Într-o lume în care tehnologia ne apropie prin ecrane, dar adesea ne îndepărtează emoțional, rămâne o întrebare esențială: cum mai cultivăm conexiuni autentice, de la inimă la inimă? La Pagina de Psihologie, căutăm constant răspunsuri care să aducă sens, claritate și vindecare în viețile noastre.
De această dată, ne bucurăm să găzduim un dialog profund cu Maestrul Zuan, un ghid al înțelepciunii orientale care va fi prezent în România în luna iunie, în cadrul evenimentului The Inner. Cu blândețe și claritate, Maestrul ne vorbește despre liniște, prezență, ascultare cu inima și despre puterea vindecătoare a tăcerii. Un interviu care nu doar că se citește, ci se simte, reamintindu-ne că, dincolo de cuvinte și tehnologii, esența conexiunii umane este simplă, dar profundă: să fim acolo, cu adevărat, unii pentru alții.
Master Zuan, într-o vreme în care suntem mai conectați digital decât oricând, dar ne simțim tot mai izolați emoțional, cum definiți adevărata conexiune umană?
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Da, suntem „conectați digital“ pentru a primi informații, dar asta nu înseamnă că putem transmite și primi, la fel de clar, emoții. Pentru a ieși din izolarea noastră emoțională, e nevoie să învățăm să cultivăm un echilibru între comunicarea digitală și cea față-n față.
Conexiunea digitală n-ar trebui să înlocuiască legătura umană autentică, ci doar să o susțină. Este esențial să înțelegem – și mai ales să simțim – că adevărata conexiune umană nu se află în zgomotul mesajelor constante și nici în iluzia de prezență prin ecrane. Nici măcar în simplul fapt de a vorbi unii cu alții. Conexiunea autentică se naște în liniștea dintre cuvinte, în acea înțelegere tăcută care apare atunci când două suflete rezonează, fără a fi nevoie să spună ceva. De la om la om. De la inimă la inimă. O transmisie directă, pură și completă.
Vorbiți adesea despre prezență și liniște ca fiind cheile relațiilor armonioase. Cum putem cultiva aceste calități în interacțiunile noastre zilnice?
Exersează. Exersează. Exersează. Pentru a cultiva prezența și liniștea, trebuie mai întâi să ne golim pe dinăuntru – de zgomotul așteptărilor, al judecăților, al controlului și al nevoii constante de a face. Și să ne întoarcem la noi înșine – în acel centru tăcut și liniștit. Prezența reală nu înseamnă să faci mai mult. Înseamnă să lași mai mult să fie. Să te domolești, să încetinești și să revii la o stare de a fi mai calmă, mai ancorată. Când intri într-o conversație dintr-un loc de liniște – când asculți cu adevărat, nu doar cu urechile, ci și cu inima – creezi un spațiu în care celălalt se poate simți văzut și în siguranță. Nu mai reacționezi. Începi să primești. Și, atunci, apare conexiunea.
Mulți adulți simt că este mai greu să formeze legături profunde pe măsură ce înaintează în vârstă. Ce ne blochează, în opinia dumneavoastră, să ne deschidem din nou inima către prietenie și încredere?
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, adunăm experiențe. Unele ne înalță, altele ne rănesc. Și, treptat, fără să ne dăm seama, începem să construim ziduri în loc de punți. Ne înarmăm și ne protejăm de tot ce nu ne place. Alegem siguranța în locul vulnerabilității. Dar cu cât ne protejăm mai tare de durere, cu atât blocăm mai mult iubirea. Aceasta nu poate fi calea corectă.
Cum ne deschidem din nou inima? Prin gesturi mici, dar curajoase: un compliment sincer, o ureche care ascultă, o tăcere împărtășită, fără teama de gol. Simplu. Puternic. Transformator.
În învățăturile dumneavoastră, cât de mult este influențat modul în care relaționăm cu ceilalți de cunoașterea de sine? Și cum pot deveni dificultățile relaționale oportunități pentru creșterea interioară?
Un adevăr tăcut, adesea trecut cu vederea, este acesta: felul în care ne raportăm la ceilalți reflectă felul în care ne raportăm la noi înșine. De aceea, cunoașterea de sine nu este doar o călătorie personală – este una profund relațională. Dao De Jing ne amintește că: „A-i cunoaște pe ceilalți este inteligență. A te cunoaște pe tine însuți este adevărata înțelepciune“. Când începem să ne înțelegem cu adevărat – fricile, tiparele, așteptările – nu le mai proiectăm asupra celorlalți. Nu mai dăm vina, nu ne mai apărăm, nu mai reacționăm. Începem să răspundem dintr-un loc mai profund – al prezenței și smereniei.
Cunoașterea de sine vine din descoperirea de sine. Iar descoperirea de sine începe cu întoarcerea spre interior.
Vorbiți despre „înțelepciunea inimii“ ca forță călăuzitoare în relații. Ce înseamnă să asculți cu inima și cum putem dezvolta această sensibilitate?
În Dao De Jing, maestrul Laozi vorbește despre un mod de cunoaștere care nu vine din minte: „Înțeleptul vede fără să privească, împlinește fără să se străduiască“. Aceasta ne indică un tip mai profund de percepție – nu din gândire, ci din ființare. Să asculți cu inima înseamnă să te conectezi cu ceea ce e dincolo de cuvinte. Să simți spațiul dintre propoziții. Să percepi nu doar ce spune cineva, ci cine este dincolo de cuvinte.
