fbpx
skip to Main Content

La final de an, obișnuim să trasăm o line imaginară și să analizăm cum a fost, din variate puncte de vedere, viața noastră în ultimele 12 luni. Unii spun că-și fac bilanțul, alții își revizuiesc obiectivele, în timp ce sunt și oameni care profită de aceste momente pentru a face câte un exercițiu de dezvoltare personală. Pentru a afla cum anume putem să încheiem câte un an și cum să începem un altul, am invitat mai mulți psihologi și contributori ai Paginii de Psihologie să ne răspundă la câteva întrebări.

Repondenții acestui panel sunt: Nora Neghină (psiholog, psihoterapeut relațional și coordonator al programului de formare Inteligența relațională) ● Zenobia Niculiță (doctor în psihologie, psihoterapeut de familie și cuplu) ● Gabriel Panțiru (psiholog și psihoterapeut în formare) ● Sabina Strugariu (psiholog, psihoterapeut și gazda seriei lunare de articole #RecomandareaSabinei).

La final de an, oamenii își fac câte un bilanț; cum arată o strategie de evaluare a anului care se încheie? 

Sabina Strugariu: Cred că unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face la sfârșit de an este să ne luăm un timp pentru a așeza în noi experiențele anului, fie ele negative, pozitive sau neutre, altfel, riscăm să funcționăm din inerție și să aplicăm nu doar strategii și mecanisme care nu ne mai sunt de folos, ci și să trecem cu vederea lucruri semnificative pe care le-am realizat și de care suntem mândri. Avem tendința să ne măsurăm trecerea anilor din punct de vedere al rezoluțiilor și obiectivelor pe care le-am atins și, deși important, acest aspect este, poate, mai puțin important decât starea pe care realizarea și atingerea acestor obiective ne-a adus-o de-a lungul anului. Potrivit ar fi să încercăm să acordăm atenție în special lucrurilor care ne-au ieșit, la procesul prin care am ajuns să le realizăm și mai ales a lucrurilor pentru care suntem recunoscători și abia apoi să ne uităm la ce este de îmbunătățit, de „re-prioritizat“ și transferat pentru lista de obiective a anului care vine.

Zenobia Niculiță: Fiecare dintre noi are nevoie de momente de reflecție, în care să evalueze ce a trăit în ultima perioadă de vreme și cum s-a transformat. Aceste bilanțuri pot fi orientate spre scopurile atinse și realizările personale. La fel de bine, pot fi momente de recunoștință și apreciere sau procese narative, în care ne spunem nouă înșine propria poveste de viață. Nu există o formă unică și corectă de realizare a bilanțului, dar există câteva întrebări necesare care ar putea să ne ghideze atunci când ne propunem să reflectăm la experiențele noastre de viață din perioada care a trecut:

  • Care au fost obiectivele pe care ni le-am propus?
  • Ce anume ne-am propus să obținem odată cu atingerea acestor obiective?
  • Au fost obiectivele noastre legate de nevoile noastre sau au fost mai degrabă legate de mijloace prin care ne-am dorit să ne împlinim unele nevoi? (De pildă, mi-am propus să slăbesc pentru că am nevoie să mă simt mai sănătos/sănătoasă? Sau mai degrabă mi-am propus să slăbesc pentru că îmi doresc să fiu atractiv(ă), dorit(ă)?)
  • Acea voce care m-a îndemnat să îndeplinesc obiectivele de viață a fost blândă și plină de compasiune sau critică și plină de reproș?
  • Ce am reușit să îndeplinesc din ceea ce mi-am propus? 
  • Cum m-am simțit în această perioadă (fizic și emoțional)?
  • Ce domenii ale vieții mele au înflorit? Care au stagnat? Care au avut de suferit?
  • Pentru ce sunt recunoscător/ recunoscătoare? 
  • Ce am de învățat? 
  • Ce aș avea de reparat, îmbunătățit sau iertat?

