skip to Main Content
O Viață Măruntă. 33 De Motive De Recunoștință învățate Până La 33 De Ani

O viață măruntă. 33 de motive de recunoștință învățate până la 33 de ani

În dimineața zilei în care am împlinit 33 de ani, am simțit nevoia să mă așez în mine însămi și să stau puțin cu viața mea la o cafea. Se întâmplă totul cu așa o viteză, încât, deși co-existăm, nu prea reușim să ne simțim pe de-a-ntregul – și uneori uit să mă opresc și să mă minunez de ea și cu ea. Așa mi-a venit și ideea acestui articol, pe care îl scriu la fix o lună după prima invitație oficială la cafea. Aș fi vrut să îl scriu mai devreme, însă, de fiecare dată când mă așezam în fața colii albe, mă încerca o senzație ciudată, că aș scrie ceva prea banal sau prea superficial sau poate prea romanțios și exagerat. Am aceeași senzație și acum, însă mi-am dat seama că pot trăi cu asta. În fond, este ceea ce este.

Așadar, am să împărtășesc cu voi câteva dintre lucrurile pe care le-am învățat eu în 33 de ani – nu am să le spun lecții, ci motive de recunoștință:

1. „Ce bine că ești, ce minune că sunt“ – miracolul existenței mă surprinde continuu. Cu cât mă las purtată tot mai mult de complexitatea psihicului uman, cu atât îmbrățișez mai profund și cu uimire infinitul potențialului uman.

℗PUBLICITATE


2. Teama de necunoscut poate fi domolită (nu eradicată complet) prin explorarea necunoscutului cu curiozitate și nu cu judecată. Sună simplu, dar nu este – e nevoie de o constantă practică, de răbdare față de propriul ritm și proces, precum și de accesarea credinței că lucrurile necunoscute nu sunt doar periculoase, ci și lucruri pe care am dori să le cunoaștem.

3. Familia este pentru totdeauna – indiferent cum este și cum ajungem noi să ne dezvoltăm în sânul și în afara ei și indiferent ce alegem noi să facem cu viața și cu sinele nostru, familia rămâne pământul care ne-a oferit rădăcini.

4. „Nu ție scris în gene“ – doar pentru că familia este pentru totdeauna, nu înseamnă că suntem predestinați să ducem cu noi și să transmitem și următoarelor generații tiparele disfuncționale pe care le-am introiectat la un moment dat. Devenind conștienți și încercând noi moduri de a gândi, simți și relaționa, putem schimba lucrurile – uneori, mai puțin decât ne-am dori, însă de multe ori, mai mult decât ne-am aștepta.

5. Există o infinitate de lucruri pe care le putem investi cu sens. Printre cele mai importante pentru mine, astăzi, sunt prietenia și contactul autentic cu „cealaltă familia a mea“, prietenii. Oameni frumoși și complecși, cu care pot trăi și împărtăși, care mă influențează și se lasă influențați de mine, care mă susțin când am nevoie și mă oglindesc când nu vreau să-mi văd și părțile de umbră și urât. Pentru asta, vă mulțumesc.

6. Am avut nevoie de mai bine de 30 de ani, ca să învăț că iubirea de sine poate însemna mult mai mult decât egoism și autosuficiență; că a avea grijă de tine însuți este, de fapt, cea mai strâmtă și sigură cale de a învăța să ai grijă de ceilalți.

7. „Într-o lume în care poți fi orice, fii bun!“ Blândețea – nu cred că există vreo altă însușire pe care să o caut, să o iubesc și să o valorizez mai mult la oameni și pe care să vreau să o îngrijesc și să o dezvolt mai mult la propria-mi persoană. Este, cred, lecția pe care o învăț cel mai greu – nevoia mea de siguranță, de dreptate și de a ști uită, uneori, cât de finite pot fi toate aceste lucruri și cât de infinită e bunătatea.

8. Carțile – cred că, pentru fiecare dintre noi, există cel puțin o cheie spre introspecție, reflexivitate și cunoaștere a lumii interioare și exterioare. Eu am cărțile, toate aceste vieți pe care le trăiesc și le explorez, trăind o singură dată.

9. „Cine pleacă într-o călătorie, nu se mai întoarce niciodată același“ (proverb chinezesc) – călătoriile sunt despre explorare, nu doar despre locuri, vacanțe sau bani, ci despre cunoaștere și trăire, oameni, culturi, obiceiuri și povești. Noi perspective, diferite modalități de a privi același lucru, flexibilitate și devenire.

10. Mai puțin înseamnă mai mult – simplitatea este, în mintea mea, similară cu liniștea și pacea interioară. Simplu nu înseamnă ușor, așa cum „mai puțin“ nu înseamnă neapărat mai sărac sau simplist, ci mai important, esențial, autentic. Mă face acest lucru fericit? Îmi e de folos? Mă dezvoltă? Dacă nu, ce rol are în viața mea?

11. Bunica mea spunea mereu că „banii sunt ochiul dracului“ – am crezut acest lucru mult timp și am preluat acest tipar de raportare la bani pentru multă vreme, însă mi-am dat seama că nu banii sunt sursa tuturor relelor din lume, ci frica și tot ce facem pentru a o ascunde, masca, acoperi.

12. Viața petrecută în natură și alături de animale – cele mai importante lecții pe care le învăț despre a trăi și a relaționa le învăț din coabitarea cu două pisici, Kafka și Murasaki, cu un cățel, Jung, și cu plantele care le supraviețuiesc. Am învățat despre grijă și limite, despre frică și agresivitate, despre joc, conexiune și empatie; și, mai presus de orice, despre a trăi în prezent, cu ceea ce este.

13. Fericirea nu este despre eternitate, ci despre acceptare – despre a învăța să trăim cu noi înșine și cu cei din jur în lumea asta, care uneori pare prea mică, iar alteori prea mare. Acceptarea este, astăzi, un termen interschimbabil cu fericire, în mintea mea, pentru că nu este despre a avea tot ceea ce vreau când vreau, despre a simți tot ceea ce vreau să simt, desprea a avea doar rezultatele pe care le aștept pentru a fi fericită, ci despre întreaga complexitate a experienței umane.

14. Iubirea este un verb, nu un substantiv – am început să văd și să trăiesc iubirea ca pe ceva viu, mereu în schimbare și transformare.

15. Am învățat să mă rog întrun mod diferit – pot să cer lucruri sau pot să cer resurse să ajung la ceea ce îmi doresc; pot să cer să nu se întâmple lucruri sau resurse ca să mă adaptez, să învăț, să conțin, să depășesc; pot să cer să dispară tot ce nu îmi place și mă doare sau pot să cer resurse ca să accept și să cresc.

16. Răbdarea este, într-adevăr, o superputere!

17. Joaca, râsul, dansul, veselia sunt resurse neprețuite, cărora noi, în calitate de oameni mari, serioși și responsabili, nu le mai acordăm importanță, nu le mai acordăm prioritate în cursa contra cronometru prin viață. Mi-am amintit de curând cum e să râzi cu gura până la urechi și să simți asta în fiecare celulă a corpului – mi-a dat energie pentru lucrurile care mă împovărau. Și când mă gândesc că a fost o vreme când credeam și eu că nu poți să fii jucăuș și șotios, dacă vrei să fii considerat un adult responsabil… prostii.

℗PUBLICITATE


18. Corpul este viață, mișcare, energie, ritm – am învățat, în sfârșit, să îmi ascult corpul. Nu îmi iese întotdeauna, dar când îmi iese, se simte și se vede. A pune corpul în mișcare, a-i da voie să exploreze, să-și descopere limitele, zonele de confort, ritmul de a face lucruri și de a se odihni – este ceva minunat! Orice formă de mișcare (activitatea fizică organizată, plimbări, dans, etc.) toate sunt indispensabile unui corp viu și sănătos. Pentru că… ce folos că ai o casă cu o mie de etaje, băi sau camere ori că arată ca în ultimul număr dintr-o revistă de design interior, dacă nu a fost îngrijită, curățată, aerisită de ani și ani?

19. 0,001 este mai mult decât 0 – avem nevoie de lucruri spre care să tindem. Însă, uneori, fixându-ne obiective îndepărtate și mărețe, ne pierdem în așteptări, credințe și neîmpliniri și pierdem din vedere micile realități. Un pas nu face cât o sută, sigur; dar face mai mult decât niciunul. În fond, ce sunt o sută de pași, dacă nu un pas și apoi încă un pas și încă un pas?

20. Există o diferență între a judeca și a discerne – care e dată de flexibilitatea poziției pe care o alegem. Suntem animale raționale și, dincolo de ceea ce simțim și trăim, avem capacitatea de a gândi și de a comunica prin limbaj. Cu plusuri și minusuri. Ar fi păcat, totuși, să nu ne folosim capacitatea de a discerne, atunci când facem alegeri pentru viața noastră. „Cine sunt?“; „Ce abilități, defecte, limite, resurse am?“; „Cu cine îmi place să-mi petrec timpul?“ etc. Însă a judeca presupune a alege (fie chiar și numai în mintea noastră) pentru celălalt. Cine aruncă primul piatra ar putea fi mai degrabă cel care își asumă primul răspunderea unei alegeri pentru viața altcuiva. Până la urmă, chiar este loc sub soare pentru toată lumea și întotdeauna se poate și altfel. (Dacă nu mă crezi, încearcă să-ți amintești un lucru, oricât de banal sau de important, pe care ai jurat că nu o să-l spui, crezi sau faci niciodată. Ai ajuns să-ți „înghiți“ cuvintele?)

21. E atât de important ca, din când în când, să ne oprim ca să respirăm – cu tot ce presupune asta: conștientizare, observare, alegere, repornire. Atunci când ne oprim să trecem în revistă mersul lucrurilor în propria viață, ne dăm șansa de a opri un mecanism greșit, de a schimba o piesă ori două sau chiar de a schimba cu totul mecanismul. Respiră și vezi unde te afli! Respiră și vezi ce lipsește! Respiră și vezi ce e suficient! Respiră, respiră, respiră!

22. Ar fi de mare ajutor să nu credem mereu tot ceea ce gândim și nici să nu presupunem că orice emoție, oricât de intensă, va dura la nesfârșit – nu prea avem multe certitudini, însă schimbare este, cu siguranță, una dintre ele. Nimic nu rămâne la fel pentru totdeauna. Lucrururile se schimbă, se transformă. Noi, oamenii, ne dezvoltăm, adaptăm, flexibilizăm sau… dimpotrivă. Complexitatea psihismului nostru este dată tocmai de această capacitate extraordinară de a simți o gamă variată de emoții, de a ne lăsa influențați de gândirea și acțiunile celor din jur și viceversa.

23. Există cel puțin o soluție pentru orice problemă – am descoperit că, până și în cele mai deznădăjduite situații, lucrurile s-au așezat cumva. După cum bine spune cea mai bună prietenă a mea, „Sabs, n-a fost niciodată să nu fie cumva!“ Și cât adevăr este în această expresie! Cât m-am luptat cu asta, câte lupte interioare și conflicte exterioare nu am dus pentru o anumită soluție, pentru acel Adevăr Unic (al dreptății mele, bineînțeles), câtă zbatere, când, de fapt, plutirea este și ea posibilă, nu însă și ușor de acceptat. Atunci când ne simțim fără soluții, haide măcar să lăsăm în planul conștiinței soluțiile posibile, dar indezirabile din motivele x sau y. Există cel puțin o soluție…

24. Rușinea se hrănește cu secrete – dintre toate emoțiile, cu ea m-am luptat cel mai mult. O bună bucată de timp am făcut doar ce mi-a spus, de frică să nu o dezamăgesc și să mă deconspire. Nu știam că o hrănesc, de fapt, și îi dau puterea mea. Am învățat că relațiile în care ne dăm voie să fim noi înșine sunt cel mai bun antidot.

25. Avem nevoie să ne dăm voie să avem încredere, chiar dacă asta implică vulnerabilitate și risc – a avea încredere nu înseamnă a avea siguranța că nu vom fi răniți, că nu vom fi dezamăgiți sau că nu vom suferi. A avea încredere înseamnă cu adevărat că, dincolo de rană și durere, există emoții pe care merită să le trăim, pentru care merită să riscăm și fără de care am putea supraviețui, dar nu am trăi pe deplin.

26. Suntem ceea ce facem în mod repetat – suntem iubire și greșeală și grijă și răbdare și încrâncenare și compasiune și bunăvoință și singurătate și reziliență și pasiune și gelozie și frică și curiozitate și fericire ș.a.m.d. Dar, cel mai mult, suntem ceea ce alegem cel mai des. Pentru mine, în sfârșit, viața nu mai este despre visuri de perfecțiune, ci despre pași mici și repetați de a alege ceea ce mă face să mă simt bine, cât mai des posibil.

27. A fost o vreme când aș fi dat orice și aș fi făcut orice să mă placă toată lumea. Acum, sunt mai reținută cu ceea ce dau sau fac, pentru că, în primul rând, vreau să continui să mă plac pe mine – și nici măcar nu e vorba despre dreptate sau despre a face lucrurile bine sau despre a avea succes. Mai degrabă, este despre a mă simți bine în mine însămi. Încerc să văd dacă pot să îmi ofer ceea ce așteptam de la ceilalți. Și întâmplarea face că nici măcar eu nu mă plac întotdeauna și nu sunt mulțumită de mine. Dar, hei, unde altundeva aș putea să mă duc, nu-i așa? Atunci, aleg să dezvolt o relație de durată cu mine însămi – mi-ar plăcea să îmbătrânim frumos împreună; altfel, vom risca să ne amărâm zilele cu regrete, reproșuri și neputințe.

28. Lucrez cu mine la a-mi flexibiliza gândirea, la a-mi dezvolta toleranța și la a-mi exprima, cât mai des, compasiunea și empatia. Însă încerc să-mi revizuiesc constant valorile – aveam tendința să mă agăț de câte o valoare până la identificare, iar dacă intervenea ceva care s-o modifice, o aruncam cât mai departe de mine. În ultimii ani, am început să văd valorile drept repere oarecum fluide. Am nevoie de ele, construiesc pe baza lor, văd lumea prin prisma lor, atât timp cât îmi este de folos și are sens; altfel, nu le mai arunc, dar aduc altele pe lângă ele sau le las deoparte, cu grijă, pentru când și dacă vor mai redeveni importante.

29. Nimic nu trebuie. Nimic. Asta este lecția lecțiilor! Există consecințe pentru fiecare lucru, gând, alegere – consecințe resimțite de noi ca fiind plăcute sau nu, bune sau nu, de dorit sau nu. Însă nimic nu trebuie. Totul este despre libertate și asumare. Dacă vrei să fii liber să faci orice, ești obligat să îți asumi consecințele pentru ceea ce faci. Aleg să îmi asum responsabilitea libertății mele, așa cum o văd eu, decât să fac lucruri care trebuie, în limitele decise de alții.

30. Spațiul personal a devenit, cu adevărat, important pentru mine – până nu demult, nici nu credeam că am un spațiu personal. Am crescut printre mulți adulți, cu o idee destul de restrânsă despre intimitate și spațiu. Țin minte că, în facultate și chiar după, obișnuiam să îmbrățișez pe toată lumea, să fiu prea prietenoasă, prea touchy-feely, cum îmi spunea un prieten. Mi se părea că ceilalți sunt prea rigizi, prea înțepați, prea speriați. Mi-a luat mult timp să îmi dau seama că nu știam unde încep eu și unde încep ceilalți. „Gardurile bune fac vecinii buni“ este unul dintre cele mai bune sfaturi pe care le-am primit vreodată. Sunt încă la școala de garduri… Încă învăț cum se construiesc, când se ridică și când se dau jos, cum vin porțile, cui aleg să dau cheile etc. Îmi place la școală.

31. A fi singur nu înseamnă neapărat că te simți singur – am învățat să mă bucur de momentele de solitudine, să învăț să stau cu tăcerile și absențele. A fost o vreme în care nu știam ce să fac cu mine în absența altor persoane. Până la 30 de ani, am locuit mereu cu cineva, într-o formă sau alta, și am petrecut foarte puțin timp de una singură. Apoi, am descoperit că frica de singurătate este, uneori, chiar mai rea decât singurătatea. Uneori. Nu aduc un elogiu singurătății, nu o prefer contactului uman, dar nici nu o mai transform într-un monstru fără chip, pentru că, cel mai adesea, are chipul meu.

32. A avea nevoie de ajutor și a-l cere la momentul potrivit este despre risc, vulnerabilitate, asumare și, mai presus de orice, despre această programare genetică a creierului nostru de a căuta, dezvolta și hrăni conexiuni cu cei din jur. Este frumos și bine să putem face lucruri de unii singuri, să ne descoperim resursele și capacitățile, dar este la fel de frumos și să ne putem susține unii pe ceilalți.

33. Povestea vieții mele este mai mult decât povestea pe care mi-o spun mie însămi, mai mult decât poveștile pe care le spun ceilalți despre mine, mai mult decât încadrarea într-un gen literar, mai mult decât tehnica povestitorului sau punctele culminante. Îmi place tot ce știu despre ea până în acest moment și sunt curioasă privind modul în care se va desfășura acțiunea pe mai departe. Sunt recunoscătoare pentru fiecare capitol, obstacol și ajutor, pentru fiecare personaj și pentru impactul fiecăruia în parte.

Gândindu-mă cum să închei acest articol, căutam pierdută cu privirea spre fereastră o fărâmă de înțelepciune, când mi-au căzut ochii pe orhideea din cabinet – uscată de o jumătate de an și având acum câțiva mugurași. Nu-i observasem înainte, dar în câteva zile vor înflori și asta mă bucură, ceea ce vă doresc și vouă! Bucurie!

Sabina Strugariu

Sabina Strugariu este psiholog și psihoterapeut specializat în terapia integrativă. A absolvit un masterat în Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Deține o specializare de lungă durată în psihoterapia cu copii și adolescenți, în cadrul EUROCPS. Este, de asemenea, membră a Colegiului Psihologilor din România și a Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close search

Coș

Back To Top
×Close search
Caută