Orientarea sexuală este un aspect ce ține de intimitatea fiecăruia. Ea este definitorie în contextul social, cu atât mai mult cu cât zona din care provenim este mult mai conservatoare, ajungând să dicteze binele și răul sau cum ar trebui să fim, pentru a ne încadra în normele informal impuse.
Astfel, încă din fragedă pruncie, identitatea de gen, orientarea sexuală ori însăși exprimarea genului sunt subiecte tabu, care în ultimele decenii au cunoscut un interes aparte, dar și o vehemență indubitabilă, în ciuda problematicii individuale pe care o au. Intruziunea familiei, a cadrelor didactice ori a apropiaților face ca preferința în sine să-și piardă din strălucire pe perioada adolescenței (cu precădere), întrucât în lipsa unei toleranțe și a unei acceptări în acest sens, persoanele ce fac parte din comunitatea LGBTQ ajung să-și reprime anumite sentimente, anumite relații ori afinități, determinând, automat, o ciuntire a propriilor sentimente și trăiri.
Cum ar fi să fim tratați împotriva normalității?
De-a lungul istoriei, persoanele care nu se încadrau în standardele orientării sexuale au fost supuse la diferite procese de vindecare și forme de tratament. Prea multă vreme inclusiv cărțile de specialitate și diagnostic clinic au considerat homosexualitatea drept o boala care trebuia tratată.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Astfel, a luat naștere terapia de conversie, prin care medici sau psihoterapeuți încercau să „scoată“ din pacient latura homosexuală – aplicând diferite forme de tratament complet lipsite de empatie, compasiune sau înțelegere față de semeni. Putem înțelege mai bine acest proces dacă, preț de câteva minute, ne punem în papucii acestor oameni și ne imaginăm cum ne-am simți dacă cineva ne-ar trata împotriva a ceva ce simțim că pentru noi este normal, în timp ce familia și o comunitate de experți ne-ar induce ideea că nu suntem bine așa cum suntem, că ceva este „stricat“ în noi și că avem nevoie să ne repare cineva.
Dacă facem chiar și pentru câteva secunde acest mic exercițiu de imaginație, ne putem da seama cât de multă durere au fost nevoiți să îndure semenii noștri care nu se recunoșteau în marea masă a orientării heterosexuale.
Totuși, lucrurile se schimbă
Potrivit site-ului digi24.ro, Noua Zeelandă a inițiat o lege prin care terapia de conversie să fie interzisă. Mai precis, cei ce apelează la astfel de practici asupra altor persoane sub vârsta de optsprezece ani sau care nu au capacitate de decizie pot fi pedepsiți cu până la trei ani de închisoare, pe când cei ce cauzează leziuni serioase pot fi pedepsiți cu până la cinci ani de detenție.
℗PUBLICITATE
Terapia de conversie pleacă de la premisa că orice tentativă de orientare sexuală (alta decât heterosexualitatea) este greșită și este nevoie de a fi corectată, prin diverse modalități (conversații, șocuri electrice, hipnoză, post ori chiar exorcism etc.). Stoparea unor astfel de practici a fost inclusă în planul de promisiuni realizate de către Jacinda Ardens în campania electorală, iar acum acest deziderat devine și realitate, gata de pus în practică.
Merită precizat că Marea Britanie, Canada și Australia și inclusiv câteva state din SUA interzic astfel de practici; așadar, tendința generală este de a exista un plan de coerciție clară în acest sens.
Dragostea nu cunoaște limite, ea nu are anumite bareme între care să se încadreze, așa cum nu putem alege nici felul în care arătăm, în care vorbim ori familia în care ne naștem. Cu toate acestea, mulți dintre noi încă ne atribuim roluri de „judecători“ și punem la colț alegerile altora, catalogându-le drept anormale ori nesănătoase, fără să facem un exercițiu de imaginație și să ne punem în papucii persoanei pe care o analizăm.
A avea o orientare sexuală diferită de a noastră nu este un capăt de țară și aici îmi îndrept atenția și către părinții care nu ar concepe ca odraslele lor să facă parte din comunitatea LGBTQ+.
Este important de reamintit că dreptul la viață îl are fiecare dintre noi, însă nu avem dreptul de a decide ori de a reconfigura traseul existențial al altora, doar pentru că aceștia nu sunt de acord cu părerile și alegerile noastre. Dincolo de egocentrismul propriu, este sănătos să ne gândim la ceea ce seamănul nostru simte și, chiar dacă timpul este extrem de limitat pentru a ni-l aloca și altcuiva, merită cu prisosință să realizăm această judecată de valoare înainte de a răni, voit sau mai puțin voit. Este momentul să apreciem valoarea sănătății emoționale, care este destul de șubredă, dată fiind perioada alambicată prin care trecem cu toții; astfel, înainte să arătăm cu degetul, poate este mai indicat să arătăm susținere și respect.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
