Raluca Anton este doctor în psihologie, psihoterapeut relațional imago (certificat internațional), cofondator PsyLife și formator-supervizor în cadrul structurii educaționale a Paginii de Psihologie. Fiind luna iubirii și pentru că Raluca are o practică clinică semnificativă în munca cu cuplurile, am invitat-o să ne răspundă la câteva întrebări și să ne vorbească despre noua sa colaborare cu Europa FM.
Relațiile de cuplu încep să capete tot mai multă atenție în peisajul interpersonal din România. Ce au de câștigat acei parteneri care au grijă de calitatea relației de cuplu și care consideră iubirea o prioritate în viețile lor?
Așa este! Grija față de relațiile noastre de cuplu prinde mai mult contur și asta nu poate decât să ne bucure pe noi, specialiștii formați în terapie relațională. Sigur, dincolo de câștigul liniștii vieții de zi cu zi, al faptului că putem simți că trăim într-un cămin armonios, chiar dacă asta nu înseamnă că nu avem discuții în contradictoriu, sănătatea relațională vine și cu efecte pe termen lung. Efecte care țin de sănătatea emoțională, dar și de cea fizică. În momentul de față, studiile de specialitate ne spun că persoanele care trăiesc în relații de care au grijă și acestea devin unele sănătoase au o rată mai scăzută a tulburărilor emoționale sau, chiar dacă apar, sunt mai eficient gestionate. Practic, se pare că persoanele care au grijă de relația lor de cuplu se îmbolnăvesc și mai rar, și mai puțin grav. Ba, mai mult decât toate cele enumerate până acum, unele studii ne spun că ne crește și speranța de viață cu până la opt ani. În fond, vorbim despre o calitate mai bună a vieții, dar și despre o durată mai lungă a acesteia. Dincolo de toate, vorbim aici și despre sănătatea generațiilor viitoare. Ce copil nu își dorește să crească într-o familie în care părinții au modalități eficiente de a gestiona conflictul, își împărtășesc dificultățile emoționale și își acceptă diferențele dintre ei? Avantajele acestei preocupări pentru viața de cuplu sunt atât de mari, încât nu merită să nu le luăm în calcul.
Atunci când vine vorba despre iubire, cum putem face ca omul de lângă noi chiar să simtă această energie, fără să rămână doar un mănunchi de vorbe sau gânduri bune în mintea noastră?
A împărtăși verbal iubirea este extrem de important, fie că vorbim aici de a ne spune „te iubesc“, fie că vorbim de aprecierile zilnice pe care noi, în terapia de cuplu, îi invităm pe parteneri să și le facă unul altuia. Iubirea nu este un dat. Ea nu doar apare și este suficient ca astfel să se și mențină pe termen lung. Relația este o entitate vie. Are nevoie de grijă pentru a supraviețui și înflori. Astfel, iubirea se transformă. Ia, de-a lungul anilor, diverse forme, iar pentru ca aceste forme să fie în favoarea bunăstării emoționale și fizice avem nevoie să ne îngrijim prin atenția pe care o acordăm felului în care spunem nu doar lucrurile frumoase, dar și lucrurile care au potențial să provoace suferință pentru că, adesea, nu ceea ce spunem doare, ci felul în care spunem acel lucru. Modul în care ne exprimăm atunci când ne simțim răniți este cel care duce la și mai multă durere în relația de cuplu. Astfel, ne exprimăm iubirea nu doar prin a ne spune aprecieri, ci și prin modul inteligent prin care ne comunicăm frustrările.
Care ar fi acele câteva rutine pe care le pot include partenerii în viața lor de zi cu zi, pentru a păstra conexiunea afectivă și psihologică vie?
Primul lucru la care mă gândesc sunt tot acele aprecieri pozitive. Acele lucruri mici pe care ni le putem spune: „mi-a plăcut atât de mult că ai venit înaintea mea să mă ajuți cu bagajele“, „m-am simțit tare bine când mi-ai pregătit cafeaua“, „faptul că ai mers tu la grădiniță după copil mi-a prins tare bine“, „îți mulțumesc că mă întrebi dacă mă poți ajuta cu ceva“. Fiecare dintre noi avem nevoi emoționale. Ce ne bucură în relația de cuplu este îndeplinirea lor. Ce îi bucură pe parteneri este să audă că ne bucură ceea ce fac. Este o recompensă care nu face decât să întrețină comportamentul pe termen lung.
Apoi, timpul petrecut împreună. Nu e musai să fie cine romantice sau ieșiri la film. Pot fi cinci minute pe canapea, în care ne facem cu schimbul câte un masaj la picioare (după o zi lungă) sau, pur și simplu, ne întrebăm unul pe altul: „Și… ziua ta cum a fost?“ A ne privi ochi în ochi, preț de câteva minute fără să vorbim este un ritual tare drag mie. Este o practică a conectării profunde, a conectării în suferință și vulnerabilitate, dar și în momentele de bucurie. Ieșitul împreună în natură, de asemenea, este vindecător. Cred că natura vindecă nu doar individul, ci și relația de cuplu. Natura este un foarte bun exemplu de „trăit împreună“.
Teoria relațională imago ne vorbește mult despre importanța dialogului atât în momentele dificile sau de cotitură, cât și atunci când vine vorba despre exprimarea aprecierii și a admirației față de partener. Ce putem face atunci când partenerul aparent refuză comunicarea sau spune că nu este „sectant“ ca să facă ce-i spun alții?
Dialogul, comunicarea sunt procese naturale ale individului. Ființele comunică între ele în diverse forme și fac asta pentru a putea conviețui și a supraviețui. Odată cu evoluția noastră ca indivizi, cu toate că am dezvoltat cuvinte complexe și vorbim chiar și în mai multe limbi, parcă am pierdut această practică naturală, atât de simplă, de altfel, a dialogului. A statului față în față pentru a ne comunica suferințele și bucuriile. Cum altfel să știm ce avem de făcut într-o relație de cuplu dacă celălalt nu ne spune? Cum să îmi dau seama că și ție îți e greu și nu îmi spui, când și eu sufăr și nu pot fi atentă și în jur? Cum să știu că te simți singur când eu sunt atât de prinsă cu toate aceste proiecte în perioada asta, dacă nu îmi comunici lucrul acesta? A ne fi bine este o responsabilitate împărtășită. Nu este doar despre a coexista, ci este despre a (ne) crește. Dar pentru ca acest demers de creștere să fie unul eficient, e nevoie de conținut. Este important să știm de ce avem nevoie atât noi înșine, cât și cel de lângă noi, iar această cunoaștere se obține prin comunicare, prin a vorbi unul cu altul. Este ușor? Nici poveste! Dar este departe de a fi „sectanți“ – apropo de temerile unora dintre cei care abia acum descoperă terapia relațională imago.
Avem cu toții, într-o măsură mai mică sau mai mare, tendința să ne comparăm partenerii cu alte persoane. Din nefericire, adesea facem comparații negative, unele în care rămânem cu atenția îndreptată pe ceea ce altul are și-i lipsește omului de lângă noi. Cum putem reduce efectele adverse ale comparațiilor negative și ce putem face pentru a ne mulțumi cu cel care ne este partener de viață?
℗PUBLICITATE
Acceptarea diferențelor dintre noi este un mare pas într-o relație de cuplu. Să îmi dau seama că suntem diferiți, că facem lucrurile în alte moduri și ce bine că este așa! Ce bine că avem la îndemână variate modalități de rezolvare a unei probleme, de exemplu. Iar apoi, comparația socială va exista întotdeauna. Există, parcă, dintotdeauna. Nu aceasta mi se pare problema esențială, cât faptul că eu compar o persoană care are deja niște calități cu alte persoane care au și ele niște defecte, dar pe care le exclud din ecuația comparației. Văd la celălalt doar calitățile pe care aș vrea să le ai și tu (partenerul sau partenera mea) și mă gândesc că ele vin fără defecte la pachet. În plus, mai risc și să compar o singură persoană care are și bune, și rele, cu alte trei persoane de la care extrag doar bunele. Nedreaptă comparație, nu-i așa? Dar este, în același timp, așa cum spuneam și mai sus, naturală. Scopul principal este să îmi conștientizez nevoia: ce spune despre nevoile mele faptul că eu văd la acea persoană niște calități? De ce am nevoie ca partenerul meu să facă acele lucruri? Și cum aș putea să obțin îndeplinirea acelor nevoi în relația mea curentă? Cum să îi spun partenerului meu toate acestea, astfel încât să ne fie, amândurora, mai ușor de înțeles ce e de făcut de acum înainte? În concluzie: (1) Nu e o problemă faptul că ajung să compar, ci e o problemă faptul că nu conștientizez ce cu ce compar și (2) faptul că am ajuns să compar îmi scoate în evidență o nevoie personală – care este aceasta?
Dacă mai rămânem la comparații, ce facem atunci când noi ne comparăm cu fosta iubită sau fostul iubit al partenerei sau partenerului nostru?
Acest lucru arată că tânjim după o mică parte din ceva ce am avut și nu mai avem și, din nou, nu luăm în calcul imaginea de ansamblu a relației trecute (ea nu este „o relație trecută“ degeaba). Iar apoi, ce vreau să obțin prin această comparație? Ce îmi doresc să am și în această relație, din ce am avut în relația aceea? Nu este o problemă că se întâmplă asta! Nu avem cum să avem, de fiecare dată, relații satisfăcătoare, dar total diferite de cele anterioare (ba, mai mult, în terapia de cuplu, observăm o mare similitudine în relațiile avute de un partener de-a lungul anilor). Conștientizarea acestor dorințe și punerea lor în cuvinte care să nu rănească este cheia pentru a diminua aceste comparații care dor mai mult decât ne putem imagina. Și știți de ce? Pentru că se apasă puternic butonul neacceptării.
Cum ar putea funcționa o relație de cuplu în care unul dintre parteneri este bisexual, iar în trecut acesta a avut relații cu parteneri de același sex?
Prin dialog! Discuțiile despre intimitate sunt încă dificil de dus. Parcă nici nu ne ies cuvintele atunci când încercăm să spunem ce ne place, darămite atunci când se întâmplă ceva ce nu ne place. Intimitatea produce multă vulnerabilitate și de aici dificultatea de a gestiona astfel de discuții. De multe ori, ajungem să nu mai vorbim despre asta. Iar ceva ce în trecut a părut natural devine în momentul prezent un tabu, un secret. Iar secretele călătoresc în timp. Secretele ne urmăresc și apar la suprafață de-a lungul vieții, asemenea unor cadavre în apă.
Revenind la sex, partenerii din multe cupluri se plâng de lipsa atracției sexuale care s-a instalat, cu timpul, în spațiul dintre ei. Se mai poate face ceva? Sau pasiunea stinsă rămâne veșnic stinsă?
Probabil că pasiunea aceea de la începutul relației rămâne stinsă, însă energia cuplului se transformă și asta este ceea ce poate face relația de cuplu una valoroasă. Faptul că intimitatea nu trebuie să fie la fel pe tot parcursul vieții, pentru că nici noi nu suntem la fel pe tot parcursul vieții. Și noi „luăm diverse forme“! Deci, să dăm spațiu sexualității să ia diverse forme. Pornind de la această premisă, putem să ne gândim că pasiunea nu se stinge, ci se transformă, iar atracția poate să apară din alte lucruri noi pe care, o dată cu timpul, nu le descoperim la partenerul nostru (câte noutăți putem descoperi, până la urmă?), ci le construim împreună cu partenerul nostru. Sunt puține momente în viață în care nu (mai) putem face nimic! În restul momentelor, avem atât de multe opțiuni. Ne trebuie doar curiozitate, deschidere să le vedem și curaj să le adoptăm.
Top trei cele mai importante cărți despre relațiile de cuplu. Care ar fi cărțile pe care ar merita să le citească fiecare persoană care iubește sau care-și dorește să iubească?
● Împreună la bine și la greu, de Harville Hendrix și Helen Hunt;
● Căsnicia, pe roate sau pe butuci? și De la ceartă la dialog, de John Gottman;
● Intimitate zbuciumată, de Janet Woititz.
„La psiholog, cu Raluca Anton“ este noua ta emisiune de la radio Europa FM. Când te putem auzi la radio și la ce subiecte să ne așteptăm?
La Psiholog este o rubrică în cadrul emisiunii Drum cu prioritate (cu Radu Constantinescu). Pentru moment, mă întâlnesc cu ascultătorii Europa FM în fiecare zi de luni, la 17:40, pentru câteva minute la radio și apoi pe pagina de Facebook a radioului (pentru a le răspunde întrebărilor despre sănătatea emoțională și relațională). Scopul acestei rubrici este să normalizăm discuțiile despre emoții și relații, dar și să popularizăm psihologia bazată pe dovezi științifice. Drept urmare, îi aștept pe cititorii Paginii de Psihologie nu doar să asculte, ci și să intre cu mine în dialog!
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
