Mirela Vașadi-Blasius: „Sensibilitatea mă ajută să înțeleg mai bine oamenii, ce se întâmplă cu mine și în jurul meu“

Mirela Vașadi-Blasius este o personalitate TV bine-cunoscută în România. A intrat în memoria telespectatorilor ca prezentatoare de știri, iar de o bună perioadă este gazda unei emisiuni despre psihologie, autocunoaștere și psihoterapie. „Arta Fericii“ sau, mai bine zis, dobândirea fericirii este misiunea ei și, în acest interviu, ne vorbește despre drumul său de la Oradea la București, despre experiența la diferite canale TV și despre integrarea spiritualității în propria existență. 

Telespectatorii din România te cunosc de la știri, dar, de o bună bucată de vreme, dezvoltarea personală, psihologia și spiritualitatea au devenit parte semnificativă din viața ta. Cum ai făcut această trecere și ce te-a motivat?

Dacă vrei să schimbi lumea… începi cu tine. Și nu doar la nivel declarativ, de bune intenții, ci acționând la modul profund. Simțeam o nevoie puternică să fac transformări de substanță în viața mea; în felul de-a gândi și de-a reacționa, în alegeri, în relațiile cu oamenii. Munca într-o televiziune de știri e captivantă, intensă, dar și epuizantă. Am început să lucrez ca jurnalist TV în 1999, la Pro TV Oradea, apoi la Pro TV Cluj. Aici, cu ajutorul unor colegi minunați, m-am format ca jurnalist de știri: reporter de teren, prezentatoare de știri, corespondent. 

Viața tumultoasă a știrilor a continuat mai bine de 8 ani la Realitatea TV, unde am prezentat jurnale pe toate tronsoanele posibile și am realizat emisiuni politice, economice și sociale. Am trăit cele mai intense senzații și cele mai spectaculoase evenimente în direct. A fost fascinant! 

Dar am obosit. Așa că mi-am luat un an sabatic. Am încercat să mă relaxez, să dorm mai mult, am jucat golf, m-am văzut cu prietenii pe care îi neglijasem, am citit, am reflectat intens la ce fac cu darul minunat pe care l-am primit, viața, ce las după mine, cum cresc binele în mine și în jur. Așa s-a conturat această emisiune în mintea și în inima mea. 

Am scris proiectul (inițial, avea și rubrici de nutriție, sport, recomandări de carte) și l-am depus într-un concurs de proiecte la Televiziunea Română. Directorul TVR2 de la acea vreme, Răzvan Bucuroiu, a avut încredere în mine, a ales emisiunea și am avut această colaborare timp de două sezoane. 

La vremea aceea, televiziunile nu prea abordau genul acesta de program, emisiuni cu teme de psihologie, spiritualitate, dezvoltare personală, astfel că era ceva destul de nou pe piața TV. Dar publicul a primit foarte bine această inițiativă, au trimis extrem de multe mesaje de susținere încă de la debut, mesaje care se văd în continuare pe pagina Facebook „Arta Fericirii“. 

Pe scurt, așa a început totul. Iar povestea continuă. 

Dacă ar fi să privești înapoi, doar pentru câteva secunde, care simți că sunt cele mai importante decizii pe care le-ai luat de-a lungul vieții tale?

Eu voiam să devin actriță. Încă înainte de Revoluție, luasem lecții de actorie la Școala de Artă din Oradea. Cântam la chitară, scriam versuri pentru piesele mele, citeam și urmăream cu mare pasiune piese de teatru. După ’89, lucrurile s-au schimbat, familia nu prea mă susținea în alegerea unei profesii artistice, astfel că în ultima clipă m-am dus la un Colegiul de Administrație Publică, pentru ca, ulterior, să continui la Drept. „Tu avocat ar trebui să te faci, că tare îți place să vorbești, să argumentezi și să te lupți pentru o cauză“, îmi zicea mama. 

După terminarea Colegiului, aveam posibilitatea să lucrez la Prefectură, pe un post de consilier juridic. Dar într-o seară am auzit la radio un anunț: concurs pentru redactor radio. Dimineață eram în studio și dădeam probe. Aveam voce pentru radio și dicție perfecționată la cursurile de actorie. Visul meu, în altă formă, începea să prindă viață! Aceasta a fost prima decizie importantă în ceea ce privește parcursul meu profesional. Am simțit că locul meu este în media, în comunicarea cu publicul.

