fbpx
skip to Main Content

Fiecare final de an aduce după sine un nou început, un an nou asemenea unei o coli albe, pe care o putem completa exact așa cum ne dorim, deschizând astfel ușa larg posibilităților din viața noastră. Cred că luna ianuarie este momentul potrivit să ne scriem propria poveste, propriul basm în care ne dorim să trăim; chiar dacă poate la final nu se întâmplă tot din ce ne-am propus, este o reală satisfacție să putem bifa mare parte din activitățile pe care le-am planificat. De altfel, în aceste momente îmi amintesc de dr. Brené Brown, care spune că nu putem controla rezultatul, dar putem avea grijă la cum scriem povestea pentru ca aceasta să aibă cât mai mult sens pentru viața noastră. 

Intenții care duc la cultivarea treptată a stării de bine

De ceva ani buni, obișnuiesc să-mi notez câteva idei, planuri legate de ceea ce îmi doresc să fac în noul an; cred că nu sunt singura care are nevoie de niște direcții. Odată notate pe o coală de hârtie, planurile par mai ușor de pus în aplicare decât atunci când sunt doar în mintea mea. Mai știu, de asemenea, că rezoluțiile sau planurile au cea mai mare șansă de materializare dacă sunt concrete, cât de cât controlabile și dacă fac parte dintr-un proces la care lucrăm deja. Nu prea cred că planurile mărețe se pot materializa fără efort, ci cred în mentalitatea flexibilă care ne spune că munca adevărată necesită implicare și perseverență. 

Iată ce mi-am notat în agendă, ca intenții pentru 2022: 

● Să investesc energie în creșterea studioului de cosmetică pe care l-am deschis anul trecut și care reprezintă marea mea realizare din 2021. Am aflat de la psihologi că este important să construim conexiuni între ceea ce avem deja și ceea ce intenționăm să facem. 

● Să le ofer mai multă atenție celor dragi. Experții în domeniul dezvoltării personale ne recomandă să facem totul cu pași mici, prin urmare intenția mea este să îmi exprim recunoștința cât mai des față de partenerul meu, față de mama și de fratele meu. Să vorbesc mai des cu ei la telefon și să identific variate modalități prin care le pot înfrumuseța viața. 

● Să-mi aduc aminte cât este de important să am grijă și de propria persoană. Psihologul Edith Eva Eger scrie atât de frumos despre faptul că grija de sine înseamnă iubire de sine. Drept urmare, intenționez ca zi de zi să-mi exprim prețuirea față de propriul corp, față de emoțiile mele și față de provocările care mă ajută să cresc. 

● Să dezvolt conexiuni cât mai puternice și de încredere cu clientele mele. Relația cosmetician-client este una bazată pe empatie, respect și bunătate. Femeile care vin la mine mă investesc cu multă încredere și intenționez să le arăt cât de importantă este relația noastră. Mi-am notat să fiu atentă la conexiunea emoțională, să vin cu cât mai multe noutăți și să le ajut să se simtă confortabil pe întreg intervalul de timp pe care-l petrecem împreună. 

● Să continui procesul de autoperfecționare. Cred în faptul că fiecare dintre noi poate ajunge la cea mai bună versiune profesională (și personală) dacă nu oprește procesul de învățare. Drept urmare, intenționez să particip la noi cursuri, să citesc mai mult și să urmăresc video-uri ale experților internaționali în ale cosmeticii.

Cum vă sună? Seamănă, cât de cât, cu ceea ce vă propuneți voi să faceți? Cred că indiferent de conținutul intențiilor noastre, este nevoie să devenim puțin mai centrați pe noi înșine. Poate chiar să ne permitem un strop de egoism. Știu că adesea oamenii evită acest termen, de teamă să nu fie catalogați sau judecați de către ceilalți, dar părerea mea este că un dram de iubire și prețuire de sine este exact ce avem nevoie. Pe lista de „to dos“ ale unei femei se regăsesc infinite activități pe care le face pentru alții – copii, partener, părinți, colegi etc. Însă este important să nu uităm de noi, să fim mai generoase și mai atente la bunăstarea noastră emoțională, relațională și, desigur, corporală. 

Orice zi din luna ianuarie și nu numai este un bun început. Grija de sine se poate cultiva zi de zi, dacă conștientizăm cât de importante suntem pentru această planetă, pentru familia, comunitatea și societatea în care trăim. 

