skip to Main Content

Stimați clienți dorim să vă anunțăm că livrarea comenzilor sosite în această perioadă este posibil să se efectueze cu o mică întârziere din cauza aglomerării firmelor de curierat. Vă mulțumim pentru înțelegere. Sărbători fericite! Refuză

Nu Vă Protejați Copiii De Emoțiile Negative! Învățați-i Să Le Recunoască și Să Le Gestioneze

Nu vă protejați copiii de emoțiile negative! Învățați-i să le recunoască și să le gestioneze

Peste doar câteva săptămâni, voi susține pentru prima dată o prezentare despre inteligența emoțională (EQ), concept care cu timpul s-a banalizat destul de mult și, cel mai probabil, în mințile multora dintre cei care mă citesc acum s-ar putea să apară întrebarea: „Și ce mare scofală?” Desigur că întrebarea este mai mult decât legitimă, doar că eu sunt de părere că, cel mai adesea, tratăm cu o prea mare lejeritate acest concept și avem tendința de a-l interpreta într-un mod eronat. Profesez în meseria de psiholog de mai bine de un deceniu și, până în acest an, m-am ținut departe de a vorbi public despre EQ. Am tot analizat datele culese din cercetări și, sincer, cred că este extrem de dificil să faci recomandări. Știți de ce? Fiindcă a vorbi despre puterea gestionării emoțiilor înseamnă a te vulnerabiliza suficient de mult încât să te deschizi față de toată paleta de emoții umane. Iar noi, oamenii, evităm cu brio vulnerabilizarea și durerea.

Sunt de părere că, dată fiind natura ființei umane, cei mai mulți dintre noi ar fi dispuși să plătească orice preț, doar să nu-și facă vizibilă vulnerabilitatea în fața celor dragi sau a celor care le sunt prin preajmă. Cei mai mulți oamenii pe care-i știu au o afinitate vădită către emoțiile pozitive — le dorim în viețile noastre, vorbim despre ele și, cu toate acestea, ne este dificil să le trăim. Iar explicațiile la care au ajuns oamenii de știință cu privire la acest fenomen sunt următoarele: 1) nu putem alege să ne amorțim selectiv emoțiile; 2) chiar dacă pare imposibil de crezut, cea mai dificil de experimentat emoție este bucuria.

Acum e cazul să vă spun câteva cuvinte și despre mecanismele biologice și psihologice din spatele acestor concluzii. Cei mai mulți dintre noi au fost, într-un fel sau altul, educați să se țină la distanță de emoțiile negative. Vă mărturisesc că mulți ani (acum aș fi tentat a spune că prea mulți) am respins emoțiile dificile, convins că doar eu le am și preocupat de ceea ce ar putea ceilalți să gândească despre mine, dacă ar ști că le simt. Nu mai trebuie să subliniez că, uneori, emoțiile umane pot fi extrem de copleșitoare și este firesc ca mecanismele de supraviețuire să-și facă treaba, prin urmare, noi să evităm durerea. Dar, se pare că a ne ține departe de emoțiile așa-numite negative nu este o soluție benefică pe termen lung, deoarece nu putem să închidem ușa de la pivniță peste ele și să ne comportăm ca și cum nimic nu s-a întâmplat.

Emoțiile își cer drepturile, iar dacă nu le permitem să existe, nici ele nu ne permit să funcționăm. Pentru mulți dintre pacienții care vin la mine în terapie — cu dependențe, probleme de anxietate, depresie, tulburări de comportament alimentar sau renumitul burnout — se adeverește acest tipar, potrivit căruia a fugi de emoții înseamnă a fugi de ceea ce ne face vii și funcționali, în relațiile noastre personale și profesionale. Mai mult decât atât, selectivitatea în ceea ce privește emoțiile pare să nu fie o opțiune. Oricât de mult și-ar dori un părinte ca micuțul căruia i-a dat viață să resimtă doar fericire și bucurie, acest lucru este imposibil, dacă nu-i oferă celui mic posibilitatea de a se întâlni și cu cealaltă cohortă de emoții (mai puțin pozitive): frică, furie, frustrare, tristețe, vinovăție etc.

