fbpx
skip to Main Content

Cine sunt eu? Pentru a putea răspunde la această întrebare, trebuie să caut amintiri – fotografii stocate în memorie. Găsesc fotografii cu mine de când eram mică. Apoi din liceu. Ce nebunie a fost! Îmi amintesc, apoi, de facultate. Stăteam până târziu la bibliotecă, să studiez, și de-abia așteptam weekendul, să fug la munte. Sunt suma tuturor acestor trăiri. Sunt suma gândurilor, a emoțiilor, a comportamentelor și a deciziilor mele. Toate spun câte ceva despre mine. 

Amintirile false. A fost odată…? Sau n-a fost?

Atunci când ne gândim la propriile amintiri, ne gândim la ceva fix. Ne gândim la niște fotografii imprimate pe care le-am lipit într-un album. Toate imaginile au fost sortate cu grijă și au fost puse pe categorii. Noi suntem acest album. Suntem această colecție de informații. Informații despre lumea în care trăim. Informații care ne ajută să clasificăm realitatea, să luăm decizii, să ne ferim de pericole, să-i recunoaștem pe cei dragi. A crede că amintirile noastre sunt fixe și că vom găsi aceeași imagine în album, de fiecare dată când o vom căuta, ne dă un sentiment de stabilitate. Dar dacă amintirile noastre suferă modificări? Dacă amintirile de care suntem așa siguri nu sunt reale?

Încă din 1980, Elizabeth F. Loftus ne arată, în cartea sa, Memory: Surprising New Insights into How We Remember and Why We Forget, că amintirile noastre nu sunt fotografii fixe într-un album, nici informații stocate în sertărașe. Elizabeth F. Loftus și-a dedicat mai bine de 50 de ani din viață studierii memoriei și transpunerii descoperirilor științifice în folosul societății. În ultimii 10 ani, a primit mai multe premii din partea comunității profesionale, cum ar fi Premiul John Maddox sau Scientific Freedom and Responsibility Award. Aceste premii sunt o recunoaștere a contribuției științifice și a efortului depus de ea, în ciuda adversităților și a proceselor intentate în justiție împotriva ei, pentru ca domenii precum cel juridic să-și poată baza practicile pe dovezi științifice.

Memoria poate fi parțial modificată în fiecare zi. Chiar noi facilităm asta, pentru a putea trece peste dificultăți. De exemplu, când a murit bunica mea, în primele luni, ori de câte ori mă gândeam la ea, nu-mi aminteam decât ultima imagine, cu ea în sicriu. Timpul a trecut și, astăzi, când mă gândesc la ea, zâmbesc, iar primele imagini care-mi vin în minte sunt cu noi două în grădină, culegând căpșuni.

Când trăim un anumit lucru, suntem atenți la anumite aspecte. Acestea pătrund în memoria de scurtă durată. Informația ajunsă în memoria de scurtă durată poate fi menținută pentru câteva secunde, după care, dacă este repetată, poate fi transferată în memoria de lungă durată. Dacă nu este transferată în memoria de lungă durată, va fi uitată. Uitarea este, de multe ori, un proces util. Ținem minte pe termen scurt informații de care avem nevoie pentru a rezolva o problemă. Când nu ne mai sunt utile, acestea sunt, apoi, date uitării, pentru că memoria de scurtă durată are capacitate limitată.

Ce erori se pot manifesta la nivelul amintirilor noastre?

Orice informație care ajunge în memoria de scurtă durată, pentru a putea fi transferată în memoria de lungă durată, trebuie asociată cu informații care există deja în memoria de lungă durată. Memoria este însă imperfectă, pentru că informația care ajunge la noi e doar cea la care suntem atenți. De exemplu, dacă un trecător pe stradă ne solicită indicații, iar noi am fost atenți doar la ce spune, nu ne vom aminti trăsăturile sale faciale. 

Când încercăm să rememorăm ceva ce ni s-a întâmplat, ne amintim, de regulă, doar câteva lucruri, iar apoi completăm imaginea neclară, făcând inferențe. Acestea sunt bazate pe experiența anterioară și pe erorile noastre de atribuire. Spre exemplu, în SUA, multe persoane interogate cu privire la un atac armat s-au arătat mai predispuse să declare că făptașul era afro-american, chiar dacă nu-l văzuseră bine. Iată una dintre erorile memoriei noastre, de care poate depinde condamnarea și destinul unui om!

℗PUBLICITATE



De fiecare dată când încercăm să ne amintim ceva, recreăm acea amintire. Noile informații, la care suntem expuși în fiecare zi, modifică amintirea originală. Mulți dintre noi, probabil, au dificultăți în a rememora cât de bine s-au simțit împreună cu persoana iubită, dacă relația s-a terminat într-un mod neplăcut. În plus, ne putem modifica amintirile noi, dar și alții. 

Loftus și Palmer arată, printr-un studiu din 1974, că amintirile participanților la studiu sunt modificate prin modul în care sunt întrebați despre evenimentele petrecute. Participanților li s-a prezentat un filmuleț cu un accident de mașină. Cei care au fost întrebați cam cât de repede circulau automobilele atunci când s-au izbit între ele, au raportat o viteză mai mare, prin comparație cu cei care au fost întrebați cam cât de repede circulau acestea când s-au atins/ lovit/ ciocnit? O săptămână mai târziu, cei mai mulți participanți care au fost întrebați de mașinile care se izbiseră, susțineau că văzuseră cioburi în filmuleț, chiar dacă nu figurau pe nicăieri. 

În 2015 a fost publicat un studiu prin care Shaw și Porter au arătat că-i pot face pe participanți să-și aducă aminte că fuseseră părtași la fărădelegi (furt, atac, atac armat) ce nu avuseseră loc niciodată. Folosind tehnici de amintire – ca sugestia – 70% dintre participanți au ajuns să creadă că înfăptuiseră respectivele lucruri în adolescență, necesitând chiar intervenția poliției. Ei au descris aceste evenimente care nu avuseseră loc la fel de bogat, de detaliat și de emoționant ca niște amintiri proprii, reale. Dar oare cum ar fi dacă am putea folosi sugestia pentru a-i ajuta pe oameni?

Bernstein și o serie de alți colaboratori arată că, prin sugestie, se pot crea amintiri care-i să-i facă pe oameni să evite anumite alimente nesănătoase. Spre exemplu, participanților li s-a sugerat că, mici fiind, li se făcuse rău mâncând înghețată de căpșuni. Cei care au ajuns să creadă acest lucru, au susținut, peste o săptămână, că în prezent mâncau mai puțină înghețată de căpșuni.

Referințe:

  • Bernstein, D.M., Laney, C., Morris, E.K., & Loftus, E.F. (2005a), „False Beliefs about Fattening Foods Can Have Healthy Consequences“, în Proceedings of the National Academy of Sciences102(39), pp. 13724-13731.
  • Lofus, E.F. (1980), „Memory: Surprising New Insights into How We Remember and Why We Forget“, în The University of Michigan: Addison-Wesley Longman Incorporated.
  • Loftus, E.F. & Palmer, J.C. (1974), „Reconstruction of Automobile Destruction: An Example of the Interaction Between Language and Memory“, în Journal of Verbal Learning and Verbal Behavior13(5), pp. 585-589.
  • Shaw, J., & Porter, S. (2015), „Constructing Rich False Memories of Committing Crime“, în Psychological Science26(3), pp. 291-301.

Alexandra Huh

Alexandra Huh este psiholog clinician, doctorand în cadrul Universității Babes-Bolyai din Cluj, pasionată de oameni, neuroștiințe și de viață. Își iubește meseria și caută mereu experiențe care să o ajute să se dezvolte personal și profesional.

Back To Top
Caută