Această poveste este despre bucurie, despre toamna care aduce copiii cu pași timizi sau plini de energie pe același covor de frunze colorate care foșnesc ușor. Se aud vocile copiilor și emoția uneori asurzitoare a regăsirii. Unii merg la grădiniță, cei mari sunt deja la școală.
Îmi amintesc o poveste mai veche din perioada în care fetița mea mergea la grădiniță. O poveste pe care am construit-o jos, pe covor, din momentele noastre de joc și explorare.
De câte ori nu vi s-a întâmplat să fiți întâmpinați cu câte o dezvăluire mai mult sau mai puțin surprinzătoare despre un aspect din viața copilului dumneavoastră, seara înainte de culcare?
Astfel, în serile liniștite, eu și fetița mea stăteam în cameră pe covor și ne jucam. Erau momente în care își ridica privirea către chipul meu și mă întreabă: „Mami, ce te-a făcut pe tine azi să râzi?“
℗PUBLICITATE
„Păi, nu știu“, am răspuns surprinsă de întrebare. „Cred că nimic.“ „Ei, eu am râs cât un munte uriaș când am văzut într-o carte un cățel ascuns într-o gheată. Dar, tu mami, ai plâns azi?“ „Nuuu, am răspuns eu.“ „Eu, da. Doamna educatoare ne-a citit o poveste despre un pui de vulpe care a rămas singur pe lume și era foarte trist și nu avea prieteni. Azi ți s-a întâmplat ceva bun?“ „Păi, da am primit o diplomă de la cursurile mele. Dar tu, draga mea?“ Azi am cunoscut o fetiță nou venită în grupa noastră, Daria. Avem încă o prietenă. Știi care este cel mai grozav loc din grădinița mea? Căsuța din curtea grădiniței. Acolo am aflat mai multe secrete despre zâne, nu pot să ți le spun azi. Tu ai un astfel de loc la serviciu?“
Și serile continuau… „Eu cred că doamna educatoare mă iubește foarte mult, poți să o suni și să o întrebi chiar și acum, când e noapte. Îmi spune că pot să îmbrac singură pijamalele și să îmi aranjez hăinuțele pe scăunel. Știai, mami că și ele se odihnesc? Mai mult, dimineața când nu vreau să pleci de lângă mine, ea mă îmbrățișează și îmi spune vorbe frumoase. Și ție ți se întâmplă asta la serviciu? Azi ți-a spus cineva ceva drăguț? Tu ești cea mai minunată mămică din lume, ei știu? Într-o zi, am ajutat un băiețel să întoarcă bluzița, se încurcase puțin. Tu ai ajutat pe cineva? Și să știi, mami, că Sara îmi desenează ponei de câte ori vreau eu și apoi îi colorez. Pe tine cine te ajută la serviciu? Știai că dacă pui pe mână o păpușă-marionetă și ea începe să îți vorbească, te poți simți mai bine? Ea te întreabă cum te simți și te învață cum să rezolvi o problemă. Adică, un copil te împinge tare și dacă îl împingi și tu, nu rezolvi problema… poți să îi spui Stop! sau să îl întrebi ce s-a întâmplat cu tine, de ce mă lovești? Tu cu cine vorbești despre emoțiile tale? Când mâncăm, partea cea mai grozavă este cea din supă. Uneori, pastele sub formă de litere, formează cuvinte. Și tu ai citit în supă, mami? Azi am auzit mai multe cuvinte noi în limba germană, dar cred că am uitat acum. Spune-mi tu ceva nou ce ai învățat azi?“
Am privit-o în ochi și i-am răspuns: „Am învățat ceva foarte prețios: să ascult. Să fiu curioasă de ceea ce îmi spui.“ Un răspuns ascunde în spatele lui multe daruri despre viață. O lecție pe cât de simplă, atât de prețioasă: depinde de noi, de fiecare, cum ne bucurăm de lucrurile mărunte dintr-o zi și cum reușim să le descoperim pe cele din viața copilului nostru.
Îmi vin în minte cuvintele „Ah! Ce copil frumos!“, citite în cartea Știința atașamentului, unde autoarea Bethany Saltman descrie experiența lui Mary Ainsworth când a ajuns în Uganda, unde avea să caute răspunsuri legate de natura iubirii. Apoi, mă gândesc la știința atașamentului cu privire la sentimentele mamei – încântarea ei, bucuria sau atitudinea acesteia în relație cu propriul copil. Poveștile pe care ni le spunem și le spunem copilului îi ajută pe aceștia să simtă ceea ce simțim și noi și internalizează emoțiile. Dincolo de îngrijire, interacțiunea pare să conteze chiar mai mult, iar pentru perechile mamă-copil care au avut o interacțiune bună, este deosebit de evidentă bucuria mutuală din raporturile lor.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
