Skip to content

Psihologia populară și observațiile științifice ne confirmă faptul că mirosul potrivit ne poate da un plus de încredere (când avem o zi dificilă sau cu anticipate provocări), ne poate face să ne amintim de anumite momente (și astfel să ne simțim mai bine) sau ne poate face, pur și simplu, să zâmbim. De la cunoscătorii din domeniu știm că fiecare parfum ne spune o poveste prin notele sale, prin sursa de inspirație a parfumierului, prin obținerea ingredientelor din diferite colțuri ale lumii sau prin cine îl poartă.

În calitate de curator al parfumurilor, consider că este util să înțelegem și să cunoaștem mai în detaliu mirosurile preferate și chiar să avem prilejul de a descoperi noi esențe, poate unele chiar mai interesante, pornind de la ceea ce ne place deja. În cele din urmă, omul se află într-o continuă schimbare, iar dincolo de structură și stabilitate… noul și diversitatea sunt cele care fac ca viața să devină o reală aventură. 

În continuare, voi descrie câțiva pași care vă pot ajuta și ghida în educarea simțului olfactiv pentru că, în cele din urmă, fiecare zi poate fi o lecție și fiecare experiență ne poate aduce mai aproape de cine suntem cu adevărat. 

Recunoaște principalele categorii olfactive

Poate că ai citit în Copilul invizibil despre alfabetizarea emoțională și etichetele verbale ce descriu emoțiile și sentimentele, ajutându-te să îți îmbunătățești vocabularul și să îți dai mai ușor seama de ceea ce simți. Astfel de etichete sunt întâlnite și în lumea parfumurilor: la o simplă căutare pe Google Images sau Pinterest după „fragrance wheel“ vei descoperi roata parfumurilor. Aceasta este împărțită în patru categorii principale (floral, oriental, lemnos și proaspăt), fiecare categorie olfactivă având alte subcategorii, astfel procesul fiind mult mai ușor de înțeles. Iată cum psihologia se întâlnește cu știința parfumului și, împreună, pot reprezenta un bun context de creștere și dezvoltare personală. 

Fii curios de ceea ce miroși

Poți începe acest proces cu parfumurile personale sau cu ce ai mirosit ultima dată în parfumerii și ți-a atras atenția. Caută pe site-ul producătorului, al magazinelor de parfumuri sau pur și simplu pe Fragrantica notele parfumurilor. Acestea vin, de obicei, așezate într-o piramidă olfactivă, împărțite în note de vârf (început), mijloc și bază (care este cea mai prezentă pe durata mirosului). Încearcă să îți dai seama dacă poți diferenția notele din vârf-mijloc-bază sau dacă poți izola sau recunoaște un anumit ingredient din acea lista. Este o activitate atât de cunoaștere, cât și de relaxare sau amuzament. Sunt ferm convins că mulți psihologi ar aproba un astfel de obicei, mai ales cei care cred în importanța relaxării și a terapiei cu ajutorul simțului olfactiv. 

Începe să miroși condimente și uleiuri esențiale, practică mindfulness

Dacă vanilia sau lămâia este familiară pentru noi toți, nu același lucru îl putem spune despre șofran, patchouli, santal, bergamotă sau ienupăr. Odată cu studierea categoriilor olfactive și descoperirea notelor din piramida unui parfum, vei da de zeci de ingrediente cu care nu te-ai întâlnit în viața de zi cu zi, ori poate că da, dar nu ai conștientizat asta. Pe piață sunt disponibile o sumedenie de variante de uleiuri esențiale sau de condimente, care mai de care mai exotice. Partea bună este că poți folosi aceste condimente și în gastronomie, antrenându-ți astfel și papilele gustative. Există chiar și o nișă a gastronomiei care jonglează cu uleiurile esențiale în diverse preparate culinare, dar nu îți recomand să încerci asta pentru că nu poate fi practicată cu orice tip de uleiuri. Oricum, recomandarea mea este să rămâi mindful și să fii conștient de ceea ce miroși și ceea ce guști. 

Citește cărți și bloguri despre parfumerie, este educativ și constructiv

Cititul te face să-ți pui întrebări ce te vor duce către alte surse de informare. Fie că alegi cărți sau diverse bloguri specializate pe această nișă, sunt sigur că vei descoperi ceva nou despre parfumuri. Două dintre cărțile mele preferate, în care sunt întâlnite date istorice despre ingrediente sau despre procesul de obținere al unui parfum, sunt Essence and Alchemy: A Natural History of Perfume, de Mandy Aftel și Perfume: The Alchemy of Scent, de Jean-Claude Ellena. Dar vă pot face ca recomandare și un volum de ficțiune în care personajul principal este un parfumier ce va crea renumitul Chanel N° 5: Aroma Timpului, de Núria Pradas.

