Dr. John Gottman împreună cu soția sa dr. Julie S. Gottman, le oferă cuplurilor seminare ce includ câte 300, chiar 400 de participanți odată. În fiecare dintre ele, au obiceiul să comenteze un conflict recent apărut în relația lor de cuplu. Și – destul de neașteptat pentru unii – n-au fost niciodată în pană de exemple. Iese un adevărat spectacol… fiindcă și ei sunt în aceeași oală, ca toți ceilalți. Iar ocazional, supa lor e una care dă în clocot rău de tot! Iată un exemplu.
Într-o dimineață, curând după ce fiica noastră s-a născut, eram în baie și mă gândeam: „Va fi o zi grozavă.“ apoi Julie a intrat mormăind, pe jumătate adormită: „Am avut un vis teribil.“ I-am spus: „Mă cam grăbesc în dimineața asta, dar continuă… ce-ai visat?“ Julie a început să descrie cum, în visul ei, era încă enorm de… însărcinată. Cum eu eram rece cu ea și mânios. De asemenea, flirtam cu alte femei. „O, e într-adevăr un vis îngrozitor. Îmi pare atât de rău!“, i-am spus. Apoi am încercat s-o consolez cât am putut de bine. Dar, după ce-a ieșit din baie, am început să mă gândesc la visul ei. Și m-am trezit că fierb de neliniște.
Mi-am dat seama că o consolasem pe Julie scuzându-mă pentru ceea ce făcusem în vis. „Ce idiot sunt!“, am realizat ulterior. „De fapt, n-am făcut nimic din toate astea. Eu nu flirtez. Imaginația ei a făcut acele lucruri, nu eu. Asta e o problemă pe care o are de când s-a născut copilul. N-aveam noi destule probleme în timpul zilei, fără să se mai ducă ea la culcare și să viseze și mai multe probleme? Și, oare, spune visul acesta ce gândește ea cu adevărat despre mine? După tot ce fac pe-aici, pe-acasă? Ce tupeu!“
Până în momentul când a revenit Julie în baie, deja începusem să fac spume. Acum chiar eram rece cu ea și mânios. Am informat-o despre sentimentele mele și, după asta, m-am simțit mult mai bine. Din nou, m-am gândit: „La urma urmei, tot va fi o zi grozavă!“ Până când am auzit-o pe Julie smiorcăindu-se în duș. Am intrat și eu sub duș, încercând să-mi pun brațele în jurul ei. „Nu mă atinge!“ mi-a spus. „Doar lasă-mă în pace! Ai vorbit exact ca acel John pe care l-am visat.“ Am ieșit în pripă de sub duș, m-am uscat și mi-am spus: „Cred că nu va fi o zi prea grozavă.“ Ne-am înfulecat micul dejun în tăcere și am plecat la serviciu.
Pe seară, Julie m-a privit în ochi și a murmurat: „Vrei să vorbim?“ Pregătindu-mă de luptă, am mârâit: „Tu vrei?“ „Cred că ar trebui“, mi-a răspuns. Prost dispus, am încuviințat și eu: „OK.“
Din fericire, deja urmăriserăm o mulțime de cupluri formate din maeștri discutând despre felul în care-și duceau bătăliile, prin urmare, aveam un tipar ca să procedăm cum se cuvine. Așa numim noi această strategie de procesare a ceea ce s-a întâmplat într-un moment de ceartă: „în urma conflictului“.
Am luat loc alături de o ceașcă de cafea fierbinte (necesară doar dacă ești din Seattle). Pe rând, am ascultat care sunt sentimentele celuilalt și punctele sale de vedere, referitor la dezastrul comun. Apoi, fiecare și-a mărturisit contribuția proprie la mizeria pe care o făcuserăm amândoi. După care, și eu și ea am menționat câte un lucru pe care fiecare dintre noi îl putea face, pentru a evita pe viitor să ne mai încăierăm, când Julie avea să mai aibă vreun vis de felul acela. În cele din urmă, am dezgropat cauzele care-l împinseseră pe fiecare să declanșeze focul asupra celuilalt.
Iată cum s-a desfășurat discuția:
1. Sentimentele. După ce am reflectat la visul lui Julie, m-am simțit pe nedrept acuzat, îndreptățit să fiu indignat și furios. Iar după cuvintele mele, Julie s-a simțit strivită, înstrăinată și singură – încât și-a dorit să fugă. De asemenea, s-a simțit urâtă și nesuferită. Acum, trebuie spus că noi nu ne-am contrazis din cauză că sentimentele noastre erau sau nu îndreptățite și rezonabile. Pur și simplu, le-am acceptat ca pe-un răspuns natural, ceea ce și erau.