Prima dată când am auzit noua teorie asupra vulnerabilității umane a fost în urmă cu câțiva ani, în timpul unui TED Talk, susținut de Brené Brown, cercetătoare și profesor la Universitatea Houston. Ea este de părere că: „Vulnerabilitatea nu este nici bună și nici rea. Acesta stă la baza tuturor emoțiilor și sentimentelor umane. A simți înseamnă a fi vulnerabil.“ Și tot ea scrie: „Cine crede că vulnerabilitatea este o slăbiciune, de fapt, crede că a avea emoții este o slăbiciune. A pune stavilă vieții noastre emoționale, de teamă că vom plăti un preț prea scump, înseamnă să ne îndepărtăm de singurul lucru care dă scop și sens vieții.

Ei bine, câți dintre noi își permit curajul de a fi vulnerabili? Câți dintre noi le arată copiilor din jur dovezi autentice de vulnerabilitate? Câți dintre noi nu se baricadează cu zeci de veste anti-emoție și câți integrează în discursul lor conceptul de inteligență emoțională? Acum cred că puteți înțelege de ce consider că nu este deloc floare la ureche să vorbești despre EQ și de ce am credința că această prezentare a mea va fi diferită de cele cu care a fost obișnuit publicul până acum. În sală vor fi cu precădere părinți, iar cea mai bună șansă a copiilor de a-și cultiva inteligența emoțională este să vadă la părinții lor emoții — fără extreme, precum minimalizarea sau maximizarea acestora. Frica și furia par să fie două dintre emoțiile la care creierul uman este cel mai reactiv, ceea ce înseamnă că este nevoie de ceva inteligență emoțională ca să ne permitem a ne întâlni cu aceste emoții. Cei mai mulți dintre noi preferă să fugă de ele și să-i lase pe alții să le trăiască.

Adevărul este că, atunci când vine vorba despre aceste două emoții, oamenii sunt mai abili în a induce frică și furie altora, decât în a-și permite curajul de-a le simți ei înșiși.

Aminteam mai sus că, în ciuda convingerilor din psihologia simțului comun, bucuria este cea mai greu de trăit emoție, în zilele noastre. Mă refer la faptul că viața are, din fericire, și momente bune (sau frumoase), depinde ce termen preferați; dar cât de des v-ați permis să le trăiți până la capăt? Primim un job nou, bucuria este la cote maxime câteva secunde, după care apare gândul automat: „Oare voi face față?” Și se șterge bucuria. Sau ne cumpărăm, în sfârșit, o altă mașină, iar după aprecierea faptului că este foarte frumoasă ori performantă, apare gândul: „Oare am să pot avea grijă de ea? Doamne ajută, să nu pățesc vreun accident.” Sau când ajunge copilul la vârstă școlară, bucurie mare, dar odată cu uniforma și ghiozdanul de elev, apare și întrebarea: „Va face el față? Se va putea descurca?” În acest fel, anxietatea ajunge să ne însoțească la fiecare pas.

Se pare că singura noastră șansă — cel puțin în baza a ceea ce a descoperit știința până în prezent — pentru a ne permite să trăim din plin bucuria, este să fim recunoscători. Să căutăm intenționat să vedem și partea plină a paharului, să ne schimbăm perspectiva îngustă asupra emoțiilor, să ne acceptăm vulnerabilitatea și, odată cu aceasta, să o acceptăm și pe-a copiilor noștri. Părintele modern va fi tentat, adesea, să-și protejeze copilul de emoțiile negative, dar varianta înțeleaptă este să-l ajutăm pe copil să-și accepte, să-și recunoască și să-și exprime emoțiile, inclusiv pe cele negative.

Inteligența emoțională nu se măsoară în mormanul de emoții pozitive, ci în capacitatea de a face față disconfortului și furtunilor interioare provocate de emoțiile negative. Iar pentru a-i ajuta pe copii, trebuie să riscăm — e timpul să avem curajul de a fi vulnerabili. Doar astfel vom rămâne umani și le vom dovedi că suntem cu adevărat părinți iubitori.

Articol publicat pe platforma Republica

György Gáspár

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close search
Back To Top
×Close search
Caută