Skip to content

Una dintre dorințele arzătoare ale omului modern, indiferent de cultură, educație sau gen, implică longevitatea. După cum explică fondatorul Centrului Early Medical, doctorul Peter Attia, longevitatea nu înseamnă o viață veșnică sau doar mai multe zile de naștere. Din punctul doctorului de vedere, componentele centrale ale longevității sunt: durata cronologică de viață, dat mai ales durata stării de sănătate sau cât de bine trăim. Aceasta este, de regulă, echivalentă cu perioada din viață când nu suferim de dizabilități ori boli, respectiv cu dezvoltarea și implementarea unui plan  de îmbunătățire a funcțiilor noastre fizice și mintale.

Așa cum în știința relațiilor avem cei Patru Călăreți ai Apocalipsei Relaționale, propuși de cercetătorul John Gottman, care sunt în mare parte responsabili de longevitatea conexiunilor noastre intime și sufletești, și în medicină există Cei Patru Călăreți care afectează longevitatea. În cartea sa Outlive, doctorul Attia numește cei patru călăreți ca fiind: (1) bolile cardiovasculare, (2) cancerele, (3) bolile neurodegenerative sau diabetul de tip 2 și (4) funcțiile metabolice aferente.

Axat pe intenția de a ridica sănătatea la o nouă dimensiune, pe care o numește Medicina 3.0, dr. Attia consideră că cel mai mare eșec al medicinei este încercarea de a trata toate afecțiunile odată ce ele au fost instalate, în loc să le abordeze înainte de a prinde rădăcini. Cu alte cuvinte, ceea ce este important să practicăm pentru a prelungi durata stării de sănătate este prevenția și cultivarea obiceiurilor care pot ține cei patru călăreți departe de trupurile și mințile umane.

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


Știința și arta longevității

Pentru a trăi mai mult și mai bine, pentru a ne crește speranța de viață, ajută să reconsiderăm povestea declinului sănătății și să dezvoltăm un plan de acțiune prin care fiecare deceniu al existenței noastre să-l depășească pe cel anterior. În aceea ce privește acest plan preventiv, Medicina 3.0 ne îndreaptă atenția și eforturile spre patru dimensiuni de bază: activitatea fizică, nutriția, somnul și sănătatea emoțională.

  1. Activitatea fizică este cel mai puternic medicament pentru longevitate

Mai mult decât oricare dintre cele patru dimensiuni ale planului de prevenție, activitatea fizică are cea mai mare capacitate de a stabili cum ne vom petrece restul vieții. Din fericire, studiile de specialitate ne arată că până și activitatea fizică moderată ne poate prelungi viața cu câțiva ani. Așa cum avem dovezi clare și despre faptul că mișcarea poate încetini și declinul cognitiv. Potrivit cercetărilor la care face referire doctorul Attia, oamenii care fac în mod regulat sport, ajung să trăiască chiar și cu 10 ani mia mult, în comparație ce oamenii sedentari. Atât exercițiile cardio intense, cât și cele care vizează masa musculară, sunt importante și nu trebuie neglijate, indiferent de vârstă sau gen. Exercițiile fizice întăresc inima și susțin întreținerea sistemului imunitar. Un studiu longitudinal, realizat timp un deceniu, ce implica peste 4500 de subiecți în vârstă de 50 de ani sau mai mult, a descoperit că persoanele cu o masă musculară scăzută aveau un risc cu 40-50% mai mare de deces decât cele din grupul de control. Cu alte cuvinte, pierderea continuă de masă musculară (proces care devine evident odată cu înaintarea în vârstă) ne pune efectiv viața, și calitatea acesteia, în pericol.

℗PUBLICITATE



  1. Nutriția și evitarea dietelor

În loc de infinitele conversații sau încercări de diete, medicul Attia recomandă să ne concentrăm mai mult asupra biochimiei nutriției. Cu alte cuvinte, secretul longevității nu este atât de mult despre ce mâncăm, pe cât este reprezentat de ce funcționează cel mai bine pentru corpul nostru și ce putem respecta. Întrebări precum: Sunt subalimentat sau supraalimentat? Am suficientă sau prea puțină masă musculară? Sunt sau nu sănătos din punct de vedere metabolic? sunt cele care ne pot ajuta mai mult în a dezvolta cel mai potrivit plan pentru longevitatea personală. În ceea ce privește nutriția, regulile sunt următoarele: să nu mâncăm prea multe, dar nici prea puține calorii; să consumăm suficiente proteine și grăsimi esențiale; să ne procurăm vitaminele și minerale de care avem nevoie; și să evităm patogenii precum E.coli și toxinele, cum sunt mercurul și plumbul.

  1. Somnul este cea mai bună recomandare pentru creier

Cele mai multe studii punctează importanța duratei somnului din timpul nopții. Este necesar să dormim între șapte și opt ore de somn și jumătate din noapte. Studiile ne arată că până și o singură noapte de somn de proastă calitate are efecte dăunătoare asupra performanțelor noastre cognitive și fizice. În ceea ce privește importanța longevității, somnul joacă un rol esențial în sănătatea creierului, mai ales pe măsură ce îmbătrânim. Când ne băgăm în pat și închidem ochii, se produc o serie de schimbări fiziologice pe măsură ce ne afundăm în somn: ritmul cardiac scade; temperatura bazală, de asemenea; și respirația devine tot mai regulată; iar creierul își parcurge propriile cicluri de regenerare și revigorare. Nu este suficient să fie un anumit număr de ore dormite, și calitatea acestora contează. Iar calitatea somnului este un factor preventiv al bolii Alzheimer. Pentru un somn calitativ, medicul Attia recomandă: să evităm complet consumul de alcool, să nu mai mâncăm cu trei ore înainte de culcare, să oprim ecranele cu cel puțin două ore înainte, să facem întuneric în dormitor, temperatura să fie în jur de 18 grade Celsius și să fixăm ora de trezire.

  1. Sănătatea emoțională are valoarea ei

Unul dintre cei patru piloni ai longevității vizează sănătatea noastră emoțională. Spre deosebire de sănătatea mintală care se centrează mai degrabă pe boală – vezi depresia, schizofrenia, tulburările de personalitate etc., sănătatea emoțională este mai mult de atât. Așa cum reiese și din denumirea ei, aici accentul se pune pe ceea ce facem cu emoțiile și cum le gestionăm în relațiile noastre interpersonale. Din nou, sănătatea emoțională vizează prevenția pe termen lung și este adaptată în funcție de specificitatea fiecărei persoane în parte. Teza Medicinei 3.0 este următoarea: „Dacă ne ocupăm de sănătatea emoțională și facem asta din timp, vom avea șanse mai mari de a evita aspectele clinice ale sănătății mintale – iar sănătatea noastră generală va avea, de asemenea, de câștigat“. Pentru cultivarea și păstrarea sănătății emoționale, ședințele periodice de psihoterapie sau de consiliere psihologică sunt una dintre cele mai eficiente alegeri. Dacă ești în căutarea unui psihoterapeut sau consilier, vezi lista noastră națională de specialiști în sănătate mintală, emoțională și relațională.


Citește și:

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0
0%