O altă decizie semnificativă a fost atunci când, într-un context relațional apăsător și nefuncțional, am decis să plec din Transilvania și să lucrez în București, la o celebră agenție de publicitate. Dar părea că nu e pentru mine, m-am și îmbolnăvit între timp, așa că, forțată de împrejurări, m-am întors în Oradea. De ce e important să amintesc acest eveniment? Pentru că este esențial să plecăm din locul unde nu ne simțim împliniți și din relațiile unde nu suntem iubiți sau apreciați, din situațiile distructive. Dacă noi nu suntem în stare să luăm aceste decizii, providența le potrivește pentru noi, chiar și în modul cel mai dur, uneori printr-o boală. 

Revenirea acasă a însemnat intrarea în altă etapă de viață, o nouă cale, o altă perspectivă de creștere. A doua zi după ce am ajuns am văzut o frântură de anunț la televizor: PRO TV Oradea organiza concurs pentru un post de prezentator de știri la stația locală și corespondent pentru București. Dimineață deschideam ușa studioului să dau probe. Când am văzut mulțimea aceea enormă de fete frumos aranjate și coafate, am vrut să renunț și să plec. Ce caut eu aici cu părul meu creț și fără machiaj?! Am doar experiență de radio, ce șanse să am la TV? 

Acela a fost momentul care mi-a schimbat radical drumul în viață. Decizia de-a nu renunța. A fost lecția esențială de încredere în mine, de eliminare a fricii de necunoscut. Mi-am ascultat intuiția și inima. Am participat la probe. Și am reușit. 

De la Oradea, ai ajuns la Cluj-Napoca și apoi la București. Ce a mai rămas din fetița Mirela, în tot acest timp, și ce s-a schimbat?

Voiam să studiez în continuare, așa că am ales Facultatea de Sociologie de la Universitatea Babeș-Bolyai, din Cluj. M-am mutat ca să lucrez și să studiez în Cluj, pentru că mă îndrăgostisem de un om minunat, care m-a ajutat enorm, m-a susținut în toate alegerile mele și mi-a fost unic sprijin în momentele cele mai grele. 

Propunerea să lucrez într-o televiziune de știri la București a fost o provocare majoră; mai avusesem o experiență neplăcută în Capitală, cu ceva timp în urmă. De ce să mă întorc într-un loc unde nu mi-a fost bine? Au reapărut, așadar, fricile de necunoscut, temerile de nereușită, lipsa încrederii și a voinței. Cum mă voi descurca eu cu toate acestea într-un oraș mare, agitat, aglomerat, fără prieteni apropiați? Am ales să nu-mi ascult gândurile, ci intuiția. Și am plecat la București.

Le povestesc cititorilor aceste detalii, tocmai pentru că poate unii dintre ei se confruntă cu situații asemănătoare de viață. Și, în loc să ia o decizie radicală de schimbare, să aleagă să-și urmeze un vis, să-și asculte intuiția, se retrag în neputință și alimentează doar fricile. 

Noi nu suntem victime ale circumstanțelor de viață. Avem puterea să ne controlăm reacțiile și să alegem ceea ce ne face bine și ne împlinește.

Mă întrebai ce a mai rămas din fetița Mirela, în tot acest timp, și ce s-a schimbat? Multe s-au schimbat în felul meu de-a gândi, a simți și a acționa. Au venit pe fondul maturizării, al studiului intens, dar și al experiențelor traumatizante cu care m-am confruntat în timp. Durerea, pierderea, abandonul, nereușita, refuzul etc. apar ca necesitate de învățare și transformare. Iar oamenii care ți le provoacă sunt cei mai buni profesori în evoluția ta. Și dacă reușești să nu-i urăști, să nu trăiești cu resentimente și să nu te mai victimizezi, faci o creștere uriașă. 

Ce a mai rămas la fel în mine? Cred că romantismul și sensibilitatea. Sunt o fire la fel de romantică precum eram în adolescență, când cântam, scriam poezii, dansam (iubesc tangoul și rumba) și făceam totul cu pasiune. Iar sensibilitatea mă ajută să înțeleg mai bine oamenii, ce se întâmplă cu mine și în jurul meu. 

Visa fetița Mirela să ajungă atât de departe?

Visa să se exprime. Prin orice formă artistică ar fi putut ajunge la oameni. Cu toate că mi-ar fi plăcut să fiu un inginer creativ, care să construiască motoare de avioane sau orice altă mașinărie ingenioasă, am realizat că matematica și fizica nu erau punctele mele forte. Așa că doar admir tot ce înseamnă inginerie extremă. Însă, cum zicea Freud, „Omul are nevoie de un vis ca să suporte realitatea“, în continuare îmi doresc să cresc în cunoaștere și să dezvolt această emisiune. 

