Skip to content

Suntem proiectați genetic să trăim interconectați și căutăm, cu disperare, acea poveste de dragoste care să ne împlinească și să ne inunde sufletele de bucurie, ori de câte ori ne gândim la persoana iubită, dar de fiecare dată sfârșim în aceeași deziluzie, însă cu speranța că într-o zi cu soare ne vom găsi jumătatea mult visată, pornind, cu același curaj, de la zero.

Studiile arată că îndrăgostirea durează, în medie, trei ani, perioadă în care fluturii sunt prezenți în stomac, vedem doar aspectele pozitive ale celuilalt, proiectăm și tolerăm aproape orice, facem tot felul de gesturi nebunești (fără a mai pune în balanță orice gest realizat, în plus), sau, cum se spune în literatura de specialitate, oxitocina (hormonul dragostei și al atașamentului) este prezentă în corp, cantitatea acesteia fiind direct proporțională cu durata îmbrățișărilor, a săruturilor, a actului sexual, în sine.

Ce facem, însă, când această perioadă expiră, ține doar de inteligența emoțională a celor doi, dar și de planurile pe care aceștia și le-au proiectat, pentru viitor. Lupta pentru iubire, sau next level-ul unei relații, este, conform psihoterapeutului relațional, Gáspár György, cea mai interesantă și greoaie parte din geneza unei povești de dragoste, deoarece, vălul îndrăgostirii se ridică și ajungem să vedem defectele, părțile mai puțin pozitive ale celuilalt, nu mai avem aceeași deschidere, de aceea, în acest punct, cel mai important rol îl joacă celălalt. Mai precis, dacă partenerul (partenera) este suficient de empatic(ă) și cu un nivel al inteligenței emoționale crescute, are toate șansele de a oferi jumătății sale ceea ce nu a mai primit până în acel moment (vindecare), asigurând astfel nivelul trei al jocului dragostei.

Apelarea la consiliere relațională este un gest curajos, ales, cu precădere de către femei. Statisticile arată că dacă bărbatul este cel care inițiază acest proces de terapie de cuplu, este posibil ca relația să se fi stins deja, femeile fiind cele care au un sistem intern de cuantificare a nivelului de implicare bazat, în mare parte, genetic, intuitiv. În ultima perioadă, o mare parte a celebrităților au ieșit în față și au susținut, răspicat, că au apelat la terapia de cuplu atunci când căsniciile lor au fost pe butuci, menționând că numai așa au reușit să evolueze și chiar să-și salveze relațiile. Un exemplu în acest sens este Michelle Obama, care, în interviul acordat lui Jimmy Fallon (The Tonight Show), a recunoscut faptul că a mers, alături de soțul său, Barack, la terapie de cuplu.

Deschiderea cu care a vorbit despre acest subiect a atins un punct destul de sensibil și anume, admiterea faptului că între căsnicie și muncă este semnul egal, drept urmare, un mariaj nu merge de la sine, ci este un organism viu, care își modifică sensul și semnificația, în funcție de ambele suflete, de mediul în care își desfășoară viața, și, chiar dacă poate ne-am fi imaginat că nivelul confortabil de trai pe care îl duceau ar fi fost în antiteză cu acest scenariu, realitatea ne arată, încă o dată, că valența cuvântului „siguranță“, într-o relație este extrem de multifațetată.

℗PUBLICITATE



Michelle Obama mărturisește, de asemenea, că înainte de a începe terapia, a ajuns la psihoterapeut cu ideea preconcepută, conform căreia, ea ar fi fost perfectă și soțul său total răspunzător de problemele apărute, iar așteptările sale au fost ca specialistul să-i fi recunoscut această autoevaluare (asemeni unui părinte care își mustră copilul ce a greșit), însă, pe parcursul ședințelor, a înțeles că rolul psihologului nu este acela de a da dreptate unuia sau altuia, de a atribui, unilateral, puterea, ci de a despica ițele întortocheate și de a contrabalansa această luptă de autoritate, ce nu este specifică unui cuplu sănătos relațional. Este tributară spiritului de echipă, creditând partenerul de viață ca fiind un coechipier puternic, atât timp cât îi recunoaște și acesteia puterea.

Prezența în spațiul public, cu sufletul la vedere, dând dovadă de umanitate și autenticitate, lăsând la o parte eticheta și protocoalele pompoase, reprezintă adevărate exemple de care oamenii au nevoie pentru a înțelege că viața nu înseamnă numai a zâmbi și a participa la diverse sindrofii, ci că realitatea este la fel de crudă, așa cum poate fi și a oamenilor de rând (prin recunoașterea faptului că cele două fete ale cuplului prezindențial au fost concepute in vitro, dar și că a suferit un avort spontan etc).

Arta depășirii momentelor delicate se poate realiza cu ajutor specializat, prin învestirea cu încredere a unui psihoterapeut, care cu blândețe, compasiune și conectare, poate îndruma pașii celor două suflete către un făgaș sănătos (dacă mai există un nucleu de iubire ce poate fi plămădit și întors pe toate părțile, în favoarea celor doi).

De calitatea relațiilor noastre depinde calitatea vieții noastre, de aceea este esențial să putem avea abilitatea de a ne raporta și de a cuantifica importanța acestora pentru o bună funcționare a traiului nostru cotidian. Mai multe informații despre relațiile pe care le avem de grădinărit (cu sinele și divinitatea, cu soacra sau nora, cu copilul invizibil, cu frații, cu propria sexualitate, dar și cu fricile și anxietățile noastre), vom vorbi, în data de 26 octombrie, la București, în cadrul conferinței #EpicTalk2019. Haideți să facem parte din #RevoluțiaRelaționalăÎnRomânia.

Bianca Sîrbu - contributor senior, jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0