Presiunea socială exercitată asupra femeilor însărcinate ori a proaspetelor mame este una uriașă (dincolo de uraganul hormonal și de temerile firești legate de copil), cu atât mai mult, cu cât mediile sociale promovează un perfecționism dus la extrem, o refacere și o regenerare a organismului fără seamăn, într-un timp spectaculos, orice abatere de la acest scenariu fiind un eșec.
Realitatea însă arată cu totul altfel, motiv pentru care majoritatea femeilor ajung să se frustreze, să-și proiecteze gânduri negre și să ajungă, încet, dar sigur, la depresie.
Este nevoie de o normalizare și de o conștientizare a faptului că o sarcină implică, automat, un număr de kilograme în plus (întrucât vorbim de o altă ființă care are nevoile sale, dar și de lichid amniotic), pentru a se dezvolta de la embrion la făt pe durata celor nouă luni de zile.
Acest număr de kilograme este discutabil de la persoană la persoană (desigur, păstrându-se niște proporții medicale), dar nu putem vorbi de un șablon eminamente necesar pentru a avea un trup de sirenă garantat (ulterior nașterii).
În majoritatea cazurilor, femeile ajung să pună în balanță dorința și putința de a deveni mame cu teama de a nu-și schimba forma fizică în care se află și nu este nimic de judecat aici (de vreme ce fiecare dintre noi are libertatea asupra propriului corp, nefiind necesar ca toți să avem copii), date fiind societatea și vremurile pe care le traversăm.
În egală măsură, aceste judecăți și puneri la zid sunt augmentate tot de reprezentante ale sexului frumos care, voit sau mai puțin voit, ajung să fie mai critice cu semenele lor, cu atât mai mult pe un subiect sensibil, precum maternitatea.
Dovadă stau chiar grupurile de mămici, care sunt adevărate câmpuri de război prin care femeile își arată supremația și luptă pentru premiul de „mămica anului“, convinse fiind că perfecțiunea și varianta lor de normalitate reprezintă adevărul absolut, din care este sănătos să nu ieșim, pentru a nu ne pierde titulatura.
Dincolo de aspectul fizic și de kilogramele acumulate în sarcină și demonizate, ulterior, alăptarea ori nașterea naturală sunt alte obstacole ce sunt musai a fi bifate, pentru a putea pretinde că știm ce înseamnă maternitatea cu totul.
℗PUBLICITATE
Letitia Casta, exemplul care dă tonul normalității
Exemplul ce se află în prim-plan în această perioadă este cel al Letitiei Casta (model și actriță) care, odată cu apariția celui de-al patrulea copil, se bucură de maternitate într-un mod împlinitor, după cum relatează site-ul elle.fr.
Ceea ce Casta promovează reprezintă firescul și naturalețea corpurilor femeilor după ce dau naștere, ea însăși privindu-se admirativ după toate transformările prin care corpul său a trecut pe parcursul sarcinilor avute. Mesajul său este unul de acceptare a propriei variante actuale, cu recunoștință pentru tot ceea ce a reușit să realizeze.
În interviul acordat publicației „Marie Claire“, actrița punctează asupra întrebării retorice adresate femeilor care abia au născut, respectiv asupra recăpătării formelor avute dinainte de sarcină, spulberând concepția conform căreia dând viață, corpul și-ar pierde din strălucire și din har.
Prezența unor astfel de persoane în spațiul public face ca femeile să capete încredere în ele însele, cu atât mai mult, cu cât provocările lor sunt altele decât felul în care arată la scurt timp după naștere. Și nu, nu se confundă cu delăsarea, dar mamele înțeleg foarte bine prioritățile pe care un nou-născut le presupune. De teama de a nu fi criticate, multe mame ajung să aleagă înfometarea ori sportul în exces, fără a se asigura dacă acesta din urmă le este permis la scurt timp după naștere.
Medicul psihiatru și psihoterapeutul Cristina Petrescu-Ghenea, trainer și coordonator de programe de formare în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie, susține: „Cred că standardele la care sunt supuse proaspetele mame în ziua de azi sunt foarte ridicate și complet nerealiste – atât în privința felului în care interacționează cu propriii copii și parteneri, dar și în privința modului în care arată. Aproape nicăieri în media nu se vorbește despre faptul că felul în care arătăm este influențat de multiplii factori – nu doar de alimentație și de cât sport facem, așa cum se crede – și că este normal pentru corpul nostru să se modifice, pe măsură ce trecem prin viață și prin diverse experiențe. Poate că ar fi sănătos să lucrăm către a accepta ideea conform căreia corpul nostru nu va mai arăta niciodată ca atunci când eram în liceu sau aveam 20-30 de ani. Și asta este minunat, deoarece corpurile noastre au abilitatea de a spune o poveste – povestea vieții noastre. Media ne arată imagini complet distorsionate, ale unor persoane care, de cele mai multe ori, au fost binecuvântate cu o genetică ce le ajută să se încadreze în standardele de frumusețe, care au echipe de specialiști în frumusețe în spatele lor și cheltuie sume substanțiale în această direcție dar care, de multe ori, și suferă de relații disfuncționale cu mâncarea, sportul și chiar cu propriul corp. Despre toate aceste realități de culise nu prea vorbește nimeni, deoarece astfel de discuții nu «vând bine», iar singurul scop cu care ne sunt prezentate aceste persoane și imagini este câștigul financiar. De aceea, cred că este important, ca femei, să ne sprijinim reciproc, să vorbim despre aceste subiecte și, mai ales, să dăm mult unfollow tuturor acestor conturi care ne fac să intrăm în comparație cu alte persoane care au mult mai multe privilegii (de imagine, financiare, de clasă socială ș.a.m.d) decât noi, dar care expun în mod neautentic o variantă deosebit de cosmetizată a propriilor vieți. Aș vrea să transmit tuturor tinerelor mame că ale lor corpuri sunt valoroase și le ajută să facă atât de multe lucruri importante zi de zi și au nevoie de toată compasiunea și blândețea lor, chiar dacă nu arată așa cum societatea condusă de bărbați ne spune că ar trebui să arătăm.“ Pentru mai multe informații pe tema psihologiei corporale, vă recomand podcastul Reconectat, a cărui gazdă este chiar dr. Petrescu-Ghenea.
Gânduri de digerat în momentele de autoanaliză
Nu am experimentat maternitatea până în acest moment, dar din discuțiile purtate cu mulți psihologi și psihoterapeuți îmi este foarte clar că este important ca mamele să știe că puii lor au nevoie de ele sănătoase, cu sau fără vergeturi, cu sau fără kilograme în plus, șolduri ori sâni lăsați.
Totodată, aș vrea să atrag atenția celor ce fac remarci deplasate femeilor ce au născut de puțin timp, să se analizeze și să caute durerea ce îi împinge să arate cu degetul, pansând rana emoțională pe durerea altei persoane. Este foarte ușor să rănim, dar mai greu să aducem alinare, cu atât mai mult, cu cât este binecunoscută depresia post-partum și efectele sale.
Să nu uităm că viața nu se rezumă doar la a pune presiune pe cei din jur (mânați de o ignoranță crasă, dar și de o superioritate fățișă), ci este despre întrajutorare, iubire și respect. A, și încă ceva! Confesiunile unei mame imperfecte, cartea fenomen semnată de dr. Harriet Lerner, este musai de citit pentru femei, bărbați, rude, prieteni și bunici. Ne va ajuta să înțelegem ceea ce mintea ajunge să judece atât de ușor – psihologia femeii devenite mamă.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