„Arta Fericirii“ a devenit, în timp, un brand, a fost o emisiune creată de tine și difuzată de Televiziunea Română, după care ai ținut pasul cu evoluția și acum fanii fideli o pot urmări pe YouTube și pe Facebook. Ce înseamnă pentru tine fericirea și de ce crezi că este important să ne însușim arta fericirii?

Când primești mesaje de genul: „Această emisiune îmi este de mare folos“, „Mă ajută enorm“, „Mi-ați schimbat viața“, „Eram în pragul disperării, dar după ce i-am urmărit cu atenție pe invitați, m-am reașezat emoțional“, „Mi-ați deschis ochii și am reușit să plec dintr-o relație abuzivă care mă distrugea“, „Sunteți o gură de oxigen în presă“ și alte mii de mesaje ce pot fi văzute pe pagina emisiunii, nu am putut să renunț la acest proiect, cu toate costurile personale pe care le implică. 

℗PUBLICITATE

---

---

Pagina de Facebook „Arta Fericirii“ a ajuns, organic, la aproape 70.000 de followeri. Poate părea puțin, pentru cei care au în spate agenții de publicitate, televiziuni sau trusturi de presă ce susțin financiar și promovează pagini de acest gen. 

De asemenea, canalul de YouTube „Arta Fericirii“ l-am crescut de la zero, acum are aproape 48.000 de abonați și peste 4 milioane de vizualizări. Acolo se regăsesc toate edițiile filmate până acum. E o comunitate consistentă în acest „ocean“ al informațiilor din online, oameni cu care interacționez personal și care îmi aduc mare bucurie. 

Iar aceste bucăți de bucurie, conștientizare, conectare cu publicul, filmări, munca de producție construiesc momentele mele de fericire. Simt că plantez semințele în pământ bun. 

În toți acești ani de când te ocupi de „Arta Fericirii“, cum s-a schimbat perspectiva ta asupra vieții?

Substanțial. Văd situațiile de viață în mod diferit, cu alte lentile și cu mai multă înțelegere. Poate cu ceva mai multă înțelepciune. [râde] Dar este un proces continuu, pentru că provocările, tentațiile, ispitele apar mereu și depinde pe ce fel de teren te surprind. Ești fragilizat sau echilibrat? În momentele dificile, reușești să aplici tot ce ai învățat sau, din cauza unei căderi emoționale necontrolate, se prăbușește toată știința de carte și toată construcția logică pe care te-ai bazat? 

Uite, de exemplu, au fost colegi din televiziune care nu mi-au răspuns la telefon sau la mesaje când am dorit să revin cu emisiunea la TV. Dar cine nu a fost refuzat cel puțin o dată în viață? Am avut persoane pe care le consideram foarte apropiate și care m-au părăsit când aveam mare nevoie de prezența lor. Dar cine nu a fost abandonat măcar o dată în viață? Doar atât au putut acei oameni oferi atunci. Pentru mine e important ca ei să nu mă pună în criza unei dezamăgiri, ci să fie provocarea unei lecții de acceptare și chiar de iubire de semeni, necondiționată de acțiunile lor.

Cât de bine și de corect integrăm toate teoriile și terapiile în noi? Aici este munca asiduă pe care trebuie să o facem cu toții dacă vrem să fim sănătoși emoțional.

În cadrul emisiunii ai avut posibilitatea de-a vorbi cu o parte dintre cei mai cunoscuți și apreciați psihologi și autori din România (Daniel David, Petronela Rotar, Constantin Dulcan și mulți alții). Cum a primit publicul telespectator toate informațiile prezentate de invitații tăi?

Cu creionul în mână, ca să ia notițe. [râde] Așa mi-au scris mulți telespectatori. Sau mi-au zis că au vizionat de mai multe ori unele emisiuni, ca, prin reluarea informației, să le intre bine în cap cum trebuie să procedeze. 

Dar eu sunt prima care învăț din aceste întâlniri cu invitații mei. Cu toate că pe unele lucruri le aplic mai greu, după mai multă muncă, totul face parte din programul de transformare a minții și de convertire a inimii. Pentru că, dacă nu învățăm și nu ne raportăm corect la anumite situații sensibile pentru noi, ele vor reveni în viața noastră. 

Să-ți disciplinezi gândurile, să le ții sub control, să ai o gândire concentrată te ajută să îmbunătățești funcționarea cognitivă și să ai echilibru emoțional.

