Skip to content

În toamna anului 2021, primeam acest e-mail, de la una dintre participantele (bine formată în psihoterapie) la un curs de formare în psiho-oncologie, prin care îmi spunea că va renunța la această nișă de formare: „Experiența mea la acest curs aș defini-o ca fiind complexă. Pornind de la background-ul temei, respectiv oncologia, care, în sine, aduce un câmp foarte dens, uneori, chiar greu de decelat, am trăit emoții contradictorii. Pentru mine, a fost nu doar un curs, ci un proces amplu, care a cuprins, deopotrivă, asimilarea atât cât a fost posibil (volum foarte mare de informație) a unor cunoștințe foarte specifice domeniului, cât și a întâlnirii cu ceea ce dra. Pop a transferat cu generozitate experiențial. În fapt, în mintea mea, a fost mereu în survol întrebarea dacă m-aș dedica sau nu acestui domeniu. Nivelul de acuratețe și cunoaștere al drei. Pop, aici m-a trigger-uit, probabil, dânsa ca om, nefiind un om al jumătăților de măsură.“

Vă mărturisesc că, deși e un cumul de resurse investite din partea mea și a instituției în domeniul psiho-oncologiei, fără a subestima toată încrederea pe care au avut-o unii profesioniști din sistemul sanitar, până la feedback-urile pe care le-am primit din partea masteranzilor, a cursanților și a studenților, nu mi-am luat timp să mă gândesc la ce a făcut să am reziliență în toți acești ani și să vorbesc cu atât drag despre activitatea mea de zi cu zi. Atunci mi-am amintit anumite principii care mi-au ghidat activitatea clinică și consider (după umila mea părere) că m-au ajutat enorm.

10 principii după care îmi ghidez munca de psiho-oncolog

1. Înainte de a face bine, să nu facem rău. Esența intervenției psiho-oncologice sună în felul următor: „Cu cât devii mai tăcut, cu atât poți auzi mai bine“ — Rūmī. Avem nevoie să acordăm atenția, timpul și toată grija de care are nevoie un pacient oncologic, indiferent de etapa în care îl întâlnim. Dacă nu se va simți confortabil în preajma noastră, e puțin probabil să considere că mai merită efortul de a participa la ședințele noastre. Să dăm dovadă de curiozitate relaxată. Ne interesează povestea oncologică, dar și întreaga poveste de viață, factorii protectori pe care îi are, calitățile și tot ce are sens pentru omul din fața noastră – abilitatea de a observa, fără a evalua, este cea mai înaltă formă de inteligență.

2. Psiho-oncologul și pacientul – „camarazi de drum“. Prefer să mă gândesc la pacienții și la mine ca si la niște „camarazi de drum“, deoarece vreau să accentuez eliminarea diferențelor dintre „ei“ și „noi“. Verific de foarte multe ori, prin intermediul feedback-ului solicitat, cum percepe persoana cu care lucrez „spațiul dintre noi“, prin intermediul întrebării regăsite la Irvin Yalom: „Imaginați-vă că sunteți peste jumătate de oră, conducând spre casă, gândindu-vă la ședința noastră. Ce credeți că veți simți despre relația noastră terapeutică?“[1]

3. Aleg să văd „omul lumină“ din fiecare. Am grijă ca în mod regulat să îmi exprim gândurile și sentimentele pozitive despre pacienți. Pentru mine, adevărații eroi (eroul este o persoană care se distinge prin vitejie și prin curaj excepțional în luptă sau în fața primejdiei, prin abnegație deosebită în muncă sau în împrejurări grele) sunt pacienții oncologici. Îi admir pentru curajul și reziliența de care dau dovadă.

4. Respectul și sprijinul contează. M-am străduit, pe cât de mult a fost posibil, să dovedesc grijă și să arăt respect pozitiv necondiționat, empatie și autenticitate. Cu mult interes, fără să evaluez, cu respect pentru toată experiența unică pe care o trăiește omul din fața mea, m-am străduit să ghidez fiecare ședință.

5. Un plan de intervenție psiho-oncologică personalizat pentru fiecare caz. „Ca să înveți să cânți la pian ai nevoie de tehnică, dar dacă vrei să devii muzician trebuie să depășești tehnica învățată și să ai încredere în propriile mișcări spontane“[1]. În psiho-oncologie, mai mult decât oriunde, ai nevoie de utilizarea unui pachet de tehnici psihologice, de eclectismul metodologic, de o formare profesională completă, alături de abilitățile necesare formării unei relații terapeutice suportive. Pornind de la toate acestea, fiecare plan de intervenție psiho-oncologică e diferit de la pacient(ă) la pacient(ă), de la antecedente, la factori de risc și factori protectori, structura de personalitate, vârstă, localizarea patologiei, impactul diagnosticului ș.a.m.d.

6. Ce ne învață moartea despre viață. „Pregătește-te să oferi sinceritate, vulnerabilitate, risc, farmec și tot ce-i mai bun în tine“ – discuțiile despre moarte deschid părți vulnerabile într-o persoană, așa că ține cont de faptul că e posibil să aibă nevoie de timp ca să se deschidă[2].

℗PUBLICITATE



7. Sacralitatea sufletului uman. Una din pastilele mele psihologice, pe care mi le spun frecvent: „Să intri în visul celuilalt înseamnă să calci pe un pământ sacru“[3].

8. Moartea este parte din viață. Avem nevoie să ne rezolvăm propriul complex al morții, altfel este puțin probabil să putem ajuta pe cineva să depășească anxietatea și frica de moarte iminentă[4].

9. Întrebarea este sfințenia gândului. Descoperirea ghidată este una dintre tehnicile cele mai potrivite, atunci când ne desfășurăm activitatea în context oncologic. Să alegem cu grijă întrebările prin intermediul cărora încercăm să ghidăm pacienții spre răspunsuri alternative raționale.

10. Un exercițiu personal: „Vă voi ruga să vă imaginați că ați împlinit cu 5 ani mai mult decât aveți în momentul de față. Ați aflat că aveți un diagnostic oncologic și că opțiunile terapeutice sunt limitate. Dacă ar fi să alegeți din tot cercul familial și social o singură persoană pe care o prețuiți cel mai mult, pentru a vă aminti ce vă definește, într-un discurs scurt, nu mai mult de trei sau patru propoziții, ce v-ar plăcea cel mai mult să o auziți spunând?“.

În concluzie, în acest articol am încercat să sintetizez câteva aspecte esențiale ale intervenției psiho-oncologice. Avem nevoie de dezvoltare personală temeinică, o bază teoretică bine fundamentată științific, experiență, grație și curaj. Recomand cu multă căldură exercițiul de la punctul 10, dar și sursele bibliografice citate, dacă vă doriți o expunere gradată la domeniul psiho-oncologiei.


Referințe bibliografice:

[1]Yalom I. Darul psihoterapiei. Scrisoare deschisă către noua generație. 2011.
[2]Michael Hebb. Hai să vorbim despre moarte la cină. 2020.
[3]Hennezel, Marie de. Moartea intimă. 2008.
[4]Elisabeth Kübler-Ross. Despre moarte și a muri. 2019.

Florina Pop activează de peste 10 ani ca psiholog clinician principal la Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuță“. Are cursuri de formare în domeniul psihologiei clinice, psihoterapiei cognitiv-comportamentale și psiho-oncologiei. Pasionată de psiho-oncologie și dedicată în totalitate acestui domeniu, consideră că intervenția psihologică eficientă este îmbinarea dintre „știință și artă“. Crede cu tărie în faptul că „Stradivariusul“ practicii psiho-oncologului este propriul sine al psihologului. Grija pentru acest „instrument“ merită să fie una permanentă și crede că se încheie odată cu viața fiecăruia dintre noi.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0