Nora Neghină: De câțiva ani, lucrez cu procesul Points of You (PoY) – care este un instrument de coaching cu carduri care conțin o imagine și un cuvânt. Pentru mine, procesul de bilanț de an începe de la începutul anului, când îmi setez intenții pentru anul care urmează (fac un visionboard, un proces PoY de setare de an nou și un mindmap în agenda mea Passion Planner). Este momentul în care îmi dau voie să „THINK BIG“! Pornind de la aceste elemente, mă ajută mult în procesele auto-reflexive și revizitarea celor întâmplate de-a lungul anului. Bilanțul de final de an se axează pe trei întrebări pentru care extrag trei carduri care îmi oferă elemente de răspuns: Ce iau cu mine din acest an care a trecut (și vreau să duc mai departe sau să păstrez)? Ce las în urmă (de ce a venit vremea să mă despart)? Ce îmi doresc în etapa următoare a călătoriei (în anul care urmează)? Având în vedere că știu de unde am pornit (adică intențiile de la început de an), îmi este și mai ușor să mă uit retrospectiv și să văd ce mi-a ieșit, ce nu mi-a ieșit și ce aș putea ajusta pe viitor. Îmi place să fiu structurată, astfel încât mă gândesc la diferitele domenii din viața mea: relația de cuplu, relația cu copiii, cariera/mediul academic, relațiile sociale extinse, finanțe, etc. Încă nu am tras linia pentru 2021, dar știu că din intențiile pe care mi le setasem o parte nu s-au întâmplat deloc, o parte s-au întâmplat și o mare parte au fost lucruri la care nici nu visam și pe care nu mi le doream la începutul anului, dar care s-au concretizat și sunt foarte mulțumită!

Gabriel Panțiru: Invitația de a participa la acest panel a fost pentru mine o invitație de a-mi face propriul bilanț. Am început prin a mă uita la lucrurile pe care le-am realizat anul acesta, la partea de împliniri. Apoi m-am uitat la ce nu mi-a ieșit, lucrurile pe care aș fi vrut să le realizez, dar pe care nu am reușit să le duc la bun sfârșit. Partea mai grea a venit atunci când m-am uitat la pierderile din acest an, la acele evenimente care au venit cu tristețe, regret, vinovăție sau dezamăgire. Am încheiat prin a mă gândi la momentele în care m-am simțit fericit, împlinit, văzut, apreciat.

Cât de important este pentru psihicul uman să avem astfel de momente de aranjare a anului în mintea și povestea noastră de viață? 

Nora Neghină: Cred că este esențial, pentru a putea vedea progresul și a nu rămâne blocați în rezultate. Este, de asemenea, benefic pentru a nu trece prin viață cu indiferență, ci a avea conștientizarea „pietrelor de kilometraj“. Din perspectiva auto-reflexivă este un lucru esențial în construirea identității auto-biografice.

Gabriel Panțiru: Cred că avem nevoie să știm de unde venim și încotro ne îndreptăm. Suntem formați și transformați constant de experiențele prin care trecem. Atunci când ele sunt așezate cu grijă în propria istorie de viață, ceea ce trăim în prezent capătă mai mult sens, iar perspectiva asupra viitorului devine mai clară. Lucrând la propriul bilanț am înțeles că energia mea se duce cu precădere în anumite zone ale vieții mele și că trebuie să depun un efort conștient pentru a atinge și alte obiective importante pentru mine.

Sabina Strugariu: Psihicul uman funcționează pe bază de stabilitate, structură și repere pe care își construiește filosofia de viață și care îi permit curiozitate, deschidere și explorare, iar povestea noastră de viață se scrie minut după minut, zi după zi, an după an. Sănătos ar fi să avem astfel de momente de așezare interioară cât de des cu putință, nu doar o dată pe an. Schimbarea este una dintre trăsăturile permanente ale vieții și așezarea și structurarea nevoilor noastre în conformitate cu timpul și spațiul în care existăm ține de capacitatea noastră de a ne adapta și de a ne scrie povestea în funcție de lucrurile care nu țin de noi, dar în măsura în care putem alege unghiul și perspectiva naratorului. Această aranjare a anului nu este decât o „curățenie“ mai în amănunt – o perioadă în care ne scuturăm de praf (toate acele acțiuni, gânduri sau comportamente care nu ne reprezintă, dar pe care le repetăm din obișnuință), rearanjăm rafturi și cutii, sertare (o rearanjare mentală și o reechilibrare emoțională), organizăm cămara (ce anume ne hrănește și cum), aruncăm lucrurile care au expirat sau de care nu mai avem nevoie (mecanisme vechi, tipare care ne împiedică să vedem lucrurile într-o lumină nouă), reîmprospătăm colțurile pe care le-am trecut cu vederea o perioadă mai lungă (resurse pe care nu le-am folosit o perioadă mai lungă) și punem o vază proaspătă cu flori în colțul nostru preferat (lucrurile spre care tindem și ne dau o stare de bine). 

Zenobia Niculiță: Momentele în care reflectăm la propria viață sunt foarte importante pentru echilibrul nostru emoțional pentru că ne permit să privim la noi înșine dintr-o perspectivă mai amplă și să trăim conștient, nu doar reactiv. 

Ce facem cu experiențele dificile, cele peste care nu am trecut? 

