Skip to content

Cât de des vă îmbrățișați copilul?

Cu toții trăim vieți aglomerate, stresante și avem îngrijorări infinite ca părinți, dar este clar că unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le facem este să ne oprim și să dăm copiilor noștri câte o îmbrăţişare plină de iubire. Cercetările ultimului deceniu, scot în evidență legătura dintre afecțiunea primită în copilărie și starea de sănătate și fericirea manifestată ulterior în viaţă.

Child Trends – o organizaţie nonprofit din Statele Unite, lider în cercetare, care s-a concentrat pe îmbunătățirea vieții și perspectivele copiilor, a tinerilor și a familiilor lor spune că știința este cea care susține ideea conform căreia căldura și afecțiunea exprimată de către părinți în relație cu copiii lor duce la o viață mai lungă cu rezultate pozitive pentru acei copii.

O stimă de sine ridicată, performanțe academice îmbunătățite, o mai bună comunicare părinte-copil, și mai puține probleme psihologice și de comportament au fost legate de acest tip de afecțiune manifestat între părinte şi copil. Pe de altă parte, copiii care nu au părinţi afectuoşi tind să aibă o stimă de sine mai scăzută și să se simtă mai înstrăinaţi, pot manifesta comportamente mai ostile, mai agresive sau pot fi antisociali.

Există o serie de studii recente care evidențiază relația dintre afecțiunea parentală și fericirea și succesul copiilor.

În anul 2010, cercetătorii de la Duke University Medical School au constatat că bebeluşii cu mame foarte afectuoase și atente au crescut fiind mai fericiţi, mai rezilienţi, iar adulţii resimțeau mai puţină anxietate. Studiul a implicat aproximativ 500 de persoane care au fost urmărite din copilărie până când au împlinit 30 de ani. Atunci când bebelușii aveau opt luni, psihologii au observat şi care erau interacțiunile mamelor lor cu acești bebeluşi, în timp ce îi supuneau mai multor teste de dezvoltare.

Psihologii au evaluat nivelul de afecțiune și atenție al mamei pe o scală de cinci puncte variind de la „negativă“ la „extravagantă“. Aproape 10% din mame au arătat un nivel scăzut de afecţiune, 85% au demonstrat o cantitate normală de afecţiune, şi aproximativ 6% au arătat un nivel ridicat de afecțiune.

Ulterior, 30 de ani mai târziu, aceleaşi persoane au fost intervievate cu privire la sănătatea lor emoţională. Adulții ale căror mame au arătat nivele „extravagante“ sau „mângâietoare“ de afecțiune au fost mult mai puțin probabil decât ceilalți să resimtă stres și anxietate. De asemenea, tot aceste persoane au avut indici care să raporteze mai puțină ostilitate sau interacțiuni sociale stresante şi simptome psihosomatice.

Cercetătorii implicaţi în acest studiu au ajuns la concluzia că hormonul numit oxitocină poate fi responsabil pentru acest efect. Oxitocina este un produs chimic din creier eliberat atunci când o persoană simte dragoste și se simte conectat la o altă persoană. S-a dovedit că cest hormon îi ajută pe părinți în stabilirea unei legături cu copiii lor, adăugând un sentiment de încredere și de sprijin reciproc. Acest tip de legătură, de conectare, cel mai probabil, ajută creierul nostru să producă şi să utilizeze oxitocina, făcându-l pe copil să simtă mai multe emoții pozitive.

Apoi, un studiu din 2013 de la UCLA a constatat că dragostea și afecțiunea necondiționată din partea unui părinte îi poate face pe copii să resimtă mai multă fericire și mai puțină anxietate. Acest lucru se întâmplă deoarece creierul lor de fapt se schimbă ca rezultat al afecțiunii. Pe de altă parte, impactul negativ al abuzului în copilărie precum și lipsa de afecțiune manifestată are impact asupra copiilor, atât mental cât și fizic. Acest lucru poate duce la tot felul de probleme de sănătate, atât fizică cât și emoțională, pe tot parcursul vieții lor. Ceea ce este cu adevărat fascinant este că oamenii de știință cred că afecțiunea parentală îi poate proteja, de fapt, pe oameni împotriva efectelor nocive ale stresului din copilărie.

