Oana Mărcuș este asistent universitar la departamentul de Psihologie al Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu. A absolvit facultatea în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj și s-a specializat în terapia cognitiv-comportamentală, apoi a urmat cursurile Academiei de Terapie Imago din România și de o bună perioadă de timp este colaborator PsyLife. Anul acesta, împreună cu Raluca Anton, sub egida Jocurile Minții, a publicat cardurile Noi2, care deja se bucură de un real succes în rândul cuplurilor din România. Despre activitatea ei ca psihoterapeut și despre psihologia relațiilor de cuplu am povestit cu Oana în cadrul acestui interviu de weekend.
În calitate de terapeut care lucrează cu relațiile de cuplu, care este partea cea mai frumoasă a muncii tale?
Mulțumesc pentru această întrebare care surprinde partea frumoasă a procesului terapiei de cuplu. Mă consider o fire romantică, optimistă care adoră filmele cu final fericit și preferă o viață simplă, trăită în tihnă. Partea cea mai frumoasă a muncii mele este atunci când oamenii vin la terapia de cuplu în situații de criză (de exemplu, în caz de infidelitate) și încheie acest proces având o relație de cuplu matură, conștientă, plină de iubire și pasiune – așa cum n-au avut înainte. E magic când se întâmplă asta și când oamenii aleg să lupte împreună pentru relația lor – e ceva ce pe mine mă face să iubesc ceea ce fac și să cred în continuare în finaluri fericite.
Dar partea cea mai dificilă?
În momentul de față, partea cea mai dificilă pentru mine este să pot accepta că un cuplu cu care lucrez alege, în urma terapiei, să se despartă. Cred că această alegere este una personală și fac tot ce depinde de mine să nu o influențez. Partenerii unui cuplu știu cel mai bine ce e mai benefic pentru ei. În terapia de cuplu, îmi doresc să ajut cuplul să rămână împreună dar, dacă unele cupluri doresc să se despartă după ce le recomand să facă minimum șase luni de terapie de cuplu, atunci facilitez procesul de a-și lua rămas bun cu multă blândețe, empatie, compasiune și bunătate. Atunci când un cuplu alege totuși să se despartă – e dificil pentru mine. E dificil pentru că povestea pe care mintea mi-o spune e că este un eșec al meu. Lucrez la acest aspect în terapia mea individuală și e un subiect pe care-l abordăm și în sesiunile de supervizare oferite de colegii mei supervizori din Academia de Terapie Imago din România.
Ce consideri că au nevoie să înțeleagă partenerii de cuplu pentru a ajunge la relația visurilor lor?
Pentru ca oamenii să creeze relația visurilor lor e nevoie, în primul rând, să înțelegem cu toții că relațiile nu merg de la sine. Niciodată. E nevoie de efort, de implicare, de disponibilitate pentru ca o relație de cuplu să fie cum visăm. Mulți oameni au această așteptare nerealistă în relații conform căreia lucrurile ar trebui să meargă de la sine. Nimic din ceea ce noi ne propunem nu merge de la sine, dacă nu depunem efort și nu ne implicăm activ. Dacă vreau să mă apuc de sport e foarte similar: e nevoie să depun efort și să mă implic. Asta înseamnă că e necesar să merg să-mi cumpăr haine adecvate și pantofi de sport, să caut o sală unde să merg, să plătesc un abonament, să planific zilele în care urmează să merg și apoi chiar să merg. Acest efort nu e doar la început, ci e un proces de durată și e cu atât mai greu în zilele în care ultimul lucru pe care vreau să-l fac e să merg la sport. E foarte similar și în relațiile noastre de cuplu. Efortul și implicarea însemnă să planific ieșiri în doi săptămânal, să-i fac des surprize partenerei sau partenerului de cuplu, să apreciez la partener(ă) zilnic minimum un lucru, să-i ofer îmbrățișări dimineața la despărțire și atunci când ne revedem seara, să facem dragoste des, să dansăm des, să râdem și să ne distrăm împreună.
Care este ajutorul pe care un cuplu îl poate primi de la un terapeut și nu din altă parte?
Un terapeut de cuplu poate învăța un cuplu cum să comunice eficient, fără a intra în negativitate. Constat des că oamenii care vin la cabinet nu știu să se asculte. Unul dintre rolurile mele în procesul de terapie e să facilitez un mod de a comunica, care este diferit. Eu cred că e greu să învățăm să comunicăm deschis și cu multă curiozitate, fără să avem ghidaj din partea unui specialist. Cei care ne-au crescut nu ne-au învățat pe cei mai mulți dintre noi cum să comunicăm în relații. Nu ne-au învățat mai ales pentru că pe ei nu i-a învățat nimeni. De cele mai multe ori, am învățat din modelele pe care le-am avut în jurul nostru – de la părinți sau de la cei care ne-au crescut. Astfel, în procesul terapiei de cuplu, învățăm dialogul Imago. Prin intermediul acestui dialog, învățăm să oglindim, să validăm și să empatizăm – e ceva nou, e ceva cu care noi nu suntem obișnuiți. E un dialog care este vindecător, pentru că ne oferă tot ceea ce noi ne dorim de la o relație și poate n-am primit niciodată. În acest dialog ne simțim auziți, ascultați, văzuți, validați și simțim că nu suntem singuri în suferință și că e cineva acolo care ne ține de mână.
Bazându-te pe experiența ta de la catedră, cum se raportează studenții la terapia de cuplu? Este ceva ce-și doresc să studieze sau preferă psihoterapia individuală?
Studenții de la facultate sunt tot mai interesați și extrem de curioși privind tema terapiei de cuplu și, în ultima perioadă, am primit tot mai multe solicitări de la ei de a le coordona lucrările de licență pe această temă. Asta mă face să simt bucurie pentru că ei sunt interesați de această temă și e un prilej și pentru mine de a învăța mai multe. Cred că în cele mai multe facultăți de la noi lipsesc aceste discipline axate pe cuplu și pe familie. Asta a fost și o provocare pe care eu am avut-o după ce am terminat facultatea și masteratul. În practica mea privată, cuplurile se certau și nu știam ce să fac în astfel de situații. E ceva ce-mi doresc să schimb în locul unde lucrez în prezent – la departamentul de Psihologie din cadrul Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu. Sper să ajung cât de curând să predau o disciplină care să fie axată pe comunicare în relații și pe psihoterapia de cuplu.
Studiile de specialitate ne arată că doi dintre pilonii de bază ai unei relații de succes sunt cunoașterea partenerului și disponibilitatea față de joacă și ludic. Cât de ludici vezi că sunt oamenii care apelează la terapia de cuplu?
℗PUBLICITATE
În cele mai multe cupluri cu care eu am lucrat este, de obicei, o persoană care are această disponibilitate mai dezvoltată față de joacă și de ludic, și o alta care este mai serioasă, care are nevoie să-și acceseze această parte pierdută a sinelui pentru a trăi pe deplin. În ședințe, aduc joaca și ludicul oferind partenerilor la sfârșit de ședință invitația de a dansa pe un dans care, uneori, poate fi foarte distractiv – „Zorba Grecul“, unde e nevoie să danseze din ce în ce mai repede ca să mențină ritmul sau pe melodii pentru copii (de exemplu, „Am mers la piață“).
Ai lansat, împreună cu Raluca Anton, cutia cu carduri Noi2, despre care știm că s-a bucurat de multă popularitate. Ce beneficii pot avea partenerii de cuplu care fac exercițiile propuse?
Principalul beneficiu din punctul meu de vedere este că, în urma parcurgerii acestor exerciții, cuplurile vor avea o relație bazată pe conectare, o relație mai conștientă și mai vie. Prin intermediul acestor exerciții, cuplurile au ocazia să se cunoască mai bine (prin discuții vulnerabile), să creeze noi ritualuri de conectare în cuplu (prin momente scurte de meditație făcute împreună, prin dans, joc și umor) și inclusiv să dezvolte împreună strategii noi de a gestiona situațiile dificile din relația de cuplu. Aceste exerciții gândite de noi integrează mai multe straturi ale vieții noastre de cuplu: gânduri („ce poveste îmi spune mintea mea?“), emoții („ce emoție trăiesc acum?“), senzații din corp („ce simt în corp?“) și comportamente („ce impuls apare?“, „ce-mi vine să fac?“). Ne-am dorit mult să integrăm toate aceste straturi pentru a facilita o conectare cât mai profundă în cuplu.
Dintre exercițiile pe care le-ați propus, care este preferatul tău?
Exercițiul meu preferat este: creați împreună un nou ritual de conectare. Pentru a face asta, gândiți-vă la ce vi se pare distractiv, ce jocuri ați putea folosi, ce lucruri sunt plăcute pentru voi și le puteți integra în relația voastră de cuplu? Completați fiecare dintre voi începuturile de propoziții:
Distracția pentru mine înseamnă…
Ceva distractiv ce am făcut recent a fost…
Ceva ce mă face să râd în hohote este…
Simt că trăiesc pe deplin atunci când…
Ceea ce mă umple de bucurie, de vitalitate și energie este…
Un mod prin care m-aș putea distra mai mult în viitor în cuplu este…
După ce ați răspuns la aceste întrebări, transformați-le în planuri. Planificați din activitățile pe care le puteți face în mod regulat doar pentru a vă distra sau pentru a vă simți bine începând de azi, pentru că nu există un moment mai bun decât cel de acum.
Dar cel pe care-l recomanzi cel mai des partenerilor de cuplu?
Acest exercițiu este unul pe care-l recomand cel mai des la începutul procesului de terapie de cuplu: apelând la fotografiile din copilărie, împărtășiți cu partenerul de cuplu momentele memorabile pe care le-ați trăit atunci. Discutați apoi despre minimum trei mesaje pe care le-ați primit în copilărie de la părinți sau persoanele care v-au crescut. Gândiți-vă ce mesaje v-au fost transmise cu privire la fiecare dintre următoarele paliere: emoții, senzații fizice, comportamente, modul vostru de a gândi și modul vostru de a fi. Reflectați în ce măsură aceste mesaje au rămas încă alături de voi și exercită sau nu un impact asupra modului în care vă trăiți viața în prezent.
Știm că faci parte din comunitatea Imago din România, care este principiul tău preferat din teoria imago și care este cartea pe care o recomanzi cu încredere cuplurilor?
Principiul meu preferat din terapia relațională imago este principiul zero negativitate în relații. Conform acestui principiu, negativitatea este toxică pentru relații și e nevoie să facem eforturi în cuplu pentru a o elimina cu totul din relație. Negativitatea e ceva subiectiv – dacă eu fac ceva sau spun ceva sau am o anumită privire și partenerul meu consideră că e ceva negativ, atunci asta este negativitatea. Nu stăm la discuții dacă are dreptate sau nu. L-am rănit și atunci îmi asum asta și-mi cer iertare. Sigur că funcționează în ambele sensuri. Și el face la fel. Cred că e un principiu foarte greu de aplicat, dar face minuni pe măsură ce-l aplicăm. Se creează un spațiu fantastic în care oamenii se simt conectați și acceptați așa cum sunt. O carte pe care o recomand cuplurilor este cea mai recentă carte a autorilor Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt: Acceptă iubirea. Aș recomanda s-o citiți în tihnă, să luați notițe și să discutați pe baza ei.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
