e un organism viu care nu depinde numai de tine, te salvează colegii, suntem toți în aceeași barcă, ne repliem toți dacă apare vreo fisură.
De ce am merge la cinematograf pentru acest film?
Pentru că e un film despre o vârstă minunată, în care totul este posibil, în care uneori se fac alegerile pentru o viață. O vârstă dificilă și frumoasă pe care filmul o surprinde foarte bine. Cred că va fi iubit și de adolescenți și de părinți, probabil o să îi facă să se înțeleagă puțin mai bine pe ei înșiși și unii pe alții.
Care este secretul tinereții fără bătrânețe?
℗PUBLICITATE
Umorul, bucuria, joaca. E important, cred, să nu ne luăm foarte în serios, să ne lăsăm să trăim, să primim lucrurile bune și rele și să vedem cum ne descurcăm cu ele fără încrâncenare.
Cum reacționezi atunci când ești criticată în mediul online?
Din câte îmi dau eu seama, atacurile au în mică măsură legătură cu tine, au legătură cu omul care le face. Odată ce înțelegi asta în mod real, nu mai pui la suflet. Trăim prea puțin, nu e timp pentru lupte mici și inutile. Cât timp faci cu credință și responsabilitate ce ai tu de făcut în părticica ta, nu ai cum să pici la prima boare de vânt. În ce privește criticile constructive, cred că știu să le identific și să corectez acolo unde este cazul.
Ce-ți place cel mai mult la tine, atunci când te privești în oglindă?
Fără să-mi bată narcisismul la ușă, îmi place de mine când mă privesc în oglindă. Îmi plac energia și bucuria din ochi, consider că sunt arme cu care pot porni ziua.
Ai apelat, de-a lungul timpului, la consiliere psihologică?
Nu, nu am apelat, deși uneori am fost curioasă de cum m-ar ajuta un profesionist în procesul meu de cunoaștere și dezvoltare.
Care este ultima piesă de teatru la care ai fost, în calitate de spectator?
Acum două săptămâni, alături de câțiva prieteni, actori și ei, am fost la Londra, la premiera spectacolului Pescărușul în regia lui Ostermeier, cu Cate Blanchett în rolul principal și cu Emma Corrin (cea care a jucat-o pe Lady Diana în The Crown). A fost bucuria lumii. Totul. Călătoria de o singură zi la Londra. Vremea superbă. Spectacolul minunat. Colegii actori englezi care ne-au bucurat sufletele.
Care este cel mai recent gest romantic pe care l-ai făcut pentru partenerul tău de viață?
Atunci când ești într-o relație armonioasă de iubire, cam tot ce faci împreună cu celălalt e romantic. Aceleași lucruri făcute într-o relație disfuncțională nu mai au această valoare.
Cum arată primăvara lui 2025 pentru tine, din punct de vedere emoțional?
Arată bine, am o capacitate de a mă bucura peste medie. Tot ce mi se întâmplă, provocat de mine sau oferit de univers, are partea de frumos în el, chiar dacă uneori e bine ascunsă după niște chestii mai puțin plăcute.
Pentru ce anume ești recunoscătoare, în prezent?
Am o listă lungă aici. Sunt recunoscătoare pentru că toți cei pe care-i iubesc sunt sănătoși și senini, pentru cățelușul meu, Pascal, pentru prietenii mei, pentru că fac o meserie care îmi place și din care pot trăi, pentru soarele ăsta care a izbucnit de câteva zile, pentru fiecare zi în care mă trezesc și o pornesc prin viață. Am o prietenă a cărei copilă de câțiva anișori care spune în fiecare seară: „Înger, Îngerașul meu/ Ce mult mi-a dat Dumnezeu!“ Îmi permit să o citez aici, pentru că sunt la fel de recunoscătoare pentru oamenii și întâmplările din viața mea.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