Ai adus teoriile din psihologie și importanța cunoașterii de sine în prim plan cu mult înainte să devină „la modă“ podcasturile sau conversațiile de profil. Care este, în fapt, misiunea ta profesională? Ce contribuție speri să ai în viețile românilor?

Când am lansat „Arta Fericirii“, am zis așa: „Dacă un singur suflet se va fi salvat, emisiunea mea și-a împlinit misiunea.“ Din reacțiile publicului, se vede clar că mulți oameni au intrat pe calea transformării interioare. Ei își doresc să lucreze la schimbarea perspectivei de viață, să renunțe la vechile tipare, să-și reconstruiască încrederea în sine sau să-și salveze relațiile, acolo unde se poate. Acești „căutători de sens“ studiază, citesc cărți de profil, urmăresc interviuri, sunt preocupați de cunoaștere. Gândiți-vă ce descoperiri grandioase s-au făcut în domeniul neuroștiinței în ultimii ani: gândul poate modifica structura materiei. Mintea stăpânește creierul, nu invers. Creierul nostru este modelat de reacțiile și de alegerile noastre.

Epigenetica demonstrează că ne putem ține genele sub control, iar acestea se remodelează mereu, ca răspuns la experiențele vieții. Cercetarea arată ca ADN-ul își modifică forma după gândurile noastre. Este minunat cum am fost creați! Și ce putere a pus Divinitatea în noi.

În psihologie, spiritualitate și autocunoaștere există nenumărate teorii. Care este perspectiva, conceptul sau teoria care face cel mai mult sens pentru tine?

„Știu sigur că nu știu… de aceea cercetez.“ „Înțelepciunea (sau râvna pentru înțelepciune) e un mare bine, fără îndoială, și dacă o ai, ești un om fericit.“

Omenirea a adunat atâta înțelepciune de-a lungul mileniilor, încât e un paradox că trăim în mizerie. Nu mizerie fizică, ci emoțională, spirituală, relațională.

Ce îmi doresc eu să obțin de la fiecare invitat este să promovez acele idei, concepte practic aplicabile, să nu rămână doar teorie, ci chiar să fie de ajutor publicului larg. Ca această înțelepciune să aibă un rol constructiv în desăvârșirea omului.

Pentru că tot am început citându-l pe Socrate, mi-au rămas în minte cuvintele lui, prin care îi lăuda pe medicii traci ai lui Zamolxis, pentru abordarea holistică asupra omului; nu poți trata partea fără a trata întregul: „Sufletul se cade îngrijit, dacă avem de gând să aducem la o bună stare atât capul, cât și restul trupului.“ 

Noi, cei de la Pagina de Psihologie, iubim cărțile, de aceea, la final de interviu, te invităm să ne faci un top 3 cu cărțile care merită citite în acest an. 

Cărțile pe care vi le propun sunt dintre cele care mi-au fost de mare ajutor în ultimul an: 

Pune-ți creierul în funcțiune, de dr. Caroline Leaf, specializată în neuroștiințe cognitive, cercetătoare în domeniul neuroplasticității creierului. Ea spune așa: „Când gândești, faci alegeri, iar când faci alegeri determini exprimarea genetică în creierul tău. Asta înseamnă că produci proteine, iar aceste proteine îți formează gândurile. Gândurile sunt lucruri reale, fizice, care ocupă teren mental.“ În plus, autoarea pune în legătură știința cu spiritualitatea. Așadar, mare atenție unde ne fug gândurile!

Un pământ nou, de Eckhart Tolle.  În timp ce studiam cartea, mi-am dat seama ce forță are egoul și, dacă nu suntem vigilenți, acesta poate face ravagii în noi. „Egoul implică absența conștientizării. Conștiința și egoul nu pot exista laolaltă.“

Am aflat că avem un corp-durere, care este „o formă de energie semiautonomă ce există în majoritatea oamenilor, o entitate a cărei materie primă e emoția. Orice experiență dureroasă poate fi utilizată ca hrană de către corpul-durere“. Orice gând al nostru este energie. Corpul-durere se va hrăni cu energia gândurilor noastre negative. 

Marea despărțire, de C.S. Lewis. Cartea acesta trebuie citită și recitită în diferite etape din viață. Este „povestea alegorică ce ne poartă într-o călătorie prin Iad, un oraș cenușiu, care se dovedește a fi Purgatoriul pentru aceia care se hotărăsc să-l părăsească, până în apropierea Raiului.“ Ce luptă intensă de-a renunța la vanitate, câte atașamente bolnăvicioase și câtă sabotare chiar și în fața evidențelor! Cum arată Raiul tău? Ce faci pentru Raiul tău?