℗PUBLICITATE



Apoi, în 2015, un alt studiu de la Universitatea Notre Dame, a arătat că copiii care primesc afecțiune din partea părinților lor au fost mai fericiți atunci când au devenit adulți. Mai mult de 600 de adulţi au fost chestionaţi cu privire la modul în care au fost crescuţi, inclusiv cât de multă afecţiune fizică au avut. Adulții care au raportat că au primit multă afecțiune în copilărie, prezintă mai puține indicii de depresie și anxietate și au fost, în general, mai plini de compasiune. Cei care au raportat mai puţină afecţiune se luptă în viaţa adultă să-şi păstreze sănătatea mintală, au avut tendința de a fi mai supăraţi în situații sociale, și au fost mai puțin capabili să se refere la perspectivele altor oameni.

De asemenea, cercetătorii au studiat şi beneficiile pe care le aduce contactul direct „piele-pe-piele“ pentru bebeluşi. Această interacțiune specială dintre mamă și copil, îi ajută pe copii să se calmeze, astfel încât aceştia plâng mai puțin și au parte de mai mult somn. De asemenea, s-a demonstrat că stimulează dezvoltarea creierului. Potrivit unui articol din Scientific American, copiii care au trăit într-un mediu în care au fost privați de afecţiune, precum un orfelinat, au avut niveluri mai ridicate de cortizol, hormonul stresului, decât cei care au trăit cu părinții lor. Oamenii de știință cred că lipsa contactului fizic din casele de copii reprezintă un factor major în aceste schimbări fizice.

În cele din urmă, numeroase studii privind efectele masajului arată beneficiile pozitive pe care le oferă pentru a reduce anxietatea la copii. Masajul este, de asemenea, o modalitate bună pentru părinți să se conecteze cu copiii lor, atât fizic cât și emoțional. Începând de când este bebeluş, un părinte poate începe să-şi maseze copilul, ceea ce poate crea o legătură puternică. Studiile au arătat că atât copiii, cât şi adulți care au experiența masajului, au mai puţine semne de anxietate în timpul stresului academic, într-un spital, sau în alte evenimente stresante.

Așadar, ce putem face să avem cât mai multe îmbrăţişări pe parcursul zilei, în familie?

Din momentul în care aduceţi acasă bebeluşul din spital, ţineţi-l și purtaţi-l în braţele voastre, legănaţi-l. Petreceţi multe momente prețioase mângâindu-vă copilul, astfel încât pielea lor să poate atinge pielea dumneavoastră.

Pe măsură ce cresc, fiţi jucăuș făcând activități distractive cum ar fi să dansaţi împreună sau să vă creaţi jocuri haioase şi prosteşti, cum ar fi să vă prefaceţi că aţi fi un monstru care oferă îmbrățișări şi pupici.

Încercaţi să ţineţi minte că îmbrățișările fac parte din rutina de zi cu zi. În filmul Trolls, personajele numite troli purtau niște braţări la mână cu alarmă prin care la fiecare oră emiteau un semnal prin care anunţau că e timpul pentru o îmbrățișare. Dacă consideraţi că este un sfat bun, pentru a vă aminti acest lucru, atunci setați-vă o alarmă. Oricum ar fi, asigurați-vă că le oferiţi copiilor o îmbrățișare în anumite perioade ale zilei, cum ar fi înainte de a pleca la școală, când ajung acasă de la școală și înainte de culcare.

O altă idee interesantă este aceea de a folosi afecțiunea în timp ce disciplinezi copilul. Pe măsură ce le vorbiţi despre ceea ce au făcut greșit, puneţi mâna pe umărul lor și daţi-le o îmbrățișare la sfârșitul conversației pentru a vă asigura că, chiar dacă nu sunteţi mulțumită de comportamentul lor, tot îi iubiţi. În cazul în care un copil şi-a lovit sora sau fratele, îmbrăţişaţi-i și explicaţi-le modul în care îmbrățișările ne fac să ne simţim mai bine decât să ne lovim.

În cele din urmă, fiţi atenți nici să nu exageraţi şi să vă asfixiați copiii. Respectaţi nivelul lor de confort individual și fiţi conștienți de faptul că acest lucru se va schimba pe măsură ce ei parcurg diferite etape de dezvoltare.

Oana Calnegru este psiholog și psihoterapeut de familie şi trainer de programe de dezvoltare personală adresate copiilor şi părinţilor. A absolvit programul de formare în psihoterapia relațională din cadrul AMPP.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0