În vremurile grele, experții ne recomandă să cerem ajutor, să apelăm la serviciile psihologilor și să ne asumăm angajamentul pentru un proces de psihoterapie. Pentru a înțelege mai bine ce implică psihoterapia, am invitat cinci dintre terapeuții colaboratori ai Paginii de Psihologie să ne răspundă la câteva întrebări clarificatoare. Iar dacă aveți nevoie de un psihoterapeut, vă invităm să consultați rețeaua națională de psihoterapeuți recunoscuți de Pagina de Psihologie.
Repondenții acestui panel sunt: • Gáspár György (psiholog clinician, psihoterapeut relațional, supervizor, președintele Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie) • dr. Andrada Cosma (doctor în psihologie, psihoterapeut relațional Imago, contributor la Pagina de Psihologie) • Roxana Nicolau (psiholog clinician, psihoterapeut, formator în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie) • dr. Adela Moldovan (doctor în psihologie, psihoterapeut relațional Imago, supervizor, formator în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie) • Diana Stănculeanu (psihoterapeut specializat în terapia copiilor și adolescenților, formator în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie) • dr. Krisztina G. Szabó (doctor în psihologie, psihoterapeut, supervizor, formator invitat al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie).
Care sunt elementele care contribuie la succesul unei psihoterapii?
Diana Stănculeanu: În primul rând disponibilitatea persoanei care se angajează într-un proces terapeutic, de a participa activ la propria schimbare. Psihoterapia nu este ceva pasiv, ce i se întâmplă cuiva; este un proces activ, dinamic, nuanțat, cu ritmuri diferite, în care participarea este importantă de ambele părți – terapeut și client. Ceea ce mă duce cu gândul la cel de-al doilea element important – dansul dintre aceștia, îi spunem relație terapeutică, și ar trebui caracterizată prin siguranță, încredere, acceptare, empatie și compasiune. Aș adăuga apoi, nu într-o ordine anume, abilitatea terapeutului de a asculta, de a sta și de a naviga prin suferința umană, căldura, curiozitatea autentică și înțelegerea cu care se orientează către client și experiențele acestuia, tehnica terapeutică și știința dovedită a eficienței acesteia.
Krisztina G. Szabó: Cred că cel mai scurt răspuns pe care îl pot da azi e: flexibilitatea clientului și flexibilitatea terapeutului. Cu cât e mai flexibil un client, cu atât mai bine se va putea descurca cu aproape orice terapeut; cu cât e mai flexibil un terapeut, cu atât mai bine se va putea descurca cu aproape orice client. Iar dacă dorim să definim această flexibilitate, am putea spune că reprezintă capacitatea de a fi în contact cu noi înșine și cu ceilalți, de a fi deschiși la experiențele confortabile și inconfortabile deopotrivă, ale noastre și ale celorlalți, de a fi dispuși să le ascultăm, să le înțelegem, fără a le judeca; înseamnă să acceptăm că, după toată dezvoltarea personală și profesională parcursă, tot nu suntem perfecți și înseamnă să fim curioși și dispuși continuu să ne conștientizăm vulnerabilitățile, precum și tendințele reflexe de a ni le proteja, astfel încât în loc să le lăsăm să devină bariere în relația cu ceilalți (și cu noi înșine, cu viața), să le transformăm în punți de înțelegere, încredere și susținere; înseamnă să avem disponibilitatea de a preface obstacolele și provocările în porți ce pot deschide noi capitole pe traiectul devenirii noastre și să ne reamintim mereu să ne depunem eforturile în această direcție. În cuvinte mai puține, înseamnă să fim dispuși să (re)învățăm să iubim, cu emoția și cu fapta (inclusiv pe noi înșine, bineînțeles).
Roxana Nicolau: Schimbarea la nivel personal este un demers extrem de provocator și dificil de susținut. Succesul sau eficiența pot depinde de o mulțime de factori însă de departe se pare că relația terapeutică stabilită deține cea mai mare pondere. Terapia este precum dansul, poate fi tehnic foarte bine structurat, terapeutul poate fi un dansator premiat – sincronizarea și acordarea continuă la nevoile partenerului face ca dansul să iasă fabulos, confortabil, susținător.
Adela Moldovan: Multe, dar aș pune preț în special pe relația terapeutică. Fără ea, eficiența celorlalte elemente e mult diluată.
Andrada Cosma: Cred cu tărie în efectul relației terapeutice dintre client și terapeut, în spațiul de siguranță emoțională pe care terapeutul îl oferă clientului prin acceptare, înțelegere, empatie. Procesul terapeutic este un proces de ghidaj emoțional, iar succesul unei psihoterapii poate fi măsurat și prin abilitatea terapeutului de a-l ajuta pe client să își înțeleagă povestea de viață, un proces care să onoreze vindecarea emoțională în ritmul clientului și nu neapărat ținând cont de un număr fix de ședințe.
Gáspár György: Aș începe prin a sublinia ce înseamnă pentru mine psihoterapia: aceasta este o invenție – validată științific – prin care urmărim să-i ajutăm pe oameni să se înțeleagă pe sine, să construiască relații sănătoase, să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare, să corecteze anumite dificultăți comportamentale, să-și maximizeze potențialul și să facă față crizelor, riscurilor, provocărilor. Pornind de la toate acestea, succesul unei terapii e asigurat de disponibilitatea oamenilor (numiți clienți sau pacienți) de a participa la terapie, de încrederea care se conturează în cardul relației terapeutice, de compasiunea de care dă dovadă terapeutul, de curajul clientului de a-și confrunta latura întunecată, de timpul de care clientul dispune, de disponibilitatea terapeutului și a clientului de a lucra cu traumele, durerile și suferințele copilului interior. De menționat că, potrivit unor cercetări, succesul terapiei depinde în procent de 40% de resursele clientului, în procent de 30 % de relația terapeutică, iar în procent egal de 15% de tehnica aplicată de terapeut și de efectul placebo.
Ce probleme pot fi rezolvate cu ajutorul psihoterapiei?
Adela Moldovan: Psihoterapia lucrează cu „ochelarii“ prin care vedem lumea, pe noi înșine și pe ceilalți. Așadar, toate probleme ce sunt influențate de acești „ochelari“ pot fi rezolvate sau cel puțin îmbunătățite cu ajutorul psihoterapiei.
Andrada Cosma: Cred foarte mult în procesul înțelegerii modului în care fiecare dintre noi funcționăm în această lume și mai puțin în a tot „rezolva“ probleme despre noi. Fiecare dintre noi are o poveste de viață care l-a transformat în cine este azi. Important este să avem deschidere și disponibilitate să înțelegem asta despre noi. În procesul de psihoterapie putem să înțelegem în profunzime care este originea problemelor emoționale și relaționale cu care ne confruntăm aici și acum, felul în care dinamica de relație cu părinții sau îngrijitorii a contribuit la dezvoltarea unor mecanisme de apărare care ne-au ajutat în trecut și nu ne mai ajută acum, modul în care, pornind de la imaginea primară despre cum ne-am simțit iubiți în familia de origine, suntem infuențați în alegerea partenerului(ei) de viață.
Krisztina G. Szabó: Orice fel de probleme în care atitudinea clientului joacă un rol. Dacă problemele psihologice presupun abordarea unor obstacole prin strategii disfuncționale, strategii ce ne prind în cercuri vicioase (cu alte cuvinte, strategiile însele reprezintă cea mai mare parte a unei probleme psihologice), psihoterapia își propune să ne ajute să descoperim acele abordări și deprinderi care ne ajută efectiv să depășim obstacolele, să ne atingem scopurile. Revenind la celebrul citat ce ne învață că secretul fericirii constă în a avea „seninătatea de a accepta ceea ce nu poate fi schimbat, curajul de a schimba ceea ce poate fi schimbat și înțelepciunea de a distinge între cele două posibilități“ (Marc Aureliu), putem spune că psihoterapia țintește în primul rând modul în care ne raportăm la dificultăți/obstacole și doar indirect, ca o consecință a acestei schimbări, operează asupra conținutului în sine al problemei. Și poate e o idee bună de menționat și aceea că se confundă adesea „problema“ cu un diagnostic. Așa că atunci când vorbim despre probleme, putem tinde să ne gândim la depresie, anxietate etc. Problemele sunt dificultățile concrete cu care ne confruntăm în mod concret în viața de zi cu zi, în timp ce diagnosticele sunt niște etichete mai generale. Psihoterapia pe care științele zilelor noastre o recomandă este o abordare centrată pe proces (și nu atât pe fenomenologie), o abordare ce are la bază înțelegerea rolului diferitelor variabile trans-diagnostice, cu alte cuvinte, comune în diferitele tablouri clinice și sub-clinice (de ex., criticismul sau autocriticismul vs. compasiunea sau autocompasiunea, flexibilitatea vs. inflexibilitatea) în geneza și menținerea problemelor psihologice, respectiv în menținerea sau recâștigarea stării de bine și, desigur, a modului în care le putem modifica pe acestea cu ajutorul terapiei/dezvoltării personale în direcția dorită.
Diana Stănculeanu: Aproape orice dificultate de sănătate mintală poate fi ajutată prin psihoterapie. Decizia profesională vizează formula de ajutor – doar psihoterapie? în primul rând psihoterapie? psihoterapie și medicație? întâi medicație și apoi psihoterapie? psihoterapie și alte servicii de sănătate mintală? Răspundem acestor întrebări în conformitate cu particularitatea fiecărei situații, după o evaluare atentă.
Roxana Nicolau: Aș spune că majoritatea problemelor care creează un disconfort emoțional în viața oamenilor și au o legătură directă cu clientul. Evident că nu putem să rezolvăm probleme la care nu avem acces – de exemplu nu putem să atingem cu o baghetă magică și să facem în așa fel încât partenerul sau șeful să nu mai urle la clienții noștri, însă îi putem ajuta pe aceștia să se raporteze altfel la aceste situații, să înțeleagă în ce fel aceste probleme îi afectează, cum au apărut, ce le face să se mențină, ce gândesc despre ele și cum se perpetuează aceste probleme. Putem ajuta părinții să nu repete cu propriii copii niște greșeli ale părinților lor, putem ajuta fii sau fiice să se raporteze altfel la cerințele părinților, putem ajuta parteneri de viață să înțeleagă un tipar nesănătos de interacțiune în cuplu, putem ajuta în susținerea unei perioade de doliu, putem ajuta în lupta cu diferite boli sau putem susține și sprijini orice schimbare emoțională care ajută clientul să crească la nivel personal. Psihoterapia este un demers centrat pe nevoile clientului.
Gáspár György: Unele probleme se rezolvă, altele ajung să fie gestionate. Rezolvarea nu o văd drept eliminarea completă a unor aspecte – nu putem elimina gândurile sau emoțiile negative, dar putem învăța să trăim cu ele. Astfel că putem învăța să facem față mai bine vieții, să acceptăm pierderile și lucrurile care nu pot fi schimbate, să ne cultivăm inteligența emoțională și relațională, să învățăm să trăim unii cu alții și să nu mai luptăm împotriva noastră. În calitate de psihoterapeut, nu sunt un susținător al etichetelor clinice, aleg să fiu atent la viața din spatele unui comportament, să nu mă las sedus de simptom și mă străduiesc să înțeleg sensul unei acțiuni – pentru că nimic nu se întâmplă fără un sens.
Cum ne poate schimba psihoterapia? Și în cât timp?
Krisztina G. Szabó: Noi ne-am obișnuit să vedem psihoterapia – prin prisma ideologiei modelului medical – ca pe un proces de rezolvare a problemelor centrat pe „patologie“, adică pe identificarea și tratarea diferitelor tulburări. Dar ne putem gândi la psihoterapie ca la un proces de rezolvare a problemelor centrat pe nevoi, pe dezvoltare, pe resurse. Eu cred că, oricâte ședințe de terapie ai alege să faci, ele îți vor fi benefice, atâta timp cât în centrul lor stau nevoile și scopurile tale și atâta timp cât acest lucru este în permanență monitorizat de către client și terapeut, împreună.
Diana Stănculeanu: Este important să precizăm că printre schimbările aduse de psihoterapie, a ne simți mai bine nu este neapărat prima sau cea mai evidentă. Schimbarea este grea și atunci când este bună, dorită, așteptată, anticipată. De asemenea, schimbările pot fi de suprafață – stil de viață, rutine de zi cu zi care să ne facă mai funcționali, rezolvare de probleme punctuale; sau mai profunde, răscolind în profunzimea existenței noastre, scoțând la suprafață și reașezând experiențe vechi și dureroase, transformând convingeri esențiale despre sine, ceilalți, viață și viitor, reașezând valori, mecanisme decizionale și relații. Cât despre timp, răspunsul este nu știu. Ritmul clientului, abilitatea sa de a duce revelațiile informaționale în alegeri comportamentale și relaționale diferite, sunt cele care fac demersul terapeutic unul punctual sau de durată.
Roxana Nicolau: Vă mai amintiți scena din Good Will Hunting unde terapeutul îl îmbrățișează pe client și îi repetă „Nu este vina ta!“ până când acesta are un insight, cedează emoțional, începe să plângă, după care face niște schimbări majore în viață? Ei bine, este o scenă fabuloasă, mă face să plâng de fiecare dată când o revăd, însă adevărul este că problemele noastre emoționale nu se rezolvă de fiecare dată cu un plâns zdravăn, fie el și sănătos. Acesta este doar punctul de plecare, punctul de la care începe să se cristalizeze schimbarea. Terapia este, de fapt, un șir lung de astfel de momente de catarsis – la început terapeutul este acolo să ajute și într-un final clientul devine suficient de bun la a o repeta în viața lui și fără ajutorul nostru și începe să se desprindă. Cam atât durează terapia, până la desprinderea sănătoasă și până când nu mai au nevoie de noi să le reamintim că nevoile lor emoționale contează, că ei contează – încep să o practice fără noi.
Andrada Cosma: Trăim într-o lume axată pe rezultate rapide; astfel, există protocoale psihoterapeutice care estimează că în 15-20 de ședințe clientul își poate rezolva o anumită problemă emoțională (ex: depresia, anxietatea). Aceste protocoale au sens și se pot dovedi eficiente în convenția în care izolăm problema emoțională și o rezolvăm local prin diferite tehnici terapeutice. În același timp, un proces terapeutic bun și eficient îl ajută pe client să își înțeleagă în profunzime tiparele de gândire, pe cele emoționale, pe cele de comportament și pe cele relaționale, iar acest proces este unul complex și necesită o investiție de timp mai lungă. Astfel, în cadrul procesului terapeutic clientul înțelege felul în care rănile emoționale trăite de-a lungul dezvoltării sale în relație cu îngrijitorii săi (ex: frica de abandon, respingere, invalidare) l-au determinat să se adapteze și să se apere prin diferite mecanisme de a face față (ex: evitarea sau maximizarea sentimentelor) și învață să se reconecteze cu nevoile emoționale de bază (nevoia de conectare, de iubire, de siguranță, de a fi înțeles, văzut, auzit pentru cine suntem așa cum suntem) pentru a trăi în slujba nevoilor sale și nu în slujba mecanismelor de apărare.
Adela Moldovan: E o legătură directa între aceste două concepte: schimbare și timp. În funcție de timpul alocat, deschiderea noastră și „meșteșugul“ terapeutului, schimbarea poate avea diverse profunzimi.
Gáspár György: Participarea la un proces psihoterapeutic nu înseamnă că vom deveni complet alți oameni; și în timpul terapiei, dar și după, vom avea momente de nefericire, de anxietate, ne vom pierde în certuri și vom avea îndoieli de sine. Însă, o psihoterapie „suficient de bună“ ne poate crește gradul de flexibilitate, ne poate ajuta să ne dobândim libertatea interioară și să ne recâștigăm speranța, să facem alegeri relaționale mai bune, să riscăm mai mult, să ne înțelegem mai bine, să ne acceptăm trecutul și să ne găsim locul în propria viață. Contrar așteptărilor și miturilor urbane, terapeutul nu ne rezolvă problemele, dar ne poate ajuta să nu ne lăsăm copleșiți de acestea și să mergem mai departe. În ceea ce privește timpul, cred tot mai puțin în intervențiile de scurtă durată; experiența îmi arată că terapia poate dura ani buni, dacă clientul și terapeutul nu se sperie de intimitatea care se creează.
Cum ne dăm seama că psihoterapia noastră chiar funcționează?
Andrada Cosma: Literatura de specialitate evidențiază numeroși indicatori prin care ne dăm seama că psihoterapia pe care o urmăm chiar funcționează: dacă reușim să ne flexibilizăm felul în care gândim, dacă ne putem tolera mai ușor emoțiile negative, dacă luăm decizii mai rapid, dacă rezolvăm probleme emoționale și practice. Pe lângă acești indicatori, cred că cel mai important este faptul că prin procesul terapeutic obținem un sentiment de conectare cu noi înșine, în care putem fi blânzi și înțelegători cu propriile noastre gânduri, emoții, comportamente, înțelegând faptul că acestea nu sunt bune sau rele, ci au întotdeauna sens dacă le raportăm la povestea noastră de viață și la bagajele noastre emoționale.
Roxana Nicolau: Terapia nu ne repară pentru simplul motiv că nu suntem stricați, nu este ceva în neregulă cu noi – terapia ne ajută să funcționăm mai sănătos, să avem relații mai sănătoase. Aș zice că ne dăm seama că funcționează pentru că ne crește calitatea vieții: facem față mai bine stresului, avem mai puține conflicte, simptomele noastre scad în intensitate, suntem ceva mai preocupați de nevoile noastre, începem să ne gândim mai mult la noi și practic să nu ne mai rănească critica pe care începem să o integrăm, poate, ca pe un feedback negativ, însă nu ne mai preocupă atât să fie totul perfect. Pentru unii asta înseamnă să doarmă mai bine, pentru alții să se distreze mai mult, să muncească mai puțin, să renunțe la niște comportamente distructive sau la comportamente de evitare. În esență funcționează când ne ajută să ne simțim mai bine raportat la problema inițială.
Krisztina G. Szabó: La începutul terapiei se presupune că am stabilit anumite obiective, adică sunt în viața clientului nostru anumite lucruri care, din punctul lui de vedere, ar trebui să funcționeze altfel, mai bine. Terapia „noastră“ funcționează dacă clientul face pași concreți și semnificativi înspre viața pe care și-o dorește.
Diana Stănculeanu: Așa cum spuneam, o psihoterapie eficientă nu se reflectă imediat într-o stare emoțională mai bună (deși de multe ori se întâmplă), ci mai degrabă într-un nivel de funcționalitate crescut și o conștientizare și însănătoșire treptată a tiparelor relaționale și a mecanismelor decizionale din viața noastră.
Adela Moldovan: Dacă avem o buna conectare cu noi înșine, cu corpul nostru, vom simți asta. Dacă încă avem de muncă la aceste capitole, putem urmări alte îmbunătățiri care apar în viața noastră și să decidem în funcție de acestea cât de bine funcționează psihoterapia.
Gáspár György: Depinde. Ședințele de psihoterapie pot fi foarte diferite, în funcție de structura de personalitate a clientului sau a pacientului. Eu simt că pentru fiecare om cu care lucrez construiesc o altă intervenție psihologică. Structura poate fi similară, ca formă, dar fondul este mereu altul. Unii clienți au nevoie de multă ascultare și validare (pentru că un terapeut bun alege să fie prezent și nu să cenzureze boala), alții de mai multe limite (deci, un terapeut bun poate crea și frustrări). Unii câștigă mult dintr-o prăbușire psihologică – pe care o trăiesc cu susținere din partea psihoterapeutului – pentru că asta-i poate ajuta să găsească o altă formă (una mai bună) de a se exprima. Criza poate duce la creștere, la înțelegere de sine și la dezvoltare; de aceea, uneori, înainte de a ne fi mai bine în terapie ne va fi mai rău.
Care este rolul relației terapeutice?
Roxana Nicolau: Cred că rolul relației terapeutice s-a schimbat de-a lungul timpului, evoluând de la o relație mai degrabă rece, ca un ecran pe care clientul proiectează, până la ceea ce numim astăzi limited reparenting în schema therapy, adică o relație terapeutică care se bazează pe un atașament sănătos. Acest concept de limited reparenting a devenit un concept cheie în lucrul terapeutic cu oamenii care au trecut printr-o copilărie traumatică, în care nevoile lor emoționale de bază au fost neglijate pentru că familia a fost mai restrictivă, mai critică sau mai rece. Ceea ce lucrăm în terapie este orientat pe construirea unei relații terapeutice cu un atașament sănătos (ceea ce Bowlby a numit bază sigură) și, pe cât este posibil, relația terapeutică învață clientul că nevoile sale emoționale sunt importante și îndeplinirea lor crește calitatea vieții. Dincolo de a aplica principiile și metodologia unei școli terapeutice, psihoterapia presupune să te adaptezi la problematica expusă și să construiești o relație terapeutică sincronizată pe nevoile clientului pentru că traumele de relație se vindecă în interiorul unei relații sănătoase – și când spun relație mă refer atât la relația cu ceilalți, cât și la relația cu propria persoană.
Adela Moldovan: Esențială. Ca să parafrazez un cântec celebru „dacă relație terapeutică nu e, nimic nu e“.
Krisztina G. Szabó: O relație terapeutică e ca un curs practic de grădinărit, în care clientul își poate regăsi curajul și permisiunea de a-și imagina grădina visurilor sale și descoperă sau redescoperă modul în care o poate realiza. Floarea „știe“ cum să crească, atunci când are condițiile potrivite pentru asta. La fel și omul, are tot ce îi trebuie pentru a-și împlini potențialul atunci când lumea – din interior și din exterior – e suficient de bună (nu perfectă!) pentru el.
Andrada Cosma: Relația terapeutică este un spațiu de siguranță emoțională în care clientul se simte invitat și ghidat să exploreze diferite reacții pe care le are și care pot avea un impact în dinamica de relații cu ceilalți. Spațiul relației terapeutice conține atât o aprofundare a proceselor conștiente (ce știe clientul despre el), cât și a proceselor inconștiente (frici, nevoi cu care nu se conectează conștient), de aceea procesele de validare și empatie față de povestea de viață a clientului sunt absolut necesare pentru o relație terapeutică bună.
Diana Stănculeanu: Unul central, fără de care lucrurile nu vor merge. În contextul relației terapeutice se creează spațiul de încredere și siguranță. Psihoterapia este un proces de mare vulnerabilizare. Ca și client, nu îmi voi da voie să fiu vulnerabil dacă relația nu mă securizează.
Gáspár György: Întâlnirile psihologice, repetate și de durată, dintre terapeut și client, duc la conturarea unei relații. Dar este o relație care s-ar putea să fie foarte diferită de celelalte legături din viața persoanei care vine la psihoterapie – terapeutul va conține multe dinte trăirile clientului său, îl va asculta cu deschidere și curiozitate, îi va adresa întrebări și-l va ajuta să găsească răspunsuri, în timp ce totul se petrece în schimbul unei sume de bani. Printr-o astfel de relație, cu reguli bine definite și un cadru solid, clienții pot fi ajutați să-și înțeleagă imaturitatea, iar pentru mulți dintre ei aceasta este prima legătură interpersonală sănătoasă. Principiul psihologiei relațiilor este cât se poate de clar – ființa umană se naște dintr-o relație, e rănită într-o relație și se vindecă printr-o relație. Prin urmare, nu cred în formele de psihoterapie care se bazează pe lipsa unei relații, cred că acelea sunt ședințe de psihoeducație sau de consiliere.