În tradițiile estice, inima nu este doar un loc al emoțiilor, ci și al înțelepciunii. Cuvântul chinezesc pentru „inimă“ (xin) înseamnă, de fapt, „inimă-minte“ – centrul simțirii și al conștiinței. Când ascultăm din acest spațiu, nu o mai facem ca să răspundem, ci ca să înțelegem. Ca să ne conectăm. Ascultarea cu inima nu e o tehnică, ci o stare de prezență.
Ce rol joacă tăcerea în conexiunea umană? Poate fi prezența deplină – chiar și fără cuvinte – mai vindecătoare decât orice sfat?
Există o tăcere inconfortabilă, pe care ne grăbim s-o umplem. Și există o altă tăcere… cea care vindecă. Care ține. Care vorbește mai puternic decât orice cuvânt. Dao De Jing ne amintește: „Tăcerea este o sursă de mare putere“. Într-o lume obsedată de răspunsuri, zgomot și viteză, această înțelepciune e mai relevantă decât oricând. Uneori, credem că ne conectăm prin ceea ce spunem – dând sfaturi, împărtășind opinii, încercând să rezolvăm durerea cuiva. Dar, uneori, celălalt are mai multă nevoie de la noi nu de cuvintele noastre, ci de prezența noastră. O prezență stabilă care spune: „Sunt aici. Cu tine. Așa cum ești“.
Când suntem cu adevărat prezenți în tăcere, ceva sacru se întâmplă. Cad măștile. Se topesc scuturile. Iar inima începe să se simtă în siguranță.
℗PUBLICITATE
În practica Zen, tăcerea nu este goală. Este plină – de conștiență, compasiune, ascultare.
Adevărata comunicare începe când cuvintele se sfârșesc.
Spuneți adesea că „energia urmează atenția“. În relații, ce înseamnă să vezi cu adevărat un om și cum putem exersa asta în mod conștient?
În tradițiile estice, în special în Daoism și Chan (Zen), vederea profundă începe cu liniștea. Când mintea e tăcută și inima deschisă, începem să observăm lucruri pe care altfel le-am rata – subtilități ale limbajului corpului, energia din spatele cuvintelor, dorințe nerostite.
Cum practicăm asta? Încetinim. Când suntem cu cineva, îi oferim toată prezența noastră. Lăsăm telefonul. Lăsăm gândurile despre ce urmează. Nu mai repetăm în minte ce vrem să spunem. În schimb, privim. Ascultăm.
Pentru că, atunci când cineva se simte cu adevărat văzut, se înmoaie. Se deschide. Își amintește cine este. Și acel moment – simplu, tăcut, sacru – este locul unde începe vindecarea și se adâncește conexiunea. Unde merge atenția ta, acolo curge și energia ta.
Viața modernă ne trage în zeci de direcții și ne lasă puțin timp pentru prietenii hrănitoare. Ce sfaturi aveți pentru a face loc conexiunii autentice în mijlocul agitației?
Viața modernă ne consumă. Notificări, termene-limită, responsabilități… Iar în toată această mișcare, pierdem ceva sacru: conexiunile care ne hrănesc inima. Dao De Jing ne amintește: „Pentru a fi în armonie cu Dao, întoarce-te la liniște“. Conexiunea nu dispare – noi ne mișcăm prea repede ca s-o mai simțim. Așadar, dacă vrem relații autentice, trebuie să le oferim un spațiu real. Nu prin a adăuga mai mult în agendă, ci prin a prioritiza prezența.
Cum facem asta? Prin alegeri mici și conștiente: cinci minute de ascultare în loc de scroll, o cină pe săptămână fără ecrane, un mesaj scurt care spune: „Mă gândesc la tine“.
Gesturi simple. Dar, în timp, ele cresc rădăcini adânci. Pentru că relațiile autentice nu cer timp infinit. Cer prezență.
Veți fi prezent în România, la evenimentul The Inner, în luna iunie. Cu ce intenție veniți și ce mesaj doriți să transmiteți comunității de aici?
Vin împreună cu echipa mea – Echipa Călătoriei în Interiorul Sinelui. Nu avem o agendă. Nu avem așteptări. Avem doar prezență.
Intenția noastră este să creăm un spațiu în care să ne amintim, împreună, blândețea inimii, înțelepciunea liniștii și bucuria profundă care apare când trăim în armonie.
Spiritul românesc este profund, ancestral și plin de forță. Vin să ascult… să împărtășesc…
Și să fiu martor la trezirea care deja se întâmplă.
Să ne întâlnim nu ca să impresionăm, ci ca să fim autentici. Nu ca să ne reparăm unii pe alții, ci ca să ne vedem. Nu ca să fugim de lume, ci ca să ne reamintim cum să o traversăm cu blândețe, claritate și inimă.
Fie ca acest eveniment să fie o reamintire pentru noi toți că, dincolo de haosul vieții moderne, conștiința încă curge. Tăcut. Constant. Chemându-ne acasă, la ceea ce contează cu adevărat.
Dacă ați putea oferi o singură practică zilnică pentru a cultiva relații autentice, centrate în inimă, care ar fi aceea?
Practica prezenței intenționate. Oprește-te. Inspiră – expiră. Repetă. Simte inspirația – simte expirația. Fă asta de cel puțin trei ori. Doar o dată pe zi: oprește-te. Alege un moment, o interacțiune și dăruiește-i totul. Nu sfaturi. Nu performanță. Ci prezența ta deplină, cu inima deschisă.
Maestrul Laozi spunea: „Marea Cale este simplă, dar oamenii preferă potecile lăturalnice“. Această practică e simplă. Dar este puternică. Pentru că, atunci când ne întoarcem la inimă, ne întoarcem la ceea ce contează cu adevărat.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