2. Punctele de vedere. Julie a explicat că visul ei avea doar o natură simbolică, deci nu trebuia luat personal. Vechile sentimente de nesiguranță ieșiseră la suprafață și, fiindcă ea avea nevoie cel mai mult de dragostea mea, eu devenisem cel care o respingea. Dar, în loc să încerc să-i înțeleg visul (așa cum ar fi făcut orice psiholog), am luat totul personal și am devenit defensiv, mânios și provocator. Din păcate, în acel moment, m-am transformat exact în omul de care Julie se temea cel mai mult.
Pe de altă parte, eu m-am temut că acel vis scotea la lumină sentimentele inconștiente ale lui Julie față de mine. Mă îngrijorasem că Julie m-ar putea socoti infidel. Iar asta m-a scos din sărite. Nu meritam o asemenea defăimare, mai ales că fusesem atât de amabil și tandru în ultima vreme. De exemplu, nu auzisem vreo mulțumire pentru tot ce gătisem, ca s-o ajut. În acest punct, noi pur și simplu ne-am validat unul pe altul, admițând că percepțiile celuilalt aveau ceva sens și pentru noi.
3. Contribuția fiecăruia. Amândoi am recunoscut deschis că nu eram îngeri și n-aveam vreo aură deasupra capului. Julie a fost prima. A admis că luase ca fiind de la sine cuvenit tot ceea ce-i oferisem eu în ultima vreme, neglijând să-mi mai mulțumească pentru eforturile mele de prin casă. De când ținea prelegeri în fața unor grupuri mari de oameni, stresată fiind din cauza naturii ei introvertite, noul rol sub lumina reflectoarelor scosese la lumină vechile ei nesiguranțe. Deci, poate că intenționase doar să facă rost de susținere pentru ea însăși, fără a se mai gândi la cum voi reacționa eu auzind cât de nemernic eram în visul ei. Apoi, eu am mărturisit că, în ultimul timp, fusesem cam deprimat. Câteva dintre cercetările mele nu mai primiseră finanțare, așa încât eram pe muchie de cuțit, împovărat de griji.
4. Învățămintele pentru viitor. Julie a promis că, data viitoare când avea să viseze că eram băiat rău, avea să mă prevină că, în realitate, nu mă considera așa. Că acestea erau doar anxietățile ei, ieșite la lumină. De asemenea, avea să fie atentă la lucrurile bune pe care eu le făceam și să-mi mulțumească pentru ele. Surâzând, i-am replicat că o introducere ar fi fost bine-venită, astfel încât să pot deveni capabil să ascult ce ratat am părut a fi în visele ei.
Îmi doream s-o pot alina mai eficient în urma unor coșmaruri ca acesta, însă nu știam de ce lucruri ar fi putut avea nevoie – deși mânia, în mod clar, nu se număra printre ele. Însă Julie nu mi-a putut face o descriere clară. A sugerat ca, mai degrabă, s-o întreb chiar pe moment cum pot s-o ajut – fiindcă în acel context ar fi trebuit să știe mai bine. Amândoi am încheiat discuția plini de entuziasm.
Dar, să fim onești. Analiza acestui conflict n-a netezit toate asperitățile dintre noi, care au devenit vizibile la următorul conflict. Nici nu ne-așteptam să fie altfel. următoarea bătălie am dus-o din cauza a ceva ce a spus mama mea – o problemă nouă-nouță. Deci, am intrat iar în spirala descendentă, am comis câteva „nebunii“ și a trebuit să procesăm un alt conflict. Asta-i ceea ce fac majoritatea cuplurilor – se-nvârt printr-o varietate de probleme, înghesuiți într-un vehicul cu cauciucurile dezumflate. Dar, în cele din urmă, atunci când devenim capabili să ne analizăm adecvat neînțelegerile, ieșim la lumină cu o înțelegere mai profundă a umanității partenerului nostru și vedem marginile zdrențuite ale sufletului său. Apoi, asimilând perspectiva sa asupra anumitor chestiuni, putem evita să scrâșnim din roți data viitoare când ne lovim de aceeași problemă.
Pentru a descoperi și mai multe adevăruri științifice despre viața de cuplu, comandă acum „Viața în doi vând suntem trei” – probabil cea mai valoroasă carte despre realitatea cuplurilor care au copii.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
