A sosit în România cu gândul de a deveni medic, însă a ajuns să „trateze“ industria alimentară și, mai apoi, pe cea hotelieră – într-o perioadă în care lucrurile nu erau nici pe departe stabile, într-o economie postdecembristă. Despre cum a reușit să facă slalom printre toate acestea, dar și despre viața sa de familist, ne va spune în interviul de mai jos însuși Mohammad Murad, cel mai mare investitor din turismul românesc.
Cât din dumneavoastră mai este libanez și cât ați devenit român?
Dacă compar anii din Liban cu anii trăiți în România, aș putea spune că mă consider mai mult român – asta, printr-un calcul matematic. Dar dacă mă gândesc la obiceiuri și tradiții, pot spune că mă consider româno-libanez, deoarece mi-am păstrat o parte din obiceiurile libaneze, dar am preluat și o parte din tradițiile românești.
Care sunt temerile financiare care vă strică uneori buna dispoziție?
Dacă stau să mă gândesc bine, acum mă simt mult mai în siguranță. Însă în 2008, când a fost criza financiară, am primit o lecție foarte folositoare, deoarece am trecut prin cele mai grele momente și am fost foarte aproape de a o lua din nou de la zero. Niciodată nu voi exagera, nici nu voi fi un businessman lacom, încât să trăiesc calculând profitul sau să devin trist atunci când profitul este mai mic. Cu alte cuvinte, profitul este ultima mea țintă, iar pe primul loc pentru mine va fi întotdeauna succesul.
View this post on Instagram
Atunci când vă gândiți la medicină (facultatea pentru care ați venit în România), aveți vreun regret?
Nu am neapărat un regret, dar am rămas interesat de medicină și mi-ar plăcea să îmbunătățesc lucrurile în domeniu. Îmi doresc să am un spital pus la punct, modern, civilizat. De aceea, o parte din profitul investițiilor mele va fi alocată unei unități medicale, care să deservească oamenii fără posibilități și angajații. Vreau să pun planul în aplicare în maximum 2 ani.
Dacă ar fi să schimbați ceva din trecutul personal, ce ați dori să fi fost altfel?
Nu regret nimic, nu aș schimba nimic din trecut, decât, probabil, că mi-aș fi dorit să pot dedica mai mult timp familiei mele – în special, copiilor mei și mie însumi.
Sunteți unul dintre investitorii prezenți în emisiunea „Imperiul Leilor“; ce așteptări aveți de la concurenți?
Am avut parte de concurenți foarte plăcuți, cu viziuni diferite. Mi-a plăcut să-i provoc, așa cum mi-ar fi plăcut să mă provoace și ei pe mine.
Care a fost eșecul profesional din care ați avut cele mai multe lecții de învățat?
Cel mai mare eșec profesional este faptul că pun prea mult suflet, trăiesc pe deplin fiecare afacere, încât încep să o consider copilul meu. Sunt implicat, dedicat, acționez cu maximă seriozitate și sunt foarte atent la detalii. Iar respectul față de turist/ client/ consumator m-a obligat să fiu sever în gândire, să nu accept greșelile colegilor mei, atunci când a fost vorba de client.
Tatăl dumneavoastră avea o fabrică de confecții pe când erați copil; care este prima amintire care vă vine în minte, legat de tata și afacerea lui?
Consider că am ajuns un personaj așa cum tata și-ar fi dorit să fiu – 100%. Chiar el mi-a spus că „tot ce nu am putut face eu, ai făcut tu“. Pentru mine, părinții mei nu au fost doar o prioritate în viață, ci și baza pe care am putut construi. Am avut și am în continuare un sprijin, atât moral, cât și sentimental. Și întotdeauna am plecat de la premisa că părinții noștri fac tot ce pot, chiar dacă noi considerăm că este insuficient.
