Luni, 12 noiembrie, ora 20.30… Pornesc cu elan să îmi plătesc factura la lumină – nu de alta, dar bazându-mă pe experiențele anterioare, anticipam câteva seri „romantice“ cu lumânări și pături groase sau dormit pe la prieteni acasă, care inevitabil se distrează copios pe seama acestei situații. Ajung în mall… Pășesc încrezătoare spre atingerea scopului meu (de a avea în continuare lumină în casă) și…. mă opresc în fața unui magazin frumos decorat de Crăciun! „Parcă e puțin cam devreme“, îmi spun în minte, deși această perioadă din an este preferata mea. „Bun, Lavi, du-te și plătește-ți factura, ca să poți instala beculețe colorate în casă. Asta, după ce mai cumperi vreo 3 seturi, că cele de anul trecut sunt insuficiente.“
Mă asigur că voi avea în continuare lumină și încep să „colind“ mall-ul. Majoritatea magazinelor sunt gătite în haine de sărbătoare, cu decorațiuni și miros de Crăciun. Aud în jurul meu oameni care deja își fac planuri – ce cadouri să cumpere și ce buget să aloce pentru această operațiune. Și mă gândesc la toate acele persoane care îmi scriu în prag de sărbători și îmi solicită o programare urgentă. Cumva, această perioadă reușește să scoată la suprafață emoții negative puternice pentru cei care sunt fără partener. Nu generalizez, dar pentru o bună parte dintre noi așa este. Parcă se acutizează sentimentul de disperare asociat cu singurătatea percepută. În fapt, ies la suprafață emoții negative care au fost inhibate pe tot parcursul anului. Ele există în noi, însă acuma în jurul nostru există numeroși stimuli care să potențeze ieșirea lor la lumină. Prin urmare, vom avea tendința să ne gândim foarte mult la ceea ce ne lipsește, și nu la ceea ce avem. Așa că, pentru mulți, această perioadă devine o corvoadă și un prilej de tristețe.
Internetul e plin sugestii pentru cei singuri – despre cum să-și petreacă sărbătorile de iarnă și, în special, Crăciunul. Îmi doresc să împărtășesc cu cititorii mai multe, în acest articol. Pentru că înțeleg foarte bine acel sentiment de singurătate de care cei mai mulți fug. Am fugit și eu de el, doar că, oriunde mă duceam, venea după mine. Parcă nu reușeam să scap… era ca o prelungire a mea. Nu îmi găseam locul nicăieri. Și asta pentru că, uneori, viața îți rezervă alte surprize. Iar la mine, 2016 a venit cu un divorț, înainte de sărbătorile de iarnă. Pentru prima dată după aproape 13 ani, eram față în față cu un altfel de Crăciun. Și eram așa de amorțită emoțional, că nici nu știam la ce să mă aștept sau ce-aș putea să fac.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Am simțit că sunt pierdută, confuză și nici nu mai eram stăpână pe emoțiile mele. Fugeam de ele prin orice mijloace. Nu suportam să rămân singură (doar eu cu mine) nicio clipă, fiindcă îmi era groază de ce-o să simt. La fel de bine îmi aduc aminte îngrijorarea părinților mei și a celor din jur, legat de starea mea. Mă uit acum la puținele poze pe care le-am făcut în acea perioadă… Eram o umbră a femeii pe care-o știam. O umbră care mergea de mână cu prietenele ei – frica, tristețea, dezamăgirea, furia, vinovăția, rușinea, sentimentul de eșec și singurătatea. Toate aceste emoții erau îndreptate spre mine și spre noua situație din viața mea. Eram înconjurată de oameni foarte dragi mie și, totuși, mă simțeam îngrozitor de singură.
Într-un fel sau altul, am avut puterea interioră și contraintuitivă să nu mă izolez, deși tot ce simțeam că vreau să fac era să stau în casă și să plâng. Și aici m-au ajutat enorm prietenii mei – cărora le-am cerut ajutorul în mod explicit, fără urmă de rușine, și le-am spus cum mă pot ajuta. La fel am făcut și cu familia mea. Și adevărul era că tot spiritul vesel al sărbătorilor mă storcea emoțional. Iar melodii precum „All I Want for Christmas is You“, „Last Christmas“ sau „Driving Home for Christmas“ umpleau paharul până la refuz. Iar reclamele de la TV, în care se portretiza famillia fericită, iubirea, armonia și veselia erau un prilej excelent de a începe o nouă cutie de șervețele.
Până când, într-o seară, stând pe canapea și contemplând tavanul de zici că admiram o frescă a lui Michelangelo din Capela Sixtină, mi-am adunat tot curajul și mi-am spus: „Hai să văd cât de tare poate să doară. Hai să văd cât de tare pot lovi emoțiile mele, dacă le las libere.“ Mi-am dat seama atunci că ceea ce gândeam suna cam așa: „Dacă nu mai sunt lângă partenerul meu de viață, înseamnă că sunt singură. Faptul că nu mai sunt cu el și că nu mă mai iubește înseamnă că nu mai pot să trăiesc bucuria Crăciunului.“ Și, da, emoțiile au lovit – tare, dar nu atât de tare pe cât îmi era mie frică și anticipam. În acel moment, am realizat că singurătatea pe care o simțeam era un sentiment raportat la o situație specifică, dar că realitatea contrazicea respectivul sentiment.
Mi-am făcut mental o listă a persoanelor care se aflau în jurul meu și pe care mă bazam necondiționat și, cel mai important, lângă care mă regăsesc mereu și cu care îmi face plăcere să stau. Și mi-am spus: „Da, în acest moment sunt fără partener de Crăciun, dar sub nicio formă nu sunt singură!“ Nu știu dacă acela a fost punctul de cotitură, dar simplul fapt că nu am mai vrut să evit coliziunea cu emoțiile mele negative m-a schimbat. Până la urmă, emoțiile sunt personale și, dacă sunt într-un maraton permanent pentru a mă îndepărta de ele, niciodată nu voi reuși să le accept și, automat, nici să vindec ceea ce este de vindecat.
Tot în acea perioadă, m-am reîntors la o pasiune mai veche, și anume scrisul. Am început să aștern pe hârtie gânduri, idei ce umblaseră nestigherite prin mintea mea, doar că acuma prindeau formă și nu mai erau doar un zgomot fără fond. M-am uitat mai atent la ce nevoi aveam în acea perioadă și am încercat să le satisfac. Am înțeles că ceea ce trăiam în acel moment era doar o stare temporară și m-am focalizat pe tot ceea ce era pozitiv în viața mea. Am fost recunoscătoare pentru fiecare lucru bun.
Nu voi spune că a fost ușor, însă a mai atenuat o parte din impactul emoțiilor negative pe care le simțeam. Am început să mă implic în diverse evenimente și să adopt comportamente ce erau în acord cu credințele mele (de exemplu, să fac acte de caritate). Apoi, în loc să aștept mesaje de la persoanele cunoscute, am trimis eu mesaje de sărbători. Mi-am îndreptat atenția spre cei de lângă mine, familia și prietenii, fiind acolo pentru ei și cu ei, chiar dacă nu eram în cea mai bună dispoziție. Mi-am planificat pe câteva luni în avans ce îmi doream să fac și nu avusesem până atunci curajul sau timpul necesar; dar am planificat realist, ținând cont de resursele pe care le aveam la dispoziție în momentul acela (atât emoționale, cât și financiare sau de timp). Și, mai mult decât atât, am început să îmi folosesc din nou cea mai bună „armă“, și anume umorul… Mi-am spus: „Până și doamna Crăciun este singură de sărbători, pentru că soțul ei trebuie să lucreze.“
Așadar, dacă se întâmplă să vă înfioare vreo senzație de singurătate, e cazul să fiți buni și blânzi cu voi înșivă! Da, este adevărat că trăim altfel bucuria sărbătorilor de iarnă dacă avem alături persoana iubită, însă nu în asta constă toată fericirea. Singurătatea este un sentiment, dar este unul trecător. La fel ca fericirea. Și este firesc să fie așa. Prin urmare, vă urez sărbători cu sens, recunoștiință și blândețe față de tot ce însemnați voi, ca oameni!