fbpx
skip to Main Content

Deseori ne întrebăm cum o fi, dincolo de aparențe, viața oamenilor pe care-i descoperim în online, la TV sau din cărțile pe care le scriu? Cum arată traiul lor în spatele ușilor închise? Care sunt obiceiurile sau rutinele ce-i ajută la menținerea echilibrului interior, în locuința care reprezintă sanctuarul intimității lor? Curiozități ce izvorăsc, de altfel, din profunzimea faptului că ne aflăm în căutarea unor exemple care să ne inspire și să ne ajute să ne găsim fericirea. 

În ceea ce privește dobândirea unor schimbări care să inducă starea de bine, psihologia ne șoptește că, potrivit studiilor științifice, totul începe cu adresarea întrebărilor potrivite. Care, prin răspunsurile aferente, ne pot ajuta să identificăm ce ne alimentează deciziile și ce ne determină să ne ridicăm, în fiecare zi, din pat. Iar atunci când avem o viziune conștientă asupra „de ce-ului“ vieții noastre, este mai ușor să transformăm în fapte schimbările la care visăm și să ajungem să afirmăm că trăim o existență plină de folos. Atunci când privim viața de la interior spre exterior, alegând să analizăm fiecare experiență prin filtrul emoțiilor și al trăirilor personale, totul pare să capete mai mult sens, schimbarea devine durabilă și fericirea ajunge să-și facă rădăcini atât în mintea, cât și în casa noastră. 

Pornind de la curiozitatea omenească firească și mânați de dorința de a-i ajuta pe oameni să-și îmbunătățească relația cu casa, împreună cu Storia.ro (platforma imobiliară cu cele mai multe anunțuri din piață) am adus la viață seria Modus Vivendi! Un proiect inedit, în care oameni autentici și plini de creativitate, curaj și perseverență ne primesc în casa lor și ne împărtășesc din intimitățile lor cele mai ascunse. În prima ediție l-am vizitat pe psihologul Gáspar György, apoi am descoperit casa în care trăiește Mirela Retegan, iar în ediția de astăzi îi facem o vizită autoarei Petronela Rotar.

Petronela trăiește în Brașov, iar de acolo străbate țara în lung și-n lat pentru a ajunge la sufletele și inimile oamenilor care s-au înstrăinat de propria persoană. Este prietenoasă și extrem de generoasă, cuvintele ei denotă curaj și maturitate, iar în această ediție din Modus Vivendi ne deschide ușa casei sale, așa cum nu a mai făcut-o niciodată.

La fel ca oamenii, casele au și ele câte o poveste; care e povestea locuinței tale? 

E o locuință pe care am visat-o de dinainte de a fi construită. Eu sînt fată crescută la țară și foarte legată de tot ce e verde și viu, de natură. Pentru mine, traiul la bloc a fost mereu un chin. Așa că am visat un apartament care să aibă toate facilitățile, dar mi-am dorit să nu fie cu mult beton în jur, ci cu natură. Și am ajuns să locuiesc în pădure, la propriu, și totuși la cinci minute pe ceas de centrul Brașovului. Și e prima mea casă, înainte de asta am stat în chirii și a fost infernal; asta e casa în care au crescut fetele mele mari. 

În secolul XXI se vorbește despre arta simplității, în toate domeniile vieții. Pentru a avea un stil de viață sănătos și mindful ai învățat să trăiești fără…

Fără televizor. Nu mai am niciun televizor în casă, de pe vremea cînd încă lucram în televiziune, iar ăsta era un paradox pe care oamenii nu îl înțelegeau. Fără multe alte aparate pe care nu le-aș fi folosit, de fapt. Nu am cuptor cu microunde, de exemplu, nu mi-au plăcut niciodată. Fără covoare. Fără brizbrizuri inutile. 

Cum arată momentele de liniște în casa ta? 

Iarna sînt cel mai adesea momente lungi pe care le identific cu liniștea. Poate pentru că se întunecă mai devreme și orele petrecute în casă sînt mai lungi, iar plecările, mai rare. Eu călătoresc foarte mult, așa că rareori mă aflu acasă pe perioade lungi. Dar iarna, cînd e cald în casă, iar eu citesc sau mă uit la un film în pat, cu un pahar de vin lîngă, miroase a portocale și scorțișoară, terasa e plină de zăpadă și afară ninge, iar eu văd în lumina becurilor cum cad fulgii și mă simt în siguranță, la adăpost, atunci aproape că pot palpa liniștea. Și mai sînt nopțile foarte calde de vară, mai rare la Brașov, ce e drept, cînd îmi iau perna și plapuma și mă duc să dorm afară, pe terasă – unde am făcut dintr-un palet și o bucată de burete gros o veritabilă canapea colorată –, greierii țîrîie înnebunitor, miroase a ierburi coapte de arșiță, eu văd luna spînzurată de colțul terasei și adorm așa, în sunetele și miresmele verii, atunci iar simt liniștea cum se strecoară în mine. 

Ceai sau cafea, ce-ți place să ai lângă tine atunci când lucrezi la o nouă carte?

Cafea doar dacă scriu dimineața, nu beau aproape niciodată cafea după-amiaza. De fapt, nu sînt o prea mare băutoare de cafea, sînt o profană, beau cafea cu mult lapte, îndulcită cu miere, adevărații băutori de cafea m-ar excomunica din clubul lor. Ceai beau, dar tot rar. Uneori, dacă e seară, îmi pun un pahar de vin. Dar adevărul e că dacă mă apuc de scris și scriu cu patos, nu mai văd, nu mai aud, nu îmi e sete sau foame. 

Cum te poți concentra acasă pe prioritățile personale și pe cele care țin de rolul tău de scriitor? Care este locul din casă în care îți găsești cel mai ușor energia necesară scrisului? 

În ultimii ani, am scris rar acasă. Ultima carte a fost scrisă în tot felul de locuri, numai acasă nu prea. Acasă îmi e mult mai greu să mă izolez de tot, apar tot felul de urgențe, de nevoi, ale mele sau ale familiei, ba văd ceva ce trebuie făcut atunci, neapărat. Așa că e mai simplu să plec, să mă ascund undeva unde nu e nevoie să fac nimic altceva decît să scriu. De exemplu, Ajută-mă să nu dispar a fost o carte care m-a consumat emoțional mult, am avut nevoie de locuri frumoase care să contrabalanseze durerea din carte, ca să pot rămîne în echilibru; am scris-o la mare, la munte, izolată într-un fost hambar devenit o cameră superbă de oaspeți, în niște cafenele înșirate de-a lungul canalelor din Amsterdam. Acasă – deloc. Dar dacă sînt nevoită să scriu acasă, cel mai bine scriu pe terasă sau în camera mea, în pat.

Cum s-a reconfigurat viața ta de acasă, de când cu pandemia de Covid-19?

În primul rînd, am stat acasă, cel puțin în prima parte a pandemiei, mult mai mult decît în tot anul trecut adunat. Și a fost bine – e drept că am observat și tot ce neglijasem să fac de multă vreme și m-am apucat să fac. Drept urmare, în pandemie am ajuns să renovez casa, la fel ca mulți alți români. Am gătit mult mai mult, am citit mult mai mult, am văzut multe filme pe care le aveam pe listă, am băut mai mult vin. Dar de cînd a venit vara, de cînd m-am relaxat și eu, dar și lucrurile și mai ales după ce am contactat virusul și m-am vindecat, am început iar să călătoresc și mi-am reluat o mare parte din viața de dinainte. 

Cum sunt cultivate și hrănite emoțiile pozitive în casa voastră?

Noi rîdem mult. Avem un umor pe care l-am cultivat de cînd erau fetele mici – autoironie, o formă de sarcasm îndreptată spre lume, dar și spre sine. Am rîs mult și cînd am avut boala, nu știu ce ne-am face dacă am fi lipsiți de umor. Dar mai e și iubirea, pe care ne-o exprimăm deschis, afecțiunea manifestată prin îmbrățișări și prin cuvinte, bucuria.

℗PUBLICITATE


Dar emoțiile mai dificile, așa-numitele emoții negative, cum sunt acestea abordate în casa în care trăiești?

Cu acceptare – deși, de multe ori cînd îmi văd copiii suferind, îmi vine să fac ceva să rezolv, dar îmi dau seama că nu am ce să fac și că e important ca ei să treacă prin ce trec, că este momentul lor și eu pot sta doar alături de ei. Uite, tocmai trecem printr-un astfel de moment dificil, cea mică a picat la teatru, un examen pentru care s-a pregătit, și nu avea niciun plan de rezervă, căci nu își dorește să facă nimic altceva. Și eu îi sînt alături, o susțin, îi validez emoțiile, le trăiesc și eu pe ale mele, căci e foarte greu și ca părinte să îți vezi copilul trăind o mare dezamăgire. Am plîns împreună, am discutat, ne-am dat timp. 

Dacă ar fi să-ți reimaginezi casa, ce ar fi diferit la ea?

Foarte diferită de cum e acum, după schimbările deja făcute de curînd, nu o pot vedea – însă îmi doresc ca la un moment dat să am undeva un colț de grădină cu o căsuță mică, o căbănuță rustică și foarte simplă. Încă nu m-am decis dacă grădina aceea trebuie să fie la mare sau la munte, cu peri, gutui și meri sau cu măslini, smochini și leandri. 

Care este acel obiect din casă care te ajută să te liniștești și să descarci din stres și anxietate?

Mopul. O să rîdeți, dar să fac curat mă ajută teribil să mă descarc și să mă liniștesc. Uneori, ajung acasă foarte încărcată și obosită, apoi mă apuc să strîng și, încet-încet, mă simt mult mai bine. Pe vremuri, făceam curățenie aproape compulsiv – azi am lepădat multe din acele obiceiuri, însă a face curat încă este un mare destresor. 

Care sunt cele mai importante activități în familia și în casa voastră? 

Momentele în care povestim lucruri importante. Și noi vorbim mult, sîntem extrovertiți, nu mai terminăm cînd ne apucăm. Altfel, casa e destul de mult un du-te-vino, fetele sînt foarte mari, cea mare e studentă în alt oraș de doi ani deja, iar cînd vine acasă, stă mai mult cu prietenii și iubitul, cum e normal, cea mică are și ea iubit și prieteni; uneori trebuie să le invit în oraș (facem asta des) ca să le văd și să petrec timp cu ele. Așa e cînd copiii devin adulți. 

Care este rutina ta înainte de culcare? Ce faci pentru tine și doar pentru tine? 

Depinde cît de obosită sînt și unde mă aflu. Citesc sau scriu aproape întotdeauna înainte de culcare. Mă demachiez, chiar dacă nu prea mai folosesc machiaj, îmi aplic creme și seruri, deh, la vîrsta mea nu te mai poți baza doar pe gene. 

Ce înseamnă pentru tine să trăiești „frumos“? 

Să vezi frumusețea din lume și să contribui, atît cît poți, la sporirea ei. Fiindcă e suficient de mult urît. 

Simt că viața mea este cu adevărat împlinită acasă, atunci când…

Sîntem toți deodată acasă, și e armonie, și fetele nu s-au certat între ele sau cu mine, fiindcă s-o spunem pe-aia dreaptă, ne mai și certăm. 

Ce ne-ar putea spune casa ta despre tine, dacă am întreba-o ce fel de proprietar ești? 

Întrebarea asta e ca un joc psihodramatic cu inversiune de rol, îmi place. Păi ar spune că sînt un proprietar destul de neglijent, care nu se atașează de lucruri, doar le folosește cît timp are nevoie, care renunță ușor la orice lucru material, căruia îi plac cărțile și strînge multe pe care nu are unde le pune și pe care le așază peste tot, care nu se îngrijește excesiv de nimic, care nu citește apometre și nu schimbă becurile decît atunci cînd situația devine dramatică, care pleacă des, uneori cu săptămînile, căruia îi place să fie ordine și curățenie atunci cînd e acasă, căruia îi place liniștea și doar uneori ascultă muzică tare. 

Acesta este Modus Vivendi á la Petronela Rotar. Ceea ce putem învăța din relația pe care Petronela a dezvoltat-o, în timp, cu casa în care trăiește este că existența nimănui nu trebuie să fie perfectă și că viața noastră are cu adevărat sens atât timp cât trăim în armonie cu valorile și deciziile noastre. Apoi, să nu uităm că relaxarea acasă înseamnă altceva pentru fiecare dintre noi; că frumusețea lumii este mereu acolo, dar întrebarea este – avem timp să o vedem? Pentru a găsi împlinirea în casa în care ne celebrăm reușitele și ne alinăm suferințele, acolo unde ne descărcăm fricile și ne găsim curaj, nu avem nevoie de perfecțiune, dar cu siguranță ne prinde bine o viață asumată și conștientă. 

În următorul episod din Modus Vivendi, un proiect dedicat relației noastre cu casa, susținut de Storia.ro, vom deschide o nouă ușă a unei case de vis.

Pagina de Psihologie

Informații utile, articole de psihologie, o agendă a activităților și evenimentelor din sfera psihologiei, magazin virtual. Împarte informația - sănătatea relațiilor noastre este cea mai importantă resursă pe care o avem.

Back To Top
×Close search
Caută