Într-un peisaj politic, ascensiunea unui candidat care se bazează pe populism, naționalism și teorii conspiraționiste va ridica întrebări critice despre vulnerabilitățile psihologice și sociale care fac ca astfel de discursuri să rezoneze cu masele. Discursuri de genul „România se trezește“ sau „Nu schimbăm stăpânii, ci sistemul“ nu sunt (doar) expresii ale nemulțumirii, ci și strategii construite pentru a capta emoțiile colective ale unei societăți divizate și vulnerabile.
Apelând la teoria „psihologiei mulțimilor“ a lui Gustave Le Bon, acest articol va explora modul în care indivizii își pierd gândirea critică în fața unui lider carismatic și va analiza mecanismele sociale care facilitează manipularea și riscurile pe termen lung ale unor astfel de fenomene. Vom analiza și un posibil profil psihopatologic al liderilor care promovează astfel de mesaje, precum și efectul lor asupra societății.
Psihologia mulțimilor, atunci când rațiunea dispare
Gustave Le Bon, în lucrarea sa clasică Psihologia mulțimilor, descrie cum indivizii, atunci când fac parte dintr-o mulțime, își pierd gândirea critică, devenind susceptibili la sugestii și influențe externe. Cum este posibil acest lucru? Ce se întâmplă? În mulțime, rațiunea este înlocuită de emoții. Mulțimile reacționează la simboluri și sloganuri care evocă emoții puternice, cum ar fi frica, mânia sau speranța. Totodată, identitatea individuală dispare. Oamenii se identifică cu grupul și cu liderul, renunțând la responsabilitatea personală. Liderii carismatici devin o voce unică, percepută ca având soluții absolute la toate problemele complexe, iar sugestibilitatea crește.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Privind în istorie, această pierdere a rațiunii a fost evidentă în ascensiunea regimurilor autoritare, cum ar fi cel al lui Hitler, care a folosit un discurs populist, apelând la mândrie națională, frică și excluderea „celuilalt“,pentru a manipula masele.
Vulnerabilitățile psihologice ale celor seduși
Discursurile populiste și conspiraționiste funcționează eficient, deoarece exploatează vulnerabilități umane fundamentale, cum este, de exemplu, frica de incertitudine. În contexte de criză economică, socială sau politică, oamenii caută explicații simple și soluții rapide.
Nevoia de apartenență, o nevoie umană de bază conform piramidei lui Maslow, este bifată, mulțimile oferind un sentiment de comunitate, mai ales pentru cei care se simt izolați și neintegrați. Să nu uităm de sentimentul de protecție indus de discursul liderilor populiști siguri și „demni“, care dau senzația că-ți cunosc toate ideile și nevoile și că empatizează cu ele. Peste toate acestea, gândirea magică și lipsa gândirii critice, în special în rândul persoanelor care-și obțin informațiile exclusiv din social media, face ca acestea să adere ușor la teoriile conspiraționiste.
De ce sunt oamenii atrași de astfel de discursuri
Un prim motiv este nevoia de sens, deoarece, într-o lume complexă și incertă, conspirațiile oferă o narațiune simplă și clară, iar liderii carismatici dețin soluția miraculoasă la toate problemele. Conținutul emoțional și polarizant cu care sunt „infuzate“ mesajele populiste este receptat îndeosebi atunci când există ignoranță istorică, atunci când nu se cunosc lecțiile trecutului și nu se identifică similitudinile dintre discursurile actuale și cele care au dus la instaurarea unor regimuri totalitare. O altă contribuție o are izolarea socială: indiferent de vârstă, singurătatea creează o deschidere mai mare către mesaje care promit apartenență și protecție.
℗PUBLICITATE
Discursurile populiste din trecut au dus la consecințe devastatoare. Hitler a exploatat mândria națională, frustrările economice și frica de „celălalt“, pentru a mobiliza Germania spre război și genocid. Aceleași mecanisme pot fi vizibile și astăzi, cu lideri care polarizează societatea și înlocuiesc rațiunea cu emoția.
Psihologia socială identifică, în discursurile populiste și conspiraționiste, un șablon comun, în care sunt frecvente diverse tehnici. Putem să amintim aici omniprezentul și puternicul apel la emoții, mesajele care induc mândrie, frică sau ură, și care sunt mult mai eficiente în rândul populației vulnerabile decât argumentele raționale. Sloganurile simple, care includ cuvinte precum „sistem“, „stăpâni“, „curaj“, „mândrie“, „destin“, „strămoși“, sunt repetate până când devin axiome pentru mulțime. Acestora li se adaugă tehnicile de dezbinare și polarizare, prin crearea unui „noi“ (poporul, patrioții) versus „ei“ (elitele, străinii, trădătorii). Rețeta conține, de asemenea, exagerări și dezinformări, promovarea unor idei extreme, cum ar fi „schimbările climatice sunt o escrocherie“ sau „nanocipurile controlează ADN-ul uman“. Și, neapărat, cultul personalității: liderul este prezentat ca singura soluție, eliminând orice alternativă rațională.
Delirul mistic conspiraționist
Liderii care promovează astfel de discursuri prezintă adesea trăsături precum narcisismul – credința că sunt speciali și unici, că doar ei pot „salva“ națiunea, machiavelismul – adică tendința de a manipula masele prin dezinformare, exagerare și exploatarea emoțiilor și, nu în ultimul rând, psihopatia – caracterizată prin lipsa empatiei față de consecințele sociale și personale ale mesajelor lor. Peste toate acestea, delirul mistic adaugă o dimensiune de grandomanie, în care liderul se autoproclamă un „ales“ sau un „eliberator“, folosindu-se de simboluri religioase, naționale sau istorice, pentru a-și justifica poziția.
Concluzie
Discursurile populiste și conspiraționiste sunt mai mult decât o problemă politică; ele reprezintă o amenințare psihologică și socială profundă. Psihologia mulțimilor, combinată cu vulnerabilitățile individuale și exploatarea tehnologiilor moderne, creează un teren fertil pentru manipulare și polarizare. Este esențial ca societatea să promoveze educația și gândirea critică, să încurajeze dialogul rațional și să recunoască semnele liderilor care exploatează vulnerabilitățile și fricile colective.
Bibliografie:
- Le Bon, G. Psihologia mulțimilor.
- Freud, S. Psihologia colectivă și analiza Eului.
- Zimbardo, P. Efectul Lucifer.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
