Skip to content

Masa în familie este un ritual valoros și extrem de sănătos. Asta susțin atât vechile tradiții, cât și studiile de specialitate. Beneficiile se întind de la cultivarea unor obiceiuri alimentare sănătoase și până la crearea unei bogate conexiuni emoționale între membrii familiei.

Agitația vieții cotidiene pare însă că are puterea de a răpi din farmecul și beneficiile mâncatului împreună. Sărbătoarea de Paște sau cea de Crăciun, zilele de naștere sau alte motive de celebrare reușesc încă să ne aducă laolaltă. Dar inițiativele de a ne aduna în jurul mesei fără vreo ocazie specială, ci doar pentru a mânca și a petrece timp împreună, ca familie, tind să devină din ce în ce mai rare.

Mai mult de 20 de ani de cercetare științifică ne spun de ce este important să mâncăm împreună la masă. Și chiar și Biblia consemnează cum toate întâlnirile de cinste erau sărbătorite prin așezarea unei mese, cum Iisus Hristos obișnuia să ia masa cu oamenii de rând și cum a înfăptuit o serie de minuni în timpul mesei. Cina cea de Taină este cea mai celebră și mai sfântă masă.

Există argumente solide și pentru cei drept credincioși, și pentru cei care au nevoie mai degrabă de dovezi științifice. S-a votat în unanimitate pentru promovarea mesei în familie ca oportunitate pentru a ne conecta unii cu ceilalți în timp ce mănâncăm, spunem glume și purtăm conversații despre lucrurile care contează pentru noi. Bucuria mesei în comun nu poate fi reprodusă prin nicio altă activitate în aceeași măsură și cu aceleași rezultate.

Pentru că stilul actual de viață nu prea ne permite nici să luăm în calcul ca toate mesele zilei să le împărțim cu familia, cina poate fi cel mai potrivit moment pentru o asemenea reuniune. Nu e cazul nici să ne cramponăm de ideea că ar trebui să fie un obicei zilnic și care să implice toți membrii familiei pentru a obține beneficiile menționate în studii. Dacă se adună doi membri care mănâncă împreună, vorbesc și se bucură fiecare de prezența celuilalt se cheamă o cină în familie. Obiceiul creat și menținut va atrage cu siguranță și alți membri de-a lungul timpului.

℗PUBLICITATE



Cina în familie poate deveni o rutină plină de afecțiune care să ne facă să ne simțim apreciați și în siguranță. Este reconfortant să știi că, în ciuda imprevizibilității vieții, există ceva pe care poți conta mereu. Iar dacă cina zilnică nu stă la îndemâna tuturor, o rutină la fel de importantă se poate crea prin alegerea anumitor zile ale săptămânii de lucru sau pentru weekend. Orice predictibilitate conferă siguranță în mijlocul haosului programului săptămânal. Ritualul potrivit fiecărei familii este cel mai bun de pus în practică.

Dacă ați învățat în copilărie că „la masă nu se vorbește“, e momentul să vă dezvățați de asta și să abordați o altă atitudine. Pentru că nimic nu se compară cu o masă plină de râs și voie bună. E și un moment foarte potrivit pentru a vorbi fiecare despre experiențele personale de peste zi, fie ele bune sau rele. Este vindecător doar gândul în sine că te aduni cu oameni dragi care te vor asculta și îți vor fi alături.

Adevărata putere a unei mese împreună zace în calitatea conectării interpersonale. Să te aduni la masă pentru a mânca într-o tăcere de gheață sau pentru a țipa unul la celălalt sau la copii, nu va genera cu siguranță elemente benefice. Iată câteva sugestii pentru a face mai ușoară conectarea în timpul mesei:

  • Adunați-vă la ora stabilită și participați cu toții, inclusiv la activitățile de pregătire a mâncării, de aranjare a mesei sau de spălare a vaselor;
  • Pentru început, când vă așezați la masă, vorbiți pe rând pentru ca fiecare să aibă ocazia să spună ce are de spus și să fie ascultat; după ce toată lumea a apucat să vorbească, discuția liberă – e liberă;
  • Introduceți regula „fără electronice în timpul mesei“ atât pentru copii, cât și pentru adulți; e un moment în care mâncați mâncare reală, în viața reală, lângă oameni reali;
  • Alegeți o dată pe săptămână o temă specială pentru felul de mâncare servit; îl puteți prepara cu rândul sau împreună și puteți face schimb de trucuri și informații pe acest subiect;
  • Gestionați, înainte de a vă așeza la masă, o eventuală stare furie sau supărare pentru ca proiectul „cina în familie“ să funcționeze; intimitatea sănătoasă presupune flexibilitate și iertare.

Masa în familie contribuie cu mare greutate la formarea sentimentului de „acasă“. Ajungem să ne prețuim mai mult, să ne fim de folos reciproc, să ne cunoaștem mai bine și să trăim împreună momente speciale care se întâmplă doar în intimitatea casei noastre, în pofida programului diferit pe care îl are fiecare.

Anca Pavel este psiholog și psihoterapeut. A lăsat deoparte cariera de economist la 40 de ani și în ultimii 7 ani s-a dedicat psihoterapiei. Lucrează sub metafora „Sculptez cu unelte potrivite minți complexe“ pentru că noi toți, ca o piatră brută, putem fi sculptați prin diverse și complexe unelte terapeutice pentru a ne dezvălui frumusețea unică și autenticitatea. Pentru mai multe informații o găsiți pe ancapavel.com.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0