Skip to content

În  cea de a doua parte a textului care sintetizează câteva aspecte esențiale (din punctul meu de vedere) referitoare la activitatea clinică din domeniul psiho-oncologiei, voi accentua nevoia de a trece prin durerosul proces, normal, de gestionare a unei pierderi, dar și două dintre abilitățile necesare, pentru ca mediul și relația terapeutică să fie sănătoase.

Psihologia pierderii

În boala oncologică, pierderile sunt multiple și pe toate planurile. A fi aproape de pierderi e ca și cum te-ai afla pe o cale a lacrimilor. Fiecare pierdere, oricât de mică, implică necesitatea unei gestionări. Toate. Nu numai marile pierderi generează doliu, ci fiecare pierdere în parte[1]. Sigur că pierderea unui om drag generează un doliu mai dificil sau mai intens, dar și pierderile care apar în timpul tratamentului oncologic presupun durere și efort. E adevărat că ne adaptăm, mulți dintre noi avem o reziliență demnă de admirație, însă tot multe doamne spun „am suferit mai mult atunci când mi-am pierdut părul, decât după mastectomie“. Toate acestea sunt suferințe care au nevoie de un efort ce trebuie făcut, care nu vine de la sine. Dacă ne dorim să oferim un sprijin de calitate sau să avem așteptări cât mai realiste într-o situație care implică pierderi, atunci avem nevoie să înțelegem normalitatea perioadelor de adaptare și a nevoii de a trece prin durerosul proces normal de gestionare a unei pierderi. E normal să avem un ritm propriu de vindecare.

Ca să depășim tot acest proces, avem nevoie să permitem și să ne permitem să ne simțim vulnerabili și neputincioși. Poate, uneori, credem că e mai bine să nu simțim durerea, să ne distragem atenția, însă la un moment dat durerea va ieși la suprafață. Ne folosește să trăim fiecare etapă la timpul ei. Câștigăm mecanisme de adaptare sănătoase, dacă nu evităm experiențial. Ajută să fim încrezători în resursele pe care le avem. Fiecare dintre noi a rezolvat multe probleme în viața sa. Mai mult, povestea oncologică aduce cu sine noi înțelesuri, un sens nou pentru viață și relații autentice.

Deseori folosesc următoarea metaforă în ședințele de consiliere psiho-oncologică, exercițiu pe care vi-l propun și aici: să ne imaginăm că ceva din ce se află acum pe masă este unul dintre puținele lucruri despre care știm că sunt plăcute la atingere. Să presupunem că îl cuprind ferm cu mâinile, pentru că mi se pare că vrea să îl ia cineva. Îl strâng foarte tare, ca să nu mi-l smulgă. Ce se va întâmpla dacă pericolul continuă − chiar dacă este imaginar − iar eu reușesc să păstrez obiectul? Două lucruri. Primul este că îmi voi da seama că plăcerea s-a terminat: acum nu mai am posibilitatea de a mă bucura tactil de obiect, pentru că îl țin strâns. (Puteți face acest test acum: apucați ceva cu mâinile și strângeți cu putere. Observați, dacă puteți percepe, cum se simte la atingere. Nu puteți. Singurul lucru pe care îl puteți percepe e că strângeți tare, că încercați să împiedicați lucrul respectiv să dispară.) Al doilea lucru care se va întâmpla atunci când ținem ceva strâns în mâini este că va apărea durerea. Durerea mâinii strânse, durerea unei mâini care, odată strânsă, obține o unică plăcere posibilă, plăcerea de a nu fi pierdut.

Relație vindecătoare și prezență conștientă

Relația terapeutică suportivă este esențială[2]. Un psiho-oncolog eficient trebuie să echilibreze resursele și punctele forte ale pacientului cu vulnerabilitățile și să sintetizeze într-o manieră flexibilă, clară și centrată strategiile de acceptare și îngrijire cu cele care solicită schimbarea. Îndemnurile la schimbare trebuie integrate cu răbdarea infinită. 

Una dintre atitudinile cele mai potrivite din partea unui psiho-oncolog este cea de „centrare fermă“, concept pe care îl regăsim în terapia dialectic comportamentală[3]. Această atitudine, așa cum o descrie și terapeuta Marsha M. Linehan, este liniștea din mijlocul haosului, precum centrul unui uragan. Solicită, pe termen lung, o anumită claritate a minții față de ceea ce are nevoie pacientul, precum și, pe termen scurt, capacitatea de a tolera, fără să încercăm să ne eschivăm, intensitatea și distresul resimțite de pacient.

℗PUBLICITATE



O altă atitudine potrivită pentru un psiho-oncolog, pe care o regăsim tot în terapia dialectic comportamentală este cea care face referire la „flexibilitatea plină de compasiune“. Aceasta reprezintă abilitatea de modificare a granițelor problemei, găsind și incluzând ceea ce a fost exclus anterior. Avem nevoie de flexibilitate, de atitudinea relaxată, receptivă și creativă a profesionistului din domeniul psiho-oncologiei. Avem nevoie să fim extrem de flexibili, pentru a nu fi cu doi pași în urma reacțiilor, adesea subtile, ale pacientului.

Din păcate, mulți oameni trăiesc cu o boală neoplazică în urma căreia rezultă nevoi psihosociale multiple. În același timp, există și tipuri de intervenții psiho-oncologice/psihosociale, dar în această direcție mai avem nevoie de studii longitudinale, cu scopul de a dezvolta intervenții psihosociale cât mai apropiate cultural[4].

Dezvoltarea personală și profesională trebuie să fie extinse pe parcursul carierei profesionale, pentru a oferi suport și intervenție psiho-oncologică eficientă.

În concluzie, abilitățile terapeuților ajută să fie dezvoltate, ca și cum ar lucra cu cele mai provocatoare cazuri, dublate de o dezvoltare personală temeinică pentru a putea păși sănătos, cu reziliență, zi de zi și pe „calea lacrimilor“.


Referințe bibliografice selective:

[1]Jorge Bucay. Calea lacrimilor. Cum să faci față despărțirilor și doliului. Editura Litera. 2018.
[2]Watson M, Kissane DW, editors. Handbook of psychotherapy in cancer care. John Wiley & Sons; 2011 May 3.
[3]Linehan MM. Cognitive-behavioral treatment of borderline personality disorder. Guilford Publications; 2018 Aug 7.
[4]Murthy RS, Alexander A. Progress in psycho-oncology with special reference to developing countries. Current Opinion in Psychiatry. 2019 Sep 1;32(5):442-50.

Florina Pop activează de peste 10 ani ca psiholog clinician principal la Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuță“. Are cursuri de formare în domeniul psihologiei clinice, psihoterapiei cognitiv-comportamentale și psiho-oncologiei. Pasionată de psiho-oncologie și dedicată în totalitate acestui domeniu, consideră că intervenția psihologică eficientă este îmbinarea dintre „știință și artă“. Crede cu tărie în faptul că „Stradivariusul“ practicii psiho-oncologului este propriul sine al psihologului. Grija pentru acest „instrument“ merită să fie una permanentă și crede că se încheie odată cu viața fiecăruia dintre noi.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0