Michelle Obama, dezvăluiri despre depresie

Depresia nu este condiționată de vârstă, statut social, job, religie, culoare a pielii, naționalitate etc. Depresia își face apariția atunci când suferim diferite pierderi și, dintr-un motiv sau altul, conștient sau nu, uităm să ne bucurăm de lucrurile simple, esențiale. 

De altfel, cauzele certe ale apariției depresiei nu sunt, nici până în prezent, descifrate cu exactitate. În urma studiilor aprofundate realizate s-a constatat că aceasta este un amalgam de modificări psihice și sociale. Astfel, fie că suntem mai ușor de rănit sau traversăm perioade stresante, tulburi, presărate de evenimente negative, avem toate șansele să întâlnim depresia în viața noastră.

La aceste modificări psihice se mai adaugă și antecedentele familiale sau preexistența unor afecțiuni care predispun la pasaje depresive (cum ar fi bolile neurologice ori tiroidiene), experimentarea de curând a maternității sau urmarea unui tratament hormonal, iar lista poate continua.

Ceea ce e clar este că depresia nu iartă pe nimeni, ea se instalează intruziv (fără să fie chemată), începând cu vârste cât mai fragede, motiv pentru care ajunge să câștige un veritabil loc întâi în ceea ce se numește, la nivel comunitar, afecțiune mintală.

Depresia – „inamicul“ la nevoie se cunoaște

Cu toate acestea, se vorbește atât de rar despre depresie și aproape că se face abstracție de ea, deși odată apărută, foarte rar își mai „face“ bagajele să plece de lângă noi, reușind, prin propriile tentacule, să ne acapareze și să ne schimbe fluxul normal al vieții după bunul plac. 

De rușinea și de frica de a nu fi stigmatizați, arătați cu degetul și marginalizați ori chiar excluși, o ascundem bine, nu povestim nimănui despre „colocatara“ noastră și nu discutăm, pe șleau, despre ea decât atunci când conviețuirea devine insuportabilă și aproape ne depersonalizează, iar „divorțul“ este iminent.

Ce-i drept, nici politicile de sănătate publică nu ne ajută în acest sens, întrucât, pentru clasa politică, acestea nu ar reprezenta „reale” probleme pentru populație, dar, tot lăsând ca timpul să se scurgă, observăm în jurul nostru, ori pe rețelele de socializare, ori la televizor, tot felul de gesturi extreme realizate de către alți semeni de-ai noștri și, primul lucru pe care-l facem, instinctiv, este să ne repezim să-i judecăm, să le punem la colț faptele sau, într-un caz favorabil, să apreciem, tardiv, că poate dacă cineva le-ar fi dat o mână de ajutor, lucrurile ar fi stat cu totul și cu totul altfel în momentul prezent.

Mergând mai în detaliu, merită să fim sinceri și să precizăm că însăși vizita într-un cabinet psihologic este considerată, în România anului 2020, una deplasată, deoarece se pune egal între ea și o boală mintală, ba chiar este desconsiderată, în mod peiorativ. 

Astfel că, atunci când ne hotărâm să apelăm la ajutor specializat, lucrurile sunt deja degenerate, șubrezite din toți rărunchii și avem nevoie de timp apreciabil pentru a putea reajunge pe o pantă favorabilă.

Cu toate acestea, riscăm să punem toate aceste probleme sub preș și să trăim cu ele, ba chiar să constatăm că se agravează afecțiunile, dar, în continuare să negăm sau să evităm să cerem ajutor, de teama de a nu fi expuși ulterioarei izolării sociale.

„Da, sufăr de depresie“

Existența mai multor persoane publice care să iasă în față și să recunoască faptul că se confruntă cu diverse probleme emoționale poate schimba percepția asupra normalității de a cere ajutor atunci când vine vorba despre sănătatea noastră psihică. 

De curând, Michelle Obama a declarat că se confruntă cu „un nivel scăzut al depresiei“, cauza acesteia fiind o combinație între carantină, evenimentele petrecute cu puțin timp în urmă (legate de problema rasială), precum și răspunsul administrației Trump, în contextul pandemiei.

În cadrul celui de-al doilea  episod al podcastului The Michele Podcast, aceasta poartă o discuție autentică cu jurnalista și confidenta sa, Michele Norris (Washington Post), în care recunoaște că a avut, recent, momente de slăbiciune emoțională.

Discuția dintre cele două este una extrem de firească, deschisă, reală, în care fiecare relatează momentele grele și felul prin care au reușit să se remonteze în perioada sensibilă a izolării. 

℗PUBLICITATE

---

---

De altfel, unul dintre efectele negative pe care Michelle Obama l-a simțit pregnant a fost insomnia care i-a întrerupt ritmul normal al vieții, însă susține, de asemenea, că în tot acest răstimp, a făcut tot posibilul să mențină o rutină zilnică în care sportul, o alimentație echilibrată (alături de familie, în special cinele) și petrecerea timpului în natură și alături de cei dragi (redescoperind puzzle-ul, spre exemplu), au fost elemente nelipsite din programul său cotidian.

În contrapartidă, jurnalista Michele Norris precizează că în momentele sensibile din perioada incipientă a izolării își începea ziua fiind recunoscătoare pentru tot binele din jurul său, dar și pentru familia sa sănătoasă.

Întregul episod este o pledoarie față de ceea ce se numește linia întâi, necesitatea reducerii vieții la lucrurile esențiale (ținând cont de lucrurile care ne umplu, cu adevărat, sufletele), precum și recunoașterea faptului că suntem cu toții afectați din punct de vedere emoțional. 

De asemenea, accentul nu rămâne doar pe o pantă negativă, ci se aduce în discuție și ideea de vremuri mai bune, nu neapărat normale (cel puțin nu așa cum le știm noi, pe repede-înainte), ce vor urma.

Confesiunea lui Michelle Obama poate părea un gest minor, însă prin faptul că recunoaște și verbalizează ceea ce trăim cu toții, nu face altceva decât să o umanizeze și mai mult și să acorde încredere celor cărora le este rușine să recunoască sau să accepte că suferă de depresie.

În contextul negativ în care se află anul 2020, Organizația Mondială a Sănătății avertiza, încă din luna mai, că va exista o „creștere masivă a problemelor de sănătate mintală în lunile următoare“, alimentate de perioada izolării și autocarantinării, precum și de teama de a nu ne infecta sau de a-i contamina pe cei apropiați și dragi nouă.

De altfel, încă nu se cunosc repercusiunile clare ale pandemiei asupra psihicului uman. În luna iunie a acestui an, Fundația Familiei Kaiser a realizat un sondaj în urma căruia a rezultat faptul că, odată cu pandemia Covid-19, peste 30% dintre adulții din Statele Unite ale Americii au raportat simptome specifice anxietății sau depresiei.

Potrivit medicului Timothy Sullivan (Președintele departamentului de Psihiatrie și Științe Comportamentale de la Spitalul Universitar din Staten Island), depresia este o afecțiune ce prejudiciază peste 264 milioane de oameni din întreaga lume, un rezultat al mai multor factori de ordin biologic, individual, dar și al mediului înconjurător.

Despre cifra subliniată anterior am putea spune că este una apreciabilă și demnă de a fi luată în seamă și că trebuie căutate soluții în vederea aplatizării acesteia, întrucât tabloul cazurilor va arăta sumbru în scurt timp, dacă măsurile vor întârzia să apară.

Dr. Sullivan precizează că în această perioadă pot fi des întâlnite simptome precum disfuncții ale somnului ori apatie sau un nivel mai scăzut al energiei. În egală măsură, acesta recomandă ca în astfel de momente să ne revizuim rutinele zilnice și să construim modele sănătoase de zi cu zi, de la banalele ore de masă, până la stabilirea unui program riguros de somn (pe care în mod normal îl ciuntim cât de mult putem, fără să ne dăm seama că o facem în defavoarea noastră), de la existența unor exerciții fizice menite să ne creeze un orar și până la interacțiuni sociale semnificative (în special în prima parte a zilei). 

Avem nevoie de o mână de ajutor în depășirea depresiei

Există activități pe care le facem, uneori inconștient, atunci când nu suntem sub presiunea unor evenimente, dar care se pierd atunci când lucrurile ies de pe făgașul normal. Anumite vești, anumite știri, bilanțuri negative sau chiar dispariții ale persoanelor dragi ne pot scoate din firescul traiului nostru și ne pot „arunca“ într-o zonă din care să nu mai știm cum să ieșim. 

Vigilența este cuvântul de ordine în acest caz. Este foarte posibil să nu ne dăm seama atunci când avem nevoie de ajutor, să avem acel „văl“ care să nu ne lase să gândim lucid, dar în aceste momente este sănătos să intervină tribul din care facem parte, care să ne facă să înțelegem că nu ne este bine dacă evităm, întru totul, interacțiunile sociale sau dacă renunțăm la a ne mai purta de grijă. 

În 2020 este necesar să ne documentăm cu privire la mecanismele psihologice ale depresiei, iar în shop-ul online al Paginii de Psihologie se găsesc câteva cărți de referință în acest sens: Învinge depresia înainte să te învingă ea pe tine, Legături pierdute, Mindfulness urban. 

Este important să ne descărcăm emoțional și să ne spunem păsurile atunci când nu știm ce să facem în diverse situații. Fie că o facem față de un prieten, față de un duhovnic sau față de o rudă, este sănătos să o facem. Desigur, atunci când ne simțim pregătiți o putem face în fața unui specialist care, prin blândețe și compasiune ne va putea ghida în acest parcurs sinuos (vezi aici lista terapeuților recomandați de Pagina de Psihologie). Nu este o rușine să cerem ajutor și nici să recunoaștem atunci când nu suntem bine cu noi înșine. Cu cât suntem mai transparenți și mai sinceri, cu atât avem mai multe șanse să ni se întindă o mână de ajutor și să luptăm, cot la cot, cu problemele emoționale.