În loc de workshop, vă recomand un exercițiu individual 

După partea de teorie, vă invit să trecem la latura practică. Am să vă prezint zece idei de parfumuri rar întâlnite, pe care vă invit să le mirosiți atunci când veți avea ocazia, pentru a vă cultiva măiestria. Cred cu tărie în faptul că inteligența olfactivă poate fi exersată, dacă avem informație de calitate și dacă ne permitem câte un exercițiu individual.

Isabey Paris, L’ambre de Carthage – aroma acestui parfum ne va duce cu gândul la o pătură călduroasă ce ne acoperă într-o seară friguroasă. Combinația de ambră, lemn de santal și labdanum îi conferă o senzație de căldură și relaxare. Tot ce avem nevoie după o zi complicată de muncă. 

℗PUBLICITATE



Marie Jeanne, Vétiver Santal – cu note de bergamotă, vetiver, lemn de santal, benzoină și petitgrain, mirosul proaspăt și cremos este imaginea eleganței, a unei cămăși albe călcată impecabil, purtată într-o zi însorită. Ce ziceți de această metaforă vizuală și experiență olfactivă? Merită, nu-i așa?! 

Memoize London, Avariata – un amestec opulent de patchouli, ambră, mosc și note citrice. Se deschide cu note gurmande de ciocolată, ca mai apoi să se transforme într-un parfum specific unei zile de toamnă, cu miros de sol umed și frunze uscate proaspăt căzute. Nu știu cum sunteți voi, dar mie deja mi-a stârnit puternic imaginația. 

Alghabra, Neva Winged Lions – instant, parfumul te face să te gândești la un buchet cu flori de frezii, trandafiri și bujori, cu tonuri ușor verzi, ce ne duc cu gândul la tulpina florilor proaspăt tăiate. După ce simți toate aceste note, buchetul este completat cu o notă de violetă. Cred că este o experiență aparte, mai ales atunci când vrem să resimțim anotimpurile calde, chiar dacă vine luna decembrie. 

La Closerie des Parfums, Rose Muscade – trandafirul din acest parfum este atât de revigorant încât, aplicat dimineața, ar putea avea efectul unei cafele. Combinația de trandafir, nucșoară, vetiver și lămâie este foarte bine aleasă, rezultând un miros ce poate fi purtat în orice anotimp și la orice oră. Iată cadoul perfect pentru orice eveniment important. 

Nakuna Helsinki, Musta – un miros unic, opulent și greu, perfect pentru anotimpurile reci. Ingredientul principal este gudronul de cărbune, căruia i se alătură tămâia, smirna, pielea și alte condimente. Nu este pentru oricine, dar are șanse de a deveni parfumul preferat dacă te atrage din primele testări. Această descriere îmi amintește de cât de important este să știm cine suntem și să ne oferim libertatea de a fi diferiți.

MONOM, Sacro – o aromă complexă, grea, balsamică, cu note de ambră, tămâie, vanilie, labdanum și oud. Tămâia și nota de labdanum susțin ideea de sacralitate, ducându-ne cu gândul că suntem într-un templu întunecat, unde purtăm un dialog interior, secret și sublim, o promisiune suspendată între pământ și cer. Ăsta da exercițiu de autocunoaștere și dezvoltare personală.

In Astra, Betelgeuse – inspirat de cosmos, Betelgeuse fiind a doua stea ca strălucire din constelația Orion, parfumul ne face să ne gândim la locuri nedescoperite. Nota îmbietoare de cafea și de osmanthus se armonizează perfect cu cea de iris și creează o iluzie reconfortantă a miezului său pudrat. Simplul fapt că am descris compoziția acestui parfum mă face să am o stare de bine și de energie. 

ALYSONOLDOINI, Black Violet – este destul de diferit de parfumurile cu note de violete, fiind o reinterpretare modernă a parfumurilor clasice. Anasonul și zmeura amestecate cu violetele îl fac să devină un parfum hipnotizant și senzual, iar nota de iris îi dă și un aspect delicat în același timp. Vă puteți închipui ceva mai senzual atunci când vă propuneți o seară de conectare în doi? 

David Jourquin, Cuir Altesse – un miros care ne duce cu gândul la o încăpere înaltă, decorată în stil art nouveau, cu focul trosnind în șemineu, iar pe masă întâlnim un platou cu choux a la crème. Un parfum rafinat, care miroase a piele întoarsă, vanilie, trandafir, benzoină și boabe tonka. Un răsfăț olfactiv și un stimulent puternic pentru a trăi din plin.

Perfume Curator este atras de toate formele de artă, orice este frumos și capabil să-i trezească simțurile. Arta olfactivă i-a stârnit interesul încă din adolescență, și a devenit tot mai interesat de simțul mirosului, istoria, industria și procesul creativ din spatele parfumurilor. Își imaginează parfumul drept o extensie a personalității noastre, o modalitate de a comunica ceva, fără să fie nevoie să spunem nimic.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0