fbpx
skip to Main Content

După aproape două luni de când viața noastră a cunoscut schimbări majore în ceea ce privește rutina cu care eram obișnuiți și modul în care ne îndeplineam responsabilitățile, probabil că fiecare dintre noi s-a întrebat ce este și nu este normal la felul în care simțim, gândim și ne comportăm. La nivelul psihologiei populare, există multe păreri care ne pot influența starea în rău, mai ales atunci când intenția interlocutorului este aceea de a ne da sfaturi și indicații despre cum se trăiește viața. Însă pentru a face diferența între ceea ce este susținut științific și ceea ce este mit, am invitat câțiva dintre experții Paginii de Psihologie să ne ajute în construirea unei imagini cât mai clare – despre cum arată sănătatea mintală pentru majoritatea dintre noi în vremuri de pandemie și despre cum putem face față momentelor dificile.

Repondenți:

Diana Lupu – psiholog și psihoterapeut în curs de formare în terapia familiei, coprezentatoarea emisiunii „Love is Fun but Complicated“.
Nora Neghină – președintele Asociației Mindsight România, psiholog și psihoterapeut în curs de formare în terapia familiei și în terapia cognitiv-comportamentală de familie și cuplu; coordonator de programe de formare în cadrul AMPP.
Cornelia Paraipan – medic specializat în psihiatria copilului și adolescentului, psihoterapeut de familie și coordonator de programe de formare în cadrul AMPP.
Sabina Strugariu – psiholog și psihoterapeut cu formare în psihoterapia integrativă și în psihoterapia pozitivă.

Ce este „normal“ să simțim din punct de vedere psihologic, după săptămâni bune de izolare?

Cornelia Paraipan: Probabil, anxietatea inițială a mai scăzut în intensitate, pe măsură ce ne-am obișnuit cu noua ordine a vieților noastre. Abia acum își fac loc dispoziția tristă accentuată, poate chiar depresivă, sentimentele de neputință, de frustrare că nu se mai termină odată perioada asta, amestecate cu nerăbdare și dor pentru reluarea activității. Pot apărea, de asemenea, sentimente de inutilitate, de fatigabilitate accentuată, scăderea motivației – ca și cum am fi lipsiți de „chef de viață“.

Sabina Strugariu: Orice. Tot. Nimic. Și de la capăt. Toate emoțiile sunt „normale“ în această perioadă, la fel ca în oricare altă perioadă a vieții. Dificultatea este dată, însă, de modul în care ne putem regla și gestiona emoțiile. Este firesc să avem zile în care ne simțim împăcați și echilibrați, însă la fel de firesc este și să ne simțim confuzi, copleșiți, speriați, lipsiți de motivație, deconectați. Emoțiile nu sunt bune sau rele, normale sau anormale: ele doar sunt. E nevoie să învățăm să le observăm, să le acceptăm în fluxul lor firesc, întrucât nicio emoție nu rămâne definitiv întipărită în viața noastră.

Nora Neghină: Cred că orice simțim în această perioadă este normal, având în vedere valoarea adaptativă a emoțiilor, care nu fac altceva decât să ne arate procesele cognitive prin care trecem. Teoretic, după o perioadă cu anxietate intensă, așa cum a fost luna martie, nu este neobișnuit să începem să resimțim stări din zona depresiei: scăderea motivației, dificultatea de a ne implica în diverse activități, lipsa plăcerii sau scăderea plăcerii pe care o resimțeam anterior făcând alte activități, deznădejde, tristețe. Personal, cea mai mare dificultate pe care o resimt este cauzată de lipsa contactului cu natura.

Diana Lupu: Așa cum spune Harriet Lerner în cartea sa Dansul furiei, „toți avem dreptul să simțim tot ce simțim“. Din punctul meu de vedere, după săptămâni bune de izolare este normal să experimentăm un cocktail de trăiri psihologice. Fie că este vorba despre frustrare, teamă, furie, lipsă de sens, fie de relaxare sau bucurie, nu trebuie să ne condamnăm că trecem prin astfel de stări. Tocmai acest cumul de trăiri ne reamintește cât de complex este universul nostru emoțional și ne oferă oportunitatea de a le cunoaște mai bine și de a învăța să le gestionăm și să le acceptăm. Cred că nu este vorba despre o listă exactă de sentimente pe care ar trebui să le trăim în aceste vremuri, deoarece fiecare dintre noi are perspective diferite asupra evenimentelor. Așa că, sugestia mea este să îmbrățișăm și să ne acceptăm emoțiile, nu să le negăm sau să le ignorăm. Această acceptare ne va fi de mare folos în viitor.

Ce putem face pentru a gestiona mai ușor agitația și frustrarea derivate din lipsa de socializare fizică și din statul excesiv în casă?

Diana Lupu: Dacă la începutul acestei perioade, cuvântul-cheie a fost empatia, treptat s-a adăugat și acceptarea, care din punctul meu de vedere descrie cel mai bine ultimele săptămâni. Este adevărat că suntem ființe profund sociale și că noua normalitate în care trăim atacă direct această latură a noastră, însă este important să ne reamintim că o altă unealtă cu care am fost înzestrați este capacitatea de a ne adapta. Acceptând ceea ce trăim și descoperind metode noi de a ne adapta, vom putea reduce frustrarea și agitația. Dacă vorbim de socializare fizică, putem să ne îndreptăm către partenerul de cuplu, copii sau animale de companie, păstrând conectarea online cu restul persoanelor dragi, iar atunci când vine vorba de statul excesiv în casă, cred că este util să ne stabilim câte două-trei activități în fiecare zi, în cadrul cărora să integrăm sportul sau meditația. Toate aceste lucruri ne vor ajuta să ne gestionăm emoțiile, dar nu să le eliminăm complet.

Cornelia Paraipan: Cred că o variantă mai facilă pentru unii dintre noi ar fi orientarea agitației și frustrării către a face ceva cu corpul nostru – a ne mișca atât cât putem, în casele noastre. De la clase de yoga online, grădinărit, croșetat, împletit, modelat lut până la exerciții fizice intense, bicicletă, dans cu toată familia – minimum 30 de minute și cu îmbujorare la față sau puls crescut, astfel încât să vă asigurați că descărcați acea energie. Imaginația fiecăruia e nelimitată, când vine vorba de mobilizare.

Nora Neghină: Îngrădirea libertății de mișcare este trăită mai bine dacă izolarea a fost autoimpusă, astfel că cei care au ales conștient să se izoleze nu resimt lipsa de socializare fizică și statul în casă la fel de frustrant. Ce am descoperit că ajută este muzica (diferită în funcție de starea resimțită, clasică sau chill în stări anxioase, ritmată sau rock în stări depresive) și mișcarea fizică de orice fel (de la yoga la dans „sălbatic“, aerobic sau săritul pe canapele)!

Sabina Strugariu: Să plecăm mereu de la lucrurile pe care le avem, și nu atât de mult de la lucrurile ce ne lipsesc. În primul rând, cred că ar ajuta să ne raportăm la această perioadă ca fiind una provizorie (e greu, știu, pentru că „provizoriu“ înseamnă incert, nesigur, iar noi, ca specie, căutăm mereu siguranța în orice). Însă ea este o situație tranzitorie – este adevărat că nu știm încă în ce anume se va transforma, dar știm că, într-un fel sau altul, va trece. Dacă îmi amintesc acest lucru, pot să mă raportez la măsurile pe care sunt nevoită să le iau ca fiind de protecție (deci, de siguranță), și nu ca măsuri de privare a libertății. Știind că fac acest lucru pentru a-mi proteja tocmai sănătatea fizică (și pentru a-i proteja și pe ceilalți), pot să mă îndrept spre celelalte aspecte importante: sănătatea psihică, emoțională și relațională. Da, petrecem foarte mult timp în casă și fără să interacționăm cu oamenii din jur, ca odinioară; dar ne putem folosi mult mai mult imaginația și creativitatea, pentru a transforma statul în casă într-o aventură a descoperirii de sine și a celorlalți în moduri noi. Ne putem dezvolta noi ritualuri, singuri sau împreună cu partenerul, membrii familiei sau prietenii. Trăind mai mult în prezent, devine mai clar care sunt lucrurile ce cu adevărat contează pentru noi și care sunt lucrurile ce ne lipsesc cu adevărat din viața „așa cum era înainte“. Și putem să luăm această perioadă drept o oportunitate de a ne reseta prioritățile (ce anume vom face diferit pe viitor, ce alegem să păstrăm la fel). Suntem deconectați fizic (unii dintre noi), dar putem rămâne conectați cu oamenii dragi prin toate celelalte canale pe care le avem la dispoziție, împărtășind o parte din lucrurile dificile pe care le trăim, dar și din cele frumoase ori interesante. Putem, în continuare, să facem mișcare, să medităm, să avem grijă de modul în care ne hrănim, de timpul nostru de odihnă, de modul în care alegem să ne petrecem timpul liber. Și, mai presus de orice, putem practica compasiunea față de noi și de ceilalți, atunci când avem zile în care nu putem face nimic, în care doar trăim și încercăm să ne reglăm lumea interioară la ceea ce se întâmplă în afara noastră.

Dacă se întâmplă să mai ridicăm vocea la copil sau să ne certăm cu partenerul, înseamnă că ceva nu este în regulă cu noi?

Sabina Strugariu: Atunci când ajungem să ridicăm vocea și să ne exteriorizăm prin comportamente resimțite de noi sau de cei din jur ca fiind negative, creierul nostru este deja inundat de cortizol, hormonul stresului, așa că avem nevoie să luăm o pauză. Este firesc să ne simțim copleșiți în această perioadă în care totul este nou și totul se întâmplă dintr-odată și pentru toată lumea, fără să fi avut un moment de decantare a situației și de pregătire a unui plan de bătaie. Ne-am trezit toți împreună, într-un spațiu închis (indiferent cât de mare e un spațiu, atunci când nici tu, nici cei din jur nu-l pot părăsi, el devine destul de mic, din perspectivă psihologică) și suntem nevoiți să ne adaptăm din mers. Și dacă tot ceea ce simțim e normal, atunci da, vom mai ridica vocea uneori, vom fi incapabil să facem lucruri banale alteori, vom plânge ocazional, vom trânti lucruri, ne vom simți neînțeleși, împiedicați să fim buni și calzi și calmi – așa cum ne dorim să fim. Important e să nu ne încrâncenăm în fantezia despre cum ar trebui să fim, ci să ne susținem unii pe ceilalți făcând mereu eforturi pentru a repara lucrurile, nu doar a le evita. Conflictele vor apărea în această perioadă, pentru că ele existau și înainte de apariția acestei crize – e necesar să fim blânzi cu noi. Avem nevoie de timp, pentru adaptare și pentru identificarea unor noi resurse de gestionare a conflictului. Dacă înainte ne certam cu unul dintre membrii familiei și ieșeam să facem câțiva pași sau mergeam la muncă ori ne întâlneam cu vreun prieten, acum e nevoie să găsim alte resurse acolo unde ne aflăm. Însă acest lucru necesită timp și o practică constantă. Este posibil să reparăm, dar e nevoie să fim răbdători și să acceptăm că – atât noi, cât și partenerul și copiii – toți vom avea inclusiv reacții și emoții negative.

Nora Neghină: Nu cred că este anormal să ne pierdem răbdarea mai ușor în această perioadă și să avem un autocontrol mai scăzut. Ce mi se pare important este să conștientizăm că, indiferent de motivele justificate pe care le avem, atunci când se întâmplă să îi rănim pe cei din jurul nostru și se vede că este nevoie de o reparare a relației, e cazul să ne exprimăm scuzele, să ne reconectăm și să ne punem în papucii celuilalt pentru a vedea cum putem să ne revanșăm.

℗PUBLICITATE


Diana Lupu: Deloc! Este perfect normal să ne întâlnim mai des cu conflictul în această perioadă, fiindcă nivelul de incertitudine, stres și anxietate este mult mai crescut (atât pentru noi, cât și pentru partenerul sau copiii noștri). Fie că este vorba de copii, fie de adulți, din cauză că definiția unei zile obișnuite s-a modificat de la o zi la alta, fiecare dintre noi își manifestă neputința și teama sub diferite forme, iar conflictul sau răbufnirile nu sunt de condamnat. Este important ca în astfel de situații să nu ne criticăm și învinuim, pentru ca să putem analiza mai apoi situațiile ce ne activează emoțional. Asta ne va ajuta să fim mai conștienți în următoarele dăți.

Cornelia Paraipan: Categoric, nu. Înseamnă doar că vă aflați într-un context greu de viață, într-un proces de adaptare alături de partener și copii, cărora (și lor) le este greu, deși altfel. Așadar, e posibil ca toți să funcționați momentan pe „sistem de avarie“ și să nu reușiți să întruchipați cea mai bună versiune personală, chiar dacă vă străduiți foarte tare. Dați dovadă de compasiune și autocompasiune, când se întâmplă asta, și încercați să îmbunătățiți, acolo unde se poate, sau să acceptați actualul statu-quo.

Care sunt tehnicile prin care putem să ne liniștim din punct de vedere emoțional, pentru ca un conflict să nu escaladeze sau pentru a nu ne implica în comportamente regretabile?

Diana Lupu: În primul rând, este important să știm când să spunem „stop“ și să luăm o pauză. Dacă ne oprim la momentul potrivit, avem mari șanse de a evita un schimb de critici sau replici disprețuitoare între noi și partener. După ce luăm o pauză (pe care e bine să o argumentăm în fața partenerului), avem grijă să facem o activitate care ne relaxează și ne ține departe de gândurile vizând ce-o să-i răspundem partenerului, atunci când o să reluăm discuția. O carte, un serial scurt, câteva exerciții de yoga sau de respirație conștientă pot să reprezinte niște tehnici potrivite. După toată acestea, asigurați-vă că reluați discuția cu partenerul într-o notă calmă, având în minte rezolvarea conflictului, nu dorința de a demonstra cine are dreptate.

Cornelia Paraipan: Prima ar fi respirația abdominală profundă, ca să liniștim intensitatea emoțională. Apoi ar fi practicarea unei meditații ghidate cu accent pe autocompasiune (vizualizarea unor priviri iubitoare îndreptate asupra propriei persoane sau cum se simte o îmbrățișare de la o persoană dragă etc.). Exersarea atitudinii de curiozitate față de originea gândurilor și emoțiilor actuale și de orice alt context din viață în care ne-am mai întâlnit cu ele. Abia după ce ne-am clarificat, putem relua discuțiile dificile.

Sabina Strugariu: Să ne luăm timp. Să punem în așteptare situația și să revenim după ce facem un duș, ieșim pe balcon să luăm o gură de aer, sunăm pe cineva apropriat care poate face față stării de tensiune și conflict fără a se simți absorbit, mergem într-o altă cameră pentru câteva minute și respirăm abdominal sau medităm ori facem puțină mișcare (orice funcționează pentru fiecare). Și cel mai important: alege-ți bătăliile, după cum se spune. Este acest conflict unul legat de ceva ce se întâmplă aici și acum ori e vorba de lucruri care se reactivează din trecut (frustrări și neîmpliniri mai vechi, conflicte nerezolvate cu care conviețuim de mult timp și care se activează la fiecare ceartă pe un subiect neutru etc.). Dacă nu este despre aici și acum, găsiți o cale de a lăsa rezolvarea conflictelor principiale și de referință pentru un moment ulterior, când această perioadă va fi trecut. Până atunci, e important să păstrăm în minte că fiecare și împreună trăim o perioadă interesantă, cu provocările și dificultățile ei, care ne solicită foarte multe resurse fizice și psihice. Și abia atunci când găsim modalități de a gestiona conflictele aici și acum, putem să ne uităm și în profunzime.

Nora Neghină: Având în vedere că furia este cea mai contagioasă emoție, cred că e important ca în acele momente să ne retragem, astfel încât să nu-i contaminăm și pe ceilalți – acest lucru împiedicând escaladarea conflictului. Să reformulăm nemulțumirile sau critica așa încât să exprime nevoia resimțită și să nu rămânem blocați în resentimente, să acceptăm scuzele și să oferim iertarea atunci când ne este solicitată. Și nu în ultimul rând, să ne reglăm supraactivarea sau subactivarea corporală prin tehnici de autoliniștire, și nu prin atacuri la persoană.

Care sunt plusurile și minusurile terapiei online?

Cornelia Paraipan: La plusuri, aș menționa că este la îndemână și mai ușor de accesat, generează vulnerabilitate și intimitate crescută uneori, implică și folosirea altor resurse aflate la îndemâna clientului, ajută la continuarea procesului terapeutic, stimulează creativitatea în procesul terapeutic. La minusuri – lipsa contactului direct, specific cadrului terapeutic, limitarea vizualizării limbajului non-verbal și a mijloacelor de intervenție, necesitatea de a depune un efort sporit pentru conținere și evaluare și, în final, poate fi mai epuizant fizic.

Nora Neghină: Pentru mine, un mare plus a fost faptul că a trebuit să învăț un nou mod de a-mi desfășura activitatea. Am participat la cursuri online și am citit pe subiect, ceea ce m-a ținut în priză în primele săptămâni. Apoi am descoperit că, în perioada aceasta, tehnicile cognitive sunt de preferat celor experiențiale. (Eu simțindu-mă mai în largul meu cu primele, am beneficiat de un atu.) Marele minus pe care îl resimt este în continuare sintonizarea cu clientul. De asemenea, îmi este greu cu cei mai tineri clienți, care „fug“ din fața ecranului într-o altă cameră sau cu care nu mă pot juca liber așa cum o făceam în cabinet!

Diana Lupu: Cred că în această perioadă conectarea este un element esențial în menținerea sănătății psihologice, iar una dintre aceste conexiuni este relația terapeutică. Dacă până acum eram reticenți sau acceptam mai greu terapia online, acum, personal, mă bucur că avem această variantă, care ne ajută să continuăm să rămânem conectați. Iată unul dintre principalele plusuri pentru această variantă de terapie: păstrarea unei rutine și menținerea conexiunii. Unul dintre marile minusuri este lipsa prezenței fizice a unei persoane. Relația dintre psihoterapeut și client este mult mai puternică atunci când cei doi se află în aceeași încăpere.

Sabina Strugariu: Cred că depinde foarte mult și de abordarea terapeutică, dar și de confortul terapeutului. Cunosc mulți colegi psihoterapeuți care lucrează online de multă vreme (cu mult înainte să fie nevoie să facem asta cu toții) și care fac o treabă minunată. Au fost cazuri în care am ales și eu să fac acest lucru, însă doar dacă existau motive concrete care împiedicau persoana să vină fizic la cabinet (imposibilitatea de a se deplasa din cauza unei boli sau imigrarea într-o altă țară), însă am preferat mereu contactul direct, față în față. Ca terapeut, una dintre responsabilități este aceea a cadrului (cabinetul). Aici, terapeutul este cel care se ocupă de asigurarea confidențialității și a siguranței. Dezavantajul, atunci când lucrezi online, este că nu poți să te asiguri că liniștea, confortul sau confidențialitatea pentru clientul tău sunt asigurate (nu poți să-i oferi la nevoie cutia cu șervețele sau un pahar cu apă, așa cum ai face-o în cabinet, nu poți să-ți dai întotdeauna seama dacă se simte confortabil în poziția aleasă, dacă este sau nu complet relaxat cu privire la faptul că ar putea ca cineva să audă lucrurile pe care le spune etc.). Pe de altă parte, a fost foarte interesant și emoționant, uneori, să fiu părtașă la intimitatea clienților mei într-un mod cu totul nou: să văd spațiul în care ei locuiesc, animăluțele cu care conviețuiesc, uneori să le cunosc partenerii sau copiii, care au nevoie de ceva ori vin doar pentru că sunt curioși să afle cu cine vorbește mami sau tati și vor să spună „Salut!“ sau să-mi arate un desen pe care l-au făcut. Este un mod diferit de a afla lucruri despre realitatea oamenilor din afara cabinetului – la care noi, ca terapeuți, nu am avea acces altfel decât din relatările clienților noștri.

Pagina de Psihologie

Informații utile, articole de psihologie, o agendă a activităților și evenimentelor din sfera psihologiei, magazin virtual. Împarte informația - sănătatea relațiilor noastre este cea mai importantă resursă pe care o avem.

Back To Top
×Close search
Caută