Tăcerea este nedreptățită, adânc ferecată în noi. Dacă nu-i vorbim și nu o facem cunoscută, prin vorbe, ironic, atunci ea se tăbăcește și odată cu ea ne tăbăcim și noi simțurile… și ne depărtăm de noi. Tăcerea ne oglindește, încercând să ne protejeze să nu ne lezăm cu prea multe cuvinte goale.
Adesea noi alegem să ne oglindim în chipul și asemănarea celorlalți, a modelelor avute și uităm să ne privim pe noi. Tăcerea ne așteaptă spre a ne ghida înapoi către ceea ce suntem cu adevărat.
Da, recunosc, am logoree sufletească, amar mascată în vorbă multă, n-am timp să tac, e prea multă durere în spate adunată.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Problema este că, de fapt, nu mă pot opri din vorbit. Mai precis nu puteam, că acum am început să mai tac, dar e tare greu. Tăcerea mă epuizează în mod dureros. Iar când sunt singur, desigur nu vorbesc (încă…), dar fac orice să nu rămân în tăcere cu mine. Ție ți s-a întâmplat vreodată să nu vrei să te oprești din vorbit, ca să nu te asculți în tăcere?
În astfel de momente agit telecomanda, iau la curățat faianța, la reparat câte ceva, astfel încât să mă depărtez de liniștea din mine, care lovește încet în pereții conștiinței, cerând să fie ascultată.
Tu ai putea să taci atunci când acest lucru ar însemna să oprești să mai curgă apa din spatele barajului care amenință să se surpe?! Dacă cedează barajul? Nu mai bine să vorbim, să se mai scurgă apa atât cât să nu cedeze totul?! Se mai aud, ce-i drept, cum se întind fisurile și periodic câte un firicel de apă își face apariția dintre betoane.
De necrezut, dar tăcerea ne vorbește, despre noi și fricile noastre, despre eșecurile noastre, despre dezamăgirile noastre, despre visele noastre astupate de uitare. Dar o face cu blândețe, noi o îndepărtăm adesea cu repeziciune.
Se spune despre x că „suferă în tăcere“ și este un mare adevăr aici, deși în alt sens. Tăcerea este precum gelatina din preparatele culinare, ea leagă lucrurile, dar când acestea intră în contact, o vreme doare.
Doare să constați că repeți lucruri din copilărie pe care ți-ai jurat că nu le vei face. Ai doar alte scuze, care, îți par rezonabile. Se pare că Bau-Bau există, și el se află în tăcerea noastră, pentru că ne sperie îngrozitor, pe unii dintre noi…
℗PUBLICITATE
În tăcere pot vedea în rezoluție HD cum au trecut anii, ascult Last Christmas și mă gândesc că unii sunt atât de tineri și că am ratat anumite lucruri la acea vârstă. Dar tot în tăcere pot „vedea“ că sunt încă tânăr și de fapt mă simt mai tânăr ca la 20 de ani, pentru că în tăcere, începi să fii liber, liber de tine și apoi cu tine.
Te-ai gândit vreodată că vorbele evitante cu care ne amăgim uneori sunt niste lanțuri care ne plimbă de la stânga la dreapta ca și cum chiar ne-am mișca?! Cam ca în tren, când ești în stație, trece un alt tren pe lângă și crezi că se mișcă al tău și dai să închizi sucul să nu se verse. Dar, de fapt, tu stai pe loc, alții merg…
Da, libertatea noastră există dincolo de cuvinte, mai bine zis, înaintea lor. Tăcerea este foarte conectată la baza noastră emoțională, cuvintele tind sa raționeze emoțiile primare sau să le încoloneze spre o decriptare general acceptată.
Tăcerea este corectă. Mi-a plăcut foarte mult o paralelă pe care scriitoarea Brené Brown a făcut-o într-una dintre cărțile sale și care se aplică foarte bine tăcerii. Pe scurt, relatând o scenă din filmul Star Wars, personajul principal, Luke, este pus în situația de a-și înfrunta demonii și pentru asta trebuie să intre într-o peșteră. Așa că Luke vrea să afle de la înțeleptul Yoda ce va găsi în peșteră pentru a se pregăti. Iar răspunsul primit este: „în peșteră se află numai ce iei cu tine“. Superb, căci acesta este conținutul tăcerii. Ghici ce a făcut Luke: a ales să ia cu el sabia în peșteră, cam cum mai facem și noi…
Astfel, tăcerea poate fi agitată, nervoasă, blândă, dureroasă, contemplativă și poți continua tu enumerarea. Când tăcerea nu ne mai sperie, atunci viața este mult mai probabil în echilibru. Începând de la acel punct, al tăcerii sfetnic, ea ne poate ghida către noi orizonturi, ale meditației poate. Nu mă miră că mi-e mai ușor să îndur o durere sau să fac un efort susținut, decât să mă ascult în tăcere și să meditez.
Eu am început să îmi respect tăcerea, căci ea mă ghidează uneori spre acele zone ascunse de și din mine. Încerc să fiu blând cu cele descoperite, căci sunt toate ale mele, și bune și rele. Vestea minunată este că, odată ce ai găsit diferite lucruri, poți decide ce să faci cu ele. Și uneori va fi mai greu, alteori mai ușor, în funcție de cât de bine ai hrănit lupul alb care te veghează.
Mie uneori îmi iese, alteori nu…
Mă voi opri aici, înainte de a întina definitiv însuși scopul acestor idei, căci cu cât scriu mai mult despre tăcere, risc să îi distrug aura autenticității și să o banalizez.
Lumina se stinge, cortina se ridică: să intre Tăcerea!
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
