skip to Main Content
Ofensiva și Defensiva  Ego-ului

Ofensiva și defensiva ego-ului

Unul dintre atributele ego-ului este că el clasifică lucrurile în mod părtinitor: întotdeauna sunt „bune“ și „rele“. Problema reală a vinovăției inconștiente din mintea noastră este proiectată afară, asupra lumii – acolo unde credem că și-ar avea originea. A accepta faptul că sursa problemelor noastre se află în mintea noastră și nu în lume pare un lucru foarte dificil, pentru că ego-ul ne învață să negăm și să proiectăm vina asupra lumii. De cele mai multe ori, percepem ceea ce dorim să vedem și nu ceea ce este adevărat.

Dacă urăști pe cineva, urăști ceva din el care face parte din tine. Ceea ce nu face parte din noi nu ne deranjează. – Hermann Hesse

Conștientizarea ne arată ce zace, de fapt, în mintea noastră. Însă teama de a descoperi ce stă ascuns acolo este cea care ne împiedică să privim în interior.

La origini, învinuirea este, probabil, un mecanism de apărare nevinovat, menit să ne protejeze de rău. Dar, în cazul unora, vina devine reacția implicită față de viață, provocând daune atât pentru noi, cât și pentru ceilalți. Învinuirea, atunci când este disfuncțională, reprezintă o modalitate de a evita și de a respinge ceea ce simțim. Deși este posibil să nu fim conștienți, acuzarea este ceva ce facem pentru a ne îndepărta de sentimentele pe care nu dorim să le simțim. Învinuirea ascunde și distorsionează adevărul, pentru că maschează sentimentele cu care noi ne confruntăm, aducând în prim-plan o persoană despre care noi afirmăm că a declanșat acele sentimente.

℗PUBLICITATE




În limbajul de zi cu zi, ego-ul înseamnă măsura în care cineva se gândește la sine. În psihologie, termenul a fost introdus de Sigmund Freud. Potrivit acestuia, personalitatea este formată din trei părţi: id, ego şi super-ego. Freud a definit eul ca fiind un aparat psihologic ce reglează impulsurile sexuale și agresive. După Freud, și alți teoreticieni psihanaliști au început să elaboreze versiunea funcțională a eului. Iar funcțiile centrale ale eului au fost în mod tradițional văzute ca teste de realitate, impuls, control, judecată, toleranță, apărare. O revizuire conceptuală importantă a teoriei structurale a lui Sigmund Freud a fost făcută de Heinz Hartmann, care a susținut că ego-ul sănătos include o sferă de funcții autonome independente de conflictul mental.

De multe ori, percepem niște evenimente sau sentimente amenințătoare ca pe „atacuri“ de care trebuie să ne „apărăm“. Aceasta este activitatea principală a eului. Dar chiar și atunci când nu suntem într-un conflict evident, avem tendința de a ne apăra.

Ego-urile noastre au numeroase moduri de a face acest lucru. Când observăm că suntem pe cale să ne simțim răniți, devenim tensionați. Începem să folosim învinuirea, pentru a evita să conștientizăm ceea ce simțim cu adevărat – ce anume din noi a declanșat furia față de celălalt. Dacă ne-am opri din a fi furioși pe ceilalți, ar trebui să fim atenți la noi înșine; și nu vrem să facem asta, ne e teamă. Pentru moment, lipsa conștientizării unei părți mai puțin plăcute din noi înșine ne face viața mai suportabilă. Ne satisface ego-ul. Preferăm să ne gândim la noi ca la niște persoane echilibrate și ne mințim că nu noi greșim; întotdeauna ceilalți sunt vinovați.

℗PUBLICITATE




Uităm că, indiferent unde ne aflăm și ce facem, inamicul numărul 1 este întotdeauna cu noi, în noi, este ego-ul nostru. Ego-ul se află aproape întotdeauna la baza oricăror probleme și obstacole imaginabile pe care le avem. Ego-ul ne salvează de frică. Este o salvare ce ne protejează de nesiguranța noastră. Ego-ul ne spune ceea ce vrem să auzim și ne aduce alinare. El ne facem să le atribuim altora propriile gânduri și sentimente.

Funcția defensivă a ego-ului se referă la atitudinea de a ne proteja stima de sine sau de a justifica acțiunile ce ne fac să ne simțim vinovați. Această funcție implică principii pe care oamenii le  folosesc ca mecanisme de apărare: negarea, represiunea, proiecția, raționalizarea.

Oamenii a căror mândrie a avut de suferit după o înfrângere, indiferent de natura ei, adoptă o atitudine defensivă: „Nu mă deranjează, m-am săturat oricum…“. Atitudinile pozitive față de noi înșine au o funcție protectoare, ce ne ajută să ne protejăm imaginea de sine; dar este o remediere pe termen scurt. Unul dintre cele mai mari motive pentru care ego-ul se dovedește dușmanul nostru este că ne ține departe de realitate. El ne împiedică să auzim feedbackul critic și ne face să ne supraevaluăm propriile abilități și valori.

Trăsăturile de personalitate ale unui ego slab includ: autoritarismul, conformitatea, dogmatismul, lipsa de toleranță față de incertitudine, stima de sine scăzută și punctul de vedere egocentric. O persoană egocentrică este egoistă, având în vedere prea puțin sau deloc alte interese, credințe sau atitudini decât ale propriei persoane.

Trăsăturile unui ego puternic includ: caracterul puternic, orientarea spre interior, auto-determinismul, independența, stima de sine înaltă, acceptarea unei game variate de idei.

Simona Ioniță

Simona Ioniță este editorul AgentiaDeCarte.ro, autoare a trei cărți și blogger din 2008. Absolventă a Cursurilor Postuniversitare de Relații Publice, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (Universitatea București). Pasionată de cărți, psihologie, teatru și călătorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close search
Back To Top
×Close search
Caută