Când te afli în „misiunea“ de a economisi bani, ultimul lucru pe care ți-l dorești este să cazi în capcana „omului ieftin“. Într-o lume în care consumerismul este tot mai promovat, iar tentațiile apar de unde nu te aștepți, poți ajunge să te confrunți cu decizii financiare critice care-ți pot afecta bunăstarea materială și mentală, fără să fii conștient de asta.
Din fericire, există (și) o altă cale pe care să o urmezi atunci când încerci să ai grijă de contul tău bancar. Înțelegând nuanțele dintre „frugal“ și „ieftin“, poți naviga mai eficient pe teritoriul finanțelor, iar economisirea banilor va fi un obiectiv mai eficient pe termen lung, fără să te coste nici la capitolul sănătate mintală.
Diferența dintre frugal și ieftin
Cei doi termeni au propriile lor definiții, nu înseamnă același lucru și n-ar trebui folosiți în mod interschimbabil. Deși în DEX nu găsim o definiție relevantă din punct de vedere economic, termenul făcând referire la o „masă alcătuită din bucate puține și simple“, în psihologia financiară cuvântul „frugal“ poate fi definit ca „econom cu privire la cheltuieli, o persoană care economisește cu prudență, care nu risipește“.
Conceptul „ieftin“ este descris ca un produs care „are un preț (relativ) mic, care nu este scump“. Acest termen este utilizat și pentru a sugera inferioritate și valoare scăzută, calitate sau aspect mediocru, cum ar fi o piesă de îmbrăcăminte sau un obiect decorativ.
După cum probabil ai observat din fiecare definiție, cuvântul „ieftin“ se bazează exclusiv pe preț. Când „cineva este ieftin“, ne imaginăm că-și propune să economisească bani cu orice preț, chiar și în detrimentul calității. Din punctul de vedere al deciziei, a fi o persoană ieftină este ușor, deoarece iei în considerare doar cifrele. Pe de altă parte, „omul frugal“ dă dovadă de echilibru, deoarece obișnuiește să cântărească costul și valoarea pe care o aduce produsul sau serviciul respectiv. Mai exact, „oamenii frugali“ sunt atenți să nu fie risipitori, în timp ce „oamenii ieftini“ se concentrează pe alegerea prețului cel mai mic.
Desigur că psihologia ne îndeamnă să vedem dincolo de generalizări și să facem diferența între persoană și comportamente. Drept urmare, acum – că am identificat diferențele dintre cei doi termeni, este înțelept să vorbim în termeni de comportamente: acțiuni sau comportamente care se regăsesc în categoria frugal; și acțiuni sau comportamente care se regăsesc în categoria ieftin.
Șase obiceiuri specifice comportamentului frugal
- Calitatea și economiile pe termen lung: frugalitatea se concentrează, adesea, pe realizarea de investiții inteligente sau achiziții care conduc la economii pe termen lung, cum ar fi: achiziționarea unor aparate electrocasnice eficiente din punct de vedere energetic, constând în facturi mai mici la energia electrică, sau atenția la reduceri și posibilitatea de a achiziționa un produs de calitate la un preț mai mic. Comportamentul care are în vedere doar prețul (numit „comportament ieftin“), care se traduce prin cumpărarea celei mai ieftine opțiuni disponibile, poate duce la înlocuiri sau reparații frecvente, costând în cele din urmă mai mult.
- Bugetarea: persoanele cu comportamente sau atitudini frugale au obiceiul de a menține un buget pentru a urmări cheltuielile și pentru a identifica domeniile în care sunt irosiți „prea mulți bani“ (cum ar fi mesele dese la restaurant, cursele de taxi sau unele vicii). Persoanele care nu-și stabilesc un buget și care caută doar „să fie ieftin“ pot avea greutății în identificarea cheltuielilor care nu sunt cu adevărat necesare; ajungând să se autosaboteze prin întârzierea achitării facturilor sau prin împrumuturi de la prieteni și familie.
- Cheltuielile orientate spre valoare: a avea o mentalitate tipică stilului frugal implică prioritizarea valorii înaintea prețului. Persoanele cu atitudini frugale caută produse și servicii de calitate care oferă cel mai bun echilibru între cost și beneficii. În timp ce mentalitatea ca totul să fie ieftin se axează, în primul rând, pe minimizarea cheltuielilor, fără a lua în calcul raportul preț vs. calitate. De exemplu, citirea etichetelor de pe produse poate fi un prim pas pentru a aprecia mai bine valoarea unui produs (fie că vorbim de procentul de fructe dintr-o băutură răcoritoare sau procentul de lână dintr-un pulover).
- Inventivitatea: creativitatea este o aptitudine productivă pentru persoanele atente la propriul buget. De exemplu, pot cumpăra obiecte second hand (la mâna a doua) și apoi să apeleze la soluții de bricolaj, cum ar fi schimbarea culorii unui dulap din lemn masiv sau construirea unor jardiniere din scânduri, pentru terasă. Astfel, pot avea niște obiecte unice și mai durabile față de cele mai ieftine opțiuni disponibile în magazine. Din nou, mentalitatea de tip frugal are mai multe beneficii (și) pentru sănătatea noastră psihică, în comparație cu obsesia pentru cel mai mic preț.
- Răbdarea: oamenii care au ca valoare de viață frugalul nu se așteaptă să obțină imediat tot ce-și doresc, înțelegând că este nevoie să economisească pentru o achiziție importantă sau să aștepte momentul în care apare cea mai bună ofertă. Așa cum apare în psihologie, acești oameni stau destul de bine la capitolul amânarea recompensei. Fie că vorbim de autoturismul pe care ți-l dorești sau de o promovare la locul de muncă, prin răbdare, muncă și o doză de manifestare poți ajunge mai aproape de țelul stabilit.
- Investiția în educație și informare: în cazul educației, mai mulți bani cheltuiți în avans înseamnă economii mai mari pe termen lung, iar majoritatea persoanelor cu un comportament frugal au înțeles acest aspect. Niciodată nu este prea târziu să te informezi, iar Internetul este plin de articole, video-uri sau cursuri gratuite, timpul fiind singurul „cost“ plătit. Cursul Cum să fii responsabil financiar?, disponibil gratuit pe platforma ScoalaDeBani.ro, poate fi un bun început.
În concluzie, există o linie fină între frugal și ieftin, iar partea pe care o alegi reprezintă toată diferența. Atunci când alegi inteligent pentru a economisi bani, reușești, de fapt, să menții un nivel optim al bunăstării financiare, fără a afecta calitatea vieții, și trăind, în același timp, în armonie și echilibru.
Citește și: