fbpx
skip to Main Content

Oprah Gail Winfrey (în vârstă de 66 ani) este actriță, producătoare de film, autoare și realizatoare de televiziune americană, cunoscută pentru serialul talk-show ce-i poartă numele (Oprah Winfrey Show). Este una dintre cele mai influente femei din lume, dar și cea mai bogată femeie de culoare de pe mapamond, iar astăzi vă invităm să-i cunoaștem povestea de viață, la rubrica #AltfelDespreVedete

O copilărie definită de neajunsuri, abuz sexual și haine din pânza sacilor de cartofi

La naștere, au botezat-o Orpa, după un personaj din Cartea Biblică din Rut, dar majoritatea au înțeles greșit, numind-o Oprah. Copilăria i-a fost zbuciumată, părinții săi (mama sa, Venita Lee, lucra la domiciliu, iar presupusul tată, Vernon Winfrey, era miner de cărbune și, în același timp, frizer), amândoi aflându-se la vârste fragede în momentul în care fiica lor a apărut pe lume. Ulterior s-au  despărțit, iar Oprah a ajuns să fie crescută de una dintre bunici care și-a dorit ca nepoata sa să învețe să citească încă de mică (și a pornit de la versete din Biblie, fiind numită „Micul recitator“), însă își dorea să aibă și ce îmbrăca, motiv pentru care îi și confecționa hăinuțe din pânza de la sacii de cartofi. 

La vârsta de 13 ani, a părăsit casa părintească, deși era însărcinată în urma unui abuz din partea unchiului său, ajungând să nască un fiu prematur care a și murit. Lipsa banilor a împins-o pe Oprah să sustragă sume de bani de la mama sa, aceasta din urmă trimițând-o la fostul soț, o decizie ce s-a dovedit a fi una înțeleaptă, întrucât, dat fiind că Vernon era un tată strict, dar și preocupat de viitorul fiicei sale, amprenta acestuia s-a văzut în scurt timp.

De la fata care nu avea ce mânca, la gazda celui mai difuzat show

Oprah a urmat Facultatea din Tennessee, a câștigat o bursă, iar la nouăsprezece ani avea să fie primul corespondent de presă afro-american. Debutul în mass-media îl realizează la un post de radio din Nashville și la scurt timp devine co-prezentator al buletinelor de știri de la Canalul WJZ-TV din Baltimore, apoi al show-ului People are talking

În anul 1984, Oprah se mută la Chicago pentru a prezenta matinalul WLS-TV, emisiune care, în mai puțin de o lună, ajunge să fie cel mai vizionat talk-show local. Datorită succesului său, producătorii au ales ca durata acestuia să fie prelungită, iar denumirea emisiunii să fie Oprah Winfrey Show. Emisiunea avea să fie difuzată, în 1986, la nivel național, ajungând, treptat, cel mai difuzat show din istoria televiziunii. 

Cu o audiență de peste șaisprezece milioane de telespectatori, emisiunea ajunsese să primească 1 milion de dolari la fiecare 30 secunde de publicitate difuzate pe perioada show-ului, Oprah moderând-o timp de 25 ani. Nu trece mult timp și Winfrey își creează propriul său post de televiziune, OWN, pe care îl administrează în colaborare cu Discovery Communications. De asemenea, realizează propria casă de producții, punctând și apariții pe marile ecrane, în pelicula The Color Purple, de Steven Spielberg, rol ce i-a adus și o nominalizare la Oscar.

Kilogramele în plus, provocarea vieții sau consecința traumelor sale?

Încă de la începuturile sale în televiziune a avut obsesia kilogramelor și a ținut zeci de cure de slăbire, greutatea sa fiind mereu oscilantă. Unul dintre momentele istorice ale emisiunii sale a fost în 1988 când, în timpul emisiunii, Oprah a apărut trăgând după ea o mașinuță pe care se aflau aproximativ 30 kilograme de grăsime eliminate de ea însăși în urma unei cure cu cocktail-uri de slăbit. 

Harville Hendrix, omul care i-a schimbat viziunea asupra importanței relațiilor

În 1988 avea să-l întâlnească pe unul dintre cei mai renumiți psihoterapeuți relaționali, Harville Hendrix, care a inițiat-o în tainele Terapiei Imago (care, pe scurt, spune că nu este o coincidență partenerul pe care ni l-am ales, întrucât acea persoană este acolo pentru a ne ajuta să lucrăm la „pansarea“ rănilor emoționale dobândite în copilărie). Întâlnirea dintre cei doi a fost revelatoare pentru Oprah care și-a schimbat complet teoria asupra relațiilor, potrivit oprahmag.com. Renumitul terapeut, care în 2015 a vizitat, pentru prima dată, și România – la invitația Paginii de Psihologie – a fost cel mai des prezent invitat în show-ul de mare succes al renumitei Oprah. 

Când suferința ne apropie de inimile celor din jur…

Dincolo de imaginea de vedetă glossy, Winfrey s-a remarcat și prin ajutorul acordat persoanelor nevoiașe, oferind case, construind școli sau organizând acțiuni caritabile. În urma acestora, Oprah a fost recompensată cu diverse premii, printre care enumerăm Premiul Oscar (Premiul Umanitar Jean Hersholt), Premiul Emmy-Founders Award, People’s Choice Award pentru Favorite Female Television Performer, Medal of Distinguished Contribution to American Letters, Premiul TCA pentru întreaga carieră, iar lista poate continua. În prelegerile pe care le susține, nu se sfiește să discute răspicat despre traumele trăite, un exemplu grăitor fiind în 2018 când, la Gala Globurilor de Aur (unde a  primit premiul Cecil B. De Mille), a recunoscut că a fost victimă a abuzurilor sexuale, fiind violată și lăsată însărcinată de unchiul său în perioada adolescenței. 

Premiată de către Președintele Barack Obama

În anul 2013, Oprah primește Medalia Prezidențială a Libertății, considerată cea mai mare onoare civilă a națiunii, de la nimeni altul decât Barack Obama. 

O viață adultă ordonată și bine structurată

Locuiește alături de partenerul său, Stedman Graham (cu care își împarte viața din 1986, dar cu care nu și-a unit destinul în fața ofițerului de stare civilă), în California, sau „The Promised Land“ cum îi mai place să-i spună, și alături de cei cinci câini ai lor. 

În fiecare dimineață, conform revistei Harper’s Bazaar, se trezește și își prepară espressoul său preferat. Meditația este urmată de exercițiile fizice, dar și de o alergare de treizeci de minute. 

Masa de prânz preferă să o servească în grădină, cu ingrediente din recolta proprie. Recunoaște că gătește doar dacă sunt cel puțin patru musafiri la masă, pentru a aprecia corect cantitatea ingredientelor pe care le folosește, iar plăcerea vinovată este rosé-ul rece (preferatul său fiind „Promise The joy”),  pe care îl degustă la prânz. 

℗PUBLICITATE


După-amiaza este dedicată discuțiilor cu partenerii de afaceri. Cina nu o ia mai târziu de ora șase, iar dacă se întâmplă să fie singură acasă, preferă ca aceasta să fie compusă fie dintr-un shake proteic, fie dintr-o farfurie de supă. Nu este mare consumatoare a micului ecran, motiv pentru care serile sunt dedicate vizionării filmelor nominalizate la Oscar sau lecturii. Baia de final de zi, din care nu lipsește mirosul de lavandă este, de asemenea, una dintre micile sale plăceri. 

O mantră demnă de luat în seamă   ̶  Urmează să se încheie, deci ar fi bine să te bucuri

Unul dintre amintirile memorabile pe care Oprah Winfrey le-a realizat a fost și duetul pe care aceasta l-a făcut alături de Tina Turner într-un spectacol din 1997. Dincolo de emoții, trăiri și sentimente amestecate, Oprah își amintește ceea ce Tina Turner i-a reamintit cu câteva momente înainte ca show-ul să se încheie: „Urmează să se încheie, deci ar fi bine să te bucuri.“

De calitatea relațiilor noastre depinde calitatea vieții noastre

Încă de la vârsta de douăzeci de ani o leagă o frumoasă prietenie cu Gayle King (fostă prezentatoare a emisiunii The Gayle King Show, actualmente editor al revistei O, The Oprah Magazine). Presa nu a contenit însă să le numească gay, Oprah infirmând aceste zvonuri și conchizând faptul că în cultura populară nu există o definiție pentru acest tip de legătură între femei. Relația lor este și astăzi în plină dezvoltare, atât Oprah, cât și Gayle asumându-și afecțiunea și grija una față de cealaltă. În SUA, s-a și conturat o nouă formă de adresare cu privire la prieteniile foarte strânse – Ea este Oprah mea, eu sunt Gayle a ei.    

O pizza ce-i poartă numele

Începând cu luna august a anului 2018, Oprah a lansat o linie de pizza congelată, intitulată O, That’s Good, a cărei crustă este compusă din conopidă. Este adepta unui stil de viață sănătos și autoare a bestseller-ului Mâncare, sănătate și fericire și, deși s-a confruntat cu fluctuații ale greutății, pizza pe care a comercializat-o și-a dorit să fie bogată în nutrienți. Într-un interviu acordat lui Trevor Noah, delish.com, Oprah susține că în călătoriile sale nu îi lipsesc pâinea și avocado pe care și le aduce de acasă, vedeta recunoscând, de altfel, faptul că are propria livadă de avocado.

Persoanele LGBTQ+ nu au de ce să ne sperie, sunt la fel ca noi…

Potrivit oprah.com, în anul 1997, actrița și prezentatoarea Ellen DeGeneres a schimbat perspectiva asupra normalității, atunci când, personajul său, Ellen Morgan a ieșit în fața publicului la fel de gay precum era în sitcomul „Ellen“. La scurt timp, Oprah o intervievează în emisiunea sa însă, deși devine una dintre cele mai virale ediții, nu toți admiratorii săi sunt de acord cu poziția adoptată de către Oprah. De altfel, în acel an, în emisiunea Letters to Oprah, Winfrey transmite un mesaj dur persoanelor ale căror orientări religioase sunt profund intrigate de ideea acceptării homosexualității drept o orientare sexuală autentică.

Când faci din pasiune munca ta

Într-un interviu pentru goodmorningamerica.com, timp de douăzeci și cinci de ani cât a prezentat emisiunea sa, Oprah nu a lipsit nicio zi de pe sticlă și, potrivit acesteia, un motiv întemeiat pentru care să poți lipsi de la locul de muncă este atunci „când ești foarte bolnav și nu-ți dorești să împrăștii germeni în jur.“

Fiecare cu piticii săi, Oprah preferă prosoapele…

Oprah a dezvăluit, într-un interviu acordat goodmorningamerica.com că, după ce a câștigat primul milion de euro, aceasta a investit în multe prosoape pufoase marca Ralph Lauren. 

Poate la acest lucru nu ne-am fi gândit niciodată, însă având în vedere modestia de care dă dovadă, am putea spune că este o alegere și un deziderat specifice ei. 

Este și autoare de cărți

Cartea pe care o intitulează Ce știu cu adevărat subliniază faptul că esența vieții nu constă în puterea pecuniară, ci în lucruri simple, mărunte, în pace și liniște. Pe lângă acest bestseller, Oprah mai scoate Înțelepciunea duminicilor, cu un succes la fel de răsunător. 

Nimeni nu-i perfect, Oprah are o fobie de baloane

Deși pare greu de crezut, Oprah suferă de „glopofobie“, sau, mai precis, îi este teamă de baloane. Una dintre amintirile sale legate de acestea este cea cu ocazia unei aniversări ale sale, în care întreaga echipă decisese să o surprindă prin călcarea pe baloane, după cum titrează oprahmag.com.  

Cu siguranță, după acest moment, prietenii și apropiații săi nu au mai repetat experiența.

Spiritualitatea, principalul ei scop în viață

În cartea sa, Ce știu cu adevărat, publicată în 2014, Oprah spune că nimic nu o preocupă mai mult în viață decât conectarea la lumea spirituală. Iar ca practică spirituală folosește tehnicile de mindfulness (viața trăită la momentul prezent), evitând astfel capcanele trecutului și ale viitorului. Tot în paginile cărții scrie că „secretul unei vieți fericite“ constă în conectarea la adevărata putere a lui „aici și acum.“   

Emană iubire, acceptare și compasiune și se bucură de lucrurile mărunte care contează, cu adevărat, în această viață. Este exemplul viu că, prin orice am trece în această existență, nu există nu se poate, ci doar da, vreau și pot.

Bianca Sîrbu

Bianca Sîrbu - jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Back To Top
×Close search
Caută