Deunăzi, am povestit cu una dintre clientele mele despre rezoluții și despre faptul că, după câteva ședințe de psihoterapie la care a participat anul trecut, este extrem de motivată să aibă mai multă grijă de ea. Drept urmare, m-a întrebat ce ar putea face pentru a-și îmbunătăți relația cu propriul corp. Desigur că printre multe altele, am ajuns și la subiectele mele preferate, cele legat de îngrijirea pielii și a tenului.

Tenul nostru este primul care arată semnele oboselii, ale îmbătrânirii, ale anumitor probleme de sănătate, de aceea este important să facem o minimă educație cosmetică cu privire la rutina de îngrijire personală. Multe dintre noi ne dorim un ten frumos, luminos și îngrijit, însă nu este suficient să cheltuim sume consistente pe produse dacă nu știm cum anume să le folosim sau aplicăm.

℗PUBLICITATE



Drept urmare, până la finalul ședinței de cosmetică, pe coala albă a clientei mele erau listate intenții de genul: zi de zi, am cel puțin 30 de minute în care-mi îngrijesc corpul; regulat voi face câte o vizită la salonul de cosmetică pentru procedurile de înfrumusețare naturală; să utilizez demachiatul chiar și atunci când nu m-am machiat (este una dintre recomandările pe care le fac adesea femeilor cu care lucrez); să fiu atentă la ce mâncare și lichide introduc în corp; să-i permit corpului meu să aibă parte, zilnic, de mișcare.

Tenul comunică cu noi, important este să-i descifrăm mesajele 

Și pentru că, după cum am amintit mai sus, intenționez ca în 2022 să construiesc legături cât mai solide cu clientele mele și comunitatea de femei care mă urmăresc, iată câteva informații utile despre pielea noastră și despre cum putem depista unele probleme. 

● Pielea uscată atrage atenția asupra carențelor nutriționale. Dieta săracă în vitamine și minerale (responsabile de menținerea elasticității tenului) afectează totodată și hidratarea acestuia. Acneea anunță tulburări hormonale. Dacă mănânci adesea alimente bogate în grăsimi sau zahăr este posibil să observi apariția unor coșuri. Printre alte cauze se pot număra și dezechilibrele hormonale. Petele roșii, care apar și dispar de pe față și gât pot fi legate de fluctuațiile hormonale determinate de stres. Rozaceea sau umflăturile mici și roșii grupate pot fi un semn ale bolilor digestive.

● Fruntea reflectă sănătatea sistemului nervos și digestiv. Coșurile de pe frunte indică stres, somn neregulat sau dietă nesănătoasă. Pentru a scăpa de acnee, experimentează un stil de viață sănătos: dormi cel puțin opt ore pe noapte, bea multă apă, ai grijă ce alimente consumi (pentru a observa ce anume declanșează apariția coșurilor). Evită alimentele și băuturile bogate în zahăr.

● Acneea în zona tâmplelor și între sprâncene poate fi cauzată de circulația deficitară, probleme ale vezicii biliare, dietele bogate în grăsimi, alimentele procesate sau consumul de alcool.

● Coșurile din zona nasului pot fi provocate de constipație, balonare, dezechilibrul florei intestinale, indigestie sau circulație sanguină proastă. Vitamina B, evitarea alimentelor condimentate și masajul zonei ar putea elimina apariția coșurilor.

● Când coșurile apar în zona obrajilor, acestea pot fi provocate de probleme de sănătate ale plămânilor și ale stomacului, dar și de mâncatul în exces. Dacă obrazul drept este de obicei afectat de coșuri, de vină poate fi telefonul mobil neigienizat sau fața de pernă care nu este schimbată suficient de des.

● Constipația, excesul de alimente condimentate și o reacție alergică la pasta de dinți ar putea cauza apariția coșurilor în jurul gurii.

● Sistemul digestiv sau rinichii sunt responsabili pentru coșurile de pe bărbie. La fel, petele de pe bărbie mai pot indica un dezechilibru hormonal, în special atunci când apar înainte de menstruație.

Îmi doresc ca acest articol să ajungă fix la acele persoane care au nevoie de un strop de grijă în viețile lor, de un moment de conectare și de sentimentul că nu sunt singure. Drept urmare, dacă ai ajuns până la finalul articolului și ți s-a părut util, distribuie-l cu generozitate. Până luna viitoare, lucrați cu încredere la intențiile voastre și să ne reamintim că noi suntem responsabili de propria stare de bine!


Mihaela-Elena Gáspár este pasionată de psihologia frumuseții și de comportamentele care contribuie la starea umană de bine, activează în industria make-up și a cosmeticii faciale. Iubește cărțile de suflet, crede în evoluție și în faptul că viața este despre învățare, culoare și conectare.

Caută