Vara este pe final și ne reîntoarcem de prin diferitele destinații de vacanță. Sper că revii cu bateriile reîncărcate, pentru a avea randament în cele câteva luni rămase până la sfârșitul anului calendaristic. Ne îndreptăm astfel încet (dar sigur!) spre începutul noului an școlar. De multe ori, în acest context, apare întrebarea: „Cum pot face ca acest an să fie mai productiv, mai semnificativ pentru copiii, elevii sau membrii echipei pe care o coordonez?“. Răspunsul pe care îl oferă Mindsight este: „Concentrându-te pe cei trei R – reflecție, relații, reziliență!“.
Puțini sunt cei care știu că, încă de la începutul anilor 2000, Daniel J. Siegel s-a implicat în schimbarea sistemului educațional. Ideea sa de bază, la acea vreme, era că, dacă ne concentrăm doar pe „cei trei R clasici“ – citiRe, scRiere, aRitmetică – care sunt în relație directă cu circuitele neuronale ale lumii fizice, le răpim copiilor șansa de a-și dezvolta abilitățile Mindsight.
El a participat la elaborarea programei școlare a Blue School din New York, context în care, fără să renunțe la cei trei R clasici, sugera concentrarea pe circuitele neuronale ale lumii mentale, „cei trei R noi“. Din punctul lui de vedere, educația poate în mod intențional stimula activarea și creșterea neuronală în creierul elevilor, concentrându-se pe reflecție și relații, care la rândul lor dezvoltă reziliența. Din punctul meu de vedere, aceiași trei piloni sunt marca unui leadership de calitate, dar despre cum putem aplica asta în organizații sau în mediul profesional voi reveni într-un articol viitor.
- Reflecție – sau de ce nu învățăm din experiență, ci din reflectarea asupra experienței
Un termen echivalent pentru reflecție este mentalizarea, fenomen descris de Peter Fonagy ca fiind „capacitatea imaginativă a individului de a înțelege și de a interpreta comportamentul uman în termeni de stări mentale subiacente“. De ce este important să trecem experiențele prin filtrul reflexiv? Experiența poate avea loc fără reflecție. De exemplu, pot apărea în corpul nostru schimbări pe care nu le conștientizăm, trecerea de la o stare echilibrată la o stare de tristețe sau de anxietate. Faptul că observăm schimbarea de stare și o interpretăm duce la reflecție.
Din această perspectivă, reflecția (care poate fi antrenată prin practicile mindfulness) „implică o formă de conectare și armonizare internă unde un sine-observator se racordează cu sinele-experiențial într-o manieră deschisă și empatică“. De asemenea, dacă privim reflecția din perspectiva atașamentului, știm că o caracteristică de bază a acestuia din urmă este de a determina dacă o persoană prezintă elemente de siguranță sau nesiguranță. Aceste elemente pot fi modificate în timp prin reflecție. De exemplu, evenimentele cu potențial traumatic (cum este bullyingul în context școlar) pot deveni experiențe traumatice dacă nu au fost trecute prin filtrul reflexiv.
În egală măsură, o literatură de specialitate vastă a arătat că ceea ce nu reușim să trecem prin filtrul reflexiv este descărcat de organism sub forma somatizărilor sau a unor tulburări de externalizare, capacitatea redusă de mentalizare fiind corelată cu depresia, cu tulburările alimentare și cu tulburarea de stres posttraumatic, precum și faptul că afecțiunile care sunt amenințătoare pentru viața individului pot contribui la prăbușirea capacității de mentalizare.
Utilizarea reflecției și creșterea abilităților metacognitive au un impact pozitiv asupra sentimentului de control și autonomie, duc la o mai mare claritate și la sentimentul unui scop în viață, cresc abilitățile de rezolvare a problemelor și, implicit, determină învățarea eficientă, auto-eficacitate crescută, plăcerea și valoarea învățării. Nu este oare aceasta consecința către care ar trebui să tindă orice sistem educativ, știind că persoana care ar trece printr-un astfel de proces este mult mai dispusă să se implice și să-și asume sarcini dificile și să le ducă la îndeplinire?
Organizațiile de învățământ ar putea implementa programe care să aibă ca scop principal creșterea reflecției la beneficiari prin intermediul a șapte direcții: practici zilnice de mindfulness și conștientizare de sine; învățarea diverselor tehnici de planificare, de stabilire a obiectivelor sau conștientizare a unor scopuri și misiuni; abilități și tehnici de învățare, strategii de învățare auto-reglată; abilități metacognitive (ce gândesc despre ce gânduri îmi trec prin minte); abilități de reglare emoțională; logică și discernământ și, nu în ultimul rând, flexibilitate în gândire.
℗PUBLICITATE
- Relațiile – sau cadrul în care ne putem crește diferențele personale, rămânând conectați cu celelalte elemente ale sistemului
Daniel J. Siegel definește relațiile ca fiind cadrul în care împărtășim fluxul de energie și informații. Atunci când comunicăm între noi, facem un schimb de energie și de diferite semnale care au valoare informațională. De exemplu, un zâmbet poate însemna fie că avem o stare internă plăcută pe care o comunicăm unei alte persoane, fie că ne temem de ceva și ne ascundem în spatele unui zâmbet forțat, comunicând (poate) celeilalte persoane că avem nevoie de încurajare sau ajutor. Astfel, comportamentele noastre capătă diferite sensuri în funcție de raportarea la o altă persoană. Mintea noastră se dezvoltă de-a lungul timpului și în funcție de experiențele de moment, doar în interacțiuni interpersonale care presupun comunicarea în diade, familie, școală, comunități, societate. De aceea, spunem că creierul este un organ social, iar mintea este un proces relațional.
Dacă școala, profesorii, împreună sau în colaborare cu părinții, ar pune accentul pe cultivarea relațiilor sănătoase, ar rezulta un simț comunitar puternic, indiferent de interesele sau scopurile individuale. Asta nu înseamnă că este nevoie să renunțăm la ceea ce ne face unici, ci din contră: am celebra diferențele dintre noi, promovând o comunicare și o conexiune plină de compasiune. În acest fel, copiii ar dobândi în realitate un sentiment de control asupra propriilor interese și valori, ceea ce ar conduce la un sentiment de siguranță.
Câteva modalități de cultivare a relațiilor sănătoase presupun împărțirea responsabilităților, capacitatea de a cere și de a oferi ajutor, o coreglare emoțională care ar însemna că putem gestiona mai ușor perioadele dificile sau furtunile emoționale, că am tolera mai bine critica constructivă sau că am fi mai deschiși la părerile celorlalți.
- Reziliența – sau cum „în loc să aștepți să treacă furtuna, să dansezi în ploaie“
Acesta este metafora prin care Vivian Green ilustrează conceptul de reziliență. În accepțiunea cea mai largă, reziliența este capacitatea de a face față sau de a ne reveni cu ușurință sau fără prea mari sechele în urma adversității. Unii autori se referă la ea ca la o stare plină de resurse, care ne permit să ne deplasăm prin provocările vieții cu claritate și lejeritate. Din punctul meu de vedere, resursele la care se face referire sunt – pe de-o parte – capacitatea personală de reflecție (resursa interioară) și – pe de altă parte – relațiile (resursă exterioară).
În context școlar, reziliența presupune:
- Perseverența cu care copilul își urmărește obiectivele de învățare și modul în care depășește obstacolele sau dificultățile cu care se confruntă.
- Abilitatea copilului de a căuta alternative sau noi modalități de însușire a informațiilor ori a materiei.
- Capacitatea sau bunăvoința copilului de a lucra sau de a opera în afara zonei de confort.
- Hotărârea cu care copilul încearcă să rezolve sarcini și abilitatea de a accepta greșelile ori eșecul sau de a renunța atunci când este util.
Din perspectiva Mindsight, condiția prealabilă sau strategia inconturnabilă pentru a cultiva reziliența copiilor este asigurarea celor „patru S – safe, seen, soothed, secure“, adică copilul trebuie să se simtă în siguranță, văzut, alinat și să aibă încredere. Abia apoi putem să-l ajutăm să-și schimbe perspectiva astfel încât să nu devină victima propriilor emoții sau a circumstanțelor externe.
În final, te las cu patru aspecte care favorizează predarea celor trei R conform doctorului în psihologie developmentală Dana Thompson de la Boston College:
- de preferat în context de grup și nu de unul singur;
- prin încercare și eroare;
- prin intermediul narațiunilor, metaforelor, poveștilor transmise prin viu grai;
- descoperind conexiuni sau asocieri de-a lungul experiențelor diverse.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
