Skip to content

Matthew Perry, îndrăgitul actor care a jucat rolul lui Chandler Bing în Friends, a murit weekend-ul trecut la vârsta de 54 de ani. Conform informațiilor puse la dispoziția media de oamenii legii, actorul a fost găsit înecat în locuința sa din Los Angeles și nu există suspiciuni privind un act criminal.

Vestea proastă, drama trecerii în neființă a lui Perry, a readus la lumină adevărul cumplit al existenței lui, afectată puternic de alcoolism, dependență de droguri, dezechilibru psihic și emoțional, suferințe medicale care, nu o dată, l-au plasat pe linia fină dintre viață și moarte.

În 2022, actorul a povestit în autobiografia Friends, iubiri și marele lucru teribil despre calvarul dependenței pentru care, mărturisea Perry, a cheltuit peste nouă milioane de dolari ca să se vindece.

Un om marcat de divorțul părinților săi, de singurătate și de lipsa încrederii în sine

Marcat de situații care i-au destabilizat iremediabil parcursul, Perry a reușit într-o oarecare măsură să-și construiască un statut social, o imagine și să aducă aproape oameni care astăzi îi deplâng dispariția. Chiar și așa, n-a fost suficient. Odată cu faima enormă și succesul financiar datorat rolului din serialul Friends, lucrurile au luat o întorsătură nefastă.

Actorul a devenit dependent de un număr mare de substanțe, de la vodcă până la analgezice eliberate pe bază de rețetă. Atât de incontrolabilă i-a fost adicția, încât au existat perioade în care a furat în mod compulsiv pastile din dulapurile cu medicamente amplasate în agențiile imobiliare și a ajuns să ia 55 de pastile de Vicodin pe zi! Greutatea sa a fluctuat teribil și a dezvoltat probleme de memorie. Într-un interviu, Matthew Perry a declarat că nu-și amintea că a filmat trei sezoane întregi din serial.

Problemele de dependență ale lui Matthew Perry i-au generat grave probleme de sănătate. De-a lungul anilor, el a estimat că a trecut de 65 de ori prin centre de dezintoxicare, a suferit 14 operații și 15 cure de dezintoxicare. În plus, o perioadă de timp a fost conectat la aparate, iar timp de două săptămâni a fost în comă.

Autobiografia aprofundează puternic luptele sale cu presiunea celebrității, cu dependența și tulburările legate de consumul de substanțe, precum și calea spre recuperare și bunăstare psihică. De asemenea, Perry puncta în carte importanța terapiei, a sprijinului social și a conștientizării importanței sănătății mintale în recuperarea dependenței.

℗PUBLICITATE



Matthew Perry povestea cum recunoștința față de viață și rezistența psihologică l-au ajutat să facă față greutăților prin care a trecut și își făcuse un țel din a-i ajuta și pe alții să se vindece. „Când cineva mă sună pentru ajutor, îi spun: «Vino la mine. Hai să vorbim!». Am răspunsul pentru că m-am împiedicat atât de mult. Aș putea să te ajut!“.

Cronologia dependenței actorului și cum i-a distrus adicția sănătatea fizică și mintală

  • Matthew Perry a băut pentru prima dată la 14 ani, iar de atunci a început să bea în mod constant până la 18 ani.
  • Dependența de droguri a lui Perry a început după ce starul din 17 Again a fost implicat într-un accident de jet ski în timpul filmărilor la serialul Fools Rush In, în 1997, la aproximativ trei ani după premiera serialului Friends, în 1994. Atunci i s-a prescris Vicodin și a ajuns să înghită 55 de pastile zilnic. Din cauza tratamentului, a ajuns la 128 de kilograme, iar în același an a fost internat în centrul Hazelden din Minnesota, pentru 28 de zile.
  • În anul 2000, în timp ce filma Friends, a fost spitalizat cu pancreatită.
  • În timp ce se afla internat în spital, lui Perry i s-a administrat Dilaudid, un opioid care calmează durerile. „A fost noul meu medicament preferat“, scria el. „Și aș fi rămas în acel spital o sută de zile dacă ar fi continuat să mi-l administreze“.
  • În 2001, Perry intră la dezintoxicare, unde petrece două luni și jumătate, din cauza dependenței de Vicodin, metadonă, amfetamine și alcool, ceea ce duce la amânarea producției filmului Serving Sara. „Mi-am dat seama că trebuie să mă duc să mă salvez. Am pus mâna pe telefon și i-am sunat pe oamenii care erau dispuși să mă ajute“, declara actorul pentru New York Times.
  • În 2011, actorul a anunțat că plănuiește să se retragă pentru „a mă concentra pe recuperarea mea“.
  • În 2013, bărbatul originar din Massachusetts pleacă din casa de pe plaja din Malibu și se mută în Perry House, pe care o organizează ca un centru de ajutor pentru bărbații care se luptau cu dependența de alcool.
  • În 2018, Perry suferă o perforație gastrointestinală, iar medicii i-ar fi spus că are doar 2% șanse de supraviețuire. „Medicii au spus familiei mele că am avut o șansă de 2% să trăiesc“, a explicat Perry. „Am fost conectat la o chestie numită aparat ECMO, care-ți pune în mișcare, artificial, inima și plămânii. Nimeni nu supraviețuiește la așa ceva“.
  • Perry a petrecut aproape două săptămâni în comă și cinci luni în spital. A fost nevoit să folosească o pungă de colostomie timp de nouă luni.
  • La începutul anului 2021, Perry și-a învins dependența de alcool și droguri, susținând că de atunci duce o viață sănătoasă. „Sunt un tip extrem de recunoscător. Sunt recunoscător că sunt în viață, asta e sigur. Iar asta îmi dă posibilitatea de a face orice“, a împărtășit Perry cu People pentru articolul de copertă din 31 octombrie 2022.

Ce este dependența de substanțe?

Dependența de substanțe reprezintă consumul persistent și obsesiv (cum ar fi alcoolul și drogurile) care provoacă probleme mintale, fizice și comportamentale. Printre substanțele de care se abuzează în mod obișnuit se numără: alcoolul, canabisul, fenciclidina, opioidele, tutunul, sedativele și drogurile stimulante, cum ar fi cocaina, ecstasy.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), peste 2% din populația globală se confruntă cu o dependență de alcool sau de droguri ilicite. Bărbații, spre deosebire de femei, cu vârsta de peste 12 ani, sunt mai predispuși să experimenteze lupta cu dependența.

Comorbidități asociate diverselor tipuri de dependențe

Exemplu fiind povestea lui Matthew Perry, iată cum tulburările de dependență pot declanșa o serie de afecțiuni grave de sănătate mintală și fizică, cum ar fi:

  1. Dependența excesivă de substanțe;
  2. Simptomele de sevraj (cum ar fi vinovăția, euforia, pofta);
  3. Boli cardiovasculare;
  4. Probleme de greutate;
  5. Pierderea poftei de mâncare;
  6. Tulburări alimentare (cum ar fi mâncatul compulsiv sau înfometarea excesivă);
  7. Insomnie;
  8. Tulburări de comportament (cum ar fi suspiciunea patologică, furtul, minciuna sau comportamentul violent);
  9. Tulburări cognitive (cum ar fi probleme de memorie, modele de gândire iraționale, halucinații);
  10. Tulburări de sănătate mintală (cum ar fi depresia, anxietatea, retragerea socială, tulburări de dispoziție);

Ajutorul specializat și comunitatea pot întoarce dependența de pe drumul autosabotării

Matthew Perry a povestit deseori că dependențele i-au distrus multe relații amoroase și l-au anulat din punct de vedere social, însă a recunoscut că apropiații lui, oamenii care au contat pentru el, au fost cei care l-au ajutat să-și recunoască tulburările de sănătate mintală și l-au încurajat să apeleze la ajutor medical.

La un moment dat, chiar Perry povestea că, în sprijinul recuperării lui, a fost aplicat „modelul pinguinilor“. „Când unul dintre ei este bolnav sau când este foarte rănit, ceilalți pinguini îl înconjoară și îl susțin. Se plimbă în jurul lui până când acel pinguin poate merge singur. Cam asta au făcut colegii din Friends pentru mine“, mărturisea regretatul actor.

Citește și:

Ileana Voicu Ghinea, absolventă a Facultății de Jurnalism, și-a început cariera în presă în 2004 la Revista Apropo și a colaborat cu Revista Pro TV Magazin. A trecut pe online în 2008 la Eva.ro, apoi a preluat conducerea editorială a Unica.ro în 2010. Ulterior, a fost implicată în proiecte precum viva.ro, avantaje.ro și bravonet.ro. În 2018, s-a alăturat echipei Radio ZU ca PR, după o perioadă de redactor online. În prezent, este invitat permanent în emisiunea „Frătzi află tot“ de la Metropola TV.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0