Skip to content

Începerea cursurilor înseamnă, printre altele, găsirea unui cadru sigur în colectivitatea din care va face parte cel mic. Însă, în goana după elementele exterioare necesare, ideea de acomodare a copilului pălește și ajunge să ocupe un umil loc secund în atenția părinților și a îngrijitorilor acestuia.

Cei mai gălăgioși și mai agitați sunt cei care abia intră într-un sistem educațional, de aceea este foarte important modul în care aceștia sunt modelați și îndrumați să se comporte în relația cu alți semeni de-ai lor. De cele mai multe ori, copiii sunt pedepsiți pentru a înțelege, atunci când nu se aliniază standardelor și normelor – lucru care, după cum studiile de specialitate ne arată, este generator de traume ce se dezvoltă mai apoi pe parcursul existenței lor. Găsirea unei căi de mijloc și formarea unei echipe constituite din părinți sau îngrijitori și învățător sau educator sunt eminamente necesare, pentru a desluși felul în care cel mic funcționează și stilul său de adaptabilitate la mediul extern. Diferențierea și personalizarea tiparului de interacțiune cu fiecare copil ar trebui să intre în fișa postului fiecărui cadru didactic. Felul în care aceasta se întâmplă influențează, în mare măsură, felul în care cel mic se va raporta, la rândul său, la semenii cu care va interacționa.

Formele extreme de pedeapsă sau suspendare sunt: statul la colț, separarea de ceilalți din grup sau chiar violența fizică – pentru a-l face pe puiul de om să-și dea seama de gravitatea acțiunilor sale și, astfel, a stopa un eventual eveniment similar viitor. Însă, în aceste cazuri, ceea ce se pierde din vedere este exact felul în care se simte copilul, rănile pe care i le provoacă tratamentul aplicat și faptul că aceste răni vor rămâne impregnate la nivel subconștient, pe toată durata existenței sale.

Și totuși, există și o variantă actuală a educației – prin blândețe, compasiune și conectare. Mai precis, Școala elementară „Robert W. Coleman“ a instituit un alt model educațional: atunci când un elev are un comportament care se abate de la norme, acesta nu este pedepsit, ci i se oferă posibilitatea de a face meditație. Pe scurt, școala aceasta din Baltimore a înființat o încăpere denumită „Mindful moment room“, în care se regăsesc lămpi, obiecte decorative și perne din pluș, de culoare violet. Toți copiii care se comportă diferit de cutumele acceptate și considerate firești sunt încurajați să petreacă un interval de timp în această încăpere, practicând acolo respirația conștientă, meditația, yoga. În același timp, li se cere să vorbească deschis despre cele petrecute în momentele în care nu au putut să se comporte cuviincios și au acționat negativ.

Înființarea acestei săli de meditație a fost posibilă în urma parteneriatului realizat de școală cu Fundația Holistic Life, un ONG care derulează mai multe programe de acest fel, de peste un deceniu.

℗PUBLICITATE



Într-un interviu acordat revistei Oprah Mag, Andres Gonzales (cofondator al Fundației Holistic Life) susține că, prin programele pe care instituția le derulează, copiii ajung să fie un sprijin chiar și pentru părinții lor, atunci când aceștia din urmă traversează perioade stresante – prin predarea unor simple exerciții de respirație, care funcționează asemeni unui panaceu universal. Totodată, Kirk Philips (coordonator al fundației) subliniază că efectele asupra copiilor sunt uimitoare, ajungând ca aceste practici sănătoase să fie parte din viețile lor. Efectele devin vizibile inclusiv în momentele când știm că este destul de dificil să-i determini pe cei mici să se concentreze sau, mai mult, să-și respecte programul de meditație conștientă, ba chiar și atunci când știu că urmează să-și primească darurile de Crăciun.

Integrarea copiilor în activități ce pot fi realizate, prin extensie, și-n perioada adultă reprezintă o miză destul de mare, dar gândirea holistică are rezultate spectaculoase pe termen lung.

Un alt beneficiu al acestor programe este că, la nivel de școală, nu au mai existat suspendări, practicile ajungând să fie „împrumutate“ și de către alte instituții de învățământ, care la rândul lor au înregistrat aceleași efecte. Drept urmare, multe dintre școli au introdus mindfulness drept materie în programa școlară a celor mici încă de la vârste foarte fragede, cu intenția de a le dezvolta abilitățile emoționale și de a-i integra cu mai mare ușurință în diferite grupuri.

Conceptul de mindfulness este unul destul de recent recunoscut și răspândit. Aproape că o bună parte din ceea ce semnifică în mod real nu este cunoscut pe deplin. Literatura de specialitate ne arată însă că efectele acestuia – atât la nivel corporal, cât și mental – sunt revelatorii.

Câteva dintre beneficiile practicării mindfulness sunt, printre altele, conform cercetărilor, îmbunătățirea atenției și a capacității de concentrare. De asemenea, un alt studiu subliniază că meditația conștientă le oferă soldaților un fel de armură împotriva emoțiilor distructive și totodată îmbunătățește memoria. Intrarea în normalitate și depășirea cu mai mare ușurință a problemelor pe care un copil, dar și un adult, deopotrivă, trebuie să le înfrunte poate fi un proces ce se internalizează, la nivel mental, prin exercițiu. Antrenarea minții nu este un lucru foarte complicat, dar poate aduce beneficii extrem de folositoare pe termen lung.

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0