Nevoia de a fi simțit. Joc și conectare în relația părinte-copil – Pagina de Psihologie
skip to Main Content

Miroase a vară jucăușă. Verde, iasomie, soare, petale de trandafiri, gâze și râsete de copii. A venit vara, iar soarele și curcubeul care îmbrățișează cerul după o ploaie zgomotoasă ne spun șoapte de vacanță.

„Hai să ne jucăm!“, „Uite ce am desenat!“, „Vii cu mine, te rog?“, spune copilul.
„Imediat!“, „Stai puțin!“, „Nu pot acum, am treabă!“, „Joacă-te singur în camera ta!“, „Mai târziu, promit!“, răspunde părintele.

Sănătatea emoțională a copilului depinde de siguranța de bază dintre părinte și copil, de un atașament sănătos. O modalitate eficientă de a consolida relații stabile de atașament constă în interacțiunea, în jocul dintre părinte și copil. Când cel mic spune: „Joacă-te cu mine!“, iar părintele reacționează corespunzător, se simte iubit, apreciat, văzut.

Unul dintre cei mai buni predictori științifici pentru modul în care se dezvoltă un copil, în ceea ce privește fericirea, succesul academic, abilitățile de conducere și relațiile semnificative, este asigurat de prezența cel puțin a unui adult constant în viața copilului. Prezența adultului nu se referă la cumulul de timp acordat, potrivit lui Daniel J. Siegel și Tina Payne Bryson. În schimb, este important să fii prezent în viața copilului asigurându-te că acesta simte că este văzut, auzit, susținut și în siguranță.

Joc și conectare în relația părinte-copil, în cinci pași simpli

Practica 1. Îmbrățișarea conștientă

Azi, acum, permite-ți să oferi îmbrățișări copilului tău, fiecărui membru sau întregii familii. Poți oferi îmbrățișări de grup și individuale. Când îmbrățișezi un copil, fii întotdeauna ultimul care se eliberează din ea. Niciodată nu știi cât timp are nevoie de ea. Închide ochii ușor, simte căldura, ritmul respirației, mirosul.

Un copil are nevoie de 12 îmbrățișări pe zi pentru a se dezvolta sănătos, iar 4 sunt suficiente pentru a supraviețui. Și poate este bine de reținut: o îmbrățișare să dureze minimum 10 secunde.

Practica 2. Încântarea cu zâmbet

Astăzi, cât poți de mult, atunci când copilul îți vorbește, arată încântarea pe care o simți. Bucură-te că a venit la tine. Lasă-l să-ți vadă dragostea după felul în care îl privești. Zâmbește-i!

Jocul liber ales de copil la măsuță sau pe covor poate fi un moment de conectare cu copiii, arătându-le încântare, bucurie pentru activitatea aleasă, timp pentru a-i asculta, a-i încuraja sau a le spune de ce sunt importanți pentru voi (ce v-a plăcut azi la ei, descriind în cuvinte simple ce ați observat). Poate este o carte cu imagini colorate, un trenuleț sau un ponei-curcubeu. 

Atunci când îți caută atenția prin joc, cât de mult poți, întoarce-i-o și arată-i din privire că ești mulțumită, bucuroasă, mirată și curioasă să auzi ce are de arătat sau de spus. Evită să stai cu spatele sau să continui să lucrezi în timp ce-ți vorbește cel mic. Este greu… necesită timp.

Practica 3. Ascultarea. Prezența conștientă

Astăzi, caută câteva momente (oprește-te din ceea ce faci, măcar acum nu trebuie să faci nimic) în care să fii cu adevărat conștient de prezența copilului tău. Poate trei-cinci minute, poate mult mai mult. Cel mai important este că, indiferent unde sunteți, contează ce simte copilul, asta este TOT! Puteți face asta în natură (ascultați ciripitul păsărelelor, mirosiți aerul și florile, priviți, identificați culori, numărați obiecte). Ascultă!

℗PUBLICITATE



O comunicare eficientă este esențială̆ într-o relație bună. Tehnicile eficiente de comunicare nu vor rezolva întotdeauna problemele sau dificultățile, dar nicio problemă sau dificultate nu poate fi rezolvată în lipsa unei comunicări bune. Definită ca schimb verbal sau non-verbal de informație, sens și sentimente dintre două persoane, comunicarea acoperă toate modalitățile posibile prin care interacționăm. Putem comunica eficient sau mai puțin eficient, dar nu ne permitem să nu comunicăm.

Una dintre cele mai bune metode de comunicare este „dialogul intențional”, descris de Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt. Este constituit din trei etape: oglindirea, validarea și empatia. Practicarea acestor etape în prima instanță va fi mai puțin naturală, dar și dificilă. Totuși, pe măsură ce le practicați, liniile dintre etape se dizolvă lent și treceți de la practicarea dialogului la dialogul conștient. Înseamnă că pui relația pe primul loc. Dialogul ne ajută să înțelegem lumea interioară a copilului, nevoile sale emoționale. Oglindirea tuturor emoțiilor este esențială pentru copii să învețe cine sunt și ce simt. De asemenea, oglindirea ne învață că emoțiile pot fi împărtășite și înțelese și nu trebuie să fie periculoase sau distructive (oglindirea începe încă din perioada atașamentului și continuă pe măsură ce cresc copiii). Pentru părinți, unele emoții par a fi mai ușor de oglindit (bucuria, zâmbetul copilului), altele, mai greu (tristețea, furia).

Adesea nu realizăm cât de puțin ne ascultăm copilul, dar în schimb ascultăm răspunsurile noastre interioare. Este necesar să ascultăm în totalitate mesajul pe care îl transmite copilul, astfel încât acesta să se simtă pe deplin înțeles. Realizarea faptului că efectiv îți înțelegi copilul este vindecător pentru acesta. A fi de acord cu ceea ce alege copilul nu este necesar, însă a înțelege punctul de vedere al acestuia este. Luându-ți timp pentru a înţelege cu exactitate nu numai ceea ce spune copilul, dar și ceea ce înseamnă pentru acesta, adâncește conexiunea, relația. 

Practică ascultarea empatică (simplul fapt de a asculta, fără a judeca sau a prelucra mesajul ascultat), păstrând curiozitatea pentru interesele și mecanismele interne (cognitive și emoționale) ce influențează deciziile copilului și ale adolescentului. Amintește-ți să respiri adânc, astfel încât să poți decupla reacția automată emoțională, generată de activarea amigdaliană.

Permite-ți să fii prezent conștient, alături de copil, cu creierul de adult integrat, cum spune Daniel Siegel, păstrând curiozitatea față de legitățile sale interne, oferind un model de adult sănătos, conștient. După ce asculți, verifică împreună cu copilul (adolescentul) dacă ai înțeles corect ce a vrut să transmită și încearcă să-ți imaginezi cum se simte (prin empatie).

„Ascultarea profundă este acea ascultare care ajută la eliberarea suferinței unei persoane. O putem numi ascultare plină de compasiune. Singurul scop al acesteia este acela de a ajuta persoana să își elibereze sufletul.“ – Thích Nhất Hạnh

Practica 4. Jocul puternic

Astăzi, angajează-te într-o sarcină mai dificilă. Alege un joc în care faci ceva care îi place foarte mult copilului. Să sară, să strige, să vă loviți cu pernele, să se târască, să se ascundă sub masă etc. Acest tip de joc este foarte important și are atâtea beneficii, inclusiv dezvoltarea unei reglări emoționale, rezistență, abilități de asumare a riscurilor, încredere și multe altele! Este, de asemenea, util pentru a-l ajuta să elibereze toate sentimentele de plictiseală, supărare, frustrare, tristețe și, în plus, întărește relația cu adultul prin conectare emoțională. Intră activ în joc.

Practica 5. Spune mai des DA!

Caută oportunități de a spune da, cât de des posibil. De multe ori, avem obiceiul să spunem nu pentru niciun motiv anume. Consecința însă este că, atunci când copiii îl aud prea des, în cele din urmă îl preiau. Și viața este mult mai puțin distractivă așa! Când trebuie să spunem nu pentru un motiv legitim, de exemplu, în cazul unui pericol real, le transmitem că dorim să asculte și să știe că este important să se oprească. Le suntem alături până învață. Să îl reținem pe nu pentru aceste situații. Înviorează-te! Spune DA! Alege bucuria, libertatea, puțină aventură, spontaneitate și distracție! Caută toate momentele de DA dintr-o zi!

Ca părinte, pentru a pune în valoare aceste comportamente în relația cu copilul, îți recomand să încerci să te angajezi într-o practică de recunoștință zilnică, timp de patru-șase săptămâni, ținând un jurnal al recunoștinței. În fiecare zi, gândește-te cu atenție, cu prezență conștientă, la trei-cinci lucruri pentru care ești recunoscător. Oprește-te câteva secunde pentru a-ți imagina pe rând fiecare comportament nou, gest, experiență și întreabă-te de ce ești recunoscători pentru acestea? Poți simți experiența recunoștinței în propriul corp?

Studiile științifice au arătat că acest lucru poate consolida relațiile și sănătatea mintală pe termen lung. Nu uita: conexiunile neuronale se împletesc, așa că lasă fiecare sentiment de recunoștință să persiste câteva momente, apoi treci la următorul. Acest lucru activează mai multe zone ale creierului tău și conferă putere practicii recunoștinței. Fii curios legat de ceea ce gândești, dă-ți voie să simți! Poate bucurie sau fericire, chiar în acel moment!

Ana-Maria Băiescu

Ana-Maria Băiescu este profesor, psiholog clinician, psihoterapeut format în terapie cognitiv-comportamentală și doctor în psihologie. Pasiunea pentru poveștile de viață cu sens i-a îndrumat pașii în ultimii 20 de ani spre noi provocări profesionale. Una dintre acestea este cea de terapeut relațional. A învățat să se folosească de practica profesională și în viața personală, să îmbine diferite forme de terapie în suportul oferit clienților săi (familii, adulți și copii) și să-și aducă pasiunea în meseria de profesor.

Caută