Zenobia Niculiță: Experiențele dificile, care ne-au rănit sau ne-au blocat, fac parte din noi deja. Ca să la putem integra, uneori avem nevoie să le reconsiderăm dintr-o perspectivă plină de compasiune, alteori să le împărtășim cu persoane care pot înțelege și empatiza cu situația. Când situația e foarte grea, putem cere ajutorul unui specialist, al unui consilier sau psihoterapeut care să ne ajute să înțelegem cum am ajuns să trăim acele experiențe și cum putem merge mai departe.

Nora Neghină: Îmi place să mă uit la experiențele peste care nu am trecut ca fiind „work in progress“, nu am trecut ÎNCĂ… și îmi mulțumesc că au apărut în viața mea, pentru că sunt oportunități de creștere (chiar dacă nu știu cum să le gestionez acum) și sunt recunoscătoare că mai sunt încă aici ca să am șansa să lucrez cu ele dacă decid că asta îmi doresc să fac.

℗PUBLICITATE



Gabriel Panțiru: În primul rând, cred că poate fi util să le așezăm pe hârtie și să recunoaștem astfel că ne e în continuare greu cu acele experiențe dificile. Uneori, poate e de ajuns să spunem în scris povestea lor și să ne explorăm emoțiile și nevoile. Ce ne-a împiedicat să le integrăm în experiența noastră și ce le-a făcut să rămână precum niște răni deschise? Care sunt emoțiile pe care acele experiențe le trezesc încă în noi? Care sunt nevoile noastre care au rămas neîmplinite? Alteori, poate ne-ar fi de ajutor să realizăm acest lucru în compania unei persoane capabile să ne asculte fără să ne judece și fără să se grăbească cu sfaturi.

Sabina Strugariu: Indiferent de vârstâ, gen, profesie, mentalitate, fiecare dintre noi, cei vii, trecem prin experiențe fel de fel, cu urmări mai profunde sau mai line. Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face pentru noi este să acceptăm că suferința, durerea sau pierderea sunt inerente vieții și, prin urmare, nu ne vor ocoli. Cu toate acestea, existența suferinței nu exclude bucuria sau starea de bine. Emoțiile noastre sunt mereu reale, dar sunt și în perpetuă mișcare. Avem, uneori, impresia că atunci când suntem profund nefericiți sau profund fericiți timpul se oprește în loc și nu vom mai găsi nicicând luminița de la capătul tunelului, însă, indiferent cât de valide, reale și intense sunt emoțiile noastre la un moment dat, ele nu sunt asemănătoare pietrelor, ci, mai degrabă, apei curgătoare. 

Ajută să le împărtășim și altora din bilanțul nostru psihologic sau mai degrabă să păstrăm totul pentru noi? 

Gabriel Panțiru: Sunt de părere că întotdeauna ajută să ne lăsăm văzuți și să ne simțim văzuți. E important să alegem însă persoana potrivită, alături de care să putem face acest lucru în siguranță. A vorbi despre nereușitele sau pierderile noastre implică multă vulnerabilitate. 

Nora Neghină: Eu sunt adepta împărtășirii. Cred că e important să mă las văzută de ceilalți – dacă au fost reușite, mă ajută să mă mândresc cu ele și să celebrez împreună cu alții efortul depus; dacă sunt piedici sau nereușite, mă ajută să fiu mai blândă cu mine și să mă motivez să mai încerc în continuare. Poate fi util să păstrăm pentru noi, dacă simțim că din partea celorlalți vine cu presiune, sau minimizare, sau judecată. Însă putem să alegem persoanele cu care împărtășim și care să fie cu beneficiu pentru noi; și nu trebuie să fie multe, e suficient să avem una, două persoane de referință.

Zenobia Niculiță: Există unele experiențe de viață care se cer împărtășite și pentru care avem nevoie de sprijin, ascultare activă, oglindire sau îndrumare. Pentru acest tip de experiențe este nevoie să găsim relații în care ne simțim în siguranță din punct de vedere emoțional, în care putem dezvălui concluziile la care am ajuns. Există și experiențe care au nevoie să rămână în spațiul nostru intim, fie pentru că sunt prea greu de exprimat, foarte prețioase și personale sau pentru că nu suntem încă pregătiți să le împărtășim. Motivele pentru care alegem să împărtășim sau nu bilanțul nostru psihologic merită ele însele analizate. Dacă alegem să nu împărtășim concluziile noastre pentru că ne este rușine, ne e frică de critică și respingere sau întreținem superstiții cu privire la capacitatea noastră de a ne îndeplini obiectivele, atunci poate că avem nevoie să ne reconsiderăm decizia. 