℗PUBLICITATE
Am două amintiri foarte frumoase din copilărie, una negativă și una pozitivă. Voi începe cu cea negativă: când aveam 14 ani, tata a plecat în străinătate și m-a desemnat pe mine în locul lui, să continui activitățile; iar când s-a întors, a venit însoțit de contracte mari, iar eu le-am propus muncitorilor să organizeze o grevă prin care să solicite o mărire de salariu. Tata nu era la curent cu această mișcare a mea, iar când a aflat că eu am fost cel cu ideea, s-a supărat foarte tare, încât am fost nevoit să dispar de acasă două-trei zile, timp în care mama trebuia să reușească să-l împace și să mă scoată din această situație neplăcută, de nemulțumire a tatălui meu. Iar amintirea frumoasă și amuzantă este tot de pe vremea când aveam 14 ani, când am fost pupat și luat în brațe de o angajată mai mare decât mine cu 4 ani. Eu, atunci, am fugit de rușine în fabrică – gest pe care l-am regretat, deși acum mă amuză.
Ați visat în copilărie să aveți cândva un hotel al dumneavoastră?
Prima afacere din care am câștigat bani a fost atunci când am primit de la tata o sumă de bani, iar în două-trei zile am ajuns să investesc altfel încât să fac un capital suficient pentru a cumpăra o mașină. La 16 ani aveam mașina mea, cumpărată fără ajutor. Nu am visat la un hotel ca la o investiție, dar ce m-a marcat mult a fost o întâmplare din primul an de facultate, în Siria. A fost momentul când trebuia să iau o decizie, având două variante: să plătesc cazare pentru o cameră cu 10 paturi sau să plătesc jumătate din aceeași sumă și să dorm pe terasa hotelului, unde mai stăteau alte 50 de persoane. Poate, de aici, rămânând în subconștient cu această întâmplare, am pornit afacerea cu hoteluri.
La 15 ani ați primit titlul de „cel mai rapid croitor“; ce spune acum sinele dumneavoastră adult despre acest titlu?
Am fost pasionat de confecții încă de mic. Eram foarte organizat în gândire și foarte atent la cum îmi gestionez timpul și eficiența. Am fost foarte încântat să ies pe primul loc dintre alți zeci de angajați, cu experiență mult mai mare.
Care este acel comportament personal despre care Laial și Mirna (cele două fiice ale dumneavoastră) ar spune că este învechit sau demodat?
De multe ori, se întâmplă să le enervez când le propun să ne uităm la un film cu Bruce Lee sau la un film cu oi și cai, iar eu mă amuz pe seama lor. Dar cel mai rău le enervez când încep să cânt melodii în limba engleză, lăudându-mă cu talentul meu desăvârșit.
Care a fost cea mai mare provocare, în ceea ce privește rolul de tată?
Cea mai mare provocare a fost să ajung să fiu, în ochii fetelor mele, la o distanță egală cu mama lor; deoarece, din cauza muncii, am mai lipsit de la anumite evenimente importante din viața lor. Cu toate acestea, am reușit să le educ frumos, astfel încât ele să aibă aspirații în viață. Le-am oferit o creștere în care să simtă libertatea, deși aceasta e diferită de stilul oriental. Recunosc că am o doză de conservatorism. Dar ce-am aprobat foarte mult și am reușit să le transmit este faptul că, prin modestie și simplitate, pot câștiga foarte mult în viață. Am două fete care sunt cele mai modeste persoane de vârsta lor, pe care le-am întâlnit eu vreodată.
Dacă ați fi acum la început de drum și ați participa la „Imperiul Leilor“ în calitate de concurent, care ar fi deviza sau mottoul după care v-ați ghida?
Dacă ar fi să dau timpul înapoi 20 de ani… M-aș fi pregătit pe mine mult mai mult ca persoană, încât să pot transmite exact ceea ce sunt cu adevărat: o persoană respectabilă și respectuoasă, perseverentă, curajoasă, care acordă mai multă importanță culturii unei afaceri, decât calculului financiar al acesteia. Și așa, poate, aș fi reușit să transmit un sentiment pozitiv, astfel încât decizia investitorilor să fie în favoarea mea.
Care este acel vis al dumneavoastră care încă mai așteaptă să devină realitate?
În fiecare noapte visez – nu se opresc niciodată visele. Întotdeauna voi căuta alte provocări, iar cel mai curat vis pe care vreau să-l trăiesc este realizarea complexului Panoramic-Amfiteatru-Belvedere. Este o datorie morală și sper să dau viață acestui complex, deoarece milioane de persoane au amintiri de acolo și speră în reabilitarea lui.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
