Au existat vremuri, în istoria noastră recentă, când un singur trend de machiaj era purtat pe întreg parcursul unui sezon. Dar acum lucrurile s-au schimbat și adevărul este că, deși vorbim despre un subiect aparent frivol în tabloul general al vieții noastre, tendințele din domeniul îngrijirii personale sunt ceva mai complexe și mai variate.
Când vine vorba despre frumusețe fizică și pozitivitate corporală, mulți consideră că subiectul este unul superficial. Nu-i contrazic, dar e posibil ca situația să stea un pic diferit pentru unele dintre noi. Cunosc, (și) prin natura activității mele profesionale, multe femei și adolescente care-și protejează sănătatea mintală, îndreptându-și atenția asupra îngrijirii tenului și a utilizării fardurilor. Ceea ce pentru ele se dovedește a fi benefic, sănătos și util.
Rețelele sociale, revistele glossy, designerii ori influencer-ii sunt doar câteva dintre sursele care dau tonul tendințelor, sugerându-ne „ce și cum să utilizăm“. Desigur că avem libertatea să ținem cont sau nu de aceste surse, iar alegerea ne aparține. Cu cât avem un stil de viață mai conștient și cu cât ne cunoaștem mai în profunzime propria persoană, cu atât mai câștigați suntem, după cum susțin colegii mei de la Pagina de Psihologie. Iar partea cea mai bună este faptul că nu trebuie să trăim cu toții în aceeași mentalitate sau să ne raportăm cu toții la aceleași „reguli de bune practici“, atunci când vine vorba despre starea personală de bine.
Nu sunt genul de persoană care să urmărească tendințele cu sfințenie sau să le respecte cu strictețe. Recunosc însă că-mi place să mă joc cu ele, adaptându-le în funcție de ceea ce mi se potrivește sau mă face să mă simt bine. Acesta este și motivul pentru care mă bucur de fiecare dată când sunt promovate mai multe trenduri într-un sezon și pare că oferta este mai variată. Iar ca mine sunt multe dintre clientele mele, care au învățat să îmbine curiozitatea față de ceea ce este actual în domeniul fardurilor sau al machiajului cu senzația de nou și cu plăcerea schimbării.
Tendințele de machiaj în sezonul toamnă-iarnă 2024/2025
Special pentru acest articol am căutat pe social media surse de încredere, pentru a descoperi noile tendințe în materie de machiaj care vor domina sezonul toamnă-iarnă 2024/2025 și am creat un ghid orientativ, util acelora care cred că frumusețea personalizată contează cu adevărat. Așadar, dacă te numeri printre aceste persoane, iată tendințele acestui sezon:
- Tonuri reci. Știm că moda este ciclică, iar un trend are mereu șanse să revină în modă. Fix așa se întâmplă și acum cu produsele de machiaj în tonuri reci. Odată cu desfrunzirea copacilor, nuanțele de gri și argintiu, rozul pal, combinațiile dintre gri și bej (sau mai bine zis greige) sunt alegerea potrivită pentru pleoapele tale. Multe branduri și-au lansat deja paletele pentru noul sezon cu nuanțele în trend, care fac trecerea de la culorile calde, de vară la tonurile mai reci, de toamnă-iarnă.
- Buze vișinii. Roșul este prezent adesea pe podiumurile de modă și nici 2024 nu face excepție: diferă doar nuanța. Sezonul acesta, make-up artiștii sugerează un roșu închis, spre vișiniu și burgund, acest ton fiind mai potrivit pentru peisajul general al naturii, care face trecerea de la verde spre culorile mai pământii și apoi la cele cenușii, de iarnă.
- Ten diafan. Nu știu dacă ai observat, însă anul acesta fiecare brand a lansat câte un produs pentru iluminarea tenului. Nu mă refer aici doar la iluminatoare, ci și la produse care pot fi folosite pe toată fața, pe post de primer sau în combinație cu fondul de ten. În acest sezon, pielea mată lasă locul uneia mai strălucitoare. Când vorbim despre o piele luminoasă, pe primul loc sunt produsele de îngrijire, care au multiple beneficii pentru sănătatea tenului tău, și abia apoi te încurajez să apelezi la cele de machiaj.
