Skip to content

Melinda Gates Ann (născută French, în 15 august 1964, Dallas, Texas, SUA) este o filantroapă americană, fost director general la Microsoft. În 2000, a fondat, împreună cu soțul ei Bill Gates, Fundația Bill și Melinda Gates, cea mai mare organizație de caritate privată din lume (în 2015). În repetate rânduri, Melinda Gates a fost declarată de revista Forbes una din cele mai puternice femei din lume.

Fiind de confesiune catolică, a mers la Școala catolică St. Monica, unde a excelat la studii. La 14 ani, datorită tatălui său, Melinda a devenit interesată de calculatorul personal Apple II, lucru care i-a inspirat ulterior interesul pentru jocurile pe calculator și limbajul de programare BASIC.

Melinda a absolvit ca șefă de promoție Ursuline Academy of Dallas în 1982. A studiat informatica și economia la Universitatea Duke până în 1986 și a făcut masteratul la Școala de Afaceri Fuqua de pe lângă aceeași universitate, în 1987. La Duke, Melinda a fost membră a societății de fete Kappa Alpha Theta.

℗PUBLICITATE



Prima profesie a Melindei Gates a fost învățătoare de matematică și programare a calculatorului. După absolvirea studiilor, Melinda s-a angajat la compania Microsoft în calitate de manager de marketing, supervizând dezvoltarea mai multor produse software, precum Cinemania, Encarta, Publisher, Bob, Money, Works (Macintosh) și Word. A lucrat și la Expedia, în prezent unul dintre cele mai populare site-uri de rezervare a călătoriilor. A fost responsabilă de prezentarea produsului-program Microsoft Bob, care s-a dovedit a fi un eșec comercial. La începutul anilor 1990, Gates a devenit director general al produselor informaționale, funcție pe care a deținut-o până în 1996. Mai târziu, a părăsit Microsoft pentru a se dedica familiei.

Gates a fost membră a consiliului de administrație al Universității Duke din 1996 până în 2003. Participă la conferința anuală a Grupului Bilderberg și, din 2004, ocupă un loc în consiliul de administrație al companiei The Washington Post. A participat, de asemenea, în consiliul de administrație al Drugstore.com, dar a plecat în august 2006 pentru a se concentra pe proiecte de filantropie. Din 2000, Gates își promovează mai des proiectele în public, afirmând: „Gândindu-mă la femei puternice din istorie, mi-am dat seama că ele s-au evidențiat într-un fel“. Astfel, ea a început să modeleze și să realizeze obiectivele Fundației Bill și Melinda Gates. Spre 2014, Bill și Melinda viraseră donații de 28 miliarde de dolari americani în conturile fundației.

De același autor

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
45,65 lei
Continuă cumpărăturile
1