Skip to content

Depresia se pricepe de minune să te facă să nu te miști de unde ești: într-un pat murdar, nespălat de zile întregi, fără să te fi ridicat să-ți faci măcar un sendviș. Poți petrece săptămâni la rând fără să te vezi cu nimeni sau să iei o gură de aer, înjurând printre dinți orice chestie, cât de puțin veselă. Păsărelele ciripitoare sau câinii care latră fericiți există doar ca să te enerveze pe tine. Femeia zâmbitoare de la benzinărie face parte dintr-o conspirație mondială menită să te irite la maximum. 

Secretul, legat de combaterea depresiei, indiferent de stadiu, constă în a căuta să faci exact invers față de cum te îndeamnă depresia. Desigur, nu e ușor. De fapt, este foarte, foarte greu, dar până și simpla încercare de-a face asta contează enorm de mult! 

De exemplu, mănâncă atunci când a te hrăni ți se pare inutil, sună un prieten atunci când nu vrei să vorbești cu nimeni, mergi la magazin atunci când ți se pare de-a dreptul înfricoșător să ieși afară. 

E perfect în regulă dacă nu reușești să duci lucrurile până la capăt. 

Poate că-ți faci un sendviș, dar nu-l mănânci pe tot. Sau poate că, în loc să suni pe cineva, îi trimiți un mesaj. Poate ajungi la jumătatea drumului spre magazin, iar apoi te întorci acasă. Se pun la socoteală chiar și lucrurile mărunte – precum a șterge masa de praf, a citi o revistă sau a te plimba prin parc –, dacă depresia te îndeamnă să nu le faci. 

Nesupunerea este cheia, în cazul acesta. E momentul pentru puțină anarhie! Eu susțin anarhia în doze mici, iar acum e timpul să ne răzvrătim în fața depresiei! 

După ce reușești să faci opusul a ceea ce-ți dictează depresia, te vei simți foarte bine. Asta pentru că depresia e usturătoare și nu se gândește niciodată la ce e mai bine pentru tine. Cea mai bună opțiune pe care o ai e să faci lucrurile pe dos! 

Odată, mi-a luat șapte ore să plantez un pomișor în grădină. Sincer. Conversația din mintea mea a decurs cam așa: 

EU: Trebuie neapărat să plantez pomul astăzi, altfel e posibil să nu prindă rădăcini. 

DEPRESIA: Nu-ți bate capul.

EU: Dar chiar trebuie să mă ocup azi de asta! 

DEPRESIA: Chiar dacă-l plantezi, cel mai probabil, nu va crește. 

EU: Vreau să-l plantez! Ar fi o realizare pentru mine! Simt nevoia să fac ceva astăzi. Pomul ăsta trebuie pus în pământ! 

℗PUBLICITATE



DEPRESIA: Stai în pat și lasă-te copleșit de gânduri negre.

EU: Bine.

DEPRESIA: Oricum ești praf, când vine vorba de grădinărit.

EU: Așa e. 

După câteva ore, depresia mă prinsese în gheare, dar eu tot voiam să plantez pomișorul. Pași mici, mi-am spus, pași mici. Nu e o distanță prea mare între dormitor și grădină, așa că, din fericire, chiar niște pași mici aveam de făcut. M-am dus în bucătărie, m-am așezat, am băut o cafea. A mai trecut ceva timp. Apoi am deschis ușa de la bucătărie și am simțit aerul de afară. A mai trecut niște timp. Mi-am pus pantofii, ceea ce mi se părea mereu un efort uriaș, și am ieșit afară. M-am așezat la masa din grădină. A mai trecut niște timp. Se însera. În cele din urmă, am luat pomișorul, am apucat o săpăligă, dar apoi a trebuit să mă așez din nou. Depresia urla în mine. 

DEPRESIA: Nu ești în stare să faci nici măcar o groapă în pământ! O să omori pomul ăla. Ești praf. 

M-am transformat într-un copil de trei ani care face crize. 

EU: Te urăsc. Ești oribilă și scârboasă și te urăsc din tot sufletul! 

A mai trecut ceva timp. M-am întors în casă. Mi-am mai pus niște cafea. M-am uitat la televizor și am ieșit iar în grădină, strângând din dinți. Am săpat o groapă, am pus pomișorul, l-am udat și m-am dus înapoi în pat. 

DEPRESIA: Ți-a luat ceva, nu glumă. Ești așa inutil! Pomul ăla e pus strâmb și n-o să crească. 

EU: Dar tot l-am plantat. Asta contează! Și, cel mai important, n-am stat să te ascult pe tine. 

Ah, și pomul e bine mersi și înflorește în fiecare vară. Ia de-aici, depresie! 


Extras din Cum să bagi depresia în depresie, de James Withey. Cartea poate fi comandată din shop-ul Paginii de Psihologie. 

James Withey are marele merit de-a fi fondat The Recovery Letters, un proiect de amploare ce presupune și încurajează publicarea pe site-ul www.therecoveryletters.com a unor scrisori întocmite de cei care și-au revenit după depresie pentru cei care suferă în prezent de această afecțiune.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0