Sabina Strugariu: Depinde de etapa în care suntem – uneori, ar putea fi important pentru noi să împărtășim acest bilanț cu oamenii dragi, fie partener(ă), familie, prieteni etc., alteori, acest bilanț este unul de conștientizare subiectivă și e nevoie să îi dăm în noi un spațiu de integrare, procesare, acceptare. Nu cred că există o rețetă despre cum să facem acest bilanț și nici alături de cine. În funcție de momentul în care ne aflăm, cred că este sănătos să ne dăm timpul și spațiul necesare pentru propriul bilanț și să hotărâm cât și cum și cu cine îl împărtășim, în funcție de nevoile noastre – de apartenență, de oglindire, de validare, de îngemănare sau de autonomie, independență, utilitate. 

Este util să transferăm pentru anul viitor obiectivele neîndeplinite în 2021 sau mai bine să ne fixăm altele? 

Sabina Strugariu: Este în regulă să facem orice are sens pentru noi în momentul prezent. Poate că unele dintre obiectivele propuse necesită mai mult timp. Poate am supraevaluat unele dintre obiective și am subevaluat altele. Poate pe parcursul anului am deprioritizat anumite obiective și ne-am dedicat unor obiective spontane, dar semnificative. Tocmai din acest motiv, acest bilanț anual sau cum vrem să-l denumim este atât de important. Este o reevaluare a obiectivelor și rezoluțiilor care reprezintă încă o prioritate, a celor pe care le-am atins și de care suntem mulțumiți, a celor care au apărut ca urmare a ceea ce am realizat sau nu în anul care a trecut, dar și despre a ne uita și la ceea ce vrem să facem diferit și nou. În fond, atât timp cât suntem în viață, putem să jonglăm cu obiectivele noastre în timp și spațiu, să ne răzgândim, să renunțăm, să eșuăm în privința unora, să redescoperim altele, atât timp cât ne rămânem fideli nouă și nevoilor noastre. 

Zenobia Niculiță: Obiectivele neîndeplinite ne oferă ocazia să ne reconsiderăm dorințele, nevoile și mijloacele prin care alegem să le îndeplinim. De asemenea, orice obiectiv neîndeplinit poate fi o fereastră spre mecanismele noastre de apărare care ne blochează și, astfel, o ocazie de învățare. Atunci când le putem analiza prin această perspectivă, descoperim lecția pe care o avem de învățat și abia apoi putem decide dacă obiectivele respective rămân cu noi sau sunt transformate și înlocuite de altele. În unele domenii ale vieții, însă, călătoria pe care o avem de făcut ne duce pe trasee ocolite și ne cere perseverență. Atunci luăm cu noi obiectivele neîndeplinite și ne oferim șansa să încercăm din nou. 

Nora Neghină: Cred că depinde, este posibil ca unele obiective pe care ni le-am setat în trecut să nu mai corespundă cu cine suntem astăzi, astfel că păstrarea lor s-ar putea să fie dezadaptativă și să ne creeze mai multe frustrări decât motivație. Există și obiective care pot fi păstrate sau ajustate și aici ne putem servi de experiența anului care a trecut să vedem cum putem transpune pentru viitor. De exemplu, la începutul anului mi-am setat în domeniul profesional două obiective (foarte mari și ambițioase) – să fac un curs online și să scriu o carte. Nu le-am realizat pe niciunul dintre ele, dar nu consider că este un eșec, pentru că am făcut lucruri pe care astăzi consider că m-au adus mai aproape de aceste obiective. La cum arată astăzi viața mea, știu că ele nu vor putea să fie îndeplinite per total nici în 2022, însă nu renunț la ele și știu că ce voi face în anul care urmează va fi încă o etapă intermediară. Setarea de noi obiective este oricând binevenită, indiferent dacă se concretizează sau nu, căci stimulează creativitatea și abilitățile de planificare și vin cu mult elan! 

Gabriel Panțiru: Depinde de obiective. Sunt obiectivele respective în continuare importante pentru noi? Am putea descoperi că realitatea care a generat acele obiective s-a schimbat, drumul nostru duce în altă direcție și o parte dintre ele par a nu mai avea sens sau nu mai trezesc nimic în noi. Cred că ar fi înțelept să renunțăm la ele. Pot exista însă și obiective care sunt în continuare valoroase pentru noi și atunci merită să ne întrebăm ce ne-a împiedicat să le atingem. Există ceva ce ne blochează în atingerea lor? Ne-ar ajuta dacă le-am reformula? Sau poate avem nevoie să începem cu obiective mai puțin ambițioase?


Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută