fbpx
skip to Main Content

În această vacanță școlară neplanificată, Asociația Bloc Zero lansează o broșură pentru profesori în care vor găsi informații despre cele mai comune probleme de sănătate emoționale ale tinerilor și sfaturi despre cum pot fi aceștia sprijiniți și ajutați. Pe pagina web dedicată proiectului Show Me Emotion poate fi parcursă și o cercetare sociologică asupra stării emoționale ale adolescenților în timpul pandemiei, alături de un podcast cu trei episoade care abordează teme precum relația cu sinele, relațiile amoroase și interacțiunile cu cercul de prieteni, realizat chiar de reprezentați ai generației Z. 

După vacanță, între 8 și 28 noiembrie, profesorii interesați din toată țara, sunt invitați să participe alături de elevii lor la proiecții de film în cadrul festivalului luna.doc #8, parte a proiectului Show Me Emotion, care are ca temă anul acesta educația și sănătatea emoțională. Profesorii pot accesa gratuit cele 12 filme din programul festivalului, scurtmetraje de animație, documentare, dar și scurtmetraje de ficțiune, pe platforma kinoteca.bloczero.ro.

Broșura dedicată profesorilor 

Broșura a fost concepută de psihologul Marin Alexandra-Cristina de la Asociația Happy Minds și rolul ei este de a sprijini profesorii și a-i ghida printre cele mai importante aspecte psiho-emoționale din viața liceenilor. Broșura este concepută în jurul a trei zone de interes: relația cu sinele, relația cu ceilalți și relațiile romantice, așa cum le percep adolescenții cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani. De asemenea, în broșură profesorii pot citi despre subiecte precum anxietatea și depresia adolescenților, schimbările socio-emoționale cauzate de pandemie și metode posibile de îmbunătățire a relațiilor cu aceștia. Broșura poate fi accesată aici: Broșură Profesori.

Cercetarea despre stările emoționale ale adolescenților 

În cadrul proiectului, Asociația Bloc Zero a comisionat sociologilor Monica Stroe și Sebastian Țoc, cadre didactice asociate S.N.S.P.A. o cercetare despre impactul pe care l-a avut pandemia de SARS-CoV-2, și restricțiile aferente, asupra sănătății emoționale a adolescenților din România. Cercetarea se bazează pe răspunsurile primite de la 1443 de tineri din România, între 15 și 18 ani, prin intermediul unui chestionar online. Concluziile cercetării pot fi citite pe larg în acest Raport de cercetare.

Podcast-uri realizate de Generația Z

La invitația Asociație Bloc Zero, Asociația Forum Apulum în colaborare cu opt tineri între 17 și 23 de ani a realizat trei podcast-uri care acoperă relația cu sine, relațiile amoroase și cele din cercul de prieteni. Podcast-urile pot fi ascultate pe kinoteca.bloczero.roSpotify și Soundcloud.

În episodul Interiorul, moderatoarea Ștefania Gârțu (19 ani) stă de vorbă alături de Cosmina Duca (19 ani, București) și Eugen Munteanu (19 ani, București), toți trei colaboratori ai publicației Gen, revistă. Conversația lor atinge subiecte precum stările prin care au trecut fiecare dintre ei la începutul pandemiei, modalitățile de acomodare la noile restricții, lucrurile care s-au schimbat în comportamentul lor de-a lungul acestei perioade, dar și modalitățile de conștientizare și eliberare a emoțiilor găsite în funcție de gen, sau despre recomandări personale pentru a face față stresului. 

℗PUBLICITATE



În episodul Exteriorul, Ștefania Gârțu discută cu Denisa Harbuz (19 ani, din Piatra Neamț, acum studiază în Amsterdam) și Denisa Cotor (17 ani, Alba Iulia) despre relațiile amoroase. Se vorbește despre relații toxice sau disfuncționale versus cele sănătoase, despre limite, despărțiri și diferența de abordare a relațiilor amoroase în România, față de Germania.   

În episodul Cercul, Ștefania Gârțu află de la Roxana (23 de ani, din Dâmbovița, studiază în București), Elena (21 de ani, din Alba Iulia, studiază în Cluj-Napoca) și Ina (18 ani, din Iași, locuiește în București) despre dinamica familiilor din care fac parte, dar și cele ale cercului de prieteni. Se atinge subiectul plecării de acasă și influența părinților în alegerea facultății și se discută despre modul cum a afectat lockdown-ul, și pandemia în general, relațiile cu părinții și prietenii.

Proiectul Show Me Emotion – Educație emoțională prin film documentar luna.doc #8 este organizat de Asociația Bloc Zero și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Parteneri: Forum Apulum; Happy Minds. Parteneri media: Scena 9; Gen, revistă; Radio România Cultural; Pagina de Psihologie; Iqads; StiriONG; Cinefilia. 


Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută