Coeficientul de inteligență sau IQ-ul este un scor derivat din diverse teste standardizate menite să măsoare inteligența. Ca medie, coeficientul mediu al unui om se înregistrează în jurul cifrei 100, pe când cel mai crescut factor IQ depășește 240. Trebuie menționat că în intervalul 131-140 se situează mai puțin de 3% din populație, iar peste 140 se încadrează doar 0,2% dintre indivizi.
Jurnaliștii de la Business Insider au creat un top 19 al celor mai inteligenți oameni de pe planetă, printre aceștia numărându-se politicianul Benjamin Netanyahu, actrița Sharon Stone, actorul James Woods, dar și cofondatorul Microsoft, Paul Allen.
Denumirea de IQ (Intelligence Quotient) a apărut în urmă cu un secol și este patentată de către psihologul și filosoful german, William Stern, cel ce a avut o aplecare spre psihologia personalității. Potrivit lui Stern, „Inteligența este capacitatea generală a individului de a se adapta conștient unor noi și noi cerințe și condiții ale vieții.“ Testarea propriu-zisă poate diferi pentru aceeași persoană, diferențele fiind explicate prin momentele de oboseală, tensiune, concentrare, dar și prin tipul testului aplicat.
Potrivit celor mai recente știri, o elevă în vârstă de 11 ani de origine iraniană, stabilită în Marea Britanie (Liceul Aylesbury), a făcut vâlvă în presa internațională, prin scorul remarcabil obținut la testul Mensa IQ, rezultat ce depășește mari personalități precum Albert Einstein sau Stephen Hawking. Tara Sharifi a obținut 162 la testul IQ, practic, cu două puncte înaintea lui Einstein, unul dintre pilonii de bază ai fizicii moderne.
Mensa este o societate înființată în anul 1946, în Oxford (Marea Britanie), cu scopul de a crea o platformă de identificare și cunoaștere a persoanelor ce au coeficient de inteligență foarte ridicat.
Cercetător la Universitatea din Edinburgh, Stuart Ritchie explică, în cartea sa „Intelligence: All that matters“, că IQ-ul nu stabilește limitele putințelor noastre, dar, cu siguranță setează un punct de plecare. Acesta marchează câteva calapoduri menite să ne ajute în a explica coeficientul, dar și motivul pentru care acesta contează.
Ritchie pleacă de la ideea că un scor mediu IQ este de 100, acesta fiind realizat de o mare parte din populație, în urma rezultatelor diferitelor teste de memorie, logică, dar și de viteza cu care se propagă informațiile. Obținerea unui astfel de rezultat poate ajuta în ceea ce numim obținerea succesului profesional, o productivitate crescută, dar și o responsabilitate asumată.
℗PUBLICITATE
Un punct semnalat de către Ritchie ar fi că oamenii ce au un IQ ridicat au tendința de a fi mai longevivi. Totodată, aceia ce au un coeficient de inteligență crescut, nu au asigurat un trai fericit, personalitatea jucând un alt rol, în alt decor, singura corelație ar putea fi doar deschiderea acestora spre noi experiențe, deși introspecția va fi mult mai prezentă, în acest caz. Un alt aspect sesizat de cercetător relevă menținerea scorului în timp, fie că realizăm acest rezultat la 20 sau la 90 ani, acesta se va păstra, cu mici excepții, pe măsură ce substanța cenușie se degradează. De asemenea, nivelul de inteligență ajunge la punctual maxim în intervalul 25-29 ani, după acestă perioadă, se intră în declin.
Mai precis, conform omului de știință, „inteligența cristalizată“ sau materia acumulată până la vârsta de 25 ani stagnează, iar „inteligența fluidă“, adaptativă oricărei situații, scade; de aici și studiul biologiei IQ-ului în vederea prestabilirii unei legături între genele asociate și declinul cognitiv. Bizar rămâne, însă, faptul că știința geneticii ajunge să fie un instrument mult mai predictibil pe măsură ce înaintăm în vârstă, fără ca motivele să fie foarte transparente.
Ritchie menționează în studiul său, că mediul joacă un rol signifiant în ceea ce se numește coeficient de inteligență, nivelul educației, serviciile, dar și alimentația fiind definitorii în determinarea acestui procent. Cunoașterea, prin tentaculele sale, dar și tehnologia și dezvoltarea acesteia, au făcut ca scorul mediu al IQ-ului să crească cu 2-3 puncte pe deceniu, acest fenomen fiind denumit efectul Flynn, ceea ce determină o creștere a calității vieții. Creșterile semnificative ale coeficientului de inteligență au loc în țările în curs de dezvoltare, motiv pentru care se poate trage o concluzie foarte clară între legătura pe care mediul și accesul la informații o poate avea.
Dar, există și un revers al medaliei, când se pot înregistra cazuri de declin în țări cu un nivel ridicat de trai, însă, în care lipsește, cu desăvârșire, ambiția. Inteligența corticală nu exclude, însă, inteligența emoțională, aceasta din urmă, îmbrățișând-o (în diverse situații prin care un individ trece, de-a lungul vieții), iar acest lucru se poate realiza prin identificarea și interiorizarea stării emoționale, prin înțelegerea mesajului ce urmează a fi transmis, respectiv prin urmărirea unui nou sens al acțiunii.
Inteligența emoțională se referă la comportamentele pe care le afișăm în societate, și felul în care ne dăm interesul în a înțelege și a planifica propria viață interioară, așadar, cunoașterea, gestionarea, recunoașterea, înfruntarea și armonizarea relațiilor constituie o bază a eului ce ne permite să trecem și să acordăm locul întâi, apoi, IQ-ului. Relația dintre ele nu este de respingere, ci de complementaritate, studiile în domeniu fiind cele ce relevă faptul că succesul la locul de muncă sau în viață depinde 80% de coeficientul emoțional, și 20% de intelect, iar asta pentru că IE este mereu în schimbare, mereu menită să se disciplineze în funcție de decor, pe când IQ-ul rămâne stabil (aproape neschimbat după adolescență).
În 1995, psihologul Daniel Goleman, în lucrarea sa „Emotional Intelligence: why it can matter more than IQ?“, creditează IE pentru melanjul de trăiri pe care o persoană trebuie să le controleze (empatie, seriozitate, gândire amplă, motivație etc), în raport cu cei cu care intră în contact. Acesta conchide că emoțiile și echilibrul afectiv sunt cele ce dau tonul și „apasă“ butoanele necesare intelectului (care nu trebuie neglijat), în vederea integrării individului la nivel societal, indiferent de palier.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