- Roșu în obraji. Fardul de obraz câștigă tot mai mult teren, devenind din ce în ce mai îndrăgit și mai apreciat de iubitoarele de frumos. Dacă în anii trecuți abia îl observai pe ten, anul acesta ești invitată „abuzezi“ de el. În săptămânile care urmează, „mai mult înseamnă mai bine“. Ceea ce, sincer, pe mine mă bucură. Deoarece ador fardurile și, în ultimul timp, am dezvoltat o pasiune pentru cele cremoase.
- Privire pătrunzătoare. Acele tipuri de mascara, care oferă aspectul de gene naturale, au avut un real succes în ultimii ani, dar în 2024 au revenit pe podium genele lungi, dese și accentuate. Dacă mama-natură n-a fost prea darnică cu tine, poți apela la procedee precum laminarea genelor (care oferă efectul de alungire). Ai libertatea de a combina această procedură cu o mascara care oferă volum, dar poți aplica și gene false (mai ales la ocazii speciale). Urmează perioada în care nimic nu-ți evidențiază ochii mai frumos decât genele curbate, alungite și cu volum.
Alte trucuri care-ți vor fi de ajutor
Sculptare cu ajutorul luminii. Posibil să știi deja că, pentru obraji frumos sculptați, apelăm la produsele de conturare, care au efect de umbră în zonele aplicate. Dar în acest sezon facem exact pe dos: sculptăm cu lumini, nu cu umbre. Cu umbre poți ascunde anumite părți ale feței, subțiindu-le, în timp ce cu lumini scoți în evidență anumite părți, creând astfel umbre în mod natural pe fața ta. Poți opta pentru produse mate, lucioase sau cremoase pentru a pune-n practică această metodă.
Aspect monocrom. În acest caz, îți recomand produse multifuncționale, pe care le poți aplica pe obraji, pe buze și chiar și pe pleoape. Trendul acesta vine în ajutor celor care simt o provocare când vine vorba de alegerea nuanței de ruj potrivită cu cea a fardului pentru obraji. Pentru sezonul toamnă-iarnă 2024, totul devine mai ușor și mai simplu: ai un produs aplicat în trei locuri diferite. Fardurile cremoase pentru obraz sunt potrivite pentru a fi aplicate și pe buze sau pe ochi, dar și rujurile îți fac o favoare pe această parte.
Tuș de ochi. Ultimul (dar nu cel din urmă) trend din perioada următoare este tușul. Acesta rămâne un produs aflat în topul preferințelor și în această toamnă. Pentru un aspect mai subtil, poți aplica o nuanță de maro, iar fetelor îndrăznețe, care nu se sfiesc să aplice culori curajoase, le recomand un tuș verde, albastru sau chiar roșu.
Câteva gânduri de încheiere
Recunosc: sunt cu adevărat încântată de tendințele pentru lunile care urmează, așa cum sunt entuziasmată și de Vindecarea neglijării emoționale din copilărie, noua carte publicată la editura Pagina de Psihologie. Așa cum se întâmplă și în procesul de psihoterapie, nu toate recomandările se potrivesc tuturor, principiu valabil și atunci când vinde vorba despre tendințele din machiaj. Alege doar ceea ce se potrivește stilului și personalității tale și nu urma cu strictețe toate aceste recomandări: ele sunt menite doar să te ghideze și să te ajute în descoperirea și evoluția stilului propriu.
Și după cum spune și autoarea cărții, dr. Jonice Webb: „Există două tipuri de compasiune: compasiunea pe care o simțim pentru alții și compasiunea pe care o simțim pentru noi înșine“. Iar eu aș adăuga și că există două moduri de a trăi: unul în care faci doar ce-ți spun alții și unul în care adaptezi totul pentru a fi potrivit și bine pentru tine.
Citește și: