Modus Vivendi à la Raluca Anton. Acasă este un spațiu nu doar pentru locuit, ci pentru trăit – Pagina de Psihologie
skip to Main Content

Am început seria #ModusVivendi cu o vizită la un psiholog și o încheiem în același ton. În primul episod, ne-a deschis ușa casei, pentru o vizită virtuală și făcută în siguranță, psihoterapeutul relațional Gáspár György; iar acum, am ajuns la Cluj-Napoca, unde locuiește Raluca Anton, doctor în psihologie și psihoterapeut relațional Imago. 

În vremurile grele, mulți dintre noi devenim mai curioși și am vrea să aflăm cum fac față oamenii care cunosc cel mai bine intervențiile psihologice în timpul unei crize, iar în interviul de mai jos, Raluca ne primește în casa, sufletul și mintea ei. Așa cum îi stă bine fiecărui ardelean, Raluca știe să trăiască în tihnă, să admire frumosul și să se bucure de ceea ce are, chiar dacă existența-i este imperfectă și cu suficiente provocări. 

Și de această dată, alături de noi au fost prietenii de la Storia.ro (platforma imobiliară cu cele mai multe anunțuri din piață), cărora le mulțumim pentru susținere și sprijin.

Pentru a avea un stil de viață cât mai sănătos și mindful, ai învățat să trăiești fără…

…să mă agit pentru orice lucru care, oricum, nu are rezolvare în acel moment. Încerc să fac asta de cât de multe ori se poate. 

Simt că viața mea este cu adevărat împlinită acasă atunci când…

Sâmbăta, când am avut o zi cu slow living, când suntem cu toții, cu tot cu ai mei, după ce am gătit tot felul de bunătăți, am luat cina și apoi ne jucăm toți ceva ce își dorește Ana (fiica mea).

Cum arată momentele de liniște din casa ta?

Cu jazz pe fundal, un vin bun, adulții citind sau gătind și Ana jucându-se cu Lego.

Care sunt cele mai importante rutine în familia și casa ta? 

În principal seara, când avem timp, ne jucăm împreună, pregătim și luăm cina, iar apoi urmează timpul pentru citit și liniștea de după ce adoarme Ana, când apucăm să ne facem și noi (eu și Lucian, soțul meu) follow-up-ul zilei – asta dacă nu cădem răpuși de oboseală înainte să mai scoatem două cuvinte [râde]. 

La fel ca oamenii, casele au, și ele, câte o poveste; care este, pe scurt, povestea locuinței tale?

Povestea locuinței mele a început prin 2005, într-o noapte de sesiune în care s-a luat curentul și învățam cu prietena mea, Adela Moldovan, la lumina lumânării. Oh!… spuneați pe scurt! Bineee… mă concentrez! Deși, oricât mă concentrez, tot atunci a început! Când ne imaginam cum, peste ani, vom avea casele una lângă alta și ne vom bea cafeaua împreună. Apoi, când am împlinit 10 ani de prietenie, ne-am băut cafeaua stând pe un bolovan, pe terenul pe care urmau să fie construite cele două case. Iar detaliile casei au venit în urma lucrurilor care mie și lui Lucian ne plac: stilul mediteraneean, servanta din lemn a bunicilor mei, locuri mai multe pentru băut cafeaua pentru că ne place să facem asta împreună, o bucătărie mare cu geamuri către curte pentru că ne place să gătim împreună, scări interioare pentru a folosi lemnul din nucul bunicului meu și loc pentru multe obiecte pe care le face Lucian din lemn vechi, pe care, poate, alții l-ar pune pe foc, dar în care el vede mereu o poveste pe care o ajută să iasă la iveală și pe care o dă mai departe.

Cum te poți concentra, acasă, pe prioritățile tale personale și profesionale?

Mi-am „construit“ locuri în care să pot face asta și să am amorse pentru ceea ce îmi doresc să fac. Mai ales în ultimele luni, de când suntem cu toții în același loc, a fost nevoie să regândim unele zone din casă pentru a putea funcționa fiecare individual, dar și împreună.

Cum s-a reconfigurat viața ta de acasă, de când cu pandemia de COVID-19?

Mai mult decât mi-aș fi imaginat; am așa, un fel de love-hate relationship cu toată perioada asta. Sunt obișnuită să fiu cu oameni: la cabinet, în companiile cu care colaborez, în traininguri, la cursurile pe care le predau. Când, dintr-o dată, nu am mai avut parte de asta, pe lângă faptul că a fost o mare stare de șoc (și chiar dacă am crezut că m-am adaptat ușor, de fapt, în câteva luni, am simțit cât de greu este să nu mai am „lucrurile“ atât de dragi așa cum le aveam înainte), mi-am dat seama că e nevoie să îmi schimb felul de a munci și de a interacționa cu ceilalți fără să mai simt energia lor așa cum o simțeam înainte, când ne vedeam față în față. Iar când vine vorba de „love“, cred că m-am bucurat de căsuța noastră cum nu am crezut că o vom face vreodată. Nu doar dimineți grăbite și seri obosite, ci prânzuri luate în tihnă, copiii jucându-se în curte în mijlocul săptămânii, în mijlocul zilei, alergat pe dealurile din jur și multă cafea râșnită pe tot parcursul zilei. Iar apoi, mi-am dat seama că acel loc nu a fost doar o casă, ci s-a transformat în locul ai cărui pereți au auzit mai multe povești decât aș fi crezut și poate că astfel, legătura dintre oamenii cu care lucrez și meseria mea a devenit și mai strânsă… sau poate doar am nevoie să îmi spun asta ca să accept că o vreme de acum înainte, cel mai probabil, acesta va fi stilul meu de muncă.

Ce ai schimba la casa ta pentru a te simți mai confortabil și în siguranță, indiferent de ce va avea să vină în viitor?

Aș lua mai multe flori și aș amenaja mai multe locuri din care pot să fac live-uri și filmări. Ah, chiar! Mi-aș face din debara un studio de înregistrat podcasturi și mi-aș mai lua niște lumini pentru filmări. Iar apoi, aș face, împreună cu Lucian, un mic „studio-atelier“ în curte pentru ca el să poată lucra cu lemnul și să poată crea oricând, fără să fie constrâns de vreme sau de alt spațiu.

℗PUBLICITATE



Cum sunt cultivate și hrănite emoțiile pozitive în intimitatea căminului tău?

Încercăm să avem cât mai multe momente de „împreună“. Și chiar dacă începutul pandemiei a venit cu dificultăți până ne-am găsit ritmul, cred că după ce am făcut asta am învățat că acesta e locul în care va trebui să învățăm să stăm împreună mai mult decât eram obișnuiți înainte și cred că și altfel decât o făceam înainte. Așa că încercăm să mâncăm împreună cât de des putem (minimum o dată pe zi), să ne jucăm împreună – Lego a devenit prietenul nostru suprem în pandemie, ne place tuturor și uneori stăm și câte cinci ore să punem piesele cap la cap. Iar apoi, am învățat, fiecare dintre noi, să avem grijă ca spațiul personal al celorlalți să fie respectat. Și, sigur, am fost forțați să învățăm și să ne reamintim să vorbim mai mult despre emoțiile noastre negative, nu neapărat să ne așteptăm ca ele să dispară.

Dar emoțiile mai dificile, așa-numitele emoții negative, cum sunt acestea abordate în casa în care trăiești?

Se acceptă și se discută emoțiile astea negative. Nouă, adulților, ne e mai greu. Anei îi vine foarte ușor, după ce am învățat-o să spună „îmi este teamă atunci când…“, „mă enervezi când faci asta…“, „mă deranjează când…“, ba chiar și extensii, precum „pe măsură ce timpul trece, devin din ce în ce mai nerăbdătoare“, „mie mi-a fost foarte dor de voi și abia am așteptat să vă văd, și când am ajuns la Cluj, voi amândoi ați plecat de acasă și a tot trebuit să vă aștept“, „mama, dacă vorbești așa mult, riști să răgușești, și asta mă îngrijorează“, până la discuțiile dificile legate de cele mai intense emoții simțite în jurul vârstei acesteia, la care conștientizează conceptul de moarte, de exemplu: „mama, tu ești așa bună și mă îngrijești, dar mie îmi e atât de frică de durere și simt cum îmi tremură tot corpul și picioarele, dar ce frică îmi este că o să mor, mama!“ Sigur, nu e ușor să îl auzi pe un copil exprimând aceste lucruri și nu e ușor ca părinte al acestui copil să exersezi să i le conții în timpul în care le ai și tu pe ale tale. Dar sunt mândră de ea că le poate spune mult mai ușor decât reușim noi, adulții, să facem asta și, uitându-mă la ea, cred că putem învăța, fiecare dintre noi, să avem grijă de emoțiile noastre negative și să le exprimăm așa cum au ele nevoie să fie auzite.

Dacă ar fi să-ți reimaginezi casa, ce ar fi altfel la ea? Cum a evoluat stilul casei tale de-a lungul timpului? 

Aceasta este o discuție pe care o am cu Lucian de multe ori. Casa noastră are un stil, cel puțin la interior, care fie îți place, fie nu. Sunt obiecte adunate în timp, cu poveste, fiecare dintre ele, sunt obiecte „greoaie“, le spunem noi, și nu sunt ușor de digerat. Dacă ar fi să ne mai facem o casă, aș vrea să fie undeva pe un deal (să îmi păstrez priveliștea către oraș), la marginea unei păduri, cu un mix de sticlă, metal și lemn.

Care este acel obiect din casă care te ajută să te relaxezi și să descarci din stres și anxietate? 

Fotoliul din living și mobila de bucătărie.

Care este rutina ta de dinainte de culcare?

În afară de clasicele rutine de îngrijire, citesc împreună cu Ana, stau cu ea până adoarme, după care, dacă mă mai lasă ochii și mintea, citesc câteva pagini, dacă nu, ascult câteva minute o carte audio, un podcast sau câteva exerciții de relaxare și mindfulness.

Ce înseamnă pentru tine să trăiești „frumos“?

Înseamnă acel slow living sau „trăit în tihnă“. Care nu înseamnă să nu am zile agitate, ci înseamnă să am timp de „răcorire“ la intervale scurte. Ceea ce am simțit la începutul pandemiei a fost că nu am timp, că nu apuc să îmi așez gândurile și trăirile de pe o zi pe alta. Nădăjduiesc că de vreo două luni încoace am învățat, odată cu provocarea acestui an, să îmi definesc mult mai bine ce înseamnă să „trăiesc frumos“ și să fac demersuri în acest sens. 

Ce ne-ar putea spune casa ta despre tine, dacă am întreba-o ce fel de proprietar ești?

Că sunt un om ordonat, căruia îi place să aibă grijă de lucruri, că îmi plac poveștile (și să le aud, dar și să le spun), că am un foarte dezvoltat simț al proprietății (uitându-mă la strămoșii mei, înțeleg de unde vine [râde]) și ar mai spune că acest spațiu nu este doar pentru locuit, ci este pentru trăit.

Acesta este Modus Vivendi à la Raluca Anton. Ceea ce putem învăța din relația pe care Raluca a dezvoltat-o, în timp, cu casa ei este că traiul echilibrat este cel în tihnă, că de la copii putem învăța mai multe decât am crede, că familia este o resursă esențială și că acasă nu este doar un spațiu de locuit, acolo se petrece viața noastră.

Dacă ați ratat vreunul dintre episoadele trecute, iată pe cine am mai vizitat, cu sprijinul Storia.ro (platforma imobiliară cu cele mai multe anunțuri din piață): Mirela ReteganPetronela RotarVasi RădulescuOana TacheValeria Van Groningen.

Pagina de